Sf.Emilian Marturisitorul, Episcopul Cizicului; Sf.Miron, Episcopul Cretei

Sfantul Emilian Marturisitorul, Episcopul Cizicului

Emilian, marturisitorul lui Hristos, a trait pe vremea imparatiei lui Leon Armeanul, luptatorul impotriva icoanelor, si fiind el episcop al Cizicului, de multe ori a fost silit sa se lepede de inchinarea cinstitelor si sfintelor icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea neclintit intru ispravile Sfintilor Parinti. Pentru aceea a suferit multe chinuri si surghiunii de la eretici si pe toate le rabda cu bucurie, avand nadejdea ca pentru necazurile cele vremelnice va dobandi bunatatile cele vesnice. Si astfel, prin grele patimiri si prin rele chinuri fiind stramtorat, a adormit intru Domnul in surghiun si s-a incoronat cu cununa marturisirii.

Sfantul Miron, Episcopul Cretei

Sfantul Miron s-a nascut si a crescut in insula Creta. La inceputul vietii sale a luat femeie si lucra pamantul, mancandu-si painea sa din sudoarea fetei sale si hranind si pe altii; pentru ca din roadele care ii cresteau impartea saracilor, si astfel ostenelile lui erau binecuvantate de Dumnezeu, caci, pe cat dadea el din roade, pe atat ele se inmulteau, si era milostiv mai mult decat ceilalti oameni.

Odata a gasit in aria sa pe niste talhari furand, care isi umplusera sacii de grau si nu puteau sa-i ridice de pe pamant. Iar el, in loc sa-i bata sau sa le faca vreun rau, le-a ridicat sarcinile, le-a pus pe umerii acelora cu mainile sale si le-a poruncit sa nu spuna la nimeni lucrul acela.

Pentru o viata imbunatatita ca aceasta a fost pus preot al sfintei biserici a lui Dumnezeu si invata popoarele sfanta buna credinta si le intarea spre nevointele cele mucenicesti, fiind atunci prigonire a paganului imparat Deciu. Iar dupa moartea lui Deciu si dupa incetarea prigonirii, a fost ridicat la scaunul episcopiei. Si cinstea pomenirile sfintilor mucenici care au patimit pentru Hristos in vremea prigonirii, si facea multe minuni si puteri.

El a oprit curgerea unui rau; caci raul umflandu-se, si un barbat slavit, anume Triton, avand mare nevoie sa treaca raul, sfantul episcop a oprit repejunea raului si nu l-a lasat sa curga pana ce acel barbat, trecand dincolo, s-a intors iarasi inapoi. Iar dupa ce s-a intors acela, Sfantul Miron a trimis toiagul sau, poruncind raului ca iarasi sa curga in calea sa. Si ajungand trimisii, cand au tulburat apa cu toiagul sfantului, spunandu-i ei porunca arhiereului, indata a curs raul cu mare pornire si s-a indreptat in curgerea sa ca mai inainte. Acest mare placut al lui Dumnezeu a facut si alte minuni ca acestea si petrecand toata viata lui cu iubire de Dumnezeu si cu cuviosie, s-a mutat la Domnul, avand varsta de 100 de ani.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 592

Voteaza:

Sf.Emilian Marturisitorul, Episcopul Cizicului; Sf.Miron, Episcopul Cretei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact