Pomenirea Cuviosului Iacob, Episcopul si Marturisitorul

 

   

Cuviosul Iacob, din tinerete iubind viata pustniceasca, s-a facut monah si se nevoia cu postiri, cu privegheri si cu multe osteneli. Apoi s-a invrednicit de treapta episcopiei; iar in timpul luptatorilor de icoane, sub imparatul Constantin Copronim (740-775), a fost silit sa se lepede de inchinarea cinstitelor icoane. Dar, nesupunandu-se, a suferit multe ispite, izgoniri, inchisori, nespuse primejdii, foame, sete si alte multe feluri de cumplite munci. Apoi si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Dumnezeu, pentru Care, pana la moarte, s-a nevoit si de la Care a luat Imparatia cerului, in veci bucurandu-se.

Pomenirea celui intre Sfinti Parintelui nostru Toma, Patriarhul Constantinopolului

 

   

Cel intre sfinti, Parintele nostru Toma, pentru multe fapte bune si desavarsita intelegere si dreapta credinta, a fost diacon la biserica cea mare a Constantinopolului, pus de Cuviosul Parintele nostru, cel mare intru minuni, Patriarhul Ioan Pustnicul.

Apoi a fost randuit sachelar de dansul, in vremea imparatiei lui Mavrichie (582-602). Dar dupa moartea preasfintitului Ioan si a fericitului Chiriac, care a fost dupa dansul patriarh, a fost ales patriarh al Bisericii Constantinopolului Sfantul Toma, in vremea imparatiei tiranului Foca (602-610), si isi indrepta scaunul sau bine, pastorind cu intelepciune cuvantatoarea turma a lui Hristos. In zilele patriarhiei lui s-a facut o mare minune in partea Galatiei.

   

In unele cetati de acolo, facandu-se umblare cu cruci si cu litanii, crucile cele mari ce se purtau atunci, singure de sine, cu o putere minunata si neoprita plecandu-se una spre alta, se loveau si se sfaramau. Despre acea minune strabatand vestea pretutindeni, preasfintitul Patriarh Toma al Constantinopolului a chemat din partile acelea pe Sfantul Teodor Sicheotul, barbat inainte vazator si facator de minuni, si l-a intrebat de minunea aceea, ce ar insemna? Iar Sfantul Teodor il incredinta de minune ca a fost cu adevarat, insa ce ar insemna nu voia sa-i spuna, zicand ca nu stie acele taine. Atunci, preasfintitul Patriarh Toma i-a cazut la picioare cu ruga-minte si prin acea smerenie l-a silit pe batran ca mai inainte sa-i spuna cele ce vor fi.

   

Deci, batranul a zis ca acea plecare a crucilor, lovirea si sfaramarea lor, inseamna multe primejdii si risipire in Biserica lui Dumnezeu si in imparatia greceasca, primejdii care vor veni pe de o parte de la cei din afara, iar pe de alta, de la cei dinauntru vrajmasi. Pentru ca din afara o sa fie grea navalire a barbarilor, iar dinauntru, oamenii cei numiti cu numele lui Hristos, despartindu-se de credinta, vor incepe a se izgoni unul pe altul, a se sfarama si a se pierde. Pentru aceasta, multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii si se vor strica si toate acestea vor fi in curand.

   

Acestea auzindu-le patriarhul, s-a inspaimantat foarte si s-a rugat cuviosului sa se roage lui Dumnezeu pentru dansul si sa-i ia sufletul degraba din trup, mai inainte de a veni risipirea cea mai inainte spusa ca sa nu vada el niste primejdii ca acestea, venind asupra Bisericii. Dupa putina vreme, imbolnavindu-se patriarhul, a trimis la Cuviosul Teodor, care mai zabovise putin in Constantinopol la biserica Sfantului Stefan, spunandu-i despre boala sa si rugandu-l ca sa-i ceara de la Dumnezeu sfarsit grabnic. Iar sfantul nevrand, fericitul Patriarh Toma a trimis iarasi la dansul rugaminte, dorind ca mai inainte de navalirea primejdiei asupra Bisericii sa se dezlege de trup.

    

Deci, chiar nevrand, Cuviosul Teodor a facut voia preasfinti-tului Patriarh Toma, s-a rugat lui Dumnezeu pentru sfarsitul lui si a trimis la dansul, zicand: "Poruncesti ca sa vin la tine, sau acolo ne vom vedea amandoi inaintea lui Dumnezeu?" Iar Sfantul Toma a raspuns prin trimis: "Sa nu-ti pierzi, parinte, linistea ta; destul imi este ca ai zis: "acolo ne vom vedea inaintea lui Dumnezeu"". Si in aceeasi zi, preasfintitul Patriarh Toma, inainte de vremea Vecerniei, bucurandu-se, s-a despartit de trup si s-a dus catre Domnul, in vremea imparatiei aceluiasi Foca.

   

Dupa moartea Sfantului Toma, a luat scaunul Serghie, diaco-nul de la aceeasi mare biserica. Acesta la inceput era dreptcredincios, iar mai pe urma s-a indracit si s-a facut capul eresului monotelitilor, adica al celor ce cu nedreapta credinta marturisesc a fi o singura voie in Hristos Domnul, despre care lucru este scris mai luminat in viata Cuviosului Maxim Marturisitorul. Dupa aceea au sosit si primejdiile asupra Bisericii: despartirile, risipirile, muncile si prigonirile ereticilor asupra dreptcredinciosilor. Pe langa acestea, razboaiele cele grele cu persii slobozite de Dumnezeu din pricina inmultirii eresurilor. Acestia robeau si pustiau stapanirile grecesti cu foc si cu sabie. Ierusalimul a fost luat de persi, iar cinstitul lemn al Sfintei Cruci a fost robit si dus in Persia.

   

Toate cele cumplite se implineau, care mai inainte se insemnasera prin minunea cea mai sus-zisa a sfaramarii crucilor si care, prin proorocia Sfantului Teodor Sicheotul, mai inainte s-au vestit. Iar ca sa nu le vada cu ochii sai, preasfintitul Patriarh Toma a voit mai bine sa moara, decat sa fie intre cei vii. Si a castigat dupa cererea sa, mai inainte de acea cumplita vreme, sfarsit fericit. El a pastorit Biserica lui Hristos trei ani si doua luni si mult s-a nevoit impotriva ereticilor, tinand credincioasele invataturi si cu buna credinta cinstind pe Hristos Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, I se cuvine slava, in veci. Amin.

.