Viata Cuviosului Teodor, ucenicul Cuviosului Pahomie

 

Cind se intinsese vestea de viata cea asemenea cu ingerii a Cuviosului si purtatorului de Dumnezeu parintele nostru Pahomie, toti credinciosii preamareau pe Hristos Dumnezeu pentru el. Multi din cei ce aveau dragoste mai fierbinte catre Dumnezeu, se umileau cu inima, defaimau lumea si toate cele din lume si se duceau la acel cuvios parinte pentru calugarie. Intre acestia a fost si fericitul Teodor, a carui pomenire se face astazi.

 

Teodor, fiind nascut din parinti crestini bogati si slaviti, ca sa dobindeasca pe Hristos, si-a ales de bunavoie saracia, socotind toate ca niste gunoaie. Iar inceputul lui spre osirdia monahiceasca i-a fost astfel.

Savirsindu-se un praznic mare in casa dreptcredinciosilor sai parinti in sase zile ale lunii ianuarie, in care zi se praznuieste dumnezeiescul Botez al Domnului, Teodor atunci era copil de paisprezece ani. Deci, vazind casa parintilor sai impo-dobita foarte minunat pentru praznic si indestulata cu toate bunatatile mirenesti si, socotind toate acelea ca desertaciuni, s-a umilit cu sufletul si s-a ranit cu inima, zicindu-si in sine: "Ce folos am eu din toate acestea? Sau ce voi cistiga eu ticalosul, daca ma voi indulci de aceste desfatari vremelnice ale acestei vieti, lipsindu-ma de cele vesnice? Pentru ca nimeni, indulcindu-se de cele vremelnice, nu va putea sa cistige slava cea vesnica".

 

Acestea socotindu-le in sine, a suspinat din adincul inimii si la vremea mesei a intrat intr-o camara ascunsa si acolo a cazut cu fata la pamint, rugindu-se lui Dumnezeu cu lacrimi si zicind: "Doamne, stiutorul celor ascunse si ispititorul tainelor omenesti, Tu stii ca nimic nu cinstesc din cele ce sint in lumea aceasta mai mult decit dragostea Ta. Drept aceea ma rog Tie, Stapine, povatuie-ste-ma spre calea Ta, ca sa fac voia Ta si lumineaza sufletul meu, ca sa Te slavesc si sa Te laud totdeauna, Domnul meu". Pe cind el se ruga astfel, a intrat in camara aceea maica sa; iar el s-a sculat de jos cu ochii plini de lacrimi. Maica sa, cautind spre el si, vazind ochii lui umflati de plins, l-a intrebat: "Ce-ti este, fiule? Cine te-a mihnit? Pentru ce plingi? Si de ce te-ai despartit de noi de la masa? Caci noi, mihnindu-ne, te-am cautat pretutindeni ca sa te veselesti impreuna cu noi".

 

Atunci el a raspuns catre dinsa: "Mergi, maica mea si prinziti fara de mine, pentru ca eu acum nu voi minca". Maica sa rugindu-l mult si silindu-l sa mearga la masa, n-a ascultat-o. Si astfel in toate zilele postea pina seara, umblind la scoala si invatind carte. Uneori nu gusta nimic toata ziua, iar a doua zi spre seara lua putina hrana. Doi ani n-a gustat bucate scumpe si dulci, deprinzindu-se la infrinarea cea desavirsita si pustniceasca. Apoi a iesit in taina din casa sa, lasindu-si parintii si bogatia lor. Deci, defaimind slava lumii acesteia, a aflat intr-o manastire niste monahi placuti lui Dumnezeu si acolo a inceput a vietui cu ei intru frica lui Dumnezeu. Privind la nevointele lor pustnicesti, urma vietii lor si se sirguia dupa puterea sa, sa placa lui Dumnezeu.

 

Odata, monahii, sezind dupa rugaciunea cea de seara si vorbind din dumnezeiasca Scriptura, Teodor a auzit pe unul dintre dinsii vorbind despre cortul care a fost in Legea Veche si tilcuirea despre Sfinta Sfintelor, spunind pentru doua popoare astfel: Cortul cel din afara este poporul iudeilor, iar Sfinta Sfintelor este chemarea neamurilor, care are intrarea mai tainuita si mai slavita; pentru ca in loc de jertfele cele de dobitoace, de cadelnita, de masa si de chivotul care a avut piinea cea de mana, de cartile Legii si de altele, care au fost acolo si in loc de lumina cea din sfesnic, S-a aratat noua Dumnezeu Cuvintul in trupul cel luat de El, S-a facut noua Lumina cunostintei, piine de viata si jertfa pentru pacatele noastre.

 

Monahul acela, spunind fratilor care sedeau cu el o tilcuire ca aceasta, a zis: "Aceasta tilcuire am auzit-o de la Sfintul parintele nostru Pahomie, care a adunat in Tavenisiot pe fratii care nadajduiesc spre Domnul si cred ca-mi va darui si mie Domnul iertare pacatelor mele; de vreme ce de acel drept barbat mi-am adus aminte in ceasul acesta". Fericitul Teodor, auzind de Cuviosul Pahomie, s-a aprins cu inima si a zis: "Doamne, Dumnezeul meu, de este pe pamint un barbat sfint ca acesta, invredniceste-ma ca sa-l vad pe acela si sa-i urmez lui in toate poruncile; ca si eu sa ma mintuiesc si sa ma fac vrednic bunatatilor acelora, care le-ai gatit celor ce Te iubesc pe Tine".

 

Aceasta graind, plingea, pentru ca era ranit de dumnezeiasca dorire. Dupa citeva zile, a mers la ei unul din ucenicii lui Pahomie, cu numele Pecusie, barbat batrin si imbunatatit. Deci, pe acela l-a rugat, ca sa-l ia pe el cu sine la Tevenisiot, in obstea Cuviosului parinte Pahomie. Deci, Pecusie a luat pe acel tinar si, cind au ajuns la manastire, Teodor s-a inchinat Domnului, zicind: "Bine esti cuvintat, Doamne Dumnezeule, Cel ce Te-ai grabit de m-ai ascultat pe mine pacatosul si ai implinit cererea mea". Iar cind a ajuns la usa chiliei Sfintului Pahomie, a inceput a plinge din umilinta inimii si din duhovniceasca bucurie, scaldindu-si fata cu lacrimi. Vazindu-l Cuviosul parinte Pahomie, a zis catre dinsul: "Nu plinge, fiule, ca si eu, desi pacatos, sint sluga Domnului si Parintelui cel de obste al nostru, al tuturor".

 

Deci, Cuviosul Pahomie, primind pe fericitul Teodor cu dragoste in manastirea sa si, vazind Teodor in manastirea aceea multimea fratilor ostenindu-se pentru Domnul, s-a luminat cu mintea, a luat rivna in sufletul sau de placerea lui Dumnezeu si sporea spre Dumnezeu cu faptele bune. Pentru ca, fiind intelept si priceput, a cunoscut cu inlesnire calea cea adevarata a mintuirii si a cistigat, impreuna cu smerenia, ascultarea mare si minunata. El, intarindu-se cu darul lui Dumnezeu, petrecea treaz in rugaciuni, nelenevindu-se in osteneli si suferind in postiri. Nu inceta niciodata a dori sporirea cea mai mare in faptele cele bune si in darul Domnului. Iar cind vedea pe cineva scirbit, il mingiia si orice ar fi gresit cineva, il indrepta cu iubire de prietenie si cu milostivire. Toate acestea vazindu-le Cuviosul Pahomie, l-a iubit foarte mult si l-a primit in inima sa.

 

Maica lui Teodor, auzind despre el ca se afla in Tavenisiot la Cuviosul Pahomie, a luat scrisori de la episcopi prin care ii poruncea Sfintului Pahomie sa-i dea pe fiul ei. Deci, venind ea la Tavenisiot, a fost primita in casa de oaspeti din manastirea fecioarelor, in care pustnicea sora lui Pahomie. Apoi maica lui Teodor a venit la Sfintul Pahomie, zicind ca doreste sa vada pe fiul sau. Staretul a zis lui Teodor: "Fiule, a venit maica ta aici, voind sa te vada, si are scrisori de la episcopi catre noi; deci, du-te la dinsa, mai ales pentru aceea ca au scris sfintii episcopi, pe care avem datoria sa-i ascultam". Teodor raspunse: "Parinte, incredinteaza-ma mai intii ca nu voi da raspuns lui Dumnezeu in ziua Judecatii, daca, dupa inceputul vietii monahicesti, ma voi duce la maica mea, pe care am lasat-o lui Dumnezeu cu toate patimirile lumesti; iar de se vor sminti fratii pentru mine, de vreme ce mai inainte de darul cel nou, fiilor lui Levi din asezamintul cel vechi le-a fost oprit sa vada pe parintii si pe fratii lor, ca sa pazeasca indreptarile lui Dumnezeu, cu atit mai virtos eu, invrednicindu-ma in darul cel nou, de atit dar al sfintei rinduieli, nu mi se cade a cinsti mai mult dragostea parintilor, decit dragostea lui Dumnezeu; deoarece Stapinul nostru a zis: Cel ce iubeste pe tata sau pe maica mai mult decit pe Mine, nu este Mie vrednic. Grait-a lui Sfintul Pahomie: "Fiule, de nu-ti este de folos sa te duci sa vezi pe maica ta, eu nu te silesc, dar fii monah desavirsit, lepadindu-te de lume si de sine, pina la sfirsit".

 

Deci, instiintindu-se maica, ca fiul ei nu voieste nicidecum, nu numai sa se intoarca acasa la dinsa, dar nici s-o vada, a voit si ea a nu se mai intoarce la locul sau, ci a vietuit in calugarie in manastirea de fecioare, pentru ca socotea in sine: "De va voi Dumnezeu, voi vedea pe fiul meu intre sfintii parinti si imi voi dobindi sufletul pentru dinsul". Astfel, vointa catre Dumnezeu cea barbateasca si statornica a monahului cel tinar, a mintuit nu numai sufletul sau, dar si pe al maicii sale, aducind-o pentru Dumnezeu in viata monahiceasca cea strimta si necajita. Deci, Cuviosul Teodor se intarea cu duhul si se asemana in toate Sfintului Pahomie, duhovnicescul sau parinte, supunindu-se lui ca lui Dumnezeu. De multe ori parintele il ispitea in ascultari si in rabdari, poruncindu-i sa faca oarecare lucruri; si, daca indeplinea porunca, el il ocara ca si cum nu facea bine si ii poruncea sa strice acel lucru si sa-l faca din nou; iar el niciodata nu s-a impotrivit parintelui intru nimic, nici a cirtit, nici s-a miniat, nici s-a mihnit, ci totdeauna primea cu bucurie ceea ce i se poruncea de Cuviosul Pahomie, socotind ocarile lui ca niste laude.

 

Dupa citava vreme, a venit la dinsul un frate dupa trup, cu numele Pafnutie, dorind asemenea sa se faca monah. Dar, Teodor nu voia nicidecum sa-l primeasca, deoarece el nu se lepadase desavirsit de omul cel vechi si pentru aceasta Pafnutie plingea. Deci, Sfintul Pahomie, instiintindu-se de aceea, a zis lui Teodor: "Bine este a slabi de la inceput pe unii ca acestia, care voiesc sa intre in nevointa monahiceasca, ca precum un pom din nou sadit, are trebuinta de multa grija si curatenie, asa si infrinarea monahi-ceasca incepind, are trebuinta de putina slabire si mingiiere, pina ce se va inradacina cu darul Domnului si se va intari cu credinta". Teodor, ascultind pe Cuviosul Pahomie, a primit pe fratele cel dupa trup si-l povatuia spre fapta buna. Un alt frate dupa duh, lenes la viata, fiind sfatuit si invatat adeseori de Cuviosul Pahomie, voia sa fuga din manastire. Fericitul Teodor, intelegind aceea, s-a prefacut ca are mihnire asupra parintelui si, ca si cum ar voi si el sa fuga, a zis catre fratele acela: "Stii, frate, ca cuvintele acestui staret sint aspre si mai presus de masura si nu stiu de voi putea sa rabd mai mult aici".

 

Fratele acela, auzind de la Teodor niste cuvinte ca acestea, s-a bucurat si i-a zis: "Oare si tu patimesti rau de la dinsul ca mine?" Grait-a Teodor: "Patimesc rau, dar, de vrei sa fim impreuna, sa ne mingiiem unul pe altul, pina ce il vom ispiti inca odata si, daca de acum se va arata bun spre noi, vom sta aici; iar daca va fi tot rau si minios asupra noastra, apoi vom iesi impreuna din manastire". Ascultind fratele acela pe Teodor, n-a plecat din manastire, asteptind pina ce vor iesi amindoi impreuna. Deci, Teodor s-a dus si a vestit aceasta deosebit Cuviosului Pahomie si a laudat staretul intelegerea lui Teodor.

 

Apoi, chemindu-i pe amindoi, parintele si-a plecat spre dinsii capul si a zis: "Iertati-ma, fratilor, ca v-am gresit, dar si voi sinteti datori ca niste fii adevarati, sa rabdati si sa suferiti neputinta parintelui vostru". Astfel, umilindu-se fratele acela, s-a lasat de scopul lui cel nefolositor si de atunci s-a indreptat.

 

Vazind Cuviosul Pahomie pe fericitul Teodor sporind in fapte bune si in buna intelegere, putind sa foloseasca si altora cu cuvintul, ca un iscusit in Scriptura, i-a poruncit ca la o vreme oarecare sa spuna cuvintul lui Dumnezeu spre folosul fratilor; el avea atunci douazeci de ani de la nasterea sa. Teodor, fiind supus si ascultind porunca fara de nici o impotrivire, a stat in mijlocul soborului si a inceput a propovadui cuvintul lui Dumnezeu, din dumnezeiasca Scriptura, spunind multe lucruri folositoare, care duc spre calea mintuirii. Deci, unii dintre batrinii cei mai vechi, vazind pe Teodor facind invatatura catre dinsii, n-au voit sa-l asculte, ci au inceput a cirti, zicind unul catre altul: Iata, un incepator ne invata pe noi si inca fiind tinar, ne da invatatura noua batrinilor; deci, sa nu-l ascultam. Atunci, sculindu-se s-au dus din sobor la chiliile lor. Dupa ce Cuviosul Teodor a sfirsit propovaduirea cuvintului lui Dumnezeu, Cuviosul Pahomie a chemat la el pe batrinii aceia si le-a zis: "Pentru ce ati lasat soborul si ascultarea invataturii si v-ati dus la chiliile voastre?"

 

Ei au raspuns: "Pentru aceea am facut aceasta, fiindca ai pus pe un copil, ca invatator noua celor batrini, care de multi ani petrecem in aceasta manastire". Cuviosul Pahomie, auzind niste cuvinte ca acestea, a suspinat foarte mult si le-a zis: "Sinteti nebuni si robiti de diavolul, pentru ca toata fapta voastra cea buna ati pierdut-o, mindrindu-va cu mintea; dar voi n-ati lasat pe Teodor fugind de dinsul, ci ati lepadat cuvintul lui Dumnezeu si v-ati lepadat de Sfintul Duh. Nu m-ati vazut pe mine cu cita luare aminte l-am ascultat si cit m-am folosit din cuvintele lui?"

 

Astfel, Cuviosul Pahomie cu cuvinte din destul invatind si smerind pe acei batrini, le-a tamaduit vatamarea ingimfarii si a cirtirii lor si i-a facut sa fie ascultatori la invatatura cea folositoare si cu buna intelegere a lui Teodor. Dupa aceasta, pe fericitul Teodor l-a pus iconom al manastirii Tavenisiotilor, iar el s-a salasluit intr-o alta manastire mai mica si mai linistita; lasind pe Teodor a-si indrepta bine locasul cel incredintat lui.

 

In acel timp, episcopul cetatii Panolopiei, fericitul Uar, voind sa faca o manastire in cetatea sa, a chemat la el cu rugaminte pe Cuviosul Pahomie. Cuviosul Teodor a mers si el acolo cu parintele sau, Pahomie; si, dupa ce s-a gatit locasul, a venit la dinsii un filosof, voind sa vorbeasca cu marele staret Pahomie. Dar el n-a voit sa vorbeasca singur cu dinsul, caci a cunoscut ca venise spre ispitire, ci a trimis la el pe doi ucenici ai sai, pe Cornelie si pe acest fericit Teodor. Si a zis catre dinsii: "Doresc sa vorbesc cu voi din Scriptura". Sfintul Teodor zise catre dinsul: "Spune, ceea ce voiesti". Filosoful a zis: "Cine nu s-a nascut si a murit, cine s-a nascut si n-a murit, si cine a murit si n-a putrezit?" Cuviosul Teodor i-a raspuns: "O, filosofule, nu este atit de mare intrebarea ta pe cit iti este viclesugul, dar iti voi raspunde: Cel ce nu s-a nascut si a murit este Adam, cel ce s-a nascut si n-a murit este Enoh, iar cel ce a murit si n-a putrezit este femeia lui Lot, care s-a prefacut in stilp de sare. Insa, tu asculta sfatul nostru cel sanatos: Paraseste-ti intrebarile cele nefolositoare si intortochelile cele scolasticesti si apropie-te de Hristos, Caruia Ii slujim si vei lua iertare de pacate".

 

El a tacut ca un mut si s-a dus, minunindu-se de raspunsul cel dat cu multa pricepere. Dupa aceasta, Cuviosul Teodor a vietuit in toata vremea vietii sale cu buna placere lui Dumnezeu si intru toate s-a supus parintelui sau pina la sfirsitul aceluia, slujindu-i si la boala cea trupeasca. Apoi, dupa fericitul sfirsit al Cuviosului Pahomie, parintele sau, asemenea si dupa sfirsitul cel grabnic al fericitului staret, Petronie, invatatorul lui, s-a facut povatuitor al sfintei turme si s-a imbogatit cu multe minuni.

 

Pentru acestea era slavit si stiut de preasfintitul Atanasie cel Mare al Alexandriei. Deci, folosind multora cu lucrurile si cu cuvintele, s-a dus catre Domnul, fiind in adinci batrineti ca, impreuna cu Cuviosul Pahomie, sa stea inainte in cer, in ceata parintilor purtatori de Dumnezeu, la scaunul slavei Tatalui, al Fiului si al Sfintului Duh, al unuia Dumnezeu in Treime, Caruia se cuvine slava in vecii vecilor. Amin.

 

 

Nota - Despre Cuviosul Teodor, sinaxarul cel mare, scrie astfel: El se numeste sfintit, deoarece cind l-a zamislit maica-sa in pintece, a vazut in vis o stea prealuminoasa pogorindu-se din cer spre pintecele ei, asa ca mai inainte a aratat Dumnezeu pe placutul sau, ca inca din pintecele maicii sale a fost sfintit cu darul Sfintului Duh. Dar de vreme ce aceasta nu se afla scrisa nici la Metafrast, nici in cele grecesti, nici in Mineiul cel mare si nici la prolog, de aceea nici noi n-am pus aceasta in viata lui, ci am amintit-o numai aici la sfirsit. Insa, se pare ca acea pogorire a stelei din cer spre pintecele maicii sale, se cuvine mai mult Sfintului Teodor Sicheotul, care se cinsteste in 22 de zile ale lunii Aprilie, precum s-a scris despre aceea in viata lui, decit acestui sfint, Teodor, ucenicul lui Pahomie, caci pe acesta l-au numit unii sfintit.

 

Deci, se cuvine sa intelegem ca intr-acea vreme, intre monahii din viata de obste a tavenisiotenilor, neavind nimeni sfintire preoteasca -, pentru aceasta este aratat in viata lui Pahomie, ca el a fost mai intii silit sa primeasca rinduiala preoteasca, pentru aceea s-a numit sfintit, ca si Cuviosul Sava, care se cinsteste in cinci zile ale lunii decembrie; pentru aceasta se numeste sfintit, fiindca el a fost mai intii hirotonit preot in lavra sa. Dar, daca despre Sfintul Teodor, in viata lui nu se instiinteaza de a fost preot sau nu, aceasta este stiut ca nu sint scrise cu de-amanuntul vietile tuturor sfintilor, precum nici viata lui Iisus Hristos nu este scrisa cu de-amanuntul in Sfinta Evanghelie, pentru ca se zice: Ca de s-ar fi scris una cite una, nici in lumea aceasta n-ar fi incaput cartile cele scrise. Deci, este lucru cuviincios de crezut, ca acest sfint, Teodor, a fost preot si pentru aceea se numeste sfintit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea celui dintre sfinti parintele nostru Alexandru arhiepiscopul Ierusalimului, si a sfintilor mucenici Avda si Avdiis episcopii, saisprezece preoti, noua diaconi, sase calugari si sapte fecioare.

 

Acestia marturisind pe Hristos si propovaduind in Persia, au fost prinsi si dusi la domnitor; si neplecandu-se ei a cinsti dogma persieneasca, ci marturisind pe Hristos si felurite chinuri suferind, la sfarsit li s-au taiat capetele cu sabia si au primit cununile muceniciei.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Isaachie, Simeon si Vahtisoiu, care prin foc s-au savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea celor din Manastirea sfantului Sava, parinti ucisi de catre Vlemini.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic PapilIn, care de sabie s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului mucenic Petru cel din Vlaherna, care cu vine de bou fiind batut, s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului Nicolae patriarhul Constantinopolului, care cu pace s-a savarsit.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintei Eufimia, aproape de limanul Neoriei, de la sfanta Dinamis.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului noului mucenic Nicolae cel din Mezov, care a marturisit in Tricala, la anul 1619 si care prin foc s-a savarsit.

 

.