Biserica Alba din Karan

Biserica Alba din Karan

Biserica Alba din Karan

Karan este o localitate din districtul Zlatibor, aflata la numai 16 kilometri distanta de municipalitatea Uzice, in vestul Serbiei. Primele locuinte de pe acest loc sunt cele din asezarea romana Malvestatium. Biserica Alba din Karan este inchinata Bunei Vestiri.

Biserica Alba din Karan a fost construita in perioada anilor 1332-1337, de catre jupanul local Petru - Petar, poreclit Brajan, dimpreuna cu sotia lui, Struja, cu fiul sau si cu cele trei fiice, drept capela funerara pentru familia sa. Potrivit unor surse locale, biserica ar fi fost zidita intre anii 1340 si 1342.

Biserica a fost ridicata pe ruinele unui fost locas de cult, datand din secolul al X-lea. Aceasta din urma, de factura bizantina, este mentionata intr-un document scris de mana imparatului bizantin Vasile al II-lea, in anul 1020.

In interiorul bisericutei de piatra, pe peretii zugraviti in fresca, se afla inca si astazi imaginea ctitorilorl: Brajan, alaturi de familia lui, cat si imparatul sarb Dusan.

Portretele ctitorilor sunt zugravite pe peretele nordic din partea vestica a naosului, iar portretele familiei regale Nemanja se afla in partea opusa: Simeon Nemanja, Sfantul Sava, regele Milutin si conducatorul acelei vremi, regele Dusan, alaturi de sotia lui, Elena, si de fiul sau, Uros.

Biserica este zidita urmand stilul arhitectural numit Raska. Bisericuta are un naos central, cu absida in Sfantul Altar. Naosul este incununat cu o cupola rotunda. Inca si astazi este pastrat iconostasul initial, zidit odata cu biserica si zugravit in fresca. Se crede ca la zugravirea bisericii au lucrat doi maestri zugravi. Frescele continua traditia artistica locala din secolul al XIV-lea.

Mormintele ctitorilor au fost scoase la lumina in urma sapaturilor arheologice inteprinse in anul 1975, lucru ce atesta motivul initial al zidirii acestei bisericute, anume acele de a servi drept necropola a familiei. Alaturi de acestea, multe alte morminte din perioada romana, acoperite cu scrisuri in piatra, amintest de fosta bisericuta bizantina.

Lucrari de restaurare a bisericii si a frescelor au fost inteprinse in anul 1980.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Pe aceeaşi temă

26 Iunie 2012

Vizualizari: 3184

Voteaza:

Biserica Alba din Karan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact