Aducerea moastelor Sfantului Ierarh Ioan Gura de Aur, Patriarhul Constantinopolului

(27 ianuarie)

 

Iarasi praznic stralucit si pricinuitor de bucurie, iarasi sarbatoare mult luminoasa a cuprins Biserica noastra, care pierde iarna mahnirii si gerul pacatului; iarasi praznuim pomenirea dascalului si a parintelui celui cu gura de aur, a carui vestire, ca si a fericitilor apostoli, a strabatut cu adevarat toate marginile lumii, si a umplut toate cetatile; ba chiar toate tarile s-au saturat de graiurile lui cele preastralucite si aurite. Iata a sosit privighetoarea cea mult glasuitoare, prevestind taina cea mare a Invierii celei de obste, ca pe dumnezeiasca primavara; iar prin tacerea lui de putina vreme arata innoirea cea nemarginita a varstei celei dupa Hristos si a tineretilor celor duhovnicesti.

   

A venit iarasi gura de aur, care, dupa putina tacere, graieste acum cu adevarat cuvinte mai dulci decat fagurele de miere, mai scumpe decat pietrele cele nepretuite si cu adevarat mai trebuincioase decat aurul. Limba care graia candva maririle darului, fiind lovita de duh ca de un arcus, si ca pana scriitorului ce scrie iscusit, si pe Dumnezeu cel intrupat il vesteste noua. Iata marele stalp al Bisericii, turnul bunei credinte, cel neclatinat, si luminatorul cel ne-stins, care a fost prigonit multi ani pentru Hristos, si ascuns pentru pizma vrajmasilor, acum s-a aratat, dupa 30 de ani si a stralucit mai mult decat soarele cel simtit.

   

Acum iarasi a venit dupa indelungate si amare izgoniri, sau mai bine sa le zic dulci; caci pentru Hristos le-a patimit. A venit iarasi la turma sa, dupa stralucita moarte si a intrat in cetate cu cinste si cu dreptate, de la care cu nedreptate a fost izgonit mai inainte.

   

Dar sa povestim de la inceput dupa randuiala, istoria intoarcerii, ca mai mult sa va bucurati si sa va veseliti. Si sa aratam cine au fost pricinuitorii prin care s-a facut aducerea sfintelor moaste ale Hrisostomului, cum si cand s-a facut. Caci despre petrecerea lui cea minunata, cum si despre ispitele ce a patimit in acea nedreapta izgonire, am scris deplin in ziua a treisprezecea a lunii noiembrie, si ajung acelea sa inteleaga fiecare cum era minunatul Hrisostom in fapta cea buna.

   

Dupa fericita lui moarte, dumnezeiescul lui suflet s-a dus in ceruri, bucurandu-se, iar mult patimitorul si mucenicescul lui trup a fost ingropat in Comane, de cei impreuna calatori cu dansul, adica de ucenicii si prietenii lui; care impreuna au calatorit cu dansul in izgonire, care ca niste recunoscatori si multumitori catre dascalul lor, nu s-au lenevit, ci s-au dus la Roma, unde era episcop intr-acea vreme Sfantul Inocentiu (401-417), iar imparat Onoriu (395-423), fratele lui Arcadie (395-408), carora le-au povestit de la inceput toate muncile si nedreptatile ce le-a patimit Sfantul Ioan de la imparateasa Eudoxia si de la episcopii cei nesfintiti. Aceia au dat multime de aur la doi barbati netrebnici ca sa ucida pe cel numit "gura de aur" si decat aurul mai cinstit.

   

Dar Dumnezeu, ca un drept judecator, n-a lasat a se savarsi o ucidere ca aceasta nedreapta. Asemenea le-a povestit si cate semne s-au intamplat in imparateasca cetate dupa izgonirea cea nedreapta a sfantului, adica cutremurul cel mare, care a surpat palatul cel imparatesc si mai toata cetatea; infricosata grindina ce a cazut acolo si a facut atata paguba si pierzare cetatii; apoi a spus despre statuia de argint a nelegiuitei Eudoxia, care s-a sfaramat, cum si despre dumnezeiescul foc, care a iesit din scaunul sfantului si a vatamat biserica; si cum de acolo focul s-a intors prin minune asupra palatului imparatesc si pana la trei ceasuri din zi a ars de tot casa aceea mare si prea frumoasa. Atunci tot poporul s-a mahnit si a strigat, zicand: "Cu dreptate este a se prapadi toata cetatea, de vreme ce a fost izgonit acela, care o carmuia si o pazea".

   

Pe langa acestea, au povestit inca si reaua patimire, luarile in batjocura, chinurile care le-au pricinuit acei ucigasi si fara de omenie ostasi care l-au dus in surghiun, unde l-a primit tot Rasaritul, ca pe un inger al lui Dumnezeu. Apoi au povestit cum i s-au aratat lui cu minune, slavitii Apostoli Petru si Ioan, precum si toate celelalte care au urmat in surghiun, pana la fericita lui adormire.

   

Acestea auzindu-le romanii s-au intristat, dar apoi s-au bucurat. S-au intristat zic, ca acei ostasi rai si fara de omenie au pricinuit sfantului atatea chinuri, rautati, ocari si batjocuri, de care toata lumea s-a ingrozit, dar s-au si bucurat ca sfantul, in toate acele chinuri grele si cumplite, a ramas neplecat si neclintit; si a iesit biruitor stralucit si neinfrant. Iar mai vartos papa si imparatul cu totul s-au aprins de dumnezeiasca ravna si au scris amandoi scrisori, cu multa asprime, mustrand nelegiuirea lui Arcadie.

   

Apoi, papa i-a trimis o infricosata afurisenie, zicand astfel: "Sangele dreptului Ioan striga catre Dumnezeu asupra ta, imparate Arcadie, precum de demult sangele lui Abel a strigat asupra lui Cain, ucigatorul de frate; caci in vremea de pace ai ridicat prigoana asupra Bisericii, izgonind pe pastorul si arhiereul ei cel adevarat, cu care impreuna chiar pe Hristos Dumnezeu, vai! L-ai izgonit si ai vandut turma lui Hristos naimitilor arhierei, si nu adevaratilor pastori!

   

Dar eu nu ma intristez pentru Sfantul Ioan, caci fericitul si de trei ori fericitul Ioan, pentru ispravile lui cele mari si pentru nenumaratele chinuri, pe care nu pe buna dreptate le-a rabdat, a luat mostenire in imparatia lui Dumnezeu, cu apostolii si cu mucenicii; ci ma mahnesc pentru pierzarea ta, caci, pentru ca sa faci voia unei femei rele si nebune, ai lipsit lumea de invataturile cele cu miere curgatoare si de viata facatoare ale lui Ioan de trei ori fericitul.

   

Pentru aceasta si eu preaumilitul, caruia mi s-a incredintat scaunul Romei, te canonisesc pe tine si pe femeia ta si va indepartez de la Sfanta Impartasire a dumnezeiestilor Taine ale lui Hristos. Si care va indrazni a va impartasi pe voi, sa fie caterisit si neiertat; iar daca voi veti sili pe cineva ca sa va impartaseasca, defaimand aceasta apostoleasca porunca si asezamant, sa fiti ca vamesii si ca paganii cu adunarea necredinciosilor si sa stea pacatul vostru inainte, iar in ziua dreptei judecati sa va luati pedeapsa cea cuviincioasa; caci nici una din cele ce sant ale voastre, nu vor putea sa va ajute, nici averile voastre, nici slava, nici stapanirea si nici insasi vrednicia imparateasca.

   

Iar pe Arsachie (404-405), pe care l-ati pus pe scaunul Sfantului Ioan, pe acesta il caterisim impreuna cu toti aceia care s-au impartasit cu dansul. Caci in chip prea nelegiuit a luat vrednicia arhieriei, el nevrednicul. Iar pe Teofil, nu numai il caterisim, ci il si afurisim, sa fie anatematizat si strain de Hristos. Acestea, precum le legam noi pe pamant, sa fie legate si in ceruri, precum se zice in Sfanta Evanghelie".

   

Acestea a scris sfintitul Inocentiu. Iar imparatul Onorie a scris si el alta scrisoare, zicand astfel: "Frate Arcadie, nu stiu ce lucrare potrivnica si draceasca te-a plecat sa te incredintezi unei femei rele si razvratite, care te-a indemnat sa faci niste lucruri ca acestea, pe care nici un alt imparat crestin dreptcredincios nu le-a facut niciodata; si pentru care te osandesc si te prihanesc toti preacuviosii episcopi cei de aici, ca ai scos pe marele arhiereu al lui Dumnezeu, fara judecata, fara socoteala si fara randuiala, din scaunul lui, si l-ai omorat cu chinurile pe care i le-au dat robii tai cei rai, in nedreptul surghiun, unde l-ai trimis.

   

Apoi pe arhiereii si slujitorii pe care ti i-a trimis de aici Biserica romanilor, pentru cinstea ta, spre intarirea si adeverirea dreptei judecati, atata i-ai defaimat, incat i-ai si inchis in temnita, le-ai luat banii ce aveau de cheltuiala, incat ei se primejduiau sa moara si de foame. N-ai bagat in seama cat de putin poruncile apostolesti, ci pe cei cuviosi si sfinti, cu necinste i-ai scos din scaunele lor, si cu nedreptate i-ai osandit, in departate surghiuniri si in grele munci, iar pe cei nevrednici i-ai hirotonisit; deci, sarguieste-te frate, nu cu cuvintele, ci cu lucrurile a cinsti pe Dumnezeu si pe oameni prin indreptarea greselilor tale; stiind ca rugaciunile preotilor intaresc si indrepteaza imparatia noastra".

   

Arcadie, primind scrisorile si intelegand puterea cuvintelor lor, s-a ranit foarte mult de sagetile certarii si ale canonisirii; iar somnul cel adanc al trandaviei, care era asupra lui, scuturandu-l, caci se desteapta sufletele cele trandave de certarile cele mai aspre, intai a pedepsit pe acei care au facut rau arhiereilor romani, pe unii i-a batut, iar pe altii i-a omorat si a spanzurat pe lemne trupurile lor. Iar pe rudeniile Eudoxiei, care au ajutat la scoaterea sfantului din scaun, i-a scos din dregatorii si le-a luat toate averile.

   

Inca nici spre a sa femeie nu s-a milostivit nicidecum, ci cu mainile sale a batut-o fara mila si a inchis-o intr-o casa de desfranare si de necinste, poruncind ca nimeni sa nu mearga la dansa sa o cerceteze si sa i se faca vreo mangiiere, astfel ca dansa, din nemasurata mahnire si rusine, a cazut in boala grea. Apoi, prinzand pe Mina, Teotechi si pe Ishirion, nepotii lui Teofil, pe Severian al Gabalilor si pe Archie al Beriei, - care se intamplasera a fi intr-acea vreme acolo in cetate, i-a legat si i-a trimis cu mare defaimare la papa Inocentiu, scriindu-i si o scrisoare cu multa smerenie pentru dezvinovatirea lui, zicand unele ca acestea:

   

"Eu, o! arhiereule al lui Dumnezeu, nimic n-am stiut din cele cate s-au lucrat contra arhiereilor trimisi de la voi. Si dupa ce m-am instiintat, am omorat pe aceia care i-au nedreptatit pe ei. Nici de scoaterea marelui Ioan n-am fost vinovat, ci ticalosii episcopi, care aratand niste canoane oarecum bisericesti, au primit pacatul asupra necuratelor lor suflete si, crezand lor, am dat acea nedreapta hotarare, pentru care aceia mai mult decat noi sant vinovati. Deci, trimit cuviosiei tale pe raul Acachie, pe Severian si pe rudeniile raului Teofil si ii voi scrie si lui ca si acela sa vina cu sila acolo, cat mai degraba, cand ii vei pedepsi dupa masura celor indraznite si lucrate de dansii; iar pe noi ne iarta, prin parinteasca ta iubire de oameni ce ai asupra noastra si sa nu ne mai lipsesti de sfintita impartasire a Preacuratelor si de viata facatoarelor Taine. Caci si pe Eudoxia cu necinste am pedepsit-o si greu am batut-o, din care cauza a cazut in grele boli si zace la pat. Deci, nu ne pedepsi mai mult, cinstite parinte, ca nici Stapanul nu osandeste de doua ori pentru un pacat; mai ales cand ne pocaim din toata inima noastra; se cuvine dar, dupa nemarginita milostivire a lui Dumnezeu, sa ne ierti si cuviosia ta".

   

Apoi a scris si fratelui sau Onorie, deosebit, ca sa mijloceasca pe langa papa si sa-i trimita iertare.

   

Deci, primind papa scrisorile lui Arcadie, s-a veselit foarte mult pentru smerenia imparatului si a scris catre preacinstitul Proclu, ucenicul Sfantului Ioan Gura de Aur, care era atunci episcop al Cizicului, sa mearga la Constantinopol, ca sa dezlege pe imparati de afurisenie si sa-i impartaseasca cu dumnezeiestile Taine; apoi, sa tina loc de patriarh, ca un epitrop, pana ce va cerceta despre Atic cu de-amanuntul. A scris deosebit iarasi si catre Arcadie, instiintandu-l ca a primit pocainta lui si ca ii va mijloci iertaciune; apoi sa porunceasca sa scrie numele Sfantului Ioan in sfintitele table, si sa trimita pe Teofil la Tesalonic, unde avea de gand sa mearga si papa, pentru oarecare pricina.

   

Niste porunci ca acestea primindu-le imparatul si avand dorinta ca sa implineasca fara lipsa toate cate a scris papa, indata a scris o infricosata scrisoare lui Teofil, zicand asa: "Toate marginile lumii le-ai tulburat, cel ce esti decat toti oamenii mai cumplit; tu, vicleanule, ai luat de la sine-ti stapanire sataniceasca si n-ai bagat in seama nici legile bisericesti, nici stapanirea imparateasca, de care nu vei scapa tu, necuvioase; deci, scoala-te indata, fara de nici o pricinuire de boala trupeasca si purcede la Tesalonic, ca sa te judece episcopul Romei".

   

Teofil, primind scrisoarea imparateasca si vazand poruncile cele infricosate ale stapanitorului, s-a cutremurat foarte. Dar n-a putut sa mearga acolo unde i-a scris, caci Dumnezeu a trimis celui cumplit o boala foarte cumplita, chinuindu-se de impietrirea udului; si marturisea fapta cea rea pe care a facut-o sfintitului patimitor Ioan Hrisostom, pentru care cu dreptate se pedepsea cel nedrept, pana cand cel rau si nelegiuit si-a dat sufletul. Si nu numai atat, ci si altii care s-au unit la surghiunirea Sfantului Ioan, chinuindu-se in multe feluri de boale trimise de la Dumnezeu si cumplit muncindu-se, rau au murit; iar mai vartos ticaloasa Eudoxia a cazut in boala sangelui, chinuindu-se cumplit, incat a cunoscut, nemernica, ca patimea pentru cele lucrate de dansa asupra Sfantului Ioan. Pentru aceea, chemandu-l cu glas jalnic, a dat inapoi via vaduvei si celelalte, pe care cu nedreptate le luase; si in astfel de chinuri a murit.

   

Dar nici dupa moarte n-a ramas fara pedeapsa, caci ii salta mormantul si se clatina, facand spaima neasemanata celor ce priveau. Care clatinare si cutremur a tinut 33 de ani, pana cand s-au adus din surghiun sfintele moaste ale sfantului. Si a lasat Eudoxia patru fete si anume: Pulcheria, Fulchia, Arcadia si Maria, cum si un fiu, cu numele Teodosie. Arcadie traind la imparatie 14 ani, s-a savarsit cand era de opt ani Teodosie cel Mic. Iar surorile lui nu s-au maritat si Pulcheria ocarmuia imparatia, pana cand a venit tanarul in varsta cea legiuita.

   

Deci, facandu-se imparat Teodosie cel Tanar (408-450), in Constantinopol era arhiepiscop Sfantul Proclu (434-446), ucenicul Sfantului Hrisostom, care a indemnat pe imparat si i-a dat multe sfatuiri duhovnicesti, ca sa trimita oameni cucernici in Comane si sa aduca sfintele moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur, parintele sau cel duhovnicesc, spre mangiierea cetatii, si pentru ca sa inceteze si cutremurarea mormantului, caci pana atunci mormantul Eudoxiei inca tremura.

   

Ascultand imparatul Teodosie sfatuirea cea folositoare a patriarhului, a trimis oameni indemanatici si cucernici, pentru acest lucru, care nu in putine zile ajungand in Comane si sosind la biserica Sfantului Mucenic Vasilisc, au intrebat pe locuitorii cei de acolo ca sa le arate mormantul sfantului si sa ia moastele. Iar ei auzind ca se lipsesc de o vistierie nepretuita ca aceasta peste masura s-au intristat si s-au amarat; insa n-au indraznit a se impotrivi poruncii imparatesti, ci i-au dus la mormantul fericitului.

   

Apoi, ridicand piatra, ca sa scoata afara, toate sfintele moaste, au stat nemiscate, o! minune, si n-au putut atitia oameni sa le miste din loc. De aceea s-au intors trimisii la imparat, propovaduind in toata cetatea aceasta minune. Dupa aceea, imparatul si toti cei mai cucernici ai cetatii au facut mai intai rugaciuni de obste catre Domnul ca sa-i invredniceasca, ca un milostiv, de cel dorit.

   

Iarasi a trimis apoi imparatul cu multa evlavie pe aceiasi soli, ca sa aduca pe sfantul; catre care a scris si o rugaciune in chip de epistola intr-acest fel: "Catre dascalul cel a toata lumea si patriarhul Ioan Hrisostom, scrie imparatul Teodosie. Eu socotind, nu din necredinta, ci din nepedepsirea si neluarea aminte a mea ca cinstitele moaste se afla ca si trupurile celorlalti oameni, neimpartasite de dumnezeiescul dar, am trimis sa le aduca cum s-ar intampla, fara cuviinciosa evlavie; pentru aceasta, cu dreptate n-am dobandit aceea, pentru ce m-am sarguit. Deci, acum iarasi scriu catre sfintenia ta, ca si cum ai fi viu, aceasta rugaciune, cerand sa ne ierti pentru necunostinta cea mai dinainte si sa binevoiesti a veni cu pace intr-ale tale, ca sa te primeasca cu multa dorire si osardie fiii tai, caci dorim foarte mult iertarea pacatelor prin rugaciunile tale cele bine primite".

   

Deci, luand trimisii cartea cea de rugaciune, au plecat la drum. Ajungand la locul unde erau moastele sfantului, au facut precum le-a poruncit imparatul si pravalind piatra de pe mormant, au vazut iarasi o alta minune: adica a iesit din mormant o lumina negraita cu multa stralucire si o buna mireasma neasemanata, in care sfantul nu se arata ca un mort, ci stralucit la fata, plin de veselie. Apoi, indata s-a dat de bunavoie si fara de impiedicare l-au ridicat. Atunci s-au facut multe minuni catre cei ce l-au sarutat cu credinta, iar mai ales era acolo un om schiop, in mijlocul multimii celei adunate, care cu multa osteneala facand loc, a apropiat de picioarele lui haina sfantului si indata s-a tamaduit.

   

Punand sfintele moaste in sicriul poleit cu aur, pe care il adusesera, au pornit la drum cu sarguinta; petrecandu-l cu cantare de psalmi, cu faclii si cu tamaieri, iar cand era sa se apropie de o cetate sau de vreun sat, iesea spre intampinare tot poporul; si astfel il petrecea fiecare cetate, spre cealalta, pana ce au ajuns la Calcedon. Auzindu-se in cetatea imparateasca de venirea sfintelor moaste, toti au alergat, tineri si batrani, cu multa dorire, ca sa-l intampine precum se cadea. Si s-a umplut toata marea de corabii, incat se parea ca un pamant uscat. Deci, a mers si patriarhul Proclu cu imparatul, avand osebita corabie, impodobita si plina de aromate binemirositoare pentru mult patimitoarele si mult cinstitele moaste.

   

Atunci s-a facut furtuna mare si toate caiacele si luntrele s-au risipit, unele la un loc, altele in alt loc, precum le mana vantul; numai corabia aceea pe care o aveau pregatita pentru sfintele moaste, n-a putut vantul s-o zbuciume, nici s-o abata intr-alta parte, ci alerga impotriva valurilor, ca si cum ar fi fost insufletita si cu simtire; si o! minune, ca alergand spre pamant, s-a dus la via vaduvei si a stat acolo asteptand sfintele moaste. Zic despre vaduva aceea, pentru care parintele vaduvelor si partinitorul sarmanilor cel prea cald, a baut paharul umilintei, care pe aceia care il beau, ii face partasi ai fericirii celei ceresti.

   

Vezi, o! omule, cum pietrele si lemnele sprijina si ajuta pastorului celui cuvantator? Vezi cum chiar cele nesimtitoare si necuvantatoare prihanesc fapta cea necuvantatoare si nedreapta a celor cuvantatori, care au facut-o asupra celui drept? Dar acestea s-au intamplat astfel cu dumnezeiasca si negraita iconomie; ca iata iarasi s-a facut liniste adanca in mare, ca iarasi s-a umplut marea de corabii si de caiace, ca si mai inainte. Iar cand aceia care aduceau cinstitele moaste au ajuns la locul unde era via vaduvei, corabia cea impotmolita si pregatita pentru sfantul, a plecat de la sine, in chip minunat, si chema in chip negrait sfintele moaste. Mare esti Doamne si minunate sant lucrurile Tale!

   

Apoi, punand cinstitele moaste in corabia cea pregatita, imparatul avea dorire a merge la palatul imparatesc, dar precum se vede, n-a voit Sfantul Hrisostom, fiindca Helespontul cel repede curgea impotriva lor. De aceea s-au dus la biserica Sfantului Apostol Toma, care se numeste Amantiu, precum a iconomisit dumnezeiasca pronie. Deci, intrand in biserica sfintele moaste, imparatul si-a luat de pe cap coroana cea imparateasca, pentru smerenie si, inchinandu-se, a sarutat frumoasele si evanghelicestile picioare ale marelui Ioan si le-a udat, ca si pacatoasa pe ale lui Hristos, cu prea fierbinti lacrimi, cu plangeri din inima si cu tanguiri; apoi cerea mila si iertare pentru maica sa, zicand astfel:

   

"Iarta, o! sfinte al lui Dumnezeu, faradelegea care te-a nedreptatit, milostiveste-te spre dansa, o! preamilostivule; si precum cand ai trait tu, ai imprastiat si ai izgonit departe de fiii tai patima pomenirii de rau, cu toata puterea, astfel si acum, urmand pilda nepomenirii de rau, iarta faradelegea maicii mele; si ca semn ca te-ai milostivit spre dansa si ai iertat-o, fa sa inceteze tremurarea mormantului".

   

Astfel s-a rugat binecredinciosul si preacucernicul imparat Teodosie. Iar cuviosul i-a ascultat rugaciunea lui, si ca o vistierie si dascal al milostivirii s-a milostivit spre cea nemilostiva si a oprit cutremurul mormantului ei. Deci, au facut priveghere de toata noaptea in biserica aceea, preamarind pe Domnul si pe sfantul Lui.

   

Apoi l-au dus in biserica cea mare pe sfantul, in dumnezeiescul scaun, au facut si acolo asemenea doxologie, ca si mai inainte; apoi au pus in careta imparateasca cinstitele si sfintele moaste si s-a suit in careta si patriarhul Proclu. Iar imparatul, clericii, tot sfintitul sobor si toata suita mergeau inainte cu lumanari si cu tamaieri. Iar toata cheltuiala a facut-o imparatul cu neasemanata darnicie, dand la toata multimea faclii cu indestulare. Si era adunata toata cetatea, incat umplea toate drumurile, ulitele, casele, fiind ca albinele multime nenumarata. Iar aerul, de multimea aromatelor, tamaierilor si a mirurilor ce se varsau, era atat de bine mirositor, incat se arata ca un rai. Si atata cinste i-au facut, incat, precum spun altii, alta data nu s-a facut altui om, nici vreunui imparat, nici vreunui patriarh sau altuia dintre sfinti.

   

Deci, cu astfel de cinste l-au dus la sfanta biserica a Sfintilor Apostoli, ca pe un alt apostol al lui Hristos, imparatul mergand inainte, preotii laudandu-l si boierii binecuvantandu-l, iar popoare nenumarate inchinandu-se, si bucurie aducand la toata lumea. Si nu numai oamenii, ci si randurile sfintilor si cetele ingerilor socotesc ca s-au adunat si impreuna au petrecut cinstitele moaste ale aceluia care era de o ravna si de un cuget cu dansii. Iar cand au asezat pe sfantul in scaunul cel arhieresc, toti au strigat cu mare glas catre bunul pastor, zicand: "Ia-ti scaunul tau, sfinte".

   

Atunci, nepomenitorul de rau Ioan, deschizandu-si gura cea de aur izvoratoare si miscandu-se buzele cele de miere curgatoare, o! minunile Tale, Hristoase, Imparate, a strigat: "Pace tuturor, dragoste si mila sa fie la tot poporul si Eudoxiei iertare!". Cine a vazut, sau cine a auzit din veac o minune mai infricosata ca aceasta? Trup mort dupa 33 de ani, care avea dezlegate organele, sa sloboada glas deslusit si bine graitor! Cu adevarat, dreptii in veci sant vii, desi cei fara de minte socotesc iesirea lor pedepsire.

   

Acest mantuitor glas, care ca din cer a iesit din gura cea de foc purtatoare si cu totul aurita, a unit Biserica, care era dezbinata mai inainte; pe cei rau credinciosi i-a povatuit la credinta cea dreapta, pe cei binecredinciosi, mai intemeiati i-a facut, iar pe cei ce vrajmaseau si urau pe sfantul, in dragoste negraita i-a prefacut. Si ca sa zic pe scurt, pe toti i-a adunat si intr-o glasuire si unire i-a adus. Apoi, au pogorat sfintele lui moaste si le-au pus in mijlocul bisericii, ca sa le sarute tot poporul, spre sfintirea sufletelor lor. Si atata se inghesuiau si se calcau unii pe altii, si o! minune, ca nimeni nu s-a vatamat din acea inghesuire; caci cum ar fi fost cu dreptate sa se vatame, cei ce se inghesuiau pentru credinta catre sfantul?

   

Dupa ce au savarsit cantarea de lauda, imparatul si patriarhul au ridicat pe sfantul, l-au dus in Sfanta Sfintelor si l-au pus in partile de-a dreapta, in 27 ale lunii ianuarie. Dupa asezarea cinstitului trup, au adus niste oameni cucernici pe un bolnav, care avea mainile si picioarele vestejite, care nicidecum nu se misca; ca atat de subtiri si de neputincioase erau, incat se vedeau ca niste trestii, fiind numai pielea si oasele; si indata ce s-a apropiat de mormant, mai inainte de a ruga pe sfantul, s-a tamaduit minunat si umbla fara impiedicare si cu mainile lucra.

   

Aceasta veste a strabatut in toata cetatea, numai intr-o zi, si se adunau toti bolnavii si isi luau sanatatea cea dorita, slavind pe Dumnezeu; apoi, multumind sfantului, se intorceau bucurandu-se. Si nu numai atunci, ci si pana astazi, toti care se apropie de mormantul lui cu credinta, de orice boala ar avea, cu sufletul sau cu trupul, indata capata dorita vindecare.

   

Astfel preamareste Dumnezeu pe robii Sai si aici in lumea aceasta si in ceea ce va sa fie ii face mostenitori ai Imparatiei Sale. Pe care, faca-se ca noi toti s-o dobandim intru Hristos, Domnul nostru, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.

.