Cuviosul Simeon Stalpnicul    Un tanar oarecare cu numele Ioan, de neam din Edesa, l-au adus parintii sai in Antiohia, vrand sa-l casatoreasca; deci, vazand o fecioara frumoasa cu numele Marta, au zis parintilor ei sa o dea in casatorie fiului lor. Parintii fecioarei s-au invoit la aceea, dar ea nu voia sa se marite, dorind sa se faca mireasa lui Hristos, si sa-si pazeasca fecioria sa nespurcata. Fiind silita de parinti spre nunta, ea a alergat la biserica Inaintemergatorului, care este dinaintea cetatii Antiohiei si, cazand, se ruga cu lacrimi, ca Domnul sa randuiasca pentru dansa lucrul cel de folos. Si i-a fost ei acolo o vedenie dumnezeiasca poruncindu-i sa se supuna parintilor si sa se insoteasca cu barbat. Deci, fecioara, plecandu-se la voia Domnului, s-a insotit cu Ioan.

Ea ii era lui nu numai ajutatoare vietii, dar si povatuitoare spre mantuire, indemnindu-l totdeauna spre lucrul cel bun. Ea isi impodobea viata cu postire, cu infrinare si cu rugaciune, sarguindu-se a placea lui Dumnezeu.    Adeseori cinstita Marta alerga la biserica Inaintemergatorului si se ruga cu multa osirdie Sfantului Ioan, patronul acelei biserici, ca sa mijloceasca la Dumnezeu cu rugaciunile lui, darul de a naste un prunc parte barbateasca. Pentru aceasta se fagaduia ca, de va naste un prunc, o sa-l aduca la Dumnezeu, precum a adus Ana pe Samuel spre slujba. Dupa un an i s-a aratat la rugaciunea cea de noapte, pe cand ea dormita, Sfantul Ioan Inaintemergatorul in biserica sa, zicandu-i: "Nadajduieste, femeie, ca rugaciunea ta este primita si-ti vei cistiga cererea. Ca semn al binecuvantarii lui Dumnezeu sa-ti fie tie acest bulgar de tamiie binemirositoare; si-i da un bulgare de tamiie mirositoare, zicandu-i: Cu acela cadeste-ti casa".    Desteptindu-se Marta din dormitare, a gasit in mina acel bulgare de tamiie, al carui miros era negrait. Apoi, iarasi i s-a aratat Mergatorul Inainte, zicandu-i: "Mergi la barbatul tau, ca vei zamisli fiu, si-l vei numi Simeon. El va suge lapte numai din sanul cel drept iar de cel stang nu se va atinge, caci va fi fiu al dreptatii. El nu va gusta carne, vin sau vreo mincare facuta cu mestesug omenesc, ci numai paine, miere si sare; iar bautura lui va fi apa. Tie ti se cade sa-l pazesti cu toata atentia in copilaria lui, ca pe acel ce are sa fie vas sfant, spre slujba Domnului Dumnezeului nostru. Dupa doi ani de la nasterea lui, il vei aduce aici in biserica mea si-l vei boteza. Dupa ce s-o invrednici de darul Sfantului Botez, atunci ti se va vesti ce va sa fie pruncul acela".    Marta, umplindu-se de spaima si de negraita bucurie din vedenia aceea, da mare multumire lui Dumnezeu si Sfantului Ioan Inaintemergatorul. Apoi, intorcandu-se acasa la barbatul sau, a zamislit prunc in pantecele sau si, implinindu-se vremea, a nascut fara de durere fiu, pe care l-a numit Simeon si-l hranea din sanul cel drept. Altadata, vrand sa se incredinteze cu adevarat de ceea ce i s-a grait in vedenie de Sfantul Ioan Inaintemergatorul, ca pruncul ce se va naste nu se va atinge de sanul cel stang, il punea la sanul cel stang, iar el, plangand, isi intorcea capul sau, nevoind sa suga. Cu cresterea lui s-a mai facut si aceasta minune. Daca in vreuna din zile maica sa gusta carne sau vin, in acea zi pruncul nu voia sa suga san, ci raminea flamind pana a doua zi; iar mama, cunoscand pricina aceasta, se infrina in toate zilele de carne si vin si hranea cu post pe cel ce avea sa fie pustnic mare.    Cand pruncul a ajuns la virsta de doi ani, parintii sai l-au dus in biserica Mergatorului Inainte, unde l-au botezat. Dupa botez, pruncul indata a grait aceste cuvinte: "Am tata si nu am tata; am mama si nu am mama". El a spus aceste cuvinte sapte zile de-a randul, de care lucru se minunau atat parintii, cit si toti cei ce-l auzeau; deci, l-au cunoscut ca are sa fie urmator nu celor pamantesti, ci celor ceresti. Dupa ce pruncul a fost intarcat, se hranea cu paine, cu miere si cu apa; iar carne nu minca nicidecum, nevoind sa primeasca nici o fiertura.    Pe cand pruncul era de cinci ani, s-a intimplat in Antiohia cutremur mare de pamant, pe vremea imparatiei marelui Justinian. In vremea acelui cutremur s-au daramat o multime de case, care au acoperit pe locuitorii lor; asemenea s-a daramat si casa parintilor sai si, fiind inauntru numai tatal sau, l-a omarat; iar maica sa a ramas vie, deoarece in acea vreme infricosata a cutremurului, dupa purtarea de grija a lui Dumnezeu, nu s-a aflat in casa, ci se dusese la o casa oarecare spre a se ruga. Pruncul deasemenea nu era aca-sa, ci era in biserica Sfantului Intaiului Mucenic Stefan, si acolo pazindu-se de Dumnezeu, a ramas neatins.    Pruncul, iesind din biserica, nu stia unde sa se duca, fiind multe case cazute; iar casa lui nu si-o mai cunostea ci, umblind, ratacea prin darimaturile Antiohiei, pana ce o femeie oarecare dreptcredincioasa care-i cunostea parintii, vazand pe pruncul Simeon ratacind, l-a luat in spatele ei si l-a dus la un munte ce era aproape de cetate - ca acolo era locuinta ei.    Deci, fericita Marta, maica lui Simeon, vazandu-si casa daramata si ca toti cei ce s-au aflat in ea n-au mai ramas vii, socotea ca impreuna cu barbatul ei a murit si pruncul, zdrobindu-se de peretii de piatra; pentru aceasta se tinguia foarte mult. Dupa sapte zile, i s-a aratat ei Sfantul Ioan Botezatorul si i-a spus ca pruncul ei este viu si petrece la o femeie in afara cetatii. Atunci ea, ducandu-se la muntele acela, a gasit pe Simeon la femeia cea zisa mai sus si cunoscuta. Iar ea a spus cu mirare mamei, ca in toate acele sapte zile, pruncul n-a voit sa guste nici un fel de mincare, ci numai de doua ori a primit putina paine si apa. Luandu-si maica pe fiul sau, l-a dus in biserica Sfantului Ioan Inaintemergatorul si acolo a dat multumire lui Dumnezeu si Sfantului pentru ca i-a pazit pruncul viu; apoi a plecat.    Intr-una din zile, Marta se gindea in sine la vedeniile care i s-au aratat ei despre prunc si la lucrurile cele de mirare care se petrecea acum cu ea; si, nepricepind ce o sa mai fie pe urma cu acel prunc, a dormit si a vazut o vedenie in acest fel: I se parea ca se vede pe dansa intr-aripata si zbura tinind in miini pruncul, inaltindu-l pe el cu darul Domnului si zicand: "Fiule, in acest fel am dorit sa vad inaltarea ta; deci sa ma izbaveasca cu pace Ziditorul meu, ca una ce m-am invrednicit a fi binecuvantata intre fecioare; caci dau rodul pantecelui meu Celui Preainalt".    Dupa aceasta maica petrecea cu pruncul la un oarecare loc in Antiohia, ce se numea Heruvim. Acel loc se numea astfel pentru ca Tit, fiul lui Vespasian imparatul Romei, pustiind cu razboi Ierusalimul, a luat din biserica Ierusalimului doi heruvimi de aur, care fusesera pe chivotul Legii, si i-a dus pe ei in Antiohia; iar locul unde au fost pusi acei heruvimi se numea Heruvim.    Fericita Marta, petrecand acolo impreuna cu fiul sau, pruncul Simeon, a vazut o vedenie ca aceasta: Vedea pe Domnul nostru Iisus Hristos, sezind pe scaun inalt si multi dintre drepti adunandu-se de pretutindeni; iar cartile vietii erau deschise, pentru ca se facea judecata. La rasarit se vedea Raiul desfatarii, iar la apus focul gheenei. Si a zis catre dansul Duhul Sfant: "Asculta, pruncule si intelege cele ce le vezi aici. Sirguieste-te sa placi lui Dumnezeu, ca sa te invrednicesti de cinste, impreuna cu sfintii si sa cistigi negraitele bunatati, pregatite celor ce iubesc pe Dumnezeu". Din aceasta vedenie s-a inteleptit pruncul prin dumnezeiasca intelepciune si i s-a dat lui descoperirea celor nestiute si vederea tainelor celor ascunse.    Dupa putina vreme a vazut pe un barbat minunat la vedere, imbracat in haina alba, zicand catre dansul: "Urmeaza-ma!" Simeon a mers dupa el. Iar barbatul ce i se aratase l-a dus in partile Tiberiei, care este aproape de Seleucia, si l-au pus pe el intr-un munte pustiu, sub care era un sat ce se numea Pilasa. Acolo, in muntele cel pustiu, petrecea cu fiarele ca si cu niste miei, de vreme ce numai pe acelea le avea imprejur vietuitoare; iar de oameni nu era vazut nicidecum. El era luminat noaptea si ziua de o negraita lumina; iar hrana i se aducea de barbatul acela, care il adusese pe el acolo, si care, adeseori aratandu-i-se lui, il povatuia intru toate si ii dadea hrana la vreme.    Dupa citva timp, cu povatuirea aceluiasi barbat, s-a suit in virful muntelui si a aflat o manastire mica, in care era un egumen, stand pe stalp, cu numele Ioan. Acelui egumen i se arata adeseori vedenii despre Simeon cel ce era sa vina la dansul. Uneori vedea un prunc in haina, venind cu caruta la manastirea lui, alteori il vedea umblind prin vazduh si zburand pe deasupra manastirii, iar alte ori stand pe un stalp luminos, si cu acel stalp se apropia de manastire. Apoi vedea si pe un inger aratandu-i lui pe pruncul acela si zicandu-i: "Acesta este acela prin care vei cistiga mantuirea! Deci, egumenul spunea acele vedenii monahilor celor ce petreceau cu dansul. Cand fericitul Simeon, cu povatuirea lui Dumnezeu a venit la manastirea lui, monahii se minunau, cum un prunc ca acesta, abia de sase ani, a putut sa umble prin atatea locuri pustii si sa vina la manastirea aceea.    Egumenul Ioan, vazandu-l de pe stalp, a cunoscut indata pe prunc, caci pe unul ca acela il vedea de multe ori in vedenie. Deci, s-a bucurat foarte mult de venirea lui si, chemandu-l la sine, l-a luat in brate si l-a sarutat, multumind lui Dumnezeu cu lacrimi. Pruncul era foarte frumos la fata, cu parul galben, cu ochii luminosi si placuti; chiar din privirea corpului lui se arata frumusetea sufletului. El era blind, tacut, grabnic in raspuns, intelept in cuvinte, plin de cerestile daruri, petrecand in liniste in manastirea aceea. Postirea lui era astfel: el minca linte muiata in apa, uneori dupa trei zile, alteori dupa sapte, iar alte ori dupa zece zile bea putina apa.    Fericitul Ioan, egumenul stalpnic, se minuna foarte mult de acest lucru. In manastirea aceea era un om prost, care pastea turma. Acela, vazand postirea pruncului cea mai presus de fire, s-a umplut de zavistie diavoleasca si voia sa-l ucida. Dar cand a voit sa inceapa acel lucru rau gandit in sine, indata i s-a uscat mana si din aceasta pricina s-a imbolnavit foarte rau cu trupul, incat era aproape de moarte. Pentru aceasta si-a marturisit cu pocainta pacatul, atat egumenului, cit si fericitului prunc Simeon. Pruncul, fiind fara de rautate, nu numai ca i-a iertat pacatul acela, ci s-a rugat lui Dumnezeu pentru el, incat, atingindu-i mana lui, indata i-a tamaduit-o si astfel tot trupul i l-a facut sanatos.    Din acea vreme, egumenul si fratii cinsteau foarte mult pe acest fericit prunc, ca pe acela pe care Domnul i l-a ales din pantecele maicii sale si l-a sfintit spre slujba Sa. Dupa aceea, Fericitul Simeon s-a rugat sa i se zideasca un stalp aproape de al parintelui Ioan. Deci, indata, dupa dorinta lui, i s-a zidit un stalp langa stalpul parintelui Ioan, si acolo s-a suit pruncul, imbracat in calugarie de Cuviosul Ioan, fiind numai de sapte ani. Astfel statea acolo, urmind parintelui sau, Ioan Stalpnicul.    La inceputul sederii lui acolo, i s-a aratat Domnul nostru Iisus Hristos in chip de prunc, stralucind cu negraita frumusete. Vazandu-l Sfantul Simeon, s-a aprins cu toata inima de dragostea catre El, caci L-a cunoscut ca este Stapanul sau. Deci, luand indrazneala, a zis: "Doamne, cum Te-au rastignit iudeii?" Iar Domnul, intinzind mainile in chipul crucii, a zis: "Asa m-au rastignit iudeii, insa Eu singur am voit sa ma rastignesc; iar tu imbarbatea-za-te si te intareste, rastignindu-te impreuna cu Mine in toate zilele". De atunci, placutul lui Dumnezeu si-a uitat trupul sau si se asemana celor fara de trupuri, avand viata ingereasca. Si astfel intrecea in nevointa pe staretul sau; pentru ca staretul cinta in toate noptile treizeci de psalmi, iar Simeon cinta cincizeci si une-ori, optzeci. De multe ori citea toata psaltirea intr-o noapte, nedormind de loc; si astfel slavea pe Dumnezeu toata ziua.    Staretul, vazandu-l astfel si tamandu-se ca nu cumva sa slabeasca de atatea nevointe, il sfatuia, zicandu-i: "Fiule, inceteaza de la atata osteneala, care covirseste puterea omeneasca; pentru ca nici noua nu ne dai odihna. Tie iti este destul, ca din scutece te-ai rastignit impreuna cu Hristos; dar ti se cade a avea putina grija si de trupul tau, a-i lasa lui putin somn si a-i da hrana cu masura, ca sa poata purta pana la sfarsit ostenelile vietii pustnicesti. Nu spurca pe om mincarea si bautura, deoarece Domnul zice in Sfanta Scriptura: Toata verdeata de mincare, am dat-o voua spre hrana". Fericitul Simeon a raspuns staretului: "Desi nu spurca hrana pe om, insa ii naste ginduri spurcate, ii intuneca mintea, inradacineaza si ingroasa patima si preface pe omul cel duhovnicesc in trupesc, pironindu-i gindul de poftele cele pamantesti; iar noua, celor ce ne invatam ziua si noaptea in legea Domnului, se cade sa ne temen, ca sa nu ne rapim candva cu amagirea somnului si astfel sa cadem in trandavie, precum zice proorocul: "A adormit sufletul meu de trandavie.". Mai ales se cade cu neadormita trezvie sa deschidem gura spre marirea lui Dumnezeu, ca sa tragem de sus darul Sfantului Duh. Dar ce-ti este tie, o, parinte, de cuvintele mele? Eu imi pun singur legile acestea, iar nu altora, deoarece mie imi este de trebuinta ca, prin multa asprime, sa-mi muncesc trupul meu cel tinar". Staretul s-a minunat de un raspuns ca acesta cu buna intelegere al pruncului celui tinar.    Lui Simeon, fiind stralucit cu lumina Sfantului Duh, i s-a descoperit toata imparatia diavolului si toate nalucirile. El a vazut pe cel mai mare al intunericului, sezind pe un scaun mare, avand o cununa stralucitoare pe capul lui, iar cetele dracesti, stand inaintea lui. Astfel se putea vedea stand inaintea lui, toate podoabele cele pregatite spre desarta inselaciune: aurul, argintul, pietrele cele de mult pret si margaritarele; dar toate acelea erau ca noroiul. Acolo se auzeau glasuri de trambite, de fluiere, de cimpoi si de diferite instrumente muzicale. Se vedea pacatul in chip de fecioara frumoasa, careia ii urmau ca slugile, ispititorii cei ce indeamna si amagesc spre pacat. Acolo se vedea duhul viclesugului, duhul necuratiei, duhul lenevirii si duhul iubirii de argint, cascand cu gura nesatioasa si poftind sa inghita toata lumea. Acele duhuri inselatoare se sirguiau sa ispiteasca si pe Simeon spre iubirea pacatului. Pentru aceasta, il chemau spre pacat cu cuvinte spurcate.    Dar el, inarmindu-se cu arma cea obisnuita, adica cu semnul Sfintei Cruci si chemand numele lui Hristos, deodata au pierit de la sine nalucirile cele dracesti, asa precum raza soarelui goneste intunericul. Deci, privind spre biserica, a vazut Scaunul lui Dumnezeu, de la care iesea slava lui Dumnezeu si care stralucea pe Simeon. Deci, a trimis din Biserica la el unul din patriarhi, avand in miini niste mir de buna mireasma pe care, turnindu-l pe capul lui Simeon si ungindu-l, i-a zis: "Cu puterea acestei ungeri, vei izgoni pe diavoli; iar, incingindu-se cu dumnezeiasca putere de sus, ii vei taia cu miile si-i vei birui. Asadar, indrazneste, nadajduind spre Ziditorul, caci vrajmasul nu va spori nimic asupra ta si fiul faradelegii nu va putea sa-ti faca nici un rau!" Din acel ceas, Fericitul Simeon a luat putere asupra duhurilor celor necurate si a inceput a le izgoni din oameni si a tamadui toate bolile.    Intr-una din zile, Simeon Stalpnicul, robul lui Dumnezeu, a zis catre fericitul staret Ioan Stalpnicul: "Parinte, nu cu multe zile mai inainte de aceasta, mi-a aratat Domnul stapanirea satanei si pierzatoarele lui bogatii. Am vazut mestesugurile lui, cum se sirguieste sa porneasca razboi asupra celor imbunatatiti". Zis-a Ioan catre Simeon: "Fiule, Dumnezeu sa te pazeasca pe tine de viclesugurile lui". Simeon a zis: "Blestemata putere a satanei, macar de se sirguieste cu dinadinsul sa scorneasca rautati spre noi, dar nimic nu sporeste".    Vazand staretul ca pruncul socoteste intru nimic ispitele vrajmasului si, tamandu-se sa nu cada intru inaltarea mintii a zis catre dansul: "Fiule, noua ni se cade insa sa ne temem de mestesugurile diavolului cele de multe feluri. Sa nu ne nadajduim spre fapta cea buna a noastra, ca vrajmasul s-a imbracat cu infatisari de fier, gatind totdeauna cursa asupra monahilor celor tineri; si de ar afla diavolul intru dinsii vreme cuvioasa lui insasi, indata navaleste cu putere, ridicand razboi greu intru dinsii. Noua ni se cade mai ales, a ne ruga lui Dumnezeu si a chema pe Emanuel, ca sa fie totdeauna cu noi si sa surpe toata puterea vrajmasului".    Vorbind ei acestea a auzit satana si, umplindu-se de manie, scrasnea cu dintii asupra tinarului. Apoi a inceput cu naluciri infricosate asupra aceluia, inchipuindu-se in balauri si in fiare cumplite, repezindu-se asupra lui ziua si noaptea, ca si cum ar fi vrut sa-l inghita. Fericitul Simeon, luandu-si de ajutor pe Cel Preainalt si inarmindu-se cu arma Sfintei Cruci, zicea: Nu ma voi teme de frica de noapte, de sageata ce zboara ziua, de lucrul ce umbla in intuneric, de intimplare si de dracul cel de amiaza.    Intr-o noapte a lunii lui decembrie, in a doua straja a noptii, diavolul, adunandu-si toate cetele lui, a navalit fara de veste asupra lui, facand galagie mare. Deci, rupand acoperamintul, ce era deasupra fericitului Simeon, l-a aruncat intr-o ripa; dar mana Domnului era asupra pruncului, intarindu-l. Fericitul Simeon statea neclintit nu numai cu trupul, dar si cu marimea de suflet, deoarece nu s-a temut de navalirea vrajmasului. Dupa aceasta, diavolul a ridicat din mare un vint silnic si vifor - vint de tulburare -, a facut infricosate tunete si fulgere, izbind toata noaptea in stalpul lui Simeon. Cuviosul Ioan, socotind ca Simeon a fost ucis de acele tunete infricosate, plingea si chema pe monahi sa mearga sa-l vada de este viu; iar monahii nu i-au raspuns, pe de o parte, tamandu-se de infricosarile acelea, nevrand sa iasa din chilii, iar pe de alta, ca erau porniti cu uriciune de diavol asupra pruncului, pentru ca ziceau in sine: "Unde este acum postirea aceluia care covirseste puterea omeneasca? Unde sunt nevointele lui? Unde sunt facerile lui de minuni? Ajuta-si acum singur!"    Fericitul prunc Simeon, auzind ca staretul plinge pentru el, a strigat catre dansul, zicand: "Parinte nu te mahni de mine ca, acoperindu-ma cu darul lui Hristos, n-am patimit nici un rau; iar diavolul este rusinat. Facandu-se ziua, monahii au mers la stalpul lui Simeon, socotind ca vor gasi pruncul mort; dar, vazandu-l viu, vesel si luminat la fata ca un inger al lui Dumnezeu, s-au rusinat. Ei, de asemenea, au fost defaimati de staretul Ioan; si astfel, rusinindu-se, s-au dus la chiliile lor. Auzind Efrem, arhiepiscopul Antiohiei, de fericitul Simeon ca petrece viata aspra, a venit sa-l vada. Vazand pe prunc tinar, atat de desavarsit in fapte bune si rastignit impreuna cu Hristos, a preamarit pe Dumnezeu cu lacrimi. Apoi, intorcandu-se in cetate, povestea tuturor spre folos de petrecerea cea aspra in pustnicie a robului lui Hristos.    De atunci au inceput multi din monahi si din mireni a veni la el; unii ca sa-l vada; altii dorind sa se indulceasca de vorba lui cea de Dumnezeu insuflata; iar altii, cautind tamaduiri de bolile trupesti de la doctorul cel fara de plata.    Fericitul Simeon a cerut de la cei ce veneau la el o haina aspra de par, cu care si-a invelit in taina trupul lui cel gol. Haina aceea l-a ros pana la oase, curgand mult sange din rani si, um-plindu-se de sange, s-a lipit de trup si din aceasta pricina carnea putrezea. Iar el rabda toate acestea cu vitejie. Atunci a inceput a iesi miros din trupul cel putred, iar fratii cei ce se suiau la el pe stalp, cauta sa stie de unde iese acel miros si, aflind pricina acelui miros, au spus de aceasta parintelui Ioan. Iar el, ingreuindu-se pentru un lucru ca acela, a poruncit ca sa scoata incet tirsina de pe trupul lui Simeon si l-a certat, ca sa nu mai faca trupului sau o munca aspra ca aceea.    Fericitul Simeon mai avea si darul invataturii, care iesea ca un riu din gura lui. Deci, staretul, chemand pe frati, poruncea Sfantului sa graiasca catre ei cuvant de invatatura, ascultindu-l singur cu dulceata. Pruncul cel tinar era dascal preaintelept si folositor monahilor celor batrini; pentru ca Duhul Sfant era in gura lui si toti se mirau de darul intelepciunii ce iesea din gura lui. Staretul numea pe Simeon noul David si spunea pentru dansul o vedenie pe care a vazut-o in vis: "Am vazut o putere oarecare dumnezeiasca, ce avea in dreapta un fagure de miere si-l storcea deasupra capului pruncului, iar mierea din fagure curgea pe capul lui".    Un alt staret intreba: "Sunt oare porumbei in stalpul acesta?" Iar fratii ii raspundeau: "Nu sunt". Zis-a staretul: "Eu am vazut un porumbel purtator de lumina, zburand prin usa inauntru la prunc si dupa un ceas a iesit iarasi afara, zburand spre cer. Acestea vorbindu-le intre ei, fericitul Simeon a venit intr-o uimire, si s-a vazut pe sine rapit la inaltime si cu largimea zbura ca o pasare prin toate partile lumii. Apoi, era ridicat in sus pe sapte trepte, unde, asemenea cu Sfantul Apostol Pavel, a vazut ceea ce nu i-a vazut ochiul si a auzit ceea ce nu i-a auzit urechea, si iarasi pogorandu-se, intreba pe cel ce-l ducea: "Ce sunt acestea ce se vad?" Iar acela a raspuns: "Acestea sunt cele sapte ceruri, catre care ai fost rapit". Apoi a vazut Raiul, rasaduri frumoase de flori, palate mari luminoase si un izvor din care izvorau miruri. El n-a vazut pe nimeni acolo, decit pe Adam si pe tilharul cel cu buna intelegere. Fericitul Simeon, venindu-si in sine, a spus aceasta vedenie staretului sau. Si acela i-a zis: "Fiule, bine este cuvantat Domnul, Cel ce ti-a dat tie un dar ca acesta". Deci, pruncul sporea intru pustnicestile osteneli. Cand venea la dansul cineva fara imbracaminte, el se dezbraca de haina sa si o dadea aceluia, iar el sedea dezbracat.    Acestea le facea de multe ori, nu numai vara, dar si iarna. Iar staretul, nevoind a-l lasa astfel, il imbraca cu haina, ca sa nu moara de frig. Iar el, lovindu-se in piept, plingea, zicand: "Vai, mie, ticalosul, cum sfintii patruzeci de mucenici au rabdat pentru Hristos in iezer gerul si gheata, iar eu nu ma invrednicesc ca de acest ger sa ma inghet? Cum voi scapa de vesnica scrisnire a dintilor si cum voi cistiga impartasirea cu sfintii?" Astfel, se tinguia de aceasta foarte mult. Iar staretul, mahnindu-se, ii zicea: "Ce mai voiesti sa mai faci tu, Simeoane? Tu ai numai un cuget, adica sa te ucizi pe tine singur!" Dupa o vreme oarecare, Simeon si-a gasit o muncire ca aceasta: A stat pe picioarele sale un an intreg, pana ce i-au putrezit coapsele si pulpele, astfel ca iesea mare putoare din dansul. Parintele Ioan a chemat un doctor, vrand sa tamaduiasca ranile lui Simeon. Dar, Simeon, zimbind, a zis: "Viu este Domnul meu, ca nu se va atinge de mine mana si ajutorul omenesc". Atunci Domnul fara de veste i-a dat sanatate; astfel ca s-a sculat intreg cu amindoua picioarele si cu coapsele, nemaiavand nici urma de rani. Pentru aceasta, dind multumire lui Dumnezeu, a stat in genunchi multa vreme.    Venind praznicul Sfintelor Rusalii, in ziua dinaintea praznicului, fericitul Simeon a zis catre Cuviosul Ioan: "Parinte, cine este vrednic sa primeasca in limbi de foc pe Sfantul Duh, precum l-au primit Sfintii Apostoli?" Grait-a lui staretul: "Nu cauta lu-crurile cele mai inalte decit tine si nu cerceta pe cele nestiute, ci ceea ce-ti este poruncit, aceea sa gindesti". Pruncul zise: "Scris este, voia celor ce se tem de El o va face Domnul si rugaciunea lor va auzi si ii va mintui". Zicand acestea, si-a ridicat ochii in sus si s-a rugat din toata inima, zicand: "Doamne, cel ce ai trimis Sfantul Tau Duh peste sfintii Tai ucenici si apostoli, trimite si peste mine darul cel din bunatatea Ta si ma invredniceste ca sa invat poruncile Tale, pentru ca esti puternic a-ti savirsi lauda din gura pruncilor si sa graiesc cuvintele vietii vesnice".    Astfel rugandu-se el, indata Duhul Sfant S-a pogorit din cer peste dansul ca o lumina aprinsa. Atunci inima lui s-a umplut de intelepciune si de intelegere si graia multe din dumnezeiasca Scriptura; si nimic nu putea sa se impotriveasca intelepciunii duhului, care petrecea in dansul. El spunea nu numai cu gura, ci si in scris, cuvinte folositoare de suflet pentru viata monahiceasca, pentru pocainta, despre intruparea lui Hristos si despre judecata ce va sa fie. El tilcuia multe lucruri neintelese din Sfanta Scriptura; iar staretul se minuna foarte mult de un dar ca acela al lui Dumnezeu, care era in pruncul cel tinar si zicea: Asupra acestui prunc s-a implinit ceea ce a scris David: "Cuvantul Domnului l-a aprins pe el.". Acum am cunoscut ca acest prunc face lucruri minunate, nu mai putin, mi se pare, decit Apostolii. Si toti monahii se minunau si au inceput a se teme de el, inspaimintindu-se de invatatura lui si de minunile ce se faceau de dansul.    Unii din monahii aceia, au vazut in vedenia visului, trei camari cu cite trei scaune si trei cununi erau pe scaune. Si intreband ei: "Cui este gatita slava aceea ce se vede?" S-a auzit un glas zicand: "Pruncului Simeon!"    Fericitul Simeon, stralucind ca soarele prin viata cea ingereasca, isi indrepta cugetul sau de la cele pamantesti spre cele ceresti. El a voit ca prin stalp mai inalt sa se apropie de cer; deci, i s-a zidit un alt stalp, care avea patruzeci de trepte. Cand fericitul Simeon voia sa urce stalpul acela, arhiepiscopul Antiohiei si episcopul Seleuciei, auzind de acestea, au venit in manastirea aceea cu clerul lor. Deci, aprinzind luminari, au luat cu buna cucernicie pe dumnezeiescul prunc Simeon si l-au dus mai intai in biserica, apoi in Sfantul Altar, unde l-au hirotonit diacon. Dupa aceea l-a urcat cu psalmi si cu cintari pe stalpul cel mai inalt. Sfantul Simeon a stat pe acel stalp opt ani. Deci, stand el acolo pe stalpul cel mai inalt, arata viata mai presus de fire, asemanandu-se heruvimilor, astfel ca neincetat preamarea pe Dumnezeu. Dar, ca sa nu se laude tot trupul inaintea lui Dumnezeu cu vointa Lui, a ridicat satana asupra lui un greu razboi trupesc, si astfel, voia sa-l spurce prin nalucirea visului. Iar el, impotrivindu-se ispitei, nu si-a dat somn ochilor sai, ci se ruga lui Dumnezeu cu multe lacrimi, ca sa-i fie ajutator impotriva vrajmasului, care s-a sculat asupra lui si sa-l umbreasca in ziua razboiului. El a vazut un barbat luminos, cinstit si carunt, pogorandu-se de sus, imbracat cu vesminte preotesti, avand in miini un potir cu dumnezeiestile Taine ale Preacuratului Trup si Sange al Domnului nostru Iisus Hristos, si s-a umplut vazduhul de negraita buna mirosire. Deci, apropiindu-se de dansul barbatul acela ce se vedea luminos, l-a impartasit cu Sfintele Taine si i-a zis: "Imbarbateaza-te si sa se intareasca inima ta, ca de acum nu te vor mai supara nalucirile din vis! Dar numai pazeste-te cu dinadinsul de gindurile tale si nadajduieste spre Dumnezeu! Sfantul Simeon, umplindu-se de preamulta bucurie si de negraita dulceata din vedenia aceea, lauda pe Domnul. Apoi se pazea de gindurile care navaleau, precum si de vorbirile omenesti; de vreme ce in toate zilele petrecea inchis pana la al noualea ceas, nevoind sa vorbeasca cu nimeni, decit cu Unul Dumnezeu.    Sosind fericitul sfarsit al parintelui staret Ioan Stalpnicul, pe care Sfantul Simeon l-a vazut mai inainte, a trimis la dansul, zicand: "Nu te mahni, parinte, daca vei auzi de ziua ducerii tale, caci aceasta datorie este pentru toti oamenii de obste. Eu am cunoscut ca astazi te cheama Hristos la odihna ca, dupa osteneli, sa te odihnesti cu sfintii. Deci, o, parinte, sa-mi dai mie binecuvin-tarea lui Avraam, sa-ti aduci aminte de mine cand vei merge sa te inchini Scaunului slavei Preasfintei si celei de o Fiinta Treimi si sa te rogi pentru noi, ca si noi, biruind lumea, sa cistigam cereasca imparatie si sa ne vedem acolo unul cu altul!".    Ioan, auzind aceasta, nu s-a indoit, nici s-a inspaimintat cu mintea, ca cel ce era gata de moarte, desi era sanatos cu trupul, neavand nici o boala. Apoi a grait lui Simeon prin trimisul sau: "Fiul meu sa te binecuvinteze pe tine Dumnezeul parintilor nostri, pe care L-ai cautat si Unul Nascut Fiul Tatalui pe care L-ai iubit si facatorul de viata Duh, pe Care l-ai dorit. O dumnezeire a Prea-sfintei Treimi sa-ti fie tie intarire si aparare! Acela sa te povatuiasca si sa te mingiie. Cei ce te vor binecuvanta, vor fi binecuvantati, iar cei ce te vor blestema, vor fi blestemati. Dumnezeu sa-ti adauge cinstea, deoarece tu pe mine, duhovnicescul tau parinte, m-ai cinstit ca pe un parinte trupesc. Sa afle dar si mila de la Domnul, maica ta cea fericita, care mi-a slujit mult". Deci, fratii care stateau inaintea staretului, auzind cuvintele ce le graia, s-au infricosat. Apoi l-au intrebat: "Ce poruncesti, parinte, pentru tinarul Simeon? Staretul raspunse: "Voiesc ca toti sa fie urmatori asemenea lui Simeon in dragostea cea invapaiata a inimii lui catre Dumnezeu. Sa se invredniceasca de ajutorul rugaciunilor acestuia, care este vas ales al lui Dumnezeu, mare si cinstit".    Parintele Ioan, invatind pe frati si rugandu-se pentru ei, s-a facut ca si cum ar voi sa se odihneasca putin si a adormit ca si cuprins de un somn dulce. Astfel si-a dat fericitul sfarsit, nefiind bolnav cu trupul si aflindu-se totdeauna pe langa Sfintii Parinti.    Dupa moartea cuviosului staret, Sfantul Simeon s-a dedat spre mai multe osteneli. Iar randuiala vietii lui era astfel: De dimineata pana la al noualea ceas se ruga, dupa al noulea ceas se indeletnicea cu citirea si scrierea cartilor pana la apusul soarelui; iar dupa apusul soarelui incepea rugaciunea si astfel petrecea toata noaptea fara de somn, pana in zori de ziua. Cand se lumina de ziua, poruncea somnului, ca unui rob, sa se apropie putin de el; astfel, dormitind foarte putin, iarasi se scula si isi incepea obisnuita pravila. In vremea rugaciunii tinea in mana dreapta tamiie, care fara sa fi fost carbuni de foc, iesea din ea fum de tamiie.    Odata, se auzea in vazduh popor mult, cantand impreuna cu el si zicand Aliluia; iar aceia erau sfintii ingeri. El adeseori petrecea multe zile si nopti fara somn. Odata n-a dormit deloc treizeci de zile si treizeci de nopti, rugand pe Dumnezeu, ca sa ia somnul cu totul de la el; insa Dumnezeu i-a zis: "Se cuvine tie sa dormi ca sa-ti odihnesti putin trupul".    Dar, diavolul, nesuferind sa vada o nevointa ca aceea a lui Simeon, iarasi s-a inarmat contra lui cu toate cetele sale si se silea sa-l ingrozeasca cu diferite naluciri; fiindca uneori se inchipuiau in balauri si in felurite fiare, si astfel se repezeau sa-l muste. Alteori diavolul se prefacea intr-o pasare neobisnuita, care avea fata de prunc si cadea catre fata lui, iar alteori se arata in multime de oaste, venind contra lui cu chiot mare ca la razboi, vrand sa-l surpe jos si astfel sa-l rastoarne la pamant impreuna cu stalpul lui.    Odata, au izbit cu o piatra mare in stalp, incat era cit pe ce sa cada; dar puterea lui Dumnezeu cea nevazuta l-a sprijinit si l-a indreptat. Odata, i s-a aratat diavolul ca o fata de arap, neagra si fara de rusine, care se sirguia sa cuprinda cu mainile lui grumajii Sfantului, si-i zicea: "Inca odata ma voi lupta cu tine si de ma vei birui, ma voi duce de aici". Toate nalucirile si aratarile acelea dracesti, Sfantul le gonea cu rugaciunea si cu semnul Sfintei Cruci. El a vazut o vedenie dumnezeiasca foarte minunata: I se parea ca vedea cerul deschis si pe Domnul nostru Iisus Hristos inconjurat de negraita stralucire, ca o vapaie de foc; iar Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil stateau imprejurul lui, unul in partea dreapta iar altul in stanga, si sub picioarele lor un nor rosiatic.    Sfantul Simeon, vazand aceasta, s-a inchinat Domnului sau si, intinzind mainile spre El, s-a rugat ca, dupa buna sa credinta, sa-i dea lui sa aduca roduri bune duhovnicesti. Deci, Domnul a binecuvantat pe Simeon de trei ori, cu semnul dumnezeiestilor Sale degete. Simeon, privind in jos, a vazut pe fata pamantului o multime mare de diavoli in multe feluri de chipuri: Unii ca vierii si altii ca si caprele de turma; si i-a dat lui Domnul putere peste acei diavoli ca sa-i izgoneasca. Iar ca intarire a acelei puteri, Sfantul Simeon s-a pogorit de la Domnul, avand in mainile lui un toiag de finic; si indata toata multimea vazuta a diavolilor a fugit din fata lui Simeon si s-a facut nevazuta.    Deci, Sfantul avea putere sa izgoneasca toate duhurile cele viclene din oamenii care se duceau la el; si astfel ii tamaduia de tot felul de boli si invia mortii. Odata, un om caruia ii murise fiul, venise la stalpul Sfantului si striga cu lacrimi, rugandu-se sa-l miluiasca si sa se roage lui Dumnezeu pentru fiul sau cel mort. Sfantul, savirsindu-si rugaciunea sa, a zis acelui om: "Mergi in numele Domnului, ca fiul tau este viu!" Omul acela, crezind cuvintele Sfantului, s-a dus la casa sa si si-a gasit fiul inviat din morti. Deci, luandu-l, l-a adus la Sfantul cu negraita bucurie si a dat pentru aceasta multumire lui Dumnezeu si placutului Sau.    Dupa aceasta, Sfantul Simeon iarasi a vazut pe Domnul Dumnezeul nostru, Caruia ii stateau inainte cetele ingeresti, dintre care cei dinainte tineau o cununa imparateasca impodobita cu pietre scumpe, in al carei virf era o cruce care stralucea ca fulgerul; iar sfintii ingeri voiau sa incoroneze in imparatie cu acea cruce pe Simeon. Apoi Sfantul Simeon le-a zis: "Sa nu luati de la mine aceasta haina de par, in care m-am imbracat pentru Hristos". Iar ingerii i-au zis: "Pentru aceea sa ai cununa cea pregatita tie in imparatia lui Hristos si sa te imbraci ca si cu o porfira cu darul Sfantului Duh; si astfel vei imparati cu sfintii in imparatia cea fara de sfarsit". Deci, fericitul Simeon, cautind spre Domnul, a zis: "Doamne, Ziditorule al tuturor, de vreme ce pe mine nevrednicul binevoiesti sa ma invrednicesti slavei sfintilor Tai in imparatia Ta, atunci ma rog bunatatii Tale, da-mi ca de acum inainte sa nu ma mai impartasesc de hrana omeneasca cea pamanteasca". Si a auzit pe Domnul invoindu-se impreuna la cererea lui si indata sfintii ingeri, apropiindu-se, au pus peste pustniceasca lui haina de par, o haina imparateasca prealuminata si i-a incoronat capul cu cununa si au cintat cu glas mare, zicand: "Slavit si preamarit este Hristos Dumnezeu, Imparatul cerului si al pamantului; deci, sa fie laudat Simeon, robul Lui".    Dupa o vedenie ca aceea, Sfantul Simeon n-a mai gustat deloc hrana pamanteasca pana la sfarsitul sau, de vreme ce se hranea cu hrana cea cereasca care i se aducea de ingeri. In ce fel si cit de multe minuni a facut Sfantul Simeon si cit de minunate au fost faptele lui, se afla scris pe larg in cartea vietii lui. Dar aici se pomenesc putine din minunile lui cele multe, nelungind cuvantul, ca sa nu se supere cel ce citeste si cel ce asculta, voi povesti citeva din ele:    Odata i s-au descoperit Sfantului Simeon toate rautatile ce erau sa navaleasca asupra cetatii Antiohiei si asupra partilor celor dimprejurul ei; pentru ca a vazut pe un inger, tinind o sabie in mina si zburand prin vazduh pe deasupra cetatii. Deci, Sfantul a strigat catre Dumnezeu, rugandu-se pentru cetate din toata inima. El a stat inaintea Domnului, ca oarecand Moise, rugandu-l sa-si intoarca mania Sa de la poporul Sau. Domnul i-a zis: "Iata, strigarea pacatelor acestei cetati s-a suit inaintea Mea, mania si iutimea Mea am pornit-o asupra ei; deci, o voi pierde pentru pacatele ei, trimitand foc, sabie si moarte. Aceia m-au intaritat in paginatatile lor; iar Eu o voi da in robia strainilor". Sfantul a spus aceasta vedenie unor cucernici barbati, care veneau la el din cetate si-i indemna pe toti spre pocainta.    Deci, netrecand multa vreme, Dumnezeu a ridicat pe batrinul Hosroie, imparatul Persiei. Acesta a fost mos lui Hosroie, cel mai tinar, care a luat din Ierusalim lemnul cel de viata facator al Sfintei Cruci. Deci, a venit Hosroie cu putere persana si haldeiasca si a batut cu razboi mare cetatea Antiohiei. Fericitul Simeon, stand pe stalp, era acoperit de Dumnezeu si aparat de barbarii ce navalisera spre acea parte. Deci, Sfantul se ruga Domnului, ca sa-Si intoarca mania Sa de la acea cetate si sa nu o dea in mainile vrajmasilor; dar n-a putut sa imblinzeasca si sa potoleasca dreapta manie a lui Dumnezeu. Si iarasi s-a facut o vedenie. In acea vedenie, a vazut ca sta inaintea sa o cruce prealuminoasa, iar langa ea doi ingeri, avand in miini arcuri incordate si sageti gatite spre sagetare; iar acei ingeri au grait catre dansul, zicand: "Iata, crucea aceasta ti-a trimis-o tie Domnul spre aratare si ca semn de pace, ca nu vei cadea sub mania lui Dumnezeu, care a navalit asupra acestei cetati; iar sagetile sunt gatite spre gonirea vrajmasilor celor ce se apropie de locul tau, de vreme ce noi suntem pusi sa te pazim".    Iarasi a vazut Simeon in vedenie o cetate luata si in mijlocul ei se auzeau vrajmasi, strigare, plingere si racnete mari. Acolo se vedea ca unii erau taiati de sabie, altii dusi in robie, iar altii fugeau, aruncandu-se dupa zidurile cetatii. Intre cei ce fugeau se vedeau si doi monahi din manastirea lui, care se temeau de navalirea paginilor; astfel ei au lasat manastirea si muntele si au fugit din cetate. Pe cand fugeau din cetate impreuna cu alt popor, i-a vazut Sfantul cum au fost ajunsi si prinsi de barbari. Unul a fost ucis cu sabia, iar altul a fost dus in robie. Acestea toate ce s-au vazut de Sfantul Simeon s-au implinit dupa putine zile. Pentru ca cetatea Antiohia s-a luat, pustiindu-se cu sabie si foc si mult popor a fost dus in robie. Multi au scapat insa cu rugaciunile Sfantului Simeon din acea cumplita primejdie; deoarece barbarii intrand in cetate cu multa putere, poporul a deschis alte porti dinspre miazanoapte si miazazi, ce nu erau pazite de barbari, si au fugit pe acolo, iar altii au fugit aruncandu-se dupa ziduri.    Deci, mult popor a fugit la munte si in pustie si s-au pazit cu milostivirea lui Dumnezeu, afara de cei doi monahi pomeniti mai sus. Vrajmasii veneau si la muntele pe care era manastirea si stalpul lui Simeon, dar se intorceau deserti, pentru ca muntele era acoperit, precum oarecand era acoperit muntele Sinai de negura si de nor, incat nu vedeau stalpul si manastirea. Altii erau intorsi si ingroziti de puterea cea nevazuta si astfel fugeau inapoi cu spaima, ca si cum ar fi fost goniti de o multime de ostasi inarmati. Deoarece rugaciunea Sfantului era arma infricosata si de nebiruit potrivnicilor, si nici unul din cei ce au fost cu Sfantul in munte n-a patimit ceva rau de navalirea barbarilor, afara de cei doi frati, care au fugit in cetate de frica.    Dupa plecarea barbarilor, multi raniti veneau la Sfantul, si tuturor le dadea tamaduiri. Iar pe cei ce erau dusi in robie, Sfantul i-a izbavit din legaturi si din robie si cu rugaciunile lui i-a eliberat. Citi isi aduceau numai aminte de numele Sfantului, fiind in robie, indata le cadeau legaturile si obezile; astfel umblau prin mijlocul barbarilor, ca cum ar fi nevazuti si veneau in tara lor fara nici o impiedicare. Asa si fratele cel mai sus pomenit, al carui tovaras a cazut de sabie, a iesit de la robie cu un ostas oarecare, ce zicea: "Cand ne-am adus aminte de parintele Simeon si cu lacrimi am chemat numele lui, indata legaturile ce erau pe noi s-au dezlegat singure si au cazut; iar noi am trecut prin mijlocul barbarilor si nimeni dintre ei nu ne-au intrebat sau sa ne fi impiedicat pe noi.    Un batrin oarecare, orb de ochi, sedea mai inainte de navalirea barbarilor sub un munte langa cale, cerand milostenie de la cei ce treceau. Navalind fara de veste barbarii, unul din ei l-a lovit cu sabia peste grumaz, insa nu i-a taiat capul, ci i-a facut numai o rana de moarte; astfel batrinul acela se tavalea prin sangele sau, avand putina nadejde de viata. Vazand aceasta Sfantul Simeon cu ochii sai inaintevazatori a chemat pe oarecare din frati si i-a trimis sa-l ia si sa-l aduca la dansul pe acel batrin. Deci, aceia, ducandu-se, l-au luat pe o rogojina si l-au adus inaintea stalpului. Sfantul, luand tarina de la pamant si amestecand-o cu apa sfintita, a poruncit sa o lipeasca de rana batrinului, zicand: "In numele lui Emanuel, aseaza-te, capule, la locul tau si te intareste". Si indata, cu acest cuvant, s-a lipit capul batrinului la loc si s-a unit cu vinele lui, s-a intarit si s-a tamaduit acea rana infricosata, astfel ca batrinul a inceput a vorbi. Ochii lui cei orbi s-au deschis si toti cei ce priveau la acea minune s-au inspaimintat si au slavit pe Dumnezeu.    Dupa citiva ani, Cuviosul Simeon, suparandu-se de neodihna, de vreme ce venea la dansul din toate partile multime de popor fara de numar, aducandu-si bolnavii, tulburandu-i linistea lui, s-a gandit sa lase acel stalp pe care statuse opt ani si sa se mute aiurea, in alt loc mai linistit. De acolo nu era departe un alt munte inalt cu totul si pustiu, de vreme ce nu era in dansul nici apa si nimeni din oameni nu s-a suit acolo, fiindca nu era usor de suit. Acel loc era locuinta numai balaurilor, fiarelor cu patru picioare si tiritoarelor celor otravitoare. In acel munte se gindea Sfantul Simeon sa se mute. Pe cand se gindea el la acestea, i S-a aratat Domnul cu o multime de sfinti ingeri, pogorandu-Se din cer prin nor luminos spre acel munte si graind catre dansul: "Grabeste-te, Simeoane, de te suie pe acest munte minunat; caci asa se va numi acest munte de acum. Aici, pe dansul, si mai mult voi minuna darul Meu in tine!" Si indata cu acel glas i s-a aratat Sfantului pe acel munte, un deal inalt si o piatra, pe care stateau picioarele Domnului. Deci, s-a luminat ca soarele de slava Domnului, acel asternut al picioarelor. Pe acea piatra i s-a poruncit de Domnul lui Simeon sa stea.    Dupa acea vedenie, cuviosul, chemand pe frati, le-a spus bunavoirea Domnului ca sa se mute la alt munte. Deci, randuindu-le egumen pe un barbat batrin si iscusit, s-a pogorit de acolo si s-a dus in muntele cel minunat, petrecandu-l fratii cu lacrimi. Apropiindu-se de dealul cel aratat lui, a stat si s-a rugat mult lui Dumnezeu.    Pe cand savirsea rugaciunea, s-a auzit glas de o multime de ingeri, strigind "Amin". Deci, Sfantul a poruncit ucenicilor sai ca sa puna o cruce de piatra in acel loc, spre aducere aminte a glasului ingeresc ce s-a auzit acolo. Deci, cautind spre inaltimea muntelui, l-a vazut pe acela stralucit de slava lui Dumnezeu si, suindu-se cu bucurie pe acea piatra, a vazut pe Domnul in vedenie chemandu-l in acel loc. Fericitul Simeon avea pe atunci douazeci de ani de la nasterea sa. Dar nici acolo n-a avut odihna de cei ce veneau, caci a doua zi poporul, venind la manastirea lui cea dintai si negasindu-l, a ridicat plingere mare.    Deci, aflind poporul ca s-a mutat Sfantul in alt munte, s-a dus la dansul cu sirguinta, aducand impreuna si pe bolnavii lor, pe care vazandu-i cuviosul, s-a mahnit, deoarece nici acolo nu-l lasa pe el sa stea singur cu Dumnezeu. Cuviosul Simeon, vazand lacrimile lor, i s-a facut mila si, punindu-si mainile pe fiecare bolnav, cu chemarea numelui Domnului, i-a tamaduit si i-a trimis acasa sanatosi. In muntele acela se afla un leu, care a intimpinat pe un om ce venea la sfant. Si s-a repezit la el, voind sa-l omoare si sa-l manince. Iar omul, neputind sa scape de acea fiara, a strigat catre dansa, zicand: "Pentru Simeon, robul lui Dumnezeu nu ma omori." Si indata, leul, auzind de numele lui Simeon, s-a imblinzit si, nefacand nici un rau omului, s-a intors la culcusul sau.    Omul, venind la Sfantul, i-a spus ceea ce i se intamplase. Deci, tamandu-se ceilalti, care auzeau aceasta, au rugat pe sfant sa goneasca fiara din muntele acela, ca sa nu le fie frica celor ce vin la dansul. Cuviosul, chemand pe ucenicul sau, Anastasie, din care a izgonit sapte diavoli, i-a zis: "Du-te la pestera leului si zi-i fiarei: "In numele Domnului, iti zice Simeon, robul lui Hristos, sa te duci din muntele acesta, ca de acum nu-ti va mai fi locuinta aici, de vreme ce ingrozesti pe fratii care vin aici"". Ducandu-se Anastasie si gasind pe leu in culcusul sau i-a spus cuvintele cuviosului, vorbind ca la un om intelegator. Iar leul, implinind porunca, s-a dus de acolo in alte locuri departate si pustii, nemaivatamand pe nimeni din cei ce intimpina in cale.    In acea vreme, in partea aceea, cu voia lui Dumnezeu se inmultisera multe feluri de boli intre oameni, incat multi mureau. Sfantul, cunoscand mania lui Dumnezeu asupra poporului, se ruga Domnului cu lacrimi, ca sa miluiasca pe poporul Sau si sa-si intoarca de la dinsii mania Sa cea dreapta. Deci, s-a auzit catre dansul un glas de la Domnul, zicand: "Pentru ce te doare inima de poporul acesta; oare tu ii iubesti mai mult decit mine? Dar de vreme ce s-au inmultit faradelegile lor, apoi este trebuinta si de pedepsire; insa, ca sa nu te mihnesc, iti dau putere sa tamaduiesti toate bolile dintr-insii". Aceasta a zis Domnul robului Sau, Simeon. Iar poporul cel atins de boli, chema, dupa Dumnezeu, numele Sfantului Simeon placutul Lui. Multi il vedeau in vedenie cercetind casele lor, umbrindu-le cu crucea, dind tamaduiri celor bolnavi si, desteptindu-se din vedenii, simtea sanatatea, usurandu-se de toate bolile lor. Chemarea numelui Sfantului Simeon intre ei se facea astfel: Aprindeau in casele lor candelele pline cu untdelemn, tamiiau cu tamiie si se ruga zicand: "Hristoase Dumnezeul nostru, pentru rugaciunile robului tau Simeon, cel ce este in muntele cel minunat, miluieste-ne pe noi".    Astfel cistigau ei mila Domnului. Iar unii dintre ei care nu aveau untdelemn destul, aceia turnau putin untdelemn in candela si o aprindea, si ardea nestinsa candela lor pana la a treia sau a patra zi, ca si cum ar fi fost untdelemn destul. Astfel, untdelemnul nu se imputina din candele lor, prin chemarea numelui Sfantului Simeon.    Intr-una din zile s-a descoperit Cuviosului Simeon ca sfarsitul din aceasta lume al Preasfintitului Efrem, arhiepiscopul Antiohiei, este aproape. Deci, chemand pe frati, le-a spus de aceasta si le-a poruncit sa se roage lui Dumnezeu, ca are sa cada un mare stalp al Bisericii. Aceia ziceau: "Noi am auzit ca arhiepiscopul este sanatos". Intr-alta zi, vineri dupa cintarea Utreniei, chemand pe frati, a zis catre ei cu umilinta: "Efrem, arhiereul lui Dumnezeu, a murit in aceasta noapte, de vreme ce am vazut sufletul lui ridicandu-se la cer de sfintii ingeri, si fiind aproape de mine, m-a sarutat si mi-a zis: "Ma rog tie, pomeneste-ma si pe mine in rugaciunile tale cele catre Domnul".    Acestea le spunea cuviosul cu lacrimi si zicea: "Vai Antiohiei, ca nu mai are pe Efrem! Vai cetatii aceleia, careia i s-a luat Sfantul Efrem!" Deci, dupa moartea fericitului Efrem, a luat scaunul, Domnin, care venise de la Constantinopol si care era nemilostiv catre cei saraci. Cuviosul Simeon, aflind de acest lucru, i-a proorocit pedeapsa lui Dumnezeu. Deci, nu dupa multa vreme, Domnin, cazand in boala, intr-atat i s-au zbircit mainile si pi-cioarele, incat nu putea nici sa umble, nici sa lucreze, ci era purtat de altii de colo pana dincolo, ca un bustean.    Sfantului i s-a mai descoperit si despre cutremurul ce avea sa se intimple in Antiohia, mai infricosat decit cel dintai. El, vestind aceasta celor ce veneau la dansul, plingea si se ruga lui Dumnezeu ca Sa-si intoarca mania. In aceeasi zi, seara, s-a clatinat pamantul de cutremur mare si au cazut zidurile cetatii, iar zidirile cele inalte si frumoase s-au amestecat cu pamantul, incat s-a inspaimintat tot poporul de frica mare, de vreme ce multi au fost ucisi de zidirile cele cazute. Ceilalti toti, batrinii si tinerii, au alergat la placutul lui Dumnezeu din muntele minunat, rugandu-l cu multe lacrimi ca, prin rugaciunile lui cele primite de Dumnezeu, sa potoleasca mania Lui.    Deci, rugandu-se Sfantul cu osirdie mare, a incetat cutremurul si a vazut cerul deschis dinspre rasarit, iesind de acolo o lumina negraita, insemnind prin aceasta milostivirea lui Dumnezeu ce se arata poporului, care se pocaieste. Dupa aceasta, cu porunca lui Dumnezeu, Cuviosul Simeon a zidit o manastire in Muntele Minunat. El a fagaduit acelea cu mainile oamenilor tamaduiti de dansul, al caror numar era foarte mare. A cerut apa destula pentru trebuinta manastirii si pentru cei ce veneau; iar griul in hambare, cu rugaciunea lui, atata l-a inmultit cu indestulare, incat timp de trei ani nu s-a imputinat, desi se lua mult in toate zilele, pentru facerea piinii trebuincioase multimii oamenilor, cei care veneau de pretutindeni.    El a zidit un alt stalp nou pe care, Insusi Domnul, a venit cu sfintii ingerii si a sfintit stalpul acela. Apoi dreptul s-a suit pe dansul cu multa bucurie si a stat acolo pana la fericitul sau sfarsit. In anul al treizeci si treilea al virstei sale, cu porunca lui Dumnezeu ce i s-a descoperit, s-a indemnat sa primeasca hirotonia preotiei, pe care mai inainte n-o voia nicidecum.    Deci, a venit la dansul, dupa porunca Domnului, Dionisie, episcopul Seletkiei, si l-a hirotonit preot. Asadar, Sfantul Simeon fiind sfintit, savirsea cu credinta dumnezeiestile Taine, slujind lui Dumnezeu fara de prihana, ca un inger. El avea adeseori minunate vedenii si descoperiri dumnezeiesti; deci, spunea si cele ce aveau sa fie mai inainte. El vedea cele ce erau mai departe, ca si cum ar fi de fata si privea mai departe lucrurile cele ascunse ale oamenilor. Facea minuni nenumarate pe pamant si pe mare, se arata in vedenii, pe cei orbi i-a luminat, leprosii i-a curatit, pe cei schiopi i-a indreptat, dracii din nenumarati oameni i-a gonit, gurile fiarelor le-a astupat, toate ranile si toate bolile le-a tamaduit, inviind si pe unii morti. Astfel s-a implinit in el cuvantul lui Hristos: Cel ce crede in mine, va face lucrurile pe care Eu le fac. Deci, cu adevarat era Dumnezeu in Sfantul Simeon, minunatul Sau rob, precum arata deosebita carte in care este scrisa pe larg viata cu minunile lui cele multe.    Simeon, petrecand toti anii vietii sale saptezeci si cinci si vazandu-si mai inainte mutarea catre Domnul, a chemat pe ucenicii sai si, cunoscandu-i ca aveau multa dorinta, dar se rusinau sa-l intrebe, fiind cucernici, cum a trait atitia ani, nemincand ca om nicidecum vreo mincare omeneasca. Atunci le-a aratat toate acelea in ceasul cel de pe urma, ca un parinte iubitor de fii, ca sa-i intareasca si mai bine catre nevointele cele duhovnicesti si ca sa aiba nadejde catre Dumnezeu.    Deci, a zis catre dinsii: "Fratilor si fiii mei, eu am cistigat multe si mari faceri de bine de la Stapanul meu, precum stiti. In toate acestea m-am invrednicit de un mare dar de la milostivirea Lui, pe care voi nu-l stiti; deci, voiesc, sa vi-l arat. Sunt multi ani de cand am rugat bunatatea lui Dumnezeu, ca sa ma izbaveasca de bucatele cele stricacioase. Dar cum voi povesti mila si bunatatea Ta, Hristoase, Care ai facut-o cu mine, nevrednicul robul Tau! Am vazut ca a venit din vazduh un barbat luminat, imbracat in haina si podoaba preoteasca, care tinea in miini un vas dumnezeiesc. Din acel vas scotea mincare cu un cleste si imi dadea de trei ori, insa nu stiu ce mincare era; numai atat stiu, ca era dulce la gust, alba si negraita la vedere. Din acel ceas pana in ziua de astazi a venit acel barbat minunat in toate duminicile, dupa dumnezeiasca Liturghie si imi dadea acea dumnezeiasca impartasire; astfel ca imi potolea foamea pana in Duminica cealalta si nicidecum nu flaminzeam. Numai aceasta am avut-o ascunsa de voi, fiilor; iar pe toate celelalte le stiti, ca cei ce sunteti partasi ai nevointelor mele duhovnicesti. Deci, va las voua predaniile si canonul meu si cer de la voi aceasta rasplatire: Sa paziti acest amanet al meu intreg si nesmintit, ca si cum m-ati vedea pe mine. Sa petreceti in fapte bune, precum petreceati cand eram cu voi, lucru care se va arata in ziua cea mare a rasplatirii, cand veti dobandi fiecare dupa lucrurile voastre".    Cuviosul Simeon, poruncind acestea ucenicilor sai, dorea ca sa le pazeasca neclintite si sa afle odihna vesnica in Imparatia cerului. El le-a mai vorbit si alte multe vrednice de pomenire, astfel ca in ziua de 24 mai, s-a dus catre Hristos, Cel dorit de el, ca sa se salasluiasca in bunatatile cele nespuse si negraite, pe care le-a gatit lui si tuturor celor ce Il iubesc si Ii pazesc poruncile Lui cele mintuitoare. Iar cinstitele si vrednicele lui moaste au ramas acolo in Sfantul sau staul, din muntele cel minunat, unde a savarsit nevointele lui cele minunate. Ucenicii lui au acele sfinte moaste ca o vistierie de minuni, care niciodata nu se desarta. Cu cit se desarta, cu atat se umple si sporesc vindecarile, nu numai ale trupului, dar si ale sufletului, intru Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea in vecii vecilor. Amin.

.