Sfantului Mare Mucenic Teodor Tiron
(17 februarie)
Imparatind Maximian si Maximin, imparati pagani, mare primejdie era asupra neamurilor care credeau in Hristos. Caci au trimis porunci infricosatoare, iar impreuna cu poruncile lor cele paganesti si fara de Dumnezeu, au trimis ighemoni, oameni tirani, cruzi si fara de omenie prin toata stapanirea lor, poruncind ca oricare dintre crestini ar voi sa se lepede de Hristos, mare cinste si dregatorii sa aiba de la imparati. Iar daca vor fi tari in credinta lor si nu vor voi sa jertfeasca zeilor elinesti, au sa patimeasca munci, pedepse grozave si cumplite si cu amara moarte sa se omoare.
Era mare frica si nevoie asupra crestinilor. Unii dintre dansii, care erau mai mari la suflet si tari in credinta, se duceau si marturiseau la aratare si cu indrazneala inaintea tiranilor acelora, ca Hristos este Dumnezeul cel adevarat.
Unul dintre acestia era si Sfantul mare marturisitor Teodor, crestin intr-ascuns, din mosi-stramosi, din cetatea Amasiei, care se numea Mialon. Nu ca doara se temea a marturisi ca este crestin si ca-i era frica de munci, dar avea in mintea sa ca nu va fi inca pe voia lui Dumnezeu sa marturiseasca pe fata. De aceea voia sa ispiteasca de este voia lui Dumnezeu si ispitirea lui a fost astfel: vrand sa mearga cu ceata in care era numarat si sfantul care se numea Tiron, pentru cunostinta si vitejia lui, in partile Rasaritului pentru pazire, l-a pus pe el mai mare peste ceata ce se numea Legheon. Legheon era oastea cea mai aleasa din toate cetele, in care erau 893 de ostasi, caci oamenii Legheonului atata numar cuprindea.
Aceasta ceata, pentru ca era mai aleasa din toate cetele avea si numele deosebit si se numea Margariti, adica tari si puternici. Deci s-au ridicat din Amasia si au mers cu generalul lor Vringa in partile Rasaritului, la locul ce se numea Evhlita. Aproape de locul acesta, ca de 40 de mile, era o padure si in padurea aceea era un balaur infricosator, incat nimeni nu mai indraznea sa treaca pe acea cale. Prin tarirea acelei fiare, toate lemnele de prin jurul locului erau dezradacinate. Inca si multi oameni de frica fiarei si-au lasat tarinile si viile lor, pe care le aveau pe acolo pe aproape. Cand suiera acel balaur, toata latura din jur tremura de frica fiarei si multa frica aveau locuitorii de la el.
Sfantul Teodor, vrand sa ispiteasca, precum am zis mai sus, si sa cunoasca de este voia lui Dumnezeu sa marturiseasca numele lui, s-a dus acolo in padurea aceea si a cautat sa afle balaurul. Umbland cu calul sau multa vreme, cautandu-l, s-a dat in laturi putin si, descalecand, se odihnea dupa osteneala si a adormit. Iar o femeie, anume Evsevia, s-a intamplat sa treaca in acel ceas prin locul acela si a vazut pe sfant dormind. Ea, ca o iubitoare de oameni, s-a dus si l-a desteptat, zicandu-i cu lacrimi: "O! prea frumosule tanar, daca voiesti sa-ti dobindesti viata si sa fii viu, fugi din locul acesta, caci aici s-a incuibat un balaur mare si infricosator, de a carui frica nu indrazneste nimeni sa treaca pe aici. Cum ai indraznit de ai venit in locul acesta?" Atunci, sfantul i-a zis: "Cine esti tu?" Femeia i-a raspuns: "Eu sunt crestina si am avut aici mosie de la parintii mei, dar acum, de frica acestei fiare, voiesc s-o parasesc, caci am vazut cu ochii mei ca pe multi oameni i-a omorat, inaintea mea, balaurul acesta. Pentru aceasta, te jur pe tineretile tale sa nu intarzii aici, sa nu cumva sa vie fiara aceea asupra ta si sa te manance".
Sfantul a zis: "O! femeie, nu te teme si nici nu plange, caci astazi te voi libera de aceasta fiara, de vreme ce Domnul meu, Iisus Hristos, va surpa puterea lui si va va izbavi de ispita. Iar pentru binele ce mi-ai facut, ca m-ai desteptat, Dumnezeu sa-ti dea iarasi mosia pe care ai avut-o mostenire". Acestea a zis sfantul, apoi indata si-a facut cruce, a incalecat pe cal si a pornit iarasi spre padure. Si, numaidecat cum a auzit zgomotul fiarei, a alergat si a vazut ca balaurul venea asupra lui cu totul infricosator, caci din ochii lui iesea foc si suiera foarte tare. Dar sfantul, indata si-a facut cruce si a alergat asupra balaurului. Apoi, aruncand tare cu sulita, l-a lovit in cap si l-a strapuns. Balaurul, de durere a suierat foarte tare si cu coada se incolacea si se zvarcolea. Apoi, facand cateva invartituri infricosatoare, a murit acolo. Atunci sfantul a iesit din padurea aceea, bucurandu-se, caci a cunoscut ca este voia lui Dumnezeu ca sa marturiseasca pentru El. Caci pusese in mintea sa, ca de vreme ce a biruit acea fiara infricosata, va birui si puterea diavolului, care este fiara cea gandita. Si asa, locul acela s-a slobozit de ispita acelei fiare, iar sfantul s-a dus iarasi la locul unde era adunata cealalta oaste.
Dar a venit vremea in care oastea si Vringa, generalul ei, voiau sa jertfeasca idolilor. Ceilalti ostasi s-au dus si au jertfit, iar Sfantul Teodor statea in cortul sau. Atunci s-a facut cunoscut ca este crestin. Vringa, mai marele oastei, instiintandu-se ca sfantul este crestin, a adunat toata oastea si a zis catre el: "Teodore, pentru ce nu jertfesti zeilor ca noi toti? Oare numai tu singur esti crestin?" Adevaratul ostas al lui Hristos, Sfantul Teodor, umplandu-se de Duh Sfant, cu multa indrazneala a raspuns: "Eu sunt crestin din inceput si cred in Hristosul meu si Lui voiesc sa-I jertfesc, avand pe Iisus Hristos Dumnezeu adevarat si imparat al tuturor, iar celor desfranati zei, nicidecum nu le voi jertfi".
Atunci, Vringa prepozitul a zis: "Asculta-ma, Teodore, ia toate armele tale si, ostasindu-te, vino si jertfeste zeilor ". Sfantul Teodor a raspuns: "Eu sunt ostas Imparatului meu, Hristos, iar mai mult nu pot sa slujesc altuia". Zis-a Vringa: "Si acestia toti, care sunt acolo, sunt crestini si este ostas imparatilor Romei". Raspuns-a sfantul: "Fiecare stie cui ostaseste, iar eu ostasesc Stapanului meu si Imparatului ceresc, Dumnezeu, si Unuia Nascut Fiul sau". Posidon sutasul, stand de fata, a zis: "Are si Fiu Dumnezeul tau, o! Teodore?" Sfantul Teodor a zis: "Are cu adevarat fiu, pe Cuvantul adevarului, prin care a facut toate".
Prepozitul a zis lui: "Putem sa-L cunoastem si noi pe El?" Grait-a sfantul: "As fi voit de v-ar fi dat voua Dumnezeu o intelegere ca aceasta, ca sa-L fi cunoscut pe El". Zis-a Posidon lui: "Chiar de L-am cunoaste pe El, apoi am putea oare sa lasam pe imparatii nostri si sa ne apropiem de El?" Grait-a Sfantul Teodor: "Nimeni nu va opreste pe voi ca sa lasati intunericul si pe vremelnicii imparati pamantesti si sa va apropiati de Dumnezeul cel viu, Imparatul si Stapanul cel vesnic si sa-I ostiti Lui ca si mine". Vringa a zis catre sutas: "Sa-l lasam pe el cateva zile ca sa-si aleaga cele de folos". Apoi, luand Sfantul Teodor vremea cea data lui, se ruga neincetat si lauda pe Dumnezeu. Iar paganii cirteau cu manie asupra unora din cetateni, pe care ii prinsesera si-i dusesera in temnita pentru Hristos. Sfantul Teodor, mergand in urma lor, striga, invatandu-i pe ei calea cea mantuitoare si rabdarea si sa nu se lepede de Hristos Imparatul. Aceia fiind inchisi in temnita, Sfantul Teodor a aflat vreme lesnicioasa si a ars noaptea capistea maicii zeilor. Dar un oarecare slujitor al capistei, cu numele Cronid, vazuse pe sfant cand a dat foc capistei si, temandu-se sa nu cada vina pe dansul, a prins pe Teodor si l-a dus la ighemonul Puplie, zicand: "Domnul meu, acest om pierzator, din nou ales tiron, cu rautate venind in cetatea noastra, a ars capistea maicii zeilor nostri si a necinstit pe zei. Deci, prinzandu-l, l-am adus la maria ta, ca dupa poruncile imparatilor si stapanilor lumii, sa ia vrednica pedeapsa pentru lucrul facut cu indrazneala". Ighemonul, chemand pe Vringa, prepozitul, i-a zis lui: "Tu ai dat putere acestuia ca sa arda capistea maicii zeilor nostri?" El a raspuns: "Eu adeseori l-am sfatuit pe el, dandu-i vreme ca sa jertfeasca zeilor, iar de a facut el acestea, apoi a defaimat cu totul pe zei si a trecut cu vederea imparatestile porunci, dar tu, fiind judecator, fa ceea ce imparatii au poruncit".
Atunci ighemonul, sezand la judecata, a pus de fata pe fericitul Teodor si i-a zis lui: "Pentru ce, cand se cadea sa aduci jertfa zeilor si tamaie zeitei, tu i-ai adus foc?" Grait-a Sfantul Teodor: "De ceea ce am facut nu ma lepad. Am aprins lemnele ca sa arda piatra, pentru ca astfel este zeita voastra si puterea ei, caci focul se atinge de ea si o arde". Maniindu-se, judecatorul a poruncit sa-l bata, zicandu-i: "Vorba mea cea blanda te-a facut indraznet; nu-mi raspunde cuvinte multe, caci te asteapta muncile cele mai cumplite, daca nu te supui poruncilor imparatesti". Grait-a Sfantul Teodor: "Nici de tine, nici de muncile tale nu ma tem, desi sunt foarte cumplite. De acum, fa ceea ce voiesti - caci asteptarea bunatatilor celor viitoare, care sunt pregatite de Dumnezeul meu, ma indeamna sa indraznesc pentru nadejdea cea pastrata mie si pentru cununa cea impletita mie de la Dumnezeu".
Zis-a judecatorul: "Jertfeste zeilor, Teodore, si te vei libera de chinurile ce te asteapta; pentru ca rau si cu amar ai sa mori". Grait-a Sfantul Teodor: "Muncile cele aduse de tine asupra mea nu sunt chinuri; pentru ca Domnul si Imparatul meu, Iisus Hristos, este inaintea fetei mele, izbavindu-ma de muncile tale si pe Care tu nu-L vezi, de vreme ce nu vezi cu ochii mintii".
Apoi, judecatorul, umplandu-se de manie si racnind ca un leu, a poruncit sa-l arunce in temnita, sa pecetluiasca usile si sa-l lase acolo sa moara de foame. Dar fericitul Teodor, fiind aruncat in temnita, era hranit de Sfantul Duh. Caci, in noaptea aceea, i s-a aratat Domnul, care i-a zis: "Indrazneste, Teodore, iata Eu sunt cu tine. Sa nu primesti hrana sau bautura pamanteasca, ca vei avea alta viata nepieritoare si vesnica in ceruri". Acestea zicand, Domnul S-a dus de la dansul. Iar Sfantul Teodor a inceput a canta si a se veseli si-i slujeau o mare multime de ingeri. Strajerii, auzind acea dulce cantare de lauda, au alergat la usile temnitei si, vazand usile incuiate si pecetea intreaga, au privit prin ferastruie si au vazut mult popor cu haine albe, cantand impreuna cu Sfantul Teodor.
Temandu-se strajerii, au spus ighemonului Puplie. Iar el, sculandu-se, a mers cu sarguinta la usile temnitei si, vazandu-le incuiate, iar lantul cel de fier cu pecetea intreaga, apoi auzind inauntru glasul celor ce cantau impreuna cu Sfantul Teodor, a poruncit ostasilor inarmati sa inconjoare temnita, parandu-i ca si alti crestini sunt cu Teodor. Dar, intrand inauntru, n-a aflat pe nimeni, decat numai pe Teodor, sluga lui Hristos, legat in obezi. Atunci a cazut asupra ighemonului frica si cutremur, precum si asupra tuturor celor ce erau cu dansul. Apoi, iesind din temnita, a incuiat usile iarasi si s-a dus. Dupa aceea, judecatorul a poruncit, ca sa-i dea in toate zilele o bucata mica de piine si apa. Iar marele si credinciosul mucenic al lui Hristos, precum este scris - dreptul din credinta va fi viu - nicidecum n-a voit sa ia de la dansii piine si apa, zicandu-le lor: "Pe mine ma hraneste Domnul si Imparatul meu, Iisus Hristos".
A doua zi, a poruncit judecatorului sa-l scoata la divan. Deci, stand inaintea lui, i-a zis: "Asculta-ma si jertfeste marilor zei, ca sa scriu degrab pentru tine la stapanii lumii, caci vei fi slujitor mare al zeilor si vei lua nu putina cinste si pe acelasi scaun pe care sedem noi, vei sedea si tu". Sfantul Teodor, cautand spre cer si cu semnul Crucii insemnandu-se, a grait catre tiran: "Chiar si cu foc de ai arde trupul meu si cu felurite munci de l-ai rupe, cu sabiile de-l vei taia, fiarelor spre mancare de-l vei da, totusi, pana ce duhul meu este in mine, nu ma voi lepada de numele Hristosului meu".
Tiranul, sfatuindu-se cu prepozitul, a poruncit sa-l spanzure pe lemn pe sfant si cu unghii de fier sa-i strujeasca trupul lui. Atat de mult a strujit pe mucenicul, pana au ramas oasele goale. Insa fericitul Teodor nu raspundea nimic ighemonului, ci canta: "Bine voi cuvanta pe Domnul in toata vremea, pururea lauda Lui in gura mea". Tiranul mirandu-se de atata rabdare si barbatie, i-a zis: "Oare nu te rusinezi, o! ticalosule, mai mult decat oamenii a nadajdui spre Omul ce se cheama Hristos, Care a fost omorat cu moarte silnica si pentru Dansul te dai la chinuri si la pedeapsa, cu atata nesoco-tinta?" Sfantul Teodor, mucenicul lui Hristos, i-a raspuns: "Necinstea aceasta sa-mi fie mie si tuturor celor ce cheama numele Domnului nostru, Iisus Hristos".
Atunci, poporul a strigat: "Sa se ridice din mijloc, Teodor!" Ighemonul l-a intrebat pe Teodor, zicandu-i: "Voiesti sa aduci jertfa zeilor sau te chinuiesc si mai mult?" Dar sfantul mucenic i-a raspuns cu indrazneala: "Necuratule si plin de toata inselaciunea, fiu al diavolului, nu te temi oare de Dumnezeu, Care ti-a dat atata stapanire si putere? Caci printr-Insul imparatii imparatesc, iar puternicii stapanesc pamantul. Tu ma silesti si pe mine sa parasesc pe Dumnezeul cel viu si sa ma inchin pietrei celei neinsufletite?"
Judecatorul, gandindu-se mult, a zis Sfantului Teodor: "Spune, voiesti sa fii cu noi sau cu Hristos al tau?" Sfantul i-a raspuns cu mare bucurie: "Cu Hristos al meu am fost, sunt si voi fi, iar tu, de acum, fa ceea ce voiesti". Vazand ighemonul ca nimic nu-l poate ucide, nici chinurile impotriva rabdarii lui Teodor nu fac nimic, a hotarat asupra lui condamnare la moarte, zicand: "Pe Teodor, care nu s-a supus stapanirii slavitilor imparati si marilor zei si a crezut in Iisus Hristos, Care a fost rastignit pe vremea lui Pilat din Pont precum povestesc iudeii, poruncesc sa-l dea focului". Hotarirea fiind luata, se implini grabnic. Indata, slujitorii adunand multime de lemne de pe la casele ce erau aproape, au adus pe fericitul Teodor la locul cel de moarte.
Ostasii au voit sa-l pironeasca pe pamant, dar sfantul n-a voit si a zis: "Lasati-ma nepironit, caci Hristos, Care mi-a dat putere sa rabd celelalte torturi, ma va intari sa rabd si focul". Deci nu l-au pironit. Atunci, sfantul a ridicat mainile spre cer catre Dumnezeu si se ruga cu lacrimi, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule Nascut al Tatalui Celui fara de moarte, Care pentru a noastra mantuire Te-ai pogorat din cer si ai venit pe pamant, Iti multumesc ca m-ai invrednicit sa rabd cazne si chinuri pentru sfantul Tau nume. Te slavesc ca m-ai invrednicit sa urmez patima Ta; ma marturisesc Tie, ca m-ai intarit sa marturisesc pentru dragostea Ta. Invredniceste-ma, Hristoase al meu si imparatiei Tale si, precum am rabdat chinurile pentru dragostea Ta, asa si Tu, Dumnezeul meu, slaveste-ma in imparatia Ta. Apoi si pe ostasii care au fost cu mine, iar acum sunt in temnita pentru numele Tau, invredniceste-i si pe ei, sa marturiseasca si sa ia moarte, pentru dragostea Ta, ca si mine".
Astfel a zis si era ascuns acolo un crestin, cu numele Cleonic, care vedea pe sfant si lacrima. Iar sfantul i-a zis: "Frate Cleonic, te astept, vino!" Acestea a zis sfantul si iarasi a inceput a se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Hristoase al meu, Dumnezeule adevarat, Care ai aratat intai aceasta mucenicie Care ai rabdat cruce si moarte pentru mantuirea noastra, ca sa ne arati drumul mantuirii si cum sa venim la imparatia Ta, primeste aceasta mica mucenicie a mea si ia sufletul meu in vesnica imparatie a Ta si-l randuieste cu sufletele sfintilor Tai mucenici, caci, indraznind in Tine, am rabdat muncile si caznele si, nadajduind spre slava Ta, voiesc sa iau moarte". Acestea a zis sfantul si indata a sarit in mijlocul focului aceluia, laudand si slavind pe Dumnezeu.
Dumnezeu, ca sa arate minune si sa slaveasca pe sfantul Sau, a iconomisit un lucru ca acesta: vapaia aceea s-a facut ca o lumanare, incat numai a inconjurat trupul sfantului, dar nu l-a vatamat deloc. Sfantul, multumind lui Dumnezeu, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lui Dumnezeu. "Si am vazut, zice scriitorul care a fost martor, cinstitul si sfantul sau suflet ridicandu-se spre cer, ca un fulger!" Femeia aceea, Evsevia, de care am mai spus mai inainte ca a desteptat pe sfant in padure, a cumparat moastele lui cu multa bogatie si le-a dus in patria ei, Evhaita, si-l avea ajutator la toata nevoia. Nu numai ea, dar si toti bolnavii locului aceluia si lumea toata il avea doctor sufletesc si trupesc si nu numai cati erau aproape, dar si cei ce erau indepartati luau deasemenea, darurile lui. Intaiul semn este minunea pe care o voi povesti, cu puterea lui Dumnezeu.
Constantinopolul mai de mult se numea Bizant si, pentru ca marele Constantin a facut zidurile cetatii, s-a numit Constantinopol, adica cetatea lui Constantin. In aceasta cetate a imparatit imparatul Constantin si in vremea aceea era intarita dreapta credinta. Vrajmasul adevarului, diavolul, vazand ca crestinatatea creste, cauta de-a pururea sa afle un ceas rau si un om viclean, sa faca voia lui. Apoi, cautand necuratul, a aflat un ceas blestemat si pe Iulian imparatul. Dupa moartea marelui Constantin, au imparatit cei trei fii ai lui Constantin: Constantie si Consta, iar dupa ei a imparatit necuratul Iulian. Cate rele a facut paganul acesta, ce cuvant de om le va povesti? Acela era elin, de trei ori blestematul, desi mai inainte de a lua imparatia era crestin, insa in ascuns era elin, caci se temea de mosul sau, marele Constantin. Dupa ce a murit marele Constantin si Iulian Apostatul a luat imparatia, a cautat sa prigoneasca pe crestini. Aducandu-si aminte, ca in saptamana intai a marelui post, mai ales crestinii au post, a vrut sa spurce bucatele intregii cetati cu sangele de la jertfe. Atunci, a chemat pe eparhul cetatii si i-a zis: "Asculta, eparhule, zeii cei mari mi-au adus aminte ca crestinii nazarineni si galileeni nu ne asculta bine, ci ne fac rau. Sa facem si noi ceva ca sa ne asculte de sila. Porunceste sa nu se vanda in cetate alta mancare decat numai cele imparatesti, dar acestea sa fie imbibate cu sangele jertfelor, caci asa facand, se vor impartasi crestinii cu sila si ni se vor supune. Dar acestea sa se faca pe ascuns, ca sa nu stie crestinii si sa se pazeasca". Aceasta a zis necuratul imparat si eparhul a raspuns: "Pe puterea marilor zei, acesta este sfat dumnezeiesc, iar nu omenesc". Si indata a poruncit de s-a indeplinit porunca imparatului. Insa, crestinii nu cunosteau nicidecum gandul cel rau al paganului imparat.
Dar ochiul cel atotvazator al lui Dumnezeu, care poticneste pe cei rai si mestesugurile lor si poarta grija robilor Sai, Domnul a stricat mestesugul cel tainuit si inselator al calcatorului de lege, pentru ca a trimis la Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe rabdatorul Sau de chinuri, Sfantul marele mucenic Teodor, care era din randuiala tironilor in oaste si se chema Tiron. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: "Degrab sculandu-te, sa aduni turma lui Hristos si sa poruncesti cu tarie ca nimeni sa nu manance bucatele si bauturile cele ce se vand in targ, caci toate sunt intinate cu sange din jertfele idolesti, dupa porunca paganului imparat". Arhiereul intreba: "Cum s-ar putea ca cei saraci sa nu cumpere bucate din targ?" Atunci i-a grait sfantul: "Sa li se dea coliva si se va mangaia neajungerea lor".
Apoi, nepricepandu-se ce este coliva, i-a zis marele Teodor: "Coliva este facuta din griu fiert si asa ne-am obisnuit noi a numi griul fiert in Evhaita".
Arhiereul a intrebat iarasi pe cel ce i s-a aratat: "Cine esti tu, sfinte al lui Dumnezeu, care ai venit la mine? Spune-mi numele tau ca sa-l stiu". Sfantul i-a raspuns: "Eu sunt mucenicul lui Hristos, Teodor, care am marturisit in Evhaita si m-a trimis Dumnezeu sa-ti descopar sfatul paganului imparat Iulian. Pentru aceasta fa cum iti zic! Si s-a facut nevazut.
Patriarhul, sculandu-se indata, a adunat toata lumea crestinilor si le-a spus ceea ce a vazut si a auzit. Deci, facand coliva, a ferit turma lui Hristos nevatamata de mestesugul vrajmasului. Nimeni n-a cumparat din bucatele imparatesti, incat toate s-au stricat in saptamana aceea si le-au aruncat in mare. Nelegiuitul imparat, vazand ca tainuita lui cursa s-a vadit si nimic n-a sporit, foarte tare s-a rusinat. El a poruncit ca iarasi sa se vanda in targ obisnuitele bucate. Iar poporul lui Hristos, sfarsindu-se saptamana intaia a marelui post, in Simbata aceea a facut pomenirea Sfantului Mucenic Teodor, cu coliva, multumind lui Dumnezeu si cinstindu-l pe sfantul Sau rob, Teodor. De atunci pana acum, cei dreptcredinciosi din toata lumea, in simbata intaia a marelui post, savarsesc pomenirea minunii ce s-a facut in zilele cu coliva si cinstesc pe rabdatorul de chinuri al lui Hristos, ca sa nu se uite milostivirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru crestini si ajutorul Sfantului Marelui Mucenic Teodor.
Dar si alte minuni preaslavite, a facut sfantul si acesta: pe cei robiti i-a eliberat, bolnavii i-a vindecat si pe fiul unei vaduve l-a eliberat din robia persilor. In Constantinopol era o biserica a lui, care se numea Fanerotis (adica aratatoare). Oricine ar fi pierdut pe robul sau, numai daca ar fi venit intr-acea biserica il afla, orisiunde ar fi fost. Unii au furat din mijlocul bisericii niste bani si cu toate acestea sfantul i-a aratat pe dansii. Pe niste ostasi i-a certat sa se fereasca de rapire. Apoi, pe un prunc l-a daruit celor ce-l cautau; si pe niste oameni, care se primejduiau in mare, i-a scapat de la moarte. Si multe alte minuni mari si preaslavite a facut spre slava Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, a unei dumnezeiri si Imparatii. Prin a careia iubire de oameni sa dobindim vesnicele bunatati, intru nemarginitii veci fara de sfarsit. (Istoria despre uciderea balaurului in cartile rusesti se afla pusa la Sfantul marele mucenic Teodor Stratilat, in ziua a sapte a acestei luni, iar in cele grecesti este la celalalt mucenic, Teodor Tiron, care patimise cu putin mai inainte. Deci, sau ca este vreo greseala, sau ca s-a facut minunea aceasta a uciderii balaurilor de amandoi Teodorii, pentru ca la Stratilat se arata ca l-a ucis intr-un cimp pustiu, iar la Tiron intr-o padure, tot langa Evhaita. Tot despre aceeasi dreptcredincioasa femeie, Evsevia, se vorbeste la amandoi, care si moastele lor le-a ingropat)
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.