"Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ” (Matei 6, 10). Aceasta este cea de-a treia cerere a Rugăciunii Domneşti. Dintre toate cererile, pare a fi cea mai simplă şi cea mai uşor de înţeles. Intr-adevăr, dacă o persoană crede în Dumnezeu, se cuvine să se supună voii lui Dumnezeu şi să o accepte - dar şi să dorească din toată inima ca ea, voia lui Dumnezeu, să fie acceptată pretutindeni pe pământ, după cum presupune că este acceptată în ceruri.
In realitate însă este cea mai grea dintre toate celelalte cereri cuprinse în Rugăciunea Domnească.
Aş vrea să precizez că această cerere, „Facă-se voia Ta”, este criteriul ultim al credinţei, măsura potrivit căreia putem discerne, în primul rând în noi înşine, intensitatea credinţei noastre: este ea profundă sau superficială, autentică sau falsă? Cum aşa, vă întrebaţi? Deoarece adeseori, pentru a nu spune întotdeauna, chiar şi cel mai râvnitor credincios doreşte si-I cere lui Dumnezeu, în Care pretinde că sincer crede, să-i împlinească, întocmai, propria lui voie. Dumnezeu trebuie să Se plece voii omului, nu viceversa. Cea mai evidentă mărturie se află în Sfintele Evanghelii, în relatarea vieţii lui Hristos, Domnul nostru.
Nu a fost El dintru început urmat de mulţimi de oameni? Şi motivul pentru care mergeau după El nu era faptul că îi cereau să le împlinească voia lor, iar El le-o împlinea? Ii tămăduia de boli şi neputinţe, îi ajuta în nevoinţele lor, le alina suferinţele... Cu toate acestea, de îndată ce începea să le vorbească despre lucrurile cu adevărat esenţiale, despre faptul că cei ce vor să-L urmeze trebuie să se lepede de sinele lor, despre necesitatea de a-şi iubi vrăjmaşii şi de a-şi da viaţa pentru semenii lor, de îndată ce învăţăturile Lui deveneau dificile, solemne, chemând la sacrificiu si cerând atingerea imposibilului - cu alte cuvinte, de îndată ce Hristos începea să-i înveţe despre voia lui Dumnezeu, oamenii II părăseau imediat. Mai mult chiar, se ridicau împotriva Lui cu mânie şi cu ură. Acel sinistru strigăt al mulţimilor, „Răstigneşte-L, răstigneşte-L!” (Luca 23, 21), nu s-a datorat faptului că Iisus nu a împlinit voia oamenilor?
Oamenii trăitori în zilele vieţii pământeşti a Mântuitorului voiau ajutor şi tămăduiri, iar El le vorbea despre iubire şi iertare. Ei voiau ca El să-i scape de duşmanii lor şi să le înlesnească o biruinţă deplină asupra acestora, iar El le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu. Ei voiau ca El să le respecte tradiţiile si obiceiurile, iar El îi sfida stând la masă cu vameşii, cu păcătoşii şi cu desfrânatele. De ce L-a trădat Iuda, nu pentru că a considerat că Iisus l-a dezamăgit? Iuda a anticipat [în mod eronat] că Hristos va face voia lui, iar Hristos S-a dat pe Sine de bunăvoie judecăţii şi morţii.
Toate acestea sunt relatate în Sfintele Evanghelii. Dar după aceea, cele două milenii creştine care-au urmat nu au fost martorele aceleiaşi drame? Ce dorim noi cu adevărat de la Domnul Iisus Hristos - noi toţi şi fiecare dintre noi, luat în parte? Să recunoaştem: dorim ca Dumnezeu să împlinească voia noastră. Dorim ca Dumnezeu să ne asigure fericirea. Dorim ca El să ne învingă vrăjmaşii, dorim ca El să ne împlinească visurile, aspiraţiile, năzuinţele şi mai dorim să ne considere buni şi blânzi.
Iar atunci când Dumnezeu nu ne face nouă pe plac, nu ne împlineşte voia, suntem frustraţi şi indispuşi - şi, bineînţeles, suntem gata să-L părăsim şi să ne lepădăm de El. Iarăşi si iarăşi...
Spunem „Facă-se voia Ta” - dar, de fapt, ceea ce gândim este: „Facă-se voia noastră”.
Din toate motivele expuse mai sus, această a treia cerere a Rugăciunii Domneşti este în primul rând un fel de judecată asupra noastră, o judecată a credinţei noastre. Dorim noi cu adevărat ce vine de la Dumnezeu? Dorim cu adevărat să acceptăm exigenţele solemne şi aproape imposibile ale Sfintelor Evanghelii?
De asemenea, această cerere devine un fel de testare a ţelurilor noastre şi a orientărilor noastre în viaţă: ce anume doresc eu, care este principala şi cea mai înaltă valoare
a vieţii mele, unde este comoara aceea despre care Hristos spunea că acolo unde este ea va fi şi inima mea (Matei 6, 21)?
Dacă istoria religiei, dacă istoria creştinismului este plină de trădări, atunci acestea nu constau atât de mult în păcatele şi slăbiciunile oamenilor, pentru că păcătosul se poate căi, iar slăbiciunea lui se poate remedia, iar cel căzut într-o neputinţă oarecare se poate restabili. Nu, cea mai cumplită trădare constă în permanenta substituire a voii lui Dumnezeu cu voinţa noastră, cu propria voie. Din pricina acestei trădări, chiar şi religia în sine devine un egoism al nostru, care, la urma urmei, merită acuzaţiile pe care le are de suportat de la duşmanii ei; în atari condiţii, religia noastră devine o pseudoreligie - şi nu este nimic mai înspăimântător pe faţa pământului decât o pseudoreligie, întrucât pseudoreligia L-a omorât pe Hristos.
Cei ce L-au condamnat pe Iisus la moarte şi L-au răstignit, cei ce L-au batjocorit şi au căutat să-L distrugă, se considerau pe ei înşişi profund religioşi. Unii dintre ei au perceput religia ca pe un fel de apoteoză naţională; pentru unii ca aceştia, Hristos era un revoluţionar primejdios, care vorbea despre iubirea de vrăjmaşi. Alţii vedeau în religie numai ceea ce era miraculos şi puternic, iar, pentru aceştia, un Hristos însângerat şi neputincios, spânzurând atârnat de cruce, era o disgraţie a religiei. Mai erau şi alţii, pe care Iisus îi dezamăgise pentru că îi învăţase lucruri pe care ei nu doreau să le audă. Şi aşa, până în zilele noastre, oamenii au continuat să gândească la fel, ceea ce subliniază importanţa majoră a înţelegerii corecte a acestei cereri: „Facă-se voia Ta”.
„Facă-se voia Ta”. In primul rând, aceasta înseamnă: ajută-mă şi dăruieşte-mi puterea de a înţelege care este voia Ta, ajută-mă să depăşesc limitele felului meu de a gândi, limitele inimii mele, ale voinţei mele - pentru a putea încerca să discern căile Tale, chiar dacă ele-mi vor fi neclare la început. Ajută-mă să accept ceea ce este greu şi în aparenţă imposibil, sau ceea ce e de nesuportat în voia Ta. Cu alte cuvinte, ajută-mă să doresc ce doreşti Tu.
De aici începe calea cea îngustă despre care ne vorbea Hristos, Domnul nostru. Imediat ce vom începe să dorim împlinirea voii divine, această chemare atât de nobilă şi totuşi atât de dificilă, oamenii din jur ne vor întoarce spatele, prietenii ne vor trăda; vom fi părăsiţi, prigoniţi şi ostracizaţi. Aceasta a fost dintotdeauna şi va fi mereu indicaţia clară că am acceptat voia lui Dumnezeu, dar şi promisiunea că angajarea pe calea cea strâmtă şi dificilă va fi în mod cert încununată de biruinţă - nu de o biruinţă omenească efemeră, ci de o biruinţă de la Dumnezeu.
Alexander Schmemann
Fragment din cartea "Tatal nostru", Editura Sophia
-
Rugaciunea - Tatal nostru
Publicat in : Editoriale -
Un comentariu la rugaciunea Tatal nostru
Publicat in : Credinta -
Painea spre fiinta sau painea cea de toate zilele?
Publicat in : Editoriale -
Ce intelegem prin cuvintele 'Vie imparatia Ta'
Publicat in : Credinta -
Rugaciunea Tatal nostru
Publicat in : Liturghia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.