Chilia Sfantului Nil Izvoratorul de Mir

Chilia Sfantului Nil Izvoratorul de Mir

Sfantul Nil Izvoratorul de Mir (sau Sfantul Nil Athonitul) este praznuit pe 12 noiembrie. Acesta a fost unul dintre marii asceti ai lumii, asemenea marilor sfinti pustnici si facatori de minuni din primele veacuri crestine. Chilia unde a vietuit Sfantul Nil Izvoratorul de Mir se gaseste pe versantul de rasarit al Athonului, fiind unul din cele mai aspre locuri de nevointa din Muntele Athos. Privita de pe mare, aceasta chilie se aseamana unui "cuib de vulturi".

Cuviosul Nil era de origine din localitatea Sfantul Petru Kynuria, situata in Peloponez. Si-a inceput viata monahala la Manastirea Maica Domnului din Malevi, unde s-a calugarit sub obladuirea unchiului sau, Ieromonahul Macarie, iar din Nicolae a fost numit Nil, spre cinstirea Sfantului Nil Sinaitul.

Din cauza numerosilor vizitatori si a lipsei de liniste necesara monahismului, a plecat de acolo impreuna cu unchiul sau, ducandu-se la Sfantul Munte. S-au stabilit in partea de miazazi a Athosului, aproape de Karavostasi, la un loc muntos si pustiu ce se numea "Pietrele Sfinte”, unde se afla o chilie sfintita cu hramul "Intampinarii Domnului. Acolo, se indeletniceau cu pictatul icoanelor, in schimbul carora dobandeau cele necesare traiului.

Dupa adormirea Ieromonahului Macarie, pentru a trai in liniste si singuratate, Cuviosul Nil s-a retras mai jos de chilia "Intampinarea Domnului", intr-o pestera ascunsa, unde si-a petrecut tot restul vietii in post si in priveghere, rugandu-se neincetat si nevoindu-se pentru curatirea sufletului. Cele necesare traiului ii erau aduse de un calugar de incredere.

A trecut la cele vesnice in anul 1651, in chiliuta pe care si-o facuse in pestera. Pentru curatia sufletului si a trupului sau, a fost binecuvantat de Dumnezeu cu darul de a avea moaste izvoratoare de mir.

Se spune ca dupa adormirea lui a izvorat atat de mult mir din moastele sale, ca ajungea pana in mare. Aceasta minune nemaivazuta a adus la acel loc oameni greu bolnavi de pretutindeni. Dupa un timp, corabierii care treceau au inceput sa adune si sa vanda mirul pentru bani. Din acel moment, au incetat moastele cuviosului sa mai izvorasca mir.

Dupa ce Sfantul Nil s-a mutat la Domnul, in aceasta chilie au continuat sa traiasca ucenici ai sai.  In prezent, in acest loc se gaseste atat vechea chilie, ridicata in jurul pesterii, ce adaposteste o mica bisericuta, precum si doua mici incaperi, unde s-au nevoit Sfantul Nil, iar ulterior, ucenicii sai, cat si o chilie de data mai recenta, construita peste locul mormantului Sfantului Nil.

Drumul dus-intors de la Schitul romanesc Prodromu pana la Chilia Sfantului Nil Izvoratorul de Mir dureaza aproximativ trei ore. Pe traseu mai pot fi vazute locul unde Sfantul Ioan Cucuzel, in timp ce canta, a fost descoperit de catre un pustnic, pe cand pastea turma de oi si capre, dar si chilii ale unor pustnici ai timpului nostru

                                                                                                                                                        ***

"A zis Cuviosul Parintele nostru Nil: Parintii cei mai dinainte ziceau rugaciunea intreaga si desavarsit: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, pentru Nascatoarea de Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.” Iar cei de dupa dansii au lasat pe Nascatoarea de Dumnezeu si zic: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!” Iar cei de pe urma lor au lasat pe Fiul lui Dumnezeu si zic: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma.” Iar monahii vremii de acum au lasat Doamne si se nevoiesc numai pentru aur, si zic: "Iisuse, miluieste-ma.” Iar cei mai de pe urma o sa lase si pe Iisus si o sa zica numai "miluieste-ma”, nestiind cum sa se mai poarte si nici nu o sa cunoasca cine sa-i miluiasca." (Din prorociile Sfantului Nil Izvoratorul de Mir)

Radu Alexandru

Pe aceeaşi temă

29 Iunie 2012

Vizualizari: 8270

Voteaza:

Chilia Sfantului Nil Izvoratorul de Mir 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 27.00 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 22.00 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 40.00 Lei
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2
Am vazut sfarsitul lumii. Marturisirile unui staret care a trait o suta de ani - vol. 2 Mă tot întrebi despre vremurile de la sfârșitul lumii. Oare tu chiar nu știi că, pentru un om muritor, orice timp este al sfârșitului? Cine cunoaște sau poate să prezică propriul său sfârșit? Nimeni și niciodată. Anume acesta este adevărul. Trebuie să 23.26 Lei
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc
Adevarul si bunatatea. Parabole si istorii cu talc Pentru mintea şi inima tuturor ­iubitorilor de noime şi tâlcuri duhovniceşti, am cules din ­cărţile Sfân­tului Nicolae Velimirovici - noul Hrisostom al Bisericii Ortodoxe - isto­rii şi pilde călăuzitoare spre viaţa veşnică. Scrise în grai ales şi drese 15.86 Lei
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic
Educarea copiilor pentru Imparatia lui Dumnezeu. Un ghid practic Principiile ortodoxe de creștere a copiilor al lui Philip Mamalakis a fost publicat și tradus în mai multe limbi. Faptul că a fost pus în practică de părinți de diverse confesiuni vine să confirme încă o dată regăsirea unui bun simț comun în privința 21.14 Lei
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni
Cum ne tamaduim ranile si gasim ajutor in necazuri. Povatuiri, minuni, rugaciuni Nu vă întristați, fiilor, pentru ispitele pe care le înfruntați fiecare, ci aveți răbdare, și rugați‑L pe Dumnezeu, și spuneți: „Nu ne duce pe noi în ispită, Doamne, ci ne izbăvește de cel viclean!” În ispite, necazuri, mâhniri să cereți ajutor de la 21.14 Lei
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii
Sa prindem un loc pe corabia mantuirii Biserica Mântuitorului Hristos este corabia mântuirii noastre. Ori de câte ori suntem loviți de furtunile greu­tăților, ispitelor, necazurilor, venim grabnic și ne adăpostim în această corabie duhovnicească, cerând ajutorul lui Dumnezeu. Atunci când 15.86 Lei
Jane - Vacanta pe insula
Jane - Vacanta pe insula Romanul scriitoarei canadiene Lucy Maud Montgomery (1874‑1942) prezintă povestea unei fetițe aflate în pragul adolescenței, care se confruntă cu o serie de încercări dificile, cea mai dureroasă fiind separarea părinților săi. Două vacanțe pline de 29.60 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact