Cuviosul Daniil Stalpnicul
Mesopotamia, care este intre raurile Tigru si Eufrat, a odraslit aceasta stalpare a raiului, pe cuviosul parintele nostru Daniil, in satul ce se numeste Vitara, care este aproape de cetatea Samosata, din parinti crestini, ale caror nume erau Ilie si Marta.
Zamislirea Cuviosului Daniil a fost asa: maica lui era stearpa si nu nastea, pentru care pricina era dosadita si ocarata de barbatul sau cu mustrari nenumarate si era defaimata de rudenii si de vecini. Ea, fiind intru amaraciunea inimii, a iesit odata din casa incetisor, pe la miezul noptii si, ridicandu-si mainile catre cer, cu multe lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, Imparate, Cela ce ai facut dintru inceput barbat si femeie si ai zis: Cresteti si va inmultiti; Cela ce ai daruit Sarei la batranete pe Isaac; Anei pe Samuil; Elisabetei, pe Ioan; milostiveste-Te si de necazul meu si, cautand cu milostivire, dezleaga-mi nerodirea mea. Ia defaimarea mea si da rod pantecelui celui neroditor, ca, pe cel daruit de Tine, sa-l aduc Tie, precum de demult Ana a nascut pe Samuil".
Astfel, rugandu-se ea cu inima zdrobita si cu duh smerit, s-a intors in casa si, dupa ce a adormit putin, a vazut in vis doua candele preastralucite mari, pogorandu-se incetisor din cer peste capul ei.
Dupa putina vreme zamislind, a nascut prunc de parte barbateasca, prin a carui nastere, maica s-a vindecat de amandoua necazurile: al sterpiciunii si al durerii.
Astfel de inceput al vietii de pe pamant a avut fericitul Daniil; astfel a iesit in lume, cel care era cu adevarat fiu al luminii. Si a crescut pruncul cinci ani fara nume, caci parintii nu voiau sa puna nume fiului lor si doreau sa fie numit de Dumnezeu, ca unul ce s-a nascut din daruirea Lui si astfel, tot de la Dumnezeu sa-si primeasca numele. Deci, l-au dus intr-o manastire oarecare, aducand si daruri lui Dumnezeu, apoi l-au rugat pe egumen sa dea nume fiului lor. Iar acela, fiind insuflat de Dumnezeu, a zis ca se cuvine sa se numeasca cu numele pe care Dumnezeu il va descoperi. Si, cautand spre prunc, a zis sa-i dea carte din dumnezeiescul altar si, deschizand-o, a aflat oarecare cuvinte ale Sfantului prooroc Daniil. Din acestea, pricepand ca asa binevoieste Dumnezeu a se numi pruncul, l-a numit cu acest nume proorocesc, care insemna ca si acest prunc avea sa fie asemenea acelui mare prooroc Daniil si cu numele si cu obiceiurile.
Parintii voiau ca fiul lor indata sa se incredinteze lui Dumnezeu in manastirea aceea, dar egumenul n-a voit, pentru ca copilul era inca mic. S-au intors cu dansul la casa lor, randuind Dumnezeu asa, ca dupa acestea copilul, nu prin socoteala altora, ci prin voia si intelepciunea sa, sa aleaga locul cel bun.
Crescand copilul, se cunostea ce fel de barbat desavarsit are sa fie si din rasadirea sa, pomul cel bun arata ce fel de roade are sa aduca mai pe urma; pentru ca de acum ii urma umbra faptelor bune, celui ce umbla in lumina darului lui Dumnezeu.
Cand era de doisprezece ani, a iesit din casa parintilor sai, nespunand nimanui de plecarea si de gandul sau, si a trecut cu vederea, pentru Hristos, pe parintii sai, patria, rudele si pe prieteni si s-a dus intr-o manastire, care era la douazeci de stadii departare de satul care il odraslise. Acolo, cazand la picioarele egumenului, s-a rugat sa-l primeasca in ceata celor ce petrec viata monahiceasca si sa-l imbrace in chipul ingeresc. Egumenul, punandu-i inainte slabiciunea trupului sau si varsta tineretilor, zicea ca un copil tanar ca dansul nu poate sa poarte ostenelile monahicesti cele multe, care nu sunt lesnicioase nici barbatilor celor desavarsiti. Adica: privegherile, culcarile pe pamant, posturile, omorirea trupului si taierea cea desavarsita a voii sale, cum si toata pofta cea trupeasca. Pentru aceea, il sfatuia sa se intoarca la parintii sai, sa mai petreaca acasa catava vreme si sa nu mearga la niste osteneli ca acelea ce covarsesc puterile tineresti.
Daniil a zis: "Eu pentru aceea am venit aici ca sa vietuiesc intru Hristos si sa mor pentru lume, ca de as muri in aceste frumoase osteneli monahicesti mai bine este, decat sa ma duc de aici in desert; caci nu e cuviincios ca, punand mana pe plug - cum zice Evanghelia - sa ma intorc inapoi. Zicandu-i multe egumenul si auzind de la dansul multe altele, n-a putut sa-l schimbe de la scopul sau. Apoi vazand intr-insul mare sarguinta catre Dumnezeu si dragoste cu osardie, a chemat pe frati si s-au sfatuit daca se cuvine a primi in manastire pe acel copil. Iar aceia, minunandu-se de marimea de suflet a copilului si de statornicia lui cea buna si cunoscand intr-insul chemarea lui Dumnezeu, s-au invoit a-l primi la petrecerea lor. Deci, Daniil era arzand cu duhul pentru faptele cele bune si pentru viata cea dupa Dumnezeu.
Dupa catava vreme, parintii afland de dansul ca se gaseste intr-aceea manastire, s-au bucurat si s-au minunat, ca un copil ca dansul, s-a dus singur la slujba lui Dumnezeu. Mergand la dansul, l-au vazut inca netuns si umbland prin mijlocul monahilor, fara imbracaminte monahiceasca. Deci, au rugat pe egumen ca inaintea ochilor lor sa-l tunda pe fiul lor si sa-l imbrace in imbracaminte monahiceasca. Iar egumenul, dupa sfatul fratilor, a tuns pe Daniil in randuiala monahiceasca, intr-o zi de Duminica si a poruncit parintilor lui ca sa nu vina adeseori la fiul lor, iar ei s-au intors cu bucurie la casa lor.
Fericitul Daniil a ramas in manastire, sporind si intarindu-se cu duhul, crescand cu anii si cu faptele cele bune. Iar pirga cea prea frumoasa a vietii lui si radacina rodurilor celor ce aveau sa fie mai pe urma, era intr-acest chip: s-a aprins inima lui de dragoste dumnezeiasca si dorea foarte mult sa se inchine sfintelor locuri unde Domnul nostru Iisus Hristos a patimit pentru noi, S-a ingropat, a inviat si de unde S-a inaltat la ceruri. Apoi ardea cu duhul sa vada pe marele barbat Simeon Stalpnicul. Deci, mergand la egumen, i-a descoperit dorinta sa si l-a rugat sa-l lase sa mearga in calea la care gandea. Acela l-a oprit in acea vreme. Mai pe urma, avand el singur nevoie a merge in Antiohia pentru oarecare treburi bisericesti, a luat cu el pe Daniil si pe alti frati. Ajungand in satul ce se numeste Telada, de unde nu era departe Sfantul Simeon Stalpnicul, s-a dus la turnul lui, unde a vazut asprimea locului aceluia si inaltimea turnului lui si cum acel barbat rabda acolo asprimea iernii si zaduful verii, ploile si vanturile.
Desi socoteau unii din cei neiscusiti ca sfantul rabda unele ca acelea pentru slava desarta, fericitul Daniil, nu numai ca s-a mirat de rabdarea lui, dar se gandea spre a-i urma aceluia. Cand ei au strigat de jos, Sfantul Simeon, cautand de sus catre dansii, le-a zis sa puna scara si sa se suie la dansul, daca voiesc. Atunci se vazu in ce chip era duhul fiecaruia. Pentru ca unul zicea ca il dor picioarele, altul se lepada din pricina batranetilor, altul se oprea cu alta neputinta. Dar Daniil, apucandu-se de scara, s-a suit degraba si, cu mare bucurie, a sarutat pe marele Simeon. Si n-a fost in desert osteneala lui, pentru ca mai intai s-a folosit de invatatura sfantului si s-a indemnat spre mai multe fapte bune; apoi s-a invrednicit de binecuvantarea lui, ce se da prin punerea mainilor si s-au adeverit cele ce erau sa i se intample. Caci l-a auzit, prooroceste zicand catre dansul: "Imbarbateaza-te, fiule si sa se intareasca inima ta, caci multe osteneli grele de purtat vei suferi pentru Hristos, Care intru toate iti va fi ajutator, intarindu-te si mangiind duhul tau".
Dupa acea iubita si indestulata vorba impreuna cu sfantul Daniil, s-a coborat si s-a intors in manastirea sa. Iar dupa catava vreme, ducandu-se catre Domnul egumenul sau, a fost silit de frati sa ia dupa dansul egumenia. Insa el aratandu-le pe altul in locul sau, isi cauta linistea si zicea: "Iata ai scapat, Daniile si acum ai vremea pe care o doreai mai inainte; deci mergi in calea cea dorita si-ti implineste gandul tau". Astfel, a iesit in taina din manastirea sa, nestiind nimeni, a venit in ograda care era langa turnul Sfantului Simeon. Petrecand acolo paisprezece zile, voia sa se duca. Iar Sfantul Simeon, iubindu-l, l-a sfatuit sa petreaca impreuna cu dansul. Insa Daniil, avand mare dorinta sa vada locurile sfinte de la Ierusalim si sa mearga la liniste in pustie, a pornit pe cale, mergand catre Palestina.
Pe atunci era razmerita in Palestina, pentru ca samarinenii duceau razboi impotriva crestinilor si calea era anevoioasa intr-acolo. De care lucru auzind Daniil, n-a bagat in seama acestea; ci mergea cu minte barbateasca si cu inima neinfricosata, netemandu-se de moarte, fiind cuprins de marea dorinta sa-si implineasca gandul sau, pe care il avea de demult. In cale a intampinat un monah cinstit, batran cu anii, la vedere cu bun chip si cu parul carunt, intru toate asemenea Sfantului Simeon Stalpnicul. Vazand pe Daniil, il intreba sirieneste unde merge? Iar el a raspuns: "De va voi Dumnezeu, merg catre sfintele locuri". Iar batranul a zis: "Drept ai grait, de va voi Dumnezeu. Dar acum sa stii, cu adeverire, ca aceasta calatorie a ta nu este dupa voia lui Dumnezeu, caci n-ai auzit oare despre tulburarea si razboiul ce este in Palestina?" Iar Daniil a zis: "Am auzit, dar nadajduiesc spre Dumnezeu, ca-mi va fi ajutator si nu va veni nici un rau asupra mea; iar de mi s-ar intampla ceva de acest fel, nu ma tem, pentru ca ori de traim, ori de murim, tot ai Domnului suntem". Atunci, batranul a proorocit: "Sa nu dai spre clatinare picioarele tale, nici sa dormiteze ingerul cel ce te pazeste pe tine". Insa Daniil se arata gata a muri pe acea cale, pentru Hristos.
Batranului, nefiindu-i cu placere si-a intors fata si a zis: "Dumnezeu n-a poruncit ca fara de vreme sa ne dam viata si singuri a ne ingriji spre a muri, sau a fi omorati cu sila, pentru ca El a zis: De va gonesc din aceasta cetate, fugiti in cealalta. Dupa ce s-a induplecat Daniil de sfatul batranului, a zis: "Daca asa este bine, parinte, apoi ma voi intoarce". Batranul a raspuns: "Nu te sfatuiesc sa te lasi cu totul de scopul tau, caci as fi nebun; dar sa nu mergi acum in acel loc. Ci, intoarce-te la Constantinopol, care este al doilea Ierusalim cu sfintenia, pentru ca acestei cetati i s-a dat acum dar de la Dumnezeu si acolo in multe biserici iti va fi cu putinta a intra si te vei satura de vederea a multor sfintenii. Iar daca vei voi a petrece in liniste, apoi chiar in Tracia de sus sau in gura Pontului iti va fi spre folos si Dumnezeu iti va ajuta in acel loc; caci nu se cuvine a cugeta ca pe Dumnezeu i-L afli numai la Ierusalim, iar in Vizantia nu, pentru ca pe Dumnezeu, o! iubitule, nici un loc nu-L cuprinde".
Astfel, vorbind intre dansii, a apus soarele si au intalnit in calea lor o manastire, catre care s-au abatut caci era noapte. Batranul a zis catre Daniil: "Mergi, tu, inaintea mea, iar eu voi veni dupa tine". Socotind Daniil ca batranul are vreo trebuinta ca sa ramana, a mers inaintea lui. Venind la portile manastirii, sedea asteptand pe batran si, daca a vazut ca nu mai vine, a socotit ca batranul s-a abatut aiurea sa ramana. Apoi, intrand singur inauntru, s-a inchinat egumenului si fratilor si a mancat din bucatele ce i s-au pus inainte. El odihnindu-se, batranul acela iarasi i-a aparut inainte in vedenie sfatuindu-l sa faca cele ce graise pe cale, ca sa se intoarca degraba in Vizantia. Iar Daniil, desteptandu-se si nevazand pe nimeni inaintea sa, cugeta cine este cel ce i se arata lui: om sau inger? Iar acela era marele Simeon Stalpnicul.
Dupa vedenia aceea, fericitul Daniil, cantand rugaciunile diminetii si luand iertare si binecuvantare de la fratii care vietuiau acolo, s-a dus la Constantinopol. Apoi, venind la gura Pontului, a intrat in biserica Sfantului Arhanghel Mihail, voievodul puterilor ceresti si a petrecut intr-insa sapte zile. Aici a auzit de la unii ca pe aproape, intr-un loc inalt ce se numea Filemporon, se afla o capiste idoleasca in care erau multime de duhuri necurate, incat nu era cu putinta cuiva a trece pe acolo; pentru ca pe cei ce pluteau pe langa acel loc ii ineca in apa, iar asupra celor ce treceau alaturi navaleau ca niste talhari si-i raneau. Auzind de aceasta sfantul, a gandit sa se duca si sa vietuiasca acolo, aducandu-si aminte de marele Antonie, cate rautati a rabdat de la diavoli si la sfarsit, biruindu-i cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a invrednicit de mare cinste. Deci s-a dus in acea capiste pustie, inarmandu-se cu arma cea nebiruita a Sfintei Cruci si cantand: Domnul este luminarea mea si Mantuitorul meu de cine ma voi teme. Deci s-a spaimantat mai inainte de lupta ceata cea diavoleasca, iar ostasul cel duhovnicesc inconjurand colturile, le ingradea cu semnul Crucii, la fiecare plecandu-si genunchii si rugandu-se lui Dumnezeu.
Facandu-se seara, a venit duhul intunericului, care arunca cu pietre asupra sfantului si se auzea glas infricosat, tipat, si huiet. Iar Daniil, fara temere stand la rugaciune, zicea: De s-ar randui asupra mea tabara, nu se va infricosa inima mea. Astfel, a petrecut intaia si a doua noapte. Iar in noaptea a treia a vazut multime de diavoli in chip de oameni mari, ca niste uriasi, cu fetele intunecate, infricosati, ca niste mancatori de starv, care scrisneau din dintii si, iutindu-se asupra lui, ziceau: "Cine te-a sfatuit, o! ticalosule, a veni aici, unde noi vietuim de multa vreme si suntem domni ai acestui loc?" Si se repezeau asupra lui, unii vrand sa-l arunce in mare, altii se sileau sa-l ucida cu pietre; insa nici unul din ei nu putea sa se apropie de dansul. Sfantul, aducandu-si aminte de cuvintele Domnului: Acest neam nu poate iesi cu nimic, fara numai cu rugaciunea si cu postul, a astupat toate usile capistei si a lasat numai o ferestruica. Acolo petrecea in post si rugaciune. Nu dupa multa vreme, cu puterea lui Dumnezeu, s-a izgonit de acolo toata puterea cea diavoleasca, incat poporul umbla pe acolo fara vatamare.
Deci s-a facut instiintare despre aceea pretutindeni si au inceput multi de prin laturile dimprejur a veni la Sfantul Daniil, minunandu-se ca, acolo unde era salasluirea diavolilor, acum se savarseste slujba lui Dumnezeu ziua si noaptea. Iar diavolul care uraste binele, nerabdand a se vedea biruit de sfant, a bagat zavistie intre oarecare din clerici, care au inceput a grai intre dansii: "Oare de unde a venit acesta aici, ca iata toti merg la dansul si-l lauda pretutindeni? Sa spunem patriarhului ca sa-l izgoneasca din locul acesta".
Apropiindu-se clericii de Anatolie, patriarhul Constantinopolului, l-au clevetit pe sfant, dar patriarhul a zis catre dansii: "Pentru ce clevetiti asupra omului, nestiind de unde este, nici in ce fel vietuieste? Caci daca vietuieste bine, apoi si noi vom fi partasi sfinteniei lui, iar daca este rau, apoi cu adevarat este vrednic a fi izgonit. Nu se va izgoni insa indata, ci mai intai socotiti cu luare-aminte cele ce se cuvin pentru dansul". Atunci au tacut clevetitorii, fiind rusinati. Iar diavolul, vazand ca nimic n-a putut spori cu asemenea maiestrii, a navalit asupra sfantului cu mai multe naluciri si infricosari decat cele dintai, pornindu-se asupra lui cu toata puterea sa. Caci uneori se lauda ca sa-l inece in mare, iar alteori se nevoia a-l omori; insa nu i s-a dat voie a vatama pe sfant, care stand la rugaciune, zicea: "Domnul meu Iisus Hristos in care cred, Acela va va arunca pe voi in prapastiile iadului".
Acestea zicand el, s-a facut strigare si tipat, incat a vazut sfantul pe diavoli, ca niste lilieci de noapte, zburand si iesind din locul acela. Dar tot n-au incetat a face suparare sfantului, ca iarasi au pornit clevetitori asupra lui, care, apropiindu-se de patriarh, au zis: "Stapane, Daniil este vrajitor si fatarnic si inseala pe popor cu farmecele; de aceea, nu mai putem nici a privi asupra lui". Atunci patriarhul, chemandu-l pe Daniil, l-a intrebat cine si de unde este, pentru ce a venit in acele parti si cum marturiseste despre Dumnezeu? Iar el, mai intai si-a marturisit dreapta credinta, apoi si-a spus neamul sau si patria si cum ca, prin descoperirea lui Dumnezeu, a fost sfatuit a veni in Vizantia. Patriarhul, auzind acestea, s-a sculat si l-a imbratisat, cinstindu-l ca pe omul lui Dumnezeu, apoi l-a liberat cu pace.
Nu dupa multe zile, a cazut patriarhul acela intr-o boala cumplita si, chemand indata la sine pe Daniil, l-a rugat sa faca pentru dansul rugaciune catre Dumnezeu ca sa se vindece. Rugandu-se sfantul, s-a sculat indata patriarhul sanatos. Iar pentru tamaduire, doctorul cel fara de arginti, astfel de plata a cerut de la patriarh: sa ierte pe aceia care l-au clevetit pe el. Patriarhul a zis: "Cum sa nu iert pe aceia care mi s-au facut pricinuitori de atata bine incat m-au invrednicit a te vedea si a primi vindecare prin tine?". Apoi patriarhul a rugat pe sfant sa petreaca cu dansul; dar acela s-a rugat ca sa fie lasat sa mearga la locul sau si, ducandu-se, iarasi a astupat dupa sine usile, lasand numai ferestruica mica, pentru cei ce veneau la dansul.
Dupa noua ani de sedere acolo, cand a binevoit Dumnezeu a-l chema la viata mai desavarsita, i s-a facut o descoperire in acest chip: a vazut in vedenie un turn inaintea sa, covarsind cu inaltimea norii si Cuviosul Simeon stand in varful lui. Acolo, impreuna cu dansul, stateau doi tineri luminati si a auzit glas din inaltimea turnului, zicand: "Suie-te aici la mine, Daniile". El a raspuns: "Doamne, cum ma voi sui la o inaltime ca aceea?" Iar Cuviosul Simeon a poruncit tinerilor acelora sa pogoare si, luandu-l pe Daniil, sa-i suie la dansul. Tinerii indata au facut ce li s-a poruncit si l-au adus pe el inaintea lui Simeon, care, imbratisind pe Daniil, a zis catre dansul cu glas mare: "Imbarbateaza-te, Daniile, fii tare, fii cu marime de suflet si stai bine si cu barbatie!"
Acestea graind Sfantul Simeon, s-a facut tunet mare si, de glasul acela, Daniil s-a desteptat. Iar acea vedenie insemna ca i se cuvine si lui a se sui in turn, dupa asemanarea Sfantului Simeon Stalpnicul si a se apropia de cer cu trupul si cu duhul.
In acea vreme a venit din Antiohia la imparat, Serghie, ucenicul Sfantului Simeon, aducand culionul lui Simeon, care era trimis imparatului ca un dar spre aparare de tot raul. Dar de vreme ce mintea imparatului era spre grijile cele dinafara si se indeletnicea cu treburile poporului, Serghie a cugetat sa plece inapoi si dorea sa mearga pe la manastirea, numita a neadormitilor. Aflandu-se impreuna cu altii pe locurile unde era Sfantul Daniil, au pomenit unii despre dansul, spunand cu cata rabdare isi petrecea viata sa si cum a luat de la Dumnezeu dar, spre a vindeca neputintele si a izgoni diavolii. De acest lucru auzind Serghie, a poruncit sa traga corabia la tarm si a mers la Cuviosul Daniil, care l-a primit cu dragoste. Dupa o vreme, pricepand Serghie ca duhul lui Simeon odihneste peste Daniil - precum al lui Ilie peste Elisei - darul pe care il avea la sine, adica culionul fericitului Simeon, l-a dat lui Daniil, ca lui i se cadea mai bine decat altcuiva.
Dupa aceasta s-a facut lui Serghie o aratare ca aceasta: a vazut in somn trei tineri care au venit catre dansul si i-au zis: "Scoala-te, Serghie, si spune-i lui Daniil, ca acum s-a implinit vremea petrecerii sale in acest locas; deci sa se pregateasca pentru mai mari nevointe". Sculandu-se Serghie, a spus aceasta lui Daniil, iar el, intelegand ca porunceste Dumnezeu a urma vietii Cuviosului Simeon, a rugat pe Serghie sa mearga in pustie si sa-i afle loc lesnicios, unde ar putea sa zideasca un turn. Serghie, inconjurand niste dealuri, fiind purtat de ajutorul lui Dumnezeu, a venit la locul acela unde era sa se zideasca turnul si, culcandu-se sa se odihneasca dupa osteneala zilei, a avut iarasi o vedenie intr-acest chip: un porumbel alb zbura deasupra lui si Serghie se sarguia a-l prinde, dar a auzit glas de sus, zicand: "Tu socotesti a-l prinde cu cursa, dar nu, caci cu mainile se cade a-l prinde". Porumbelul a zburat la inaltime si nu s-a mai vazut. Deci, pricepand Serghie ca Dumnezeu i-a aratat locul pentru zidirea turnului, s-a intors la Daniil si i-a spus ceea ce a vazut si a auzit, iar el s-a bucurat si a rugat pe un oarecare prieten al sau, anume Marcu, caruia, Dumnezeu ajutandu-i, degraba a zidit turnul. Dupa ce s-a savarsit varful, Daniil a iesit din locasul acela noaptea, ca sa nu stie nimeni de dansul si, venind catre turn, s-a rugat, zicand: "Slava Tie, Hristoase Dumnezeule, ca m-ai invrednicit de o viata ca aceasta; Tu stii, Doamne, ca intru Tine ma intaresc si, spre Tine nadajduind, ma voi sui pe acest turn. Deci, primeste ravna mea, intareste-ma spre nevointa si inceputul acesta adu-l intru savarsire". Astfel rugandu-se, s-a suit in turn, incepand a vietui dupa Dumnezeu, intre cer si pamant, de acesta instrainandu-se, iar catre cer apropiindu-se cu trupul si cu duhul.
Diavolul, care zavistuieste insa totdeauna contra robilor lui Dumnezeu, a inceput si acolo a supara pe sfant, pentru ca a ridicat asupra lui pe stapanul locului aceluia, cu numele Ghelasie. Caci acela instiintandu-se ca s-a zidit turnul pe mosia lui fara voie si ca a inceput a vietui acolo un calugar fara stirea lui, s-a maniat foarte si a vestit despre aceasta pe imparat si pe patriarhul Ghenadie, care se alesese dupa Anatolie. Imparatul n-a tinut seama de aceea, iar patriarhul nu numai ca a poruncit sa dea jos pe Daniil de pe turn, ci voia sa-l si pedepseasca. Deci a dat putere lui Ghelasie sa mearga si sa-l dea jos cu ocara din turn.
Ghelasie, mergand cu manie sa-si implineasca voia sa, Dumnezeu, impiedicandu-l in acel gand rau, a poruncit sa vina deodata, in zi senina, o ploaie mare si vant puternic cu multe fulgere si tunete. Insa acela nici asa nu s-a infricosat, nici n-a incetat in acel gand rau, avand inima sa aprinsa cu iutime, pornindu-l diavolul spre manie. Dupa ce a venit la turn, a inceput a striga cu ocari asupra sfantului ca sa pogoare de pe turn, iar de nu va vrea, apoi singur se va sui si-l va da jos. Unul din cei ce venise cu dansul acolo, zicea: "Lasa-l, ca nici un rau nu-ti face; pentru ca nici turnul acesta nu este pe mosia ta, nici nu ti se face prin aceasta vreo strambatate, ci poate mai bine iti va fi, avand un vecin ca acesta, invrednicindu-te de rugaciunile lui". Dar Ghelasie nu i-a ascultat pe dansii, ci porunci sfantului cu manie, ca indata sa coboare din turn. Incepand sfantul a se cobori si pasind pana la a sasea treapta, s-au vazut picioarele lui umflate de privegherea cea neincetata a zilei si a noptii. Atunci le-a fost jale tuturor si chiar acel Ghelasie s-a intors cu milostivire si a inceput a-l ruga sa se suie iarasi la locul sau si sa-l ierte pentru ca a indraznit a-l necaji.
Dupa aceasta, Ghelasie i-a zidit un turn mai inalt si de atunci a inceput a avea pe sfant in mare cinste, incat chiar inaintea imparatului lauda pe cuviosul barbat cel plin de fapte bune. Apoi a venit la sfant un om batran si cinstit din Traghia, aducand cu sine pe singurul sau fiu care era indracit si pe care, punandu-l langa turn, ruga pe sfant cu lacrimi, sa se milostiveasca si sa-l vindece; caci iata, zicea el, treizeci de zile sunt de cand cel ce se munceste, nu inceteaza pomenirea numelui tau, sfinte al lui Dumnezeu. Iar cuviosul, fiind milostiv, a zis catre dansul: "De crezi ca Domnul meu Iisus Hristos va tamadui prin mine pe fiul tau, dupa credinta ta sa-ti fie tie". Apoi a poruncit sa unga pe cel indracit cu untdelemn sfintit. Si aceasta facandu-se, l-a aruncat diavolul la pamant si mult chinuindu-l, mai pe urma a zis: "Voi iesi, voi iesi". Dupa care a si iesit. Iar tatal, luand pe fiul sau sanatos, l-a dus intr-o manastire, unde, s-a facut monah iscusit.
Dupa aceasta, alt barbat cu numele Chir, intelept si cuvantator bun, - care fusese mai inainte eparh, iar mai pe urma a fost ales episcop in cetatea Frigiei, ce se numeste Cotilia, - acesta avand o fiica cu numele Alexandra, pe care o muncea diavolul, a adus-o la sfantul, care rugandu-se lui Dumnezeu si punandu-si mainile pe ea, indata a iesit diavolul si s-a facut sanatoasa. Din acea vreme, Chir avea mare dragoste si osardie catre cuviosul. Odata, tot acela a adus la sfant pe o femeie a unui ostas al sau, asijderea indracita. Si aceea, cu rugaciunile fericitului a dobindit sanatate, pentru care Chir, fiind multumitor, a scris pe turnul sfantului aceste stihuri: "Intre pamant si intre cer sta un barbat lovit de pretutindeni de vanturi si nicidecum temandu-se. Cu hrana cereasca se hraneste si bea vant in setea lui, sprijinindu-si picioarele sale pe un turn inalt, urmand lui Simeon; el propovaduieste pe fiul Maicii Domnului cea neispitita de nunta".
Leon cel mare, imparatul grecesc, neavand fii si dorind sa aiba mostenitori, a rugat pe Cuviosul Daniil sa mijloceasca pentru el la Dumnezeu ca sa cistige ceea ce doreste. Iar el, ca cel ce singur era fiul rugaciunii, caci cu rugaciune a fost daruit maicii sale, asemenea si altora, cu rugaciunile sale ii facea a avea fii. Deci, rugandu-se catre Dumnezeu, a proorocit imparatului ca in anul viitor i se va naste fiu si s-a implinit acea proorocie a lui. Imparatul s-a bucurat pentru nasterea fiului sau si era multumit de rugaciunile sfantului, pentru care i-a zidit alt turn. Strabatand vestea despre Sfantul Daniil, a venit la dansul imparateasa Evdochia, sotia imparatului Teodosie cel Tanar, care fusese mai inainte, si l-a rugat sa se pogoare de pe acel turn si sa mearga in stapanirea sa, unde zicea ca are multe locuri linistite. Fericitul a laudat cugetul ei cel bun, dar n-a voit a se duce de acolo, unde i-a poruncit Dumnezeu a petrece si, binecuvantand pe imparateasa, a trimis-o cu pace, iar el s-a suit in turnul cel mai inalt, pe care il zidise Ghelasie.
In acea vreme unii din eretici, care erau in Constantinopol, au momit o desfranata cu mult aur, anume Vasiana, ca sa mearga la sfantul si sa-l induplece spre lucrul cel necurat sau pe dansul singur sau pe vreunul din ucenicii lui. Deci s-a dus cea fara de rusine catre cel intelept, cea necurata catre cel curat, socotind ca numai cu o cautare spre dansa se va insela fericitul si o va pofti, caci era imbracata cu haine tesute cu aur si impodobita cu multe feluri de podoabe.
Aceea venind, s-a prefacut ca era bolnava; se afla intr-o tarina ce era in fata turnului, langa ograda oilor celor cuvantatoare ale pastorului, vaitandu-se ca este bolnava si, astfel, daca nu sfantului, apoi macar ucenicilor lui sa le faca vatamare sufleteasca. Stand acolo nu putina vreme si vazand ca nu sporeste nimic - caci nu putea nicidecum sa insele pe acela a carui minte nu se lipea de pamant, ci de-a pururea privea sus la Dumnezeu - s-a dus in desert si, venind la ereticii care o trimisera, a grait minciuni ticaloasa, cum ca ar fi ranit pe Daniil care ar fi poftit frumusetea ei si ca ar fi poruncit ucenicilor s-o suie la dansul in turn: "Iar eu, zise ea, n-am voit. Ei insa, temandu-se sa nu iasa in auzul poporului pofta cea rea a lor, voira sa ma omoare si abia m-am smuls din mainile lor si am fugit".
Astfel mintind desfranata aceea asupra sfantului, ereticii raspandira cuvintele ei in popor, ca, facand nume rau lui Daniil cel nevinovat si curat, sa-l faca urat de popor. Dar indata a ajuns judecata lui Dumnezeu pe vestitoarea cea mincinoasa si necurata, caci a navalit asupra ei un duh rau care o muncea. Atunci, nevrand chiar, a marturisit ca a fost platita de eretici si s-au rusinat cei ce huleau pe placutul lui Dumnezeu. Iar cetatenii luand-o au dus-o la sfant si l-au rugat s-o izbaveasca de muncirea cea diavoleasca. El, fiind ucenic adevarat al lui Hristos, care invata a iubi pe vrajmasi si care porunceste a ierta celor ce gresesc, pana la saptezeci de ori cate sapte, nu i-a rasplatit cu rau pentru rau, ci a facut bine facatoarei sale de rau. Caci a facut rugaciuni catre Dumnezeu pentru dansa, apoi a poruncit s-o unga cu untdelemn sfintit si asa a izbavit-o de diavolul care o muncea. Ea, dobindind tamaduire, a sarutat turnul sfantului, marturisindu-si pacatul inaintea tuturor si cerandu-si iertare; apoi, din acea vreme s-a inteleptit, schimbindu-si naravul cel rau.
Cuviosul avea de la Dumnezeu nu numai stapanire a izgoni diavolii si a tamadui neputintele, dar nici de darul proorociei nu era lipsit, adica a sti mai inainte si a grai cele ce au sa fie. El vazand mai inainte mania lui Dumnezeu si pedeapsa ce are sa vina asupra cetatii, a trimis veste patriarhului Ghenadie si imparatului Leon, sfatuindu-i sa savarseasca rugaciune publica, de doua ori pe saptamana, ca sa potoleasca ingrozirea cea dreapta a lui Dumnezeu. Dar ei n-au luat in seama sfatul fericitului; de aceea, au vazut cu fapta implinirea proorociei lui, pentru pacatele lor, despre care lucru vom arata.
In acea vreme imparatul fiind pornit de duhul lui Dumnezeu, a scris patriarhului sa ia impreuna cu el clerici multi, sa se duca la marele Daniil si sa-l sfinteasca preot. Ducandu-se patriarhul cu clerul sau si ajungand la turn, a zis catre cuviosul ca de multa vreme dorea sa-l vada, dar a fost ocupat cu treburile bisericii; iar acum - zise el - am venit sa te vad si sa ma invrednicesc de cuvintele si rugaciunile tale. Patriarhul a zis celor ce au venit cu el sa puna scara ca sa se urce la dansul. Iar sfantul a zis catre el: "In zadar te-a pornit spre atata osteneala cel ce te-a trimis la noi". Sfantul, zicand acestea, patriarhul s-a mirat si s-a spaimantat, cum a cunoscut ca venirea lui nu era cu bunavointa, ci din porunca, ca niciodata n-ar fi venit la dansul de n-ar fi fost trimis de imparat. Apoi patriarhul si ceilalti ce erau cu dansul mult au rugat pe sfant ca sa porunceasca sa puna scara, sa se suie la dansul, dar el nu voia deloc. Atunci era zaduf si arsita de soare si patriarhul, vazand multimea poporului slabind de zaduf si de sete, a poruncit ca, stand acolo jos, arhidiaconul sa inceapa rugaciunea cea obisnuita la hirotonie.
Deci, rugandu-se si citind rugaciunile cu care se sfinteste preotul, a sfintit pe Sfantul Daniil in preot, desi sta departe de dansii in inaltimea turnului. Si toata multimea poporului striga: "Axios", adica, vrednic este. Atunci fericitul Daniil, vazand voia lui Dumnezeu, a poruncit sa puna scara si, primind semnele preotesti din mana patriarhului, s-a impartasit cu dansul, cu preacuratele si dumnezeiestile Taine si rugandu-se pentru toti care venisera acolo, i-a liberat cu pace intr-ale lor.
Instiintandu-se imparatul cum ca a primit Cuviosul Daniil hirotonia, s-a bucurat si venind degraba la turn, a dezbracat haina cea imparateasca si, suindu-se cu smerenie la dansul, a cazut la sfintele lui picioare, pe care vazandu-le umflate si ranite, s-a mirat de rabdarea lui cea mare. Apoi, luand binecuvantare, s-a intors cu veselie. Dupa aceea a venit vremea a se implini proorocia sfantului, pentru mania lui Dumnezeu ce avea sa fie asupra cetatii. Pentru ca, in luna septembrie, la pomenirea Sfantului Mucenic Mamant, care se praznuia cu cinste in Constantinopol, incepandu-se de cu seara in biserica lui cantarea cea de toata noaptea, deodata s-a aprins foc mare in cetatea imparateasca, incat putin a fost de n-a cuprins toata cetatea. Ca, incepand de la zidul care era la mare ce se numea al corabiilor, a trecut pana la targul lui Constantin si a ajuns pana la turnul lui Iulian, inconjurand cetatea din mijloc.
Atunci se putu vedea marea pedeapsa a lui Dumnezeu, pentru ca focul a ars nu numai multime de case mari cu visterii, palate frumoase si locuri sfinte, ci si popor fara numar; pe unii i-a prefacut in cenusa, pe altii i-a ars pe jumatate, altora vatamandu-le mainile, picioarele, fata, ochii si capetele. Nu era cu putinta a stinge pojarul acela, caci cu cat se sileau a-l stinge, cu atat se intindea mai mult vapaia. Dumnezeu pedepsea poporul pentru pacatele lui si putin a fost de n-a pierit de foc toata cetatea lui Constantin, ca odinioara Sodoma. Atunci abia si-au adus aminte de proorocia sfantului, care le spusese mai inainte de pedeapsa care s-a intamplat acum, si-i destepta la rugaciune si pocainta. Deci au alergat la dansul, rugandu-l cu lacrimi, ca prin rugaciunile sale sa imblanzeasca pe Dumnezeu si sa stinga vapaia focului. Iar sfantul, plangand, le imputa ca nu l-au ascultat cand le-a spus de nevoia ce era de fata si n-au primit sfatul lui sa faca rugaciune publica de doua ori pe saptamana. Apoi, ridicandu-si mainile, a facut rugaciune cu sarguinta catre Dumnezeu, pentru cetate si pentru popor.
Dupa rugaciune, le-a adeverit ca dupa sapte zile va inceta focul, care lucru s-a si facut. Atunci s-a temut si imparatul de mania lui Dumnezeu si, luand pe imparateasa, au alergat la sfant, cerand milostivirea lui Dumnezeu prin mijlocirea lui.
Dupa anul acela, a fost iarna foarte friguroasa, care frig nu este cu putinta a-l spune; insa n-a putut sa-l biruiasca pe patimitorul cel cu barbatie, ci iarna a fost biruita de dansul. Pentru ca se varsa multime de ploi si ca niste rauri pareau ca se coboara din ceruri timp de patru zile, incat s-au prabusit niste munti de valurile apei si sate s-au inecat. Apoi erau vanturi infricosate potrivnice, ca si cum s-ar fi batut intre ele; iar furtuna si vanturile erau asa de mari, incat si carligele cele de fier, care tineau cele doua turnuri ale cuviosului, s-au rupt de puterea furtunii. Insa Cuviosul statea la inaltime cu multa rabdare si, clatinandu-se turnurile, si el se clatina de vant ca o ramura in copac. Ucenicii de jos, cu spaima uitandu-se la dansul, strigau plangand, temandu-se ca va muri de atata frig sau va cadea la pamant cu turnul. Nadejdea lui Daniil catre Domnul era neclintita, insa; ca o piatra intemeiata fiind in turn, sfantul era fara temere. Pentru ce avea sa se teama de moarte acela care socotea viata sa de aici ca o legatura si temnita, iar moartea ca o dezlegare? Ci, zicea ca David: "Scoate din temnita, adica din trup, sufletul meu". Astfel, rabdand de frig, fericitul se ruga catre Dumnezeu fierbinte. Deci a strigat dreptul, iar Domnul l-a auzit pe el si din inaltimea cerurilor - precum altadata a certat vanturile din corabie -, deodata s-a facut liniste mare si ziua s-a inseninat.
Atunci a venit imparatul sa vada pe sfant, daca n-a patimit vreo vatamare, din ploile si de la vanturile ce au fost. Si vazand carligele cele rupte, a poruncit sa intareasca turnul mai bine; apoi s-a intors cu binecuvantarea ce o primise de la cuviosul parinte. Dar i s-a intamplat lucrul acesta: calul pe care era, nu se stie din ce pricina, speriindu-se si cazand inapoi, a trantit pe imparat, incat si coroana a cazut din capul lui departe si s-a sfaramat, risipindu-se de la coroana margaritarele si pietrele cele scumpe.
Atunci era comis (sfetnic) pe langa imparat unul cu numele Iordan, de credinta arian, care, vazand caderea imparatului de pe cal, s-a temut sa nu-l invinuiasca si sa fie pedepsit. Deci, intorcandu-se, a alergat la Cuviosul Daniil si-l ruga cu lacrimi, sa mijloceasca catre imparat pentru dansul ca sa-l ierte, ca se leapada - zicea el - de credinta cea arieneasca si se uneste cu credinta cea dreapta. Iar cuviosul, primindu-l in buna credinta, a scris imparatului ca Iordan s-a lepadat de credinta cea arieneasca si s-a lipit de crestini; drept aceea vrednic este a fi miluit. Imparatul a scris inapoi catre sfant, zicand: "Pricina caderii mele n-a fost nimeni altul decat eu, caci inaintea ochilor tai am indraznit a incaleca pe cal si n-am mers mai departe pe jos, de la sfantul tau turn. Iar asupra lui Iordan nu numai ca nu am nimic, dar inca ma si bucur ca aceasta cadere s-a facut pricinuitoare scularii lui din caderea cea sufleteasca". Dupa aceasta imparatul avea pe sfantul in atat de mare cinste, incat nu numai singur il cinstea, ci si altora il arata ca pe o stea cereasca.
S-a intamplat odata ca a venit Guvazie, imparatul Lazilor, la Leon, imparatul grecesc, pentru impacare. Pe acela luandu-l imparatul Leon, l-a dus la Cuviosul Daniil Stalpnicul si i l-a aratat, zicand: "Aceasta minune este in imparatia mea!" Iar acela, minunandu-se de rabdarea cuviosului, se inchina nu numai sfantului, ci si turnului pe care sta el si cu lacrimi zicea: "Multumesc, Tie, Imparate ceresc, ca eu, venind la imparatul pamantesc, m-ai invrednicit a vedea pe barbatul cel ceresc cum si petrecerea lui". Si intorcandu-se acel imparat al Lazilor in tara sa, adeseori vorbea despre cuvios dregatorilor sai si trimetea la dansul scrisori, cerand sfintele lui rugaciuni pentru apararea imparatiei sale. Si era cuviosul spre mare mirare tuturor, celor de aproape si celor de departe, strainilor, imparatilor, cum si la tot poporul, grecilor si romanilor, cum si barbarilor, care, venind la dansul ca la ingerul lui Dumnezeu, il chemau intr-ajutor si cu sfintele lui rugaciuni dobindeau ce cereau.
Pentru dovedirea credintei lui e destul sa stim cum sta in turn si rabda tulburarile vazduhului, ploile si furtunile cele mai sus pomenite. Si pentru ca sa nu se dea ceva uitarii din cele despre dansul vrednice de pomenit, sa povestim si aceasta: intr-o vreme era o iarna foarte cumplita si erau vanturi mari si mai aspre decat cele obisnuite, cu mare zapada, ger si gheata, iar cuviosul n-avea in turn nici un fel de acoperamant; chiar culionul cel de piele, care era pe capul lui, i l-a rapit un vant mare si l-a dus intr-o prapastie.
Atunci a stat mucenicul cel de buna voie, toata noaptea, rabdand acel ger cumplit si frig, care ajunsese mai puternic la rasaritul luceafarului. Apoi, facandu-se ziua, era atata vifor cu zapada, incat ucenicii sfantului nici cu ochii nu puteau privi la inaltimea turnului, nici nu-l puteau ajuta cu ceva. Dupa ziua aceea iarasi a fost noaptea mai cumplita si iarasi ziua asemenea pana-n noapte, incat abia a treia zi s-a linistit vazduhul. Atunci ucenicii, luand scara s-au suit in turn la parintele lor, pe care l-au aflat cu totul inghetat, de la cap pana la picioare, avand putina rasuflare si abia au putut a-l incalzi; apoi au sters trupul lui cu un burete muiat in apa calda. Venindu-si in simtiri cuviosul a zis catre ucenici: "Pentru ce ma suparati si m-ati dezghetat, caci dormeam dulce, pentru ca, rugandu-ma, am adormit putin. Totusi, bine sa va fie voua, fiilor, pentru ca atata purtare de grija aveti pentru parintele vostru".
Despre aceasta instiintandu-se iubitorul de Hristos imparat, a rugat pe sfant cu lacrimi, atingandu-se de picioarele lui, ca sa lase sa se faca putin acoperamant deasupra turnului si-i zicea: "Cruta-te pe tine, parinte, daca nu pentru tine, macar pentru al nostru folos, ca sa nu mori mai inainte de vreme si sa ne lasi sarmani". Iar el, vazand rugamintea cu lacrimi a imparatului, a lasat ca sa i se faca acoperamant deasupra turnului, dar nu pentru odihna sa ci pentru rugamintea cea cu osardie a imparatului, caci atata dragoste si osardie avea catre sfantul, incat pe toti solii si domnii cei mari, care veneau la dansul din diferite locuri, ii ducea la sfant, uneori ii aducea singur, iar alteori ii trimetea prin barbati cinstiti. Iar aceia, mirandu-se de rabdarea cea mare a cuviosului parinte, cum rabda gerul si zaduful ziua si noaptea, se umileau cu sufletul si se intorceau plini de mult folos.
Altadata Gezirih, riga al vandalilor, a ridicat razboi impotriva grecilor si a venit cu multimea ostirii sale asupra Alexandriei. Imparatul grecesc, foarte mult intristandu-se pentru navalirea barbarilor, a venit cu toti dregatorii la Cuviosul Daniil Stalpnicul, cautand ajutor de la sfintele lui rugaciuni. El, mai inainte vazand cele ce vor sa fie, a proorocit imparatului ca Gezirih, nu numai ca nu va lua Alexandria, ci si in toate socotelile sale, nimic nu va spori si se va intoarce in tara sa desert. Si s-au implinit cele proorocite de cuviosul, pentru care lucru binecredinciosul imparat, multumit fiind, a vrut sa zideasca langa turn chilii ucenicilor lui spre odihna, iar cuviosul voia mai bine sa se zideasca o biserica, in numele Cuviosului Simeon Stalpnicul si sa se aduca din Antiohia sfintele lui moaste. Deci, imparatul a zidit indata o biserica Sfantului Simeon, in preajma turnului lui Daniil, in partea dinspre miazanoapte; apoi a facut case de straini langa biserica si a adus cinstitele moaste ale Sfantului Simeon, cu multa cinste, dupa dorinta Cuviosului Daniil. De acest lucru foarte mult s-a bucurat sfantul si a grait catre popor, invatandu-l. Cuviosul era fara de rautate, facand bine celor ce-l urmau pe el.
Un om eretic cu limba hulitoare graia de rau pe sfant, despre care auzind poporul mustra pe graitorul de rau. Iar ereticul, scotand din sanul sau peste fript, arata poporului, zicand: "De acesta mananca pustnicul vostru". Dupa aceasta, mancand din pestele acela si dand femeii sale si copiilor, indata a navalit diavolul asupra lor si-i muncea pe dansii. Apoi fiind adusi la cuvios, i-a vindecat cu rugaciunile sale, nu numai de muncire ci si de diavolul relei credinte, cel mai cumplit, nepomenind raul, nici rasplatind cu dojana pentru defaimare. Aceia, multumindu-i de atata facere de bine aratata lor de parintele cel fara de rautate, au facut chipul lui din argint; iar pe dansii s-au inchipuit acolo, cazuti la picioarele lui si si-au scris numele lor; apoi au pus chipul acela in biserica Sfantului Mihail, Arhanghelul puterilor celor ceresti.
Pe langa nerautatea sa, Cuviosul Daniil avea si dar mare pe buzele sale, incat se umileau cei ce auzeau cuvintele sale si multi se foloseau si isi indreptau viata.
La curtea imparatului se afla un ostas vestit, cu numele Edran, cu neamul din Galatia, voinic cu trupul si viteaz in razboaie. Acesta, daca a venit si a auzit cuvintele cele folositoare de suflet ale fericitului Daniil, indata s-a umilit si, lepadandu-se de lume, s-a alaturat ucenicilor cuviosului, impreuna cu inca alti doi tovarasi ai sai. De acest lucru auzind imparatul, i-a fost jale de acel ostas viteaz si a trimis dupa el, sfatuindu-l sa se intoarca la dansul in palatul imparatesc. Dar el n-a luat in seama chemarea cea imparateasca si zicea: Ce folos va fi mie, de voi dobindi toata lumea si sufletul imi voi pierde? Si imbracandu-se in rasa calugareasca prin mainile cuviosului, ravnea infranarii lui. Caci gusta numai atata hrana si bautura, incat sa nu moara de foame firea cea trupeasca; inca si somn foarte putin primea, stand si rezemandu-se pe subtiori de o franghie intinsa. De aceea el era iubit imparatului pentru faptele lui cele bune si-l cerceta adesea imparatul, cand venea la Cuviosul Daniil. Vietuind astfel vreme indelungata, s-a odihnit cu pace si era numele lui Tit, din randuiala calugareasca. Dupa dansul si sluga lui, anume Anatolie, asemenea viata a avut.
In acea vreme imparatul Leon a dat pe fiica sa, Adriana, intru insotire lui Zenon Isaurul si l-a trimis cu oaste impotriva barbarilor care bateau Tracia. Zenon a mers mai intai la Cuviosul Daniil Stalpnicul, care i-a spus mai inainte ce are sa i se intample: ca se va intoarce fara vatamare de la razboi si, ca, dupa socrul sau, Leon, va primi el sceptrul imparatiei, dar, din zavistia celor ai sai, va fi izgonit din imparatie si, dupa o vreme, iarasi se va intoarce la imparatie. Toate acestea s-au implinit la vremea lor.
Dupa Leon, luand Zenon imparatia si imparatind trei ani, s-a sculat asupra lui Vasilisc, fratele Verinei, femeia imparatului Leon, care murise. Acela, izgonind pe Zenon, a luat imparatia greceasca, iar Eutihian, fiind eretic, a inceput a tulbura Biserica lui Dumnezeu, lepadand soborul cel din Calcedon si semanand invataturile cele ereticesti. Atunci Acachie, patriarhul Constantinopolului, adunand episcopii cei credinciosi, se impotrivira imparatului, cu temere totusi, insa nimic n-au sporit. Deci au trimis pe citiva episcopi la Daniil, rugandu-l cu lacrimi in ochi sa se coboare din turn si sa vina la ei in cetate spre ajutorul Bisericii care este in lupta. Iar cuviosul, desi nu voia, nicidecum a se cobori de la locul sau, vazand nevoia Bisericii si fiind indemnat cu glas dumnezeiesc de sus, s-a pogorat de pe turn si a mers in cetate la patriarh si la episcopii cei impreuna cu dansul, unde a fost intampinat de arhierei cu cinste, primindu-l cu o nespusa bucurie.
Auzind imparatul de venirea lui si nevrand a-l vedea pe dansul, a iesit din cetate si a intrat intr-un sat ce era aproape; iar cuviosul s-a dus dupa dansul. Dar neputand calatori cu picioarele lui umflate si pline de rani, a fost purtat de credinciosi.
S-a intamplat pe cale un om lepros. Acela, vazand pe cuvios, a inceput a se ruga ca sa-l vindece. Deci, milostivindu-se spre dansul, cuviosul a facut rugaciune si a poruncit celui lepros sa se spele in mare, care era aproape. Iar acela, spalandu-se, a iesit curat si sanatos. Indata despre aceasta minune a strabatut vestea pretutindeni si s-a adunat popor mult, aducandu-si bolnavii; si toti luau tamaduire cu rugaciunile cuviosului.
Multimea, mergand spre dansul pentru minunile ce se faceau de el, s-a apropiat de palatul imparatesc, care era in satul acela. Acolo, un barbat got, ivindu-se la o fereastra de sus si vazand-l pe sfant ca-l duc oamenii, a ris si a zis: "Iata vine un antipat nou (prefect)". Acestea zicand, indata l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, caci deodata a cazut de sus pe pamant si a murit. Iar imparatul, instiintandu-se de venirea sfantului, a poruncit sa nu-l lase sa intre. Atunci sfantul s-a dus, scuturandu-si praful de pe picioarele sale. Dupa aceasta, temandu-se imparatul ca sa nu patimeasca ceva pentru necinstirea cuviosului, a trimis in urma lui, rugandu-se sa se intoarca la dansul. Iar el, nu numai ca n-a ascultat de imparat, ci a proorocit despre pierderea lui, ca degraba se va lua de la dansul imparatia, zicand: "Cel ce manie pe Imparatul ceresc, isi aduna lui multe rele si va avea mare mahnire in ziua maniei". Asa zicand, s-a dus in calea sa. Iar cand s-au intors trimisii care vesteau imparatului cuvintele cuviosului, a cazut deodata un stalp al palatului, care a infricosat pe imparat si pe cei ce erau cu el. Astfel, lucrul cel neinsufletit, prin randuiala lui Dumnezeu, marturisea a fi adevarata proorocia cuviosului; iar prin caderea sa cea grabnica, adeverea caderea imparatului de la imparatie.
Apoi, intorcandu-se Cuviosul Daniil in cetate, a tamaduit pe doi tineri indraciti si pe o fiica a unei vaduve. Pe un sarpe, ce se infasurase fara de veste pe picioarele lui, cu cuvantul l-a trimis la locul sau, nepatimind nimic de la dansul. Iar in cetate, o femeie cinstita, anume Raida, fiind stearpa si udand cu lacrimi picioarele cuviosului, a cerut ca prin rugaciunile lui sa se dezlege de nerodirea sa, iar el i-a proorocit ca va naste fiu si chiar numele lui i l-a spus inainte, zicand: "Vei naste, femeie, un fiu si vei chema numele lui Zenon".
Imparatul a inceput a se gandi cum s-ar fi putut impaca si cum ar dobindi iertare de la cuviosul, pentru ca foarte mult il infricosase caderea stalpului din palatul sau, in vremea aducerii la dansul a cuvintelor lui Daniil. Deci, mai intai prin oameni cinstiti ruga pe sfant, dar cu viclesug, pentru ca inima lui nu inceta a aduna faradelege. Dupa aceasta, singur venind si cazand la picioarele sfantului, isi ceru iertare. Iar cuviosul, vazand cu ochii cei sufletesti socoteala lui cea rea, a mustrat viclesugul lui, zicand catre altii: "Smerenia si umilinta aceasta este prefacuta, caci cu haina oii este acoperit naravul lupului si degraba veti vedea ochiul lui Dumnezeu cel atoatevazator si mana Lui cea atotputernica, care surpa pe cei puternici de pe scaune". Dupa aceasta s-a intors cuviosul la turnul sau. Apoi, trecand putina vreme, Vasilisc a fost izgonit de la imparatie, dupa proorocirea cuviosului. Iar Zenon, iarasi luand sceptrul, a venit impreuna cu imparateasa sa se inchine sfantului, vazand implinirea proorociei lui.
In toata vremea vietii sale cuviosul n-a iesit din turn si facea multe minuni, dar fiind cu cuget smerit si fugind de slava omeneasca, nu socotea ca faptele sale cele bune au puterea facerii de minuni, ci rugaciunile Cuviosului Simeon, caci pe bolnavii care veneau la dansul, ii trimitea in biserica Sfantului Simeon, la sfintele lui moaste. Un zlatar (argintar) si-a adus pe fiul sau olog din nastere, neputand nici calca pe picioare, ci ca un sarpe se tara pe pamant. Pe acela trimitandu-l fericitul Daniil in biserica Cuviosului Simeon, a poruncit sa puna sfintele lui moaste pe picioarele copilului olog. Acestea facandu-se, a sarit ologul ca cerbul si a alergat la turnul lui Daniil, bucurandu-se si slavind pe Dumnezeu.
Un barbat oarecare, venind dinspre Rasarit, a cazut intre talhari, pe care il batura foarte rau, incat ii sfaramasera genunchii. Apoi, luandu-i cele ce avea, s-au dus, lasand pe om abia viu. Niste calatori care treceau pe acolo, vazandu-l foarte greu ranit de talhari, si-au facut mila de dansul si, luandu-l, l-au dus in cetatea Anchira. Episcopul cetatii aceleia, avand multa purtare de grija pentru el, a adus doctori iscusiti si l-a tamaduit de rani. Insa cel vindecat nu putea sa umble pe picioare pentru ca ii erau foarte sfaramate si, desi se tamaduisera ranile lui, totusi nu avea putere a umbla. Atunci a rugat pe episcop sa-l trimita la Cuviosul Daniil si, fiind pus pe un cal, a fost dus la turnul doctorului fara de plata. Iar el, trimitandu-l la biserica Sfantului Simeon si poruncind sa-l unga cu untdelemn luat de la sfintele moaste, l-a facut deplin sanatos si i s-au intarit picioarele si gleznele, incat a putut iarasi umbla, inaltand multumire lui Dumnezeu si placutilor Lui, adica sfintilor Simeon si Daniil.
Un sutas oarecare din Spania avea mare credinta catre cuviosul si cand se intampla a se imbolnavi cineva din casa lui, robi, rudenii, sau prieteni, il trimitea la cuviosul cerand tamaduire. Iar cand se aducea scrisoarea de la cuviosul, o punea pe aceea peste cel bolnav si indata bolnavul primea tamaduire.
O oarecare femeie saraca, avand un fiu de doisprezece ani, mut din nastere, l-a adus la cuviosul si, lasandu-l langa turn, s-a dus. Iar cuviosul, vazand pe copil, a poruncit ucenicilor ca sa-l ia si sa ramana cu dansii. Ei, socotind ca copilul era invatat de maica-sa sa nu vorbeasca prefacandu-se mut ca sa cerseasca, ca asa mai cu inlesnire sa se hraneasca, multe necazuri ii faceau, infricosindu-l si batandu-l ca sa vorbeasca. Uneori cand dormea, il intepau cu tepi sau il loveau cu o nuia ghimpoasa, ca desteptandu-se deodata sa vorbeasca. Iar dupa ce l-au cunoscut cu adevarat ca nu vorbeste, au spus sfantului. Atunci el a poruncit sa unga limba mutului cu untdelemn sfintit. Fiind intr-o zi de Duminica, in vremea Sfintei Liturghii, cand incepu diaconul a citi Sfanta Evanghelie si poporul dupa obicei canta "Slava Tie, Doamne", a cantat si copilul, vorbind limpede si cu mare glas: "Slava Tie, Doamne". Din acea vreme a vorbit bine.
Ajungand cuviosul la adanci batraneti, s-a apropiat catre fericitul sau sfarsit, pe care mai inainte vazandu-l a spus ucenicilor sai si le-a scris acest asezamant: "Fiilor si fratilor, caci asa imi sunteti voi, intai caci v-am nascut duhovniceste, iar al doilea caci Dumnezeu ne este Parintele cel de obste, eu ma duc catre Parintele cel de obste. Insa nu va voi lasa saraci, iubitii mei, pe voi care plangeti pentru lipsirea parintelui; ci va las in purtarea de grija a Parintelui nostru, Cel care si pe voi si pe mine ne-a facut. Deci, Acela care pe toate le-a facut cu pricepere si cu intelepciune, apoi a plecat picioarele si a coborat pe pamant, a murit pentru noi si a inviat; Acela va fi cu voi ca un Preaintelept, aparandu-va de cel viclean si, ca un Domn, pazindu-va cu a Sa voie; iar ca un Parinte chemandu-va, daca candva va veti abate, catre buna Sa indurare, va va intinde voua duhovnicestile Sale brate. Caci precum S-a dat pe Sine la moarte pentru noi, sa va uneasca intre voi unul cu altul intr-un cuget si sa va faca ca sa fiti uniti cu Parintele. Urmati smerenia, slujiti altora, iubiti primirea de straini, postul, privegherea, saracia si cea mai dintai si mai mare porunca, adica dragostea. Pe acelea care sunt cuviincioase drepteicredinte, sa le tineti drept, de pleava ereticeasca pazindu-va, de maica voastra, adica de Sfanta Biserica, nicidecum sa nu va despartiti. Daca toate acestea le veti face, veti fi desavarsiti intru faptele cele bune".
Astfel de asezamant scriind cuviosul parinte fiilor sai, a poruncit sa-l citeasca inaintea lor, care plangeau pentru despartirea lui. Iar mai inainte cu trei zile de sfanta lui mutare, in miezul noptii, precum s-au invrednicit a vedea oarecare din ucenicii sai au venit sa-l cerceteze toti sfintii cei din veac, proorocii, apostolii, mucenicii si toate cetele sfintilor, intru lumina si slava cereasca si, sarutandu-l cu dragoste, ii porunceau sa savarseasca dumnezeiasca Taina. Sosind ziua dezlegarii lui de trup, a venit patriarhul Eftimie - care a fost dupa Acachie - cu tot clerul sau. Iar tematoarea de Dumnezeu femeia Raida, a carei sterpiciune s-a dezlegat prin rugaciunile sfantului, pregatea toate cele pentru cinstita inmormantare a cuviosului.
In acea vreme s-a intamplat acolo un om indracit, care stand langa turn, adeverea ca vede multi ingeri si sfinti, venind din cer catre cuviosul, ba chiar ii numea pe sfintii pe care ii vedea. Iar cuviosul si de Dumnezeu purtatorul parintele nostru Daniil, bucurandu-se pentru iesirea sa din viata aceasta, si-a dat cinstitul si sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, fiind plin de zile, vietuind optzeci de ani si trei luni. Parul capului sau era des si despartit in doua, de patru palme de lung; asemenea si barba ii era lunga si despartita in doua. Dupa iesirea lui din viata, omul cel indracit s-a slobozit de muncirea diavoleasca. Savarsindu-se sfantul, s-au aratat din cer peste turn trei Cruci de stele care luminau cu nespusa podoaba, stralucind ca soarele. Acestea s-au vazut pana ce s-a ingropat sfantul sau trup, acolo, langa turnul lui. Apoi au fost puse impreuna cu el si moastele celor trei sfinti tineri din Babilon: Anania, Azaria si Misail; caci asa poruncise cuviosul cand era gata sa moara, ca sa nu se dea cinste moastelor lui de catre poporul care va veni la inchinaciune, ci moastelor celor trei sfinti tineri. Caci cel ce era smerit in viata, s-a aratat smerit si dupa moarte, fugind de slava omeneasca. Dar Dumnezeu, Care l-a preamarit pe pamant inaintea oamenilor cu minuni, il preamareste si in ceruri inaintea ingerilor Sai, Cel ce Insusi este slavit de toata faptura in veci. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.