Sf. Mc. Chiric si mama sa Iulita; Sf. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminatorul Rusiei

Sfintii Mucenici Chiric si Iulita

 

In cetatea Iconiei, din Licaonia, era o femeie tinara, de neam bun, anume Iulita. Ea se tragea din semintia imparatilor Romei si era crestina cu credinta. Petrecind putin timp cu un barbat legiuit, a zamislit si a nascut de la dinsul un prunc de parte barbateasca. Apoi a ramas vaduva. Pruncul ce l-a nascut, l-a luminat cu Sfintul Botez si i-a dat numele de Chiric.

 

In acea vreme, Diocletian, tinind imparatia Romei, ridicase prigonire mare impotriva crestinilor de prin toate partile stapinirii sale. El a pus ca ighemon in tara Licaoniei pe un oarecare Domitian, om salbatic la fire si fara de omenie, ce avea chip de fiara si narav asemenea, bucurindu-se de varsarea singelui crestinesc. Deci, venind in Iconia, a inceput a munci cumplit pe cei ce credeau in Hristos si cauta cu tot dinadinsul pe cei ce tineau in taina credinta crestineasca. Iulita, credincioasa roaba a lui Hristos, vazind aceasta si stiind ca dreapta sa credinta nu se va putea tainui de muncitor, s-a gindit sa fuga. Ea se temea ca nu cumva, neputind suferi muncile cele cumplite, sa se lepede de Hristos.

 

Deci, si-a lasat toata averea sa si toata frumusetea lumii acesteia, casa, rudele, robii, slava desarta, pentru dragostea lui Hristos si, luind pe fiul sau, Chiric, care era de trei ani, si doua roabe credincioase, au iesit noaptea din cetatea Iconiei si au plecat in strainatate, aducindu-si aminte de ceea ce s-a zis in Scriptura: Aici nu avem cetate statatoare, ci sa cautam pe cea viitoare. Ea s-a dus in Seleucia si acolo a aflat aceeasi prigonire impotriva crestinilor, pentru ca un oarecare Alexandru, luind de la imparat stapinirea ighemoniei, s-a dus in Seleucia si acolo ucidea fara mila pe toti cei ce marturiseau numele lui Iisus Hristos.

 

Fericita Iulita, aducindu-si aminte de ceea ce se scrie: Nu dati loc miniei, adica fugiti de minie, si iarasi: Cind va vor goni pe voi din cetatea aceasta, fugiti in cealalta, a iesit din Seleucia si s-a dus in Tars, cetatea Ciliciei, traind acolo printre cei saraci. Dupa o vreme oarecare, acelasi Alexandru s-a dus si in Tars, ca sa munceasca pe crestini. Sfinta Iulita, fiind cunoscuta de unii, au spus-o ighemonului. Acela indata a poruncit s-o prinda si a sezut inaintea poporului in divanul din priveliste. Prinzind-o ostasii impreuna cu fiul ei, au fugit de la dinsa amindoua slujnicile. Insa de departe o urmau, voind ca sa-i vada patimirea si sfintirea ei. Mucenita a fost dusa inaintea ighemonului, avind pe miini pe Sfintul Chiric, prunc de trei ani.

 

Intrebata de ighemon de nume, neam si patrie, ea raspundea cu indrazneala, marturisind numele Domnului nostru Iisus Hristos, numindu-se crestina si zicind: "Acesta este numele si neamul meu cel bun, iar patrie imi este imparatia cereasca a lui Hristos". Ighemonul, miniindu-se, a poruncit sa-i ia pruncul, s-o dezbrace si sa o intinda la pamint, ca sa o bata fara de crutare cu vine de bou. Pe cind ostasii bateau pe mucenita, pruncul privea spre ea, plingind, si se smulgea din miinile celor ce-l tineau, ca sa se duca la maica sa.

 

Vazind ighemonul ca pruncul este frumos, a poruncit sa-l duca la el. Deci, luindu-l, l-a pus pe genunchii sai, il mingiia ca sa nu plinga, netezindu-i parul capului si sarutindu-l, ii spunea fel de fel de cuvinte dulci. Dar pruncul se ferea, tragindu-se din miinile lui si capul il tragea la o parte, ca sa nu-i netezeasca parul si sa-l sarute cu buzele lui cele intinate. Deci, privind la maica sa, pe cind ei o bateau, striga: "Sint crestin! Lasa-ma sa ma duc la mama mea!" El zgiria fata ighemonului cu unghiile, smucindu-se cu miinile de la el. Atunci ighemonul, umplindu-se de minie, a aruncat jos pe prunc, izbindu-l cu piciorul in coaste. Pruncul, cazind de pe treptele de piatra, s-a zdrobit si a umplut tot locul acela de singe. Astfel, Sfintul Chiric si-a dat sufletul cel sfint si fara de prihana in miinile lui Dumnezeu, incununindu-se cu mucenicii.

 

Iulita, maica lui, fiind cumplit batuta, patimea ca fiind in trup strain, nesimtind ca un stilp neinsufletit. Ea nu striga altceva decit aceasta: "Sint crestina si nu voi jertfi idolilor vostri". Dupa ce a batut-o si a ridicat-o de la pamint, a vazut pe iubitul ei fiu mort, zacind in singe. Drept aceea s-a umplut de bucurie si a zis: "Multumesc Tie, Doamne, ca ai invrednicit pe fiul meu sa primeasca cununa cea nevestejita intru slava Ta!" Dupa aceea, ighemonul a poruncit s-o spinzure si cu piepteni de fier sa-i strujeasca trupul, apoi sa-i stropeasca cu smoala topita ranile sale. Sfinta fiind muncita astfel, propovaduitorul striga: "Miluieste-te, Iulito, pe tine singura; cruta-ti tineretile tale si inchina-te zeilor, ca sa te izbavesti din munci, si sa nu pieri cu moarte cumplita ca si fiul tau". Dar mucenita raspundea: "Nu ma voi inchina idolilor celor surzi si muti, ci ma voi inchina Domnului meu Iisus Hristos, Unul nascut, Fiul lui Dumnezeu, prin Care toate le-a facut Tatal. Eu ma sirguiesc ca sa ajung pe fiul meu, ca impreuna cu el sa ma invrednicesc imparatiei ceresti".

 

Vazind ighemonul rabdarea si puterea cea nebiruita de suflet a mucenitei, a condamnat-o la taiere cu sabia. Luind-o, slujitorii au dus-o afara din cetate la locul cel de moarte, unde se ucideau cei osinditi. Sfinta, bucurindu-se, mergea ca la o nunta. Ajungind la locul acela, a cerut putin timp pentru rugaciune. Deci, plecindu-si genunchii, s-a rugat, zicind: "Multumesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, Iisuse Hristoase, ca ai chemat pe fiul meu mai inainte de mine, invrednicindu-l a patimi pentru numele Tau cel sfint si infricosat, si i-ai dat lui, in locul acestei vieti desarte, viata cea vesnica! Primeste-ma si pe mine, nevrednica roaba Ta, si ma invredniceste sa dobindesc darul inaintea Ta, ca sa fiu numarata cu fecioarele cele intelepte care au intrat in camara Ta cea neintinata, ca sa Te binecuvinteze sufletul meu pe Tine, pe Tatal Tau cel fara de inceput si pe Duhul Sfint, Cel impreuna de o fiinta in veci. Amin".

 

Sfinta rugindu-se astfel, calaul, ascutindu-si sabia, i-a lovit grumajii, taindu-i cinstitul ei cap, iar trupul l-a lasat in locul acela, fara a-l ingropa, spre a-l minca ciinii si fiarele. Asemenea a patimit si trupul Sfintul Chiric, caci, tirindu-l din cetate, l-au aruncat linga trupul maicii lui si au plecat. Sosind noaptea, au venit cele doua slujnice zise mai sus si au luat trupul stapinei lor si a fiului ei si, ducindu-le departe, le-au ingropat in pamint. Una din aceste slujnice a trait pina in vremea marelui Constantin, intiiul imparat al crestinilor, in zilele caruia a biruit adevarul, iar bisericile lui Dumnezeu au luat indraznire, cu darul lui Hristos.

 

Atunci acea slujnica a aratat credinciosilor crestini acel loc, unde erau ingropate cinstitele moaste ale Sfintilor Mucenici Chiric si Iulita, povestind si patimirea lor. Drept aceea, ei au scos din sinul pamintului sfintele moaste, nestricate si pline de buna mireasma, care dadeau si tamaduiri de neputinte. Iar patimirea aceasta au dat-o in scris, spre pomenirea si cinstirea sfintilor mucenici, spre folosul credinciosilor si spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru Cel slavit in veci impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh. Amin.

 

Sfintul si intocmai cu Apostolii, Vladimir, marele domn al Kievului 

 

Marele Vladimir, domnul Kievului si singurul stapinitor a toata Rusia, era fiul lui Sviatoslav, nepotul lui Igor si al Sfintei Olga si stranepotul lui Ruric, cel chemat de nemti la domnia Rusiei, care isi tragea semintia sa de la August, Cezarul Romei. Ruric avea scaunul domniei in marele Novgorod; iar Igor Ruricovici, dupa moartea tatalui sau, a mutat scaunul la Kiev si a nascut din Sfinta Olga un fiu, anume Sviatoslav. Sviatoslav Igorovici avea trei fii: Iaropolc, Olg si Vladimir, nu insa dintr-o femeie.

 

Sviatoslav, impartind marea domnie a Rusiei la cei trei fii ai sai, a dat celui mai mare fiu, Iaropolc, Kievul; celui mijlociu, Olg, Dreblenul; iar celui mai mic, Vladimir, marele Novgorod. Dupa moartea marelui domn Sviatoslav, Iaropolc, luind scaunul Kievului, s-a sculat cu razboi asupra fratelui sau, Olg, voievodul dreblenilor, si l-a ucis; iar domnia aceluia a luat-o pentru el. Acest lucru auzindu-l Vladimir, voievodul Novgorodului, s-a temut de Iaropolc, fratele sau cel mai mare, ca nu cumva sa-i faca si lui asemenea. Deci, a fugit peste mare la germani. Iaropolc, aflind aceasta, a luat intru a sa stapinire si domnia marelui Novgorod, ca si pe a dreblenilor.

 

Vladimir, nu dupa multa vreme, adunind multa putere de oaste, atit de la nemti, cit si din alte parti ale pamintului Rusiei, a mers impotriva lui Iaropolc, domnul Kievului, si l-a ucis. Deci, luind domnia Kievului, si pe femeia fratelui sau, cea de neam grecesc, s-a facut stapin peste tot pamintul Rusiei. El a pus in Kiev idoli la locuri inalte si s-a inchinat lor cu jertfe, indemnind poporul la inchinarea lor. Cei ce nu voiau sa se inchine idolilor, poruncea sa-i dea mortii. Atunci a fost ucis fericitul Teodor crestinul si fiul sau, Ioan, caci n-au voit sa fie partasi inchinatorilor la idoli, nici sa-si dea pe fiul sau la draceasca jertfa. Ceilalti crestini, care erau luminati de Sfinta Olga si carora le-a zidit biserica la movila Tecoldova, ce se aflau acolo, de frica se facusera nestiuti. Pentru ca unii fugeau, altii pazeau in taina sfinta credinta, iar altii se intorceau la paginatate; si de era undeva vreo biserica crestineasca, pe aceea o risipea cu mina inchinatorului de idoli.

 

Vladimir pusese in Kiev idolii cei mai alesi, mai intii Perun, incepatorul idolilor, pe care il credea a fi zeul tunetului, al fulgerelor si al norilor de ploaie; al doilea, Volos, zeul dobitoacelor; al treilea, Pozvizd sau Vihor, zeul vazduhului; al patrulea, Lado, zeul veseliei; al cincilea, Cupalo, zeul rodurilor pamintului; al saselea, Coleida, zeul praznuirii ce se face iarna, si altii ce li se pareau a fi zei. El i-a pus nu numai in Kiev, ci si prin toate partile stapinirii rusesti, si pe toti ii cinsteau prin inchinaciune pagineasca. O inchinaciune de idoli ca aceea se facea si in marele Novgorod. Caci, Vladimir trimisese acolo sa fie mai mare pe unchiul Dobrin voievodul, fratele maicii sale. Acela, ceea ce a vazut pe Vladimir facind in Kiev, tot asemenea a facut si el acolo, punind de asemenea idoli si numindu-i cu acelasi nume.

 

Vladimir, pe linga inchinarea de idoli, avea si alta rautate, adica traia fara de infrinare in poftele trupesti. Caci era foarte mult iubitor de femei, ca si Solomon cel de demult, si nesatios in trupestile patimi. El avea multe femei, dar si mai multe tiitoare petreceau cu el, fiind in ratacirea inchinarii de idoli. Despre viata lui Vladimir, cit a fost in nestiinta de Dumnezeu si in paginatate, despre uciderea de frate, despre varsarile de singe, despre vitejie si multele razboaie, despre diavolestile slujiri, despre aprinderile spre femei, despre toate se scrie pe larg in istoricul Sfintului Nestor al Pecerscai si in alte istorii rusesti scrise cu mina. Se mai afla si in Sinopsisul Pecerscai cel tiparit si cine voieste sa afle mai multe, sa citeasca acolo. Dar noi nu voim sa descriem viata lui cea necurata si pacatoasa, ci pe cea dreapta si sfinta. Aceasta o facem ca sa nu ne zabovim mult cu lucrurile sale cele rele, care le facuse mai inainte de primirea sfintei credinte. Deci, ajunge ca le-am pomenit pe acelea pe scurt, pe de o parte, ca nu de prisos sa se lungeasca istoria, iar pe de alta, ca auzul cel intreg intelept, sa nu se ingreuieze. Se cade, deci, sa mergem la luminarea lui prin botez si la lucrurile cele placute lui Dumnezeu, din care s-a facut folos de suflet mintuitor la toate neamurile Rusiei.

 

Cind Preabunul Dumnezeu, Cel ce nu voieste moartea pacatosilor, ci intoarcerea lor la mintuire, din negraita Sa milostivire, a binevoit ca partile Rusiei cele intunecate cu intunericul inchinarii de idoli, sa nu piara pina la sfirsit, ci cu lumina sfintei credinte sa fie luminate si sa se povatuiasca la calea mintuirii, le-au ales lor spre acestea, pe acest mare domn Vladimir, precum de demult a ales romanilor si grecilor pe marele Imparat Constantin, iar la inceputul tuturor neamurilor, pe Sfintul Apostol Pavel. Pentru ca Cel ce a zis ca din intuneric sa rasara lumina, a facut si aceea de a rasarit in inima lui Vladimir raza luminii celei de taina, si a desteptat intr-insul dorirea de cunostinta adevarului. Astfel, l-a prefacut pe el din pagin si inchinator de idoli, in crestin drept- credincios; din prigonitor, precum oarecind pe Sfintul Saul, in apostol si invatator al rusilor. El a scapat multe popoare ale Rusiei de inghitirea iadului si din vesnica moarte si le-a adus prin Sfintul Botez la a doua nastere, in viata cea vesnica.

 

Deci, este de cuviinta ca aici sa pomenim pe scurt si de asta. Rusii, mai inainte de Vladimir cu citava vreme, s-au botezat, desi nu toti, insa o parte din ei. Intii s-a botezat poporul Rusiei cel slavon, de catre Sfintul Apostol Andrei, cel dintii chemat, care a crestinat pe sciti. Caci, ajungind in muntii Kievului, i-a binecuvintat si, infigind o cruce pe un deal inalt, a proorocit despre zidirea cetatii si de darul lui Dumnezeu ce avea sa rasara in acele locuri. Iar pe citi oameni a aflat atunci acolo, i-a invatat sfinta credinta si i-a botezat. Dupa aceea, a mers in alte parti ale Rusiei, unde este acum marele Novgorod si unde sint alte cetati vestite, si pretutindenea pe citi a putut sa-i intoarca la Hristos, i-a luminat cu Sfintul Botez. O parte din rusi s-au mai botezat pe vremea imparatului grec Vasile Macedon, si pe vremea patriarhiei Preasfintitului Fotie, fiind trimis de dinsii arhiereul Mihail. Dar in acea vreme, fiind inca mic de virsta Igor Ruricovici, domnul Rusiei, ocirmuia domnia Oleg, rudenia si povatuitorul voievodului.

 

Astfel, arhiereul grecesc, mergind din Constantinopol pe pamintul Rusiei ca sa invete sfinta credinta pe poporul cel necredincios, toate popoarele doreau sa vada vreo minune de la dinsul. Deci, i-a intrebat arhiereul: "Ce fel de minune va trebuie?" Iar ei au zis: "Cartea aceea care invata credinta voastra cea crestineasca sa se arunce in foc si, de nu va arde, vom cunoaste din aceasta caci credinta voastra este buna si adevarata si Dumnezeul cel propovaduit de tine este mare". Arhiereul, nadajduind in Dumnezeu, a poruncit ca, inaintea tuturor, sa aprinda un foc mare si, ridicindu-si miinile spre cer, s-a rugat, zicind: "Preamareste numele Tau, Hristoase Dumnezeule!" Aceasta zicind, arhiereul a pus cartea Sfintei Evanghelii in foc, dar n-a ars. Caci, toate lemnele arzind si focul potolindu-se, s-a gasit Evanghelia intreaga, nemistuita de foc. Vazind aceasta minune popoarele, foarte multi dintre ei au crezut in Hristos si s-au botezat.

 

Poporul Rusiei s-a mai botezat si in zilele marii doamne Olga, sotia marelui domn al Rusiei, Igor Ruricovici, maica lui Sviatoslav si bunica lui Vladimir. Dinsa, dupa cum se scrie in viata sa, ducindu-se la Constantinopol, a primit sfinta si dreapta credinta si s-a numit Elena din Sfintul Botez. Apoi, intorcindu-se de acolo, pe multi din Kiev si din celelalte cetati ale Rusiei, i-a adus la sfinta credinta si la Sfintul Botez. Dar n-a putut pe toti sa-i lumineze. Nici chiar pe fiul sau, Sviatoslav, n-a putut sa-l plece la crestinatate. Fiind aceste botezuri mai inainte de Vladimir, sfinta credinta nu s-a putut largi si intari. Pe de o parte, pentru razboaiele cele dese, iar pe de alta, pentru domnii care se dadusera la pagineasca inchinare de idoli. Rusia s-a luminat desavirsit in zilele marelui domn Vladimir. Caci el, luminindu-se mai intii singur si cunoscind calea cea adevarata a mintuirii, a povatuit pe toti la aceasta, indemnindu-i sa-i urmeze, si chiar poruncind. Crestinarea rusilor s-a facut astfel:

 

Vladimir preamarindu-se cu vitejia, cu singura stapinirea si cu mintuirea imparatiei sale, mai mult decit alti imparati si domni in toata partea de sub soare, au inceput a veni la dinsul diferite popoare, laudindu-se catre dinsul cu credinta lor. La inceput au venit mahomedanii, pe care Vladimir i-a intrebat: "Ce fel este credinta voastra?" Ei au raspuns: "Credem in Dumnezeul care este in ceruri si avem pe proorocul lui Dumnezeu, Mahomed. Acela ne da voie sa avem mai multe femei, cite voieste cineva si sa ne desfatam din toate dulcetile trupesti; numai ne porunceste sa ne taiem imprejur, sa nu mincam carne de porc si sa nu bem vin". Apoi mai spuneau si alte multe lucruri de necinste si de rusine, pe care nu se cuvine a le scrie aici. Iar Vladimir, fiind iubitor de femei, il asculta cu placere, dar taierea imprejur si infrinarea de la vin, n-a iubit-o. Deci, a zis catre dinsii: "Noi nu putem sa traim fara vin, deoarece in Rusia toata veselia si betia se face cu bautura".

 

Dupa aceea, au venit de la nemti, de la papa Romei, de la Cezarul Apusului si de la ceilalti domni, fiecare spunind ca credinta lor este mai buna, dar nici una din acelea n-a iubit. Inca si evreii au venit, spunindu-i despre credinta lor ca este mai buna decit toate credintele. Atunci Vladimir i-a intrebat: "Unde este pamintul si imparatia voastra?" Ei au raspuns: "Pamintul nostru este Ierusalimul, Palestina si cele de primprejurul ei; dar de vreme ce am miniat pe Dumnezeu cu pacatele noastre l-a dat crestinilor". Vladimir le-a zis: "Cum invatati voi pe altii la credinta voastra, cind voi insiva sinteti lepadati de Dumnezeul vostru? Ca de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi raspindit prin paminturi straine. Oare si noua ne doriti o risipire ca aceea?" Acestea zicindu-le, i-a izgonit din fata sa.

 

Dupa toti acestia, a venit un sol trimis cu daruri de la Vasile si Constantin, imparatii grecesti, si de la Nicolae Hrisoverghie, Patriarhul Constantinopolului. Acel sol era barbat ales, cuvintaret si insuflat de Dumnezeu, numit Chiril filosoful (Nota - Mai este un filosof cu numele de Chiril, care impreuna cu fratele sau, Metodie, au propovaduit pe Hristos; mai intii la Cozari (cazari) si apoi in Moravia, talmacind Evanghelia din limba greceasca in cea slavoneasca. Si acel filosof, Chiril, a fost inaintea acestuia cu o suta de ani si mai mult, iar acesta de pe urma se numeste de alti istorici si Chir).

 

Acest filosof, Chir, a vorbit mult cu Vladimir despre credinta crestina, incepind de la zidirea lumii, explicindu-i toate proorociile de la intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, pina la patimirea care a suferit-o de buna voie, pina la moartea pe cruce, pentru mintuirea omeneasca, si pina la Invierea cea de a treia zi din morti si Inaltarea Lui la ceruri, precum despre aceasta scrie pe larg Cuviosul Nestorie al Pecerscai. Mai pe urma adauga cuvintul despre a doua venire a lui Hristos, despre invierea mortilor, despre infricosata judecata, despre munca cea fara de sfirsit pregatita pacatosilor si despre rasplatirea dreptilor intru imparatia cerurilor.

 

Apoi i-a dat lui in dar o pinza mare tesuta cu aur, pe care era inchipuita infricosata judecata a lui Dumnezeu si despartirea pacatosilor de drepti. Dreptii stateau in dreapta Judecatorului. De aceeasi parte dreapta era si Raiul; iar pacatosii stateau de-a stinga, unde se vedea gheena focului, iadul, infricosatele chipuri ale diavolilor si se mai vedeau si diferite munci. Vladimir, privind spre toate acestea cu dinadinsul, intreba pe Chir despre fiecare lucru, iar filosoful, spunindu-i toate cu de-amanuntul, a zis: "Cind va veni Hristos Dumnezeu din cer pe pamint intru slava Sa, sa judece vii si mortii si sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele lui, atunci pe citi va afla drepti, ii va pune de-a dreapta Sa, si-i va trimite in imparatia Sa cea cereasca, la vesnica veselie. Iar pe citi ii va afla pacatosi, ii va pune de-a stinga si-i va trimite in focul gheenei cel nestins, in muncile cele nesfirsite".

 

Vladimir, auzind acestea, a suspinat si a zis: "Fericiti cei ce vor sta de-a dreapta si amar celor ce vor sta de-a stinga!" Atunci Chir filosoful i-a zis: "Imparate, de vei inceta de la lucruri rele si de vei primi Sfintul Botez, te vei invrednici a sta de-a dreapta; iar de vei ramine in necuratie, locul tau va fi la stinga". Atunci Vladimir, luind aminte la cele graite de filosof si socotindu-le, a zis: "Voi mai astepta inca putin pina ce mai cu dovedire voi cerceta toate credintele". Apoi, daruind daruri filosofului si celor dimpreuna cu dinsul, i-a trimis cu cinste la Constantinopol.

 

Plecind Chir, filosoful grec, Vladimir a chemat la dinsul pe toti boierii si dregatorii sai, si le-a zis: "Iata, au venit la mine intelepti din diferite tari, de la mahomedani, de la nemti, de la romani, de la jidovi si de la celelalte neamuri, laudindu-si fiecare din ei credinta lor. Iar la urma tuturor au venit crestinii. Acestia imi spuneau despre credinta lor lucruri multe si minunate, mai mult decit altii, povestindu-mi faptele ce s-au facut sub cer de la inceputul lumii si pina acum. Ei au mai spus ca are sa fie un alt veac si o alta viata si cum, dupa moarte, toti vor invia, iar de a facut cineva bine in veacul acesta, acela se va bucura in veacul cel ce va sa fie, vietuind cu viata fara de moarte, iar pacatosii se vor munci in veci".

 

Atunci boierii si dregatorii au zis catre dinsul: "Nimeni nu huleste ceva al sau vreodata, ci mai ales il lauda; iar tu, mare domn ce esti, de voiesti sa cunosti mai cu incredintare adevarul, ai multi oameni intelepti, trimite dintre dinsii pe cei mai alesi pe la diferite popoare, ca sa vada si sa stie felul de credinta, adica, cum slujeste cineva Dumnezeul sau. Dupa aceea, intorcindu-se, iti vor spune tie si noua toate faptele cu de-amanuntul". Vladimir a ascultat un sfat ca acesta, a trimis barbati priceputi si intelepti in diferite tari, ca sa cerceteze credintele si slujbele fiecarui popor. Ei, strabatind multe tari si imparatii, s-au dus la urma si la Constantinopol si au scris imparatilor grecesti, Vasile si Constantin, pricina venirii lor. Impa-ratii s-au bucurat si indata au spus despre dinsii Preasfintitului Patriarh. Patriarhul a poruncit sa impodobeasca biserica, a facut praznic, s-a imbracat in cele mai scumpe vesminte arhieresti si au savirsit dumnezeiasca Liturghie cu multi episcopi si preoti.

 

Deci s-au dus la Sfinta Liturghie imparatii cu trimisii lui Vladimir si, ducindu-i in biserica, i-au pus intr-un loc unde le era cu inlesnire sa vada si sa auda toate. Vazind ei frumusetea cea negraita a laudei lui Dumnezeu, precum nu vazusera in nici o parte, si auzind glasurile cele dulci ale cintarilor de lauda pe care nu le mai auzisera niciodata, se mirau foarte mult si li se parea ca nu mai stau pe pamint, ci in cer. Pentru ca in acea vreme i-a stralucit lumina cereasca, incit se facusera de bucurie duhovniceasca, ca si cum ar fi afara de sine, bucurie de care se umpluse inima lor atunci.

 

Dupa savirsirea dumnezeiestii Liturghii, imparatii si patriarhii au facut cinste si ospat mare solilor din Rusia si, daruindu-le daruri multe, i-au lasat sa plece. Cind s-au intors la Vladimir, el a chemat pe toti boierii si batrinii sai si a poruncit ca trimisii care s-au intors, sa spuna inaintea tuturor ceea ce au vazut si auzit. Ei, incepind, au spus toate pe rind despre credinta fiecarui popor si de-spre slujba lor, dar tuturor celor ce auzeau acele credinte, le erau neplacute. Apoi au inceput a spune cele vazute la crestini, cind s-au dus in Constantinopol. Ei le-au spus cum i-au dus in biserica lor, unde slujesc Dumnezeului lor, si cum au vazut acolo o frumusete si o slava pe care nu poate sa o spuna limba; minunatele vesminte ale preotilor, rinduiala slujirii foarte cinstita si cucernica stare inainte a tuturor oamenilor, cintarile atit de dulci, precum nu auzisera niciodata, cum i-a cuprins o bucurie mare, incit nu se mai simteau, nici nu cunosteau daca mai erau pe pamint sau in cer. Ei le-au spus ca nu este in toata lumea o podoaba si o preaslavita lauda de Dumnezeu ca aceea, pe care ei au vazut-o la crestinii din Constantinopol. "Pentru aceea, au zis ei, credem ca adevarata este credinta lor si numai cu acei oameni locuieste Dumnezeul cel adevarat".

 

Boierii au zis catre Vladimir: "Daca credinta crestineasca n-ar fi buna si adevarata, atunci bunica ta, Olga, n-ar fi primit acea credinta, pentru ca era femeie foarte inteleapta". Atunci Vladimir, lucrind intr-insul darul Sfintului Duh, a inceput a se lumina cite putin in mintea sa, a cunoaste dreapta credinta crestineasca si a o dori. Dar, de vreme ce nimeni nu era linga dinsul care sa-l aduca degraba spre savirsirea lucrului ce gindise, pentru ca toti boierii si sfetnicii fiind intunecati cu intunericul paginatatii, s-a prelungit incredintarea si botezul lui pina la o vreme, pina ce a aflat un sfat, adica sa se duca cu razboi impotriva imparatilor grecesti, sa ia cetatile lor si sa cistige dascali crestinesti care sa-i invete credinta.

 

Adunind Vladimir oaste multa, s-a dus la Herson si a luat intii cetatea greceasca Cafa. Apoi s-a dus sub Herson, cetatea de scaun a pamintului acela, stind linga malul Marii Negre, unde era liman ales de corabii. Deci, a inconjurat cetatea aceea si, luptindu-se impotriva ei multa vreme, nu a putut sa o ia ca era tare, si oastea greceasca dintr-insa se lupta impotriva cu barbatie. Vladimir le zicea hersonenilor ca sa i se plece lui de voie, daca voiesc sa cistige mila de la dinsul. Iar de nu, va sta multa vreme sub cetatea lor, pina o va lua si in ceasul acela nu va avea nici o mila.

 

Dar, hersonenii nu bagau in seama cuvintele lui, desi sufereau strimtoare in cetate. Caci de sase luni erau inconjurati si aveau lipsa de cele de nevoie. Dar dumnezeiasca purtare de grija, cautind prin judecatile cele nestiute, ceea ce era mai de folos, nu numai grecilor, ci si la tot poporul Rusiei, a rinduit ca cetatea Hersonului sa se plece lui Vladimir, lucru care s-a si intimplat. Atunci, un protopop al Hersonului, anume Anastasie, a scris lui Vladimir pe o sa-geata, astfel: "Imparate Vladimir, daca voiesti sa iei cetatea, cauta in pamint spre partile Rasaritului, urloaiele prin care curge in cetate apa cea dulce. Acelea daca le vei taia si vei lua apa cetatii, poporul ti se va pleca cu inlesnire, fiind silit de sete".

 

Protopopul, scriind astfel pe sageata, a incordat arcul si i-a dat drumul catre cortul lui Vladimir. Sageata a cazut inaintea cortului si cei ce au vazut-o au luat-o indata si, vazind pe dinsa acea scrisoare, au dus-o lui Vladimir. El a chemat talmaci ai limbii grecesti, care, citindu-i scrisoarea, a poruncit sa caute in pamint, spre partile Rasaritului, acele urloaie prin care venea apa. Cautind si aflindu-le, le-au taiat si, nemaifiind apa in cetate, poporul a slabit de sete si, nevrind, s-a supus lui Vladimir. Acesta, luind cetatea Hersonului, a intrat intr-insa cu dantuire, nefacind oame-nilor nici un rau, nici strimbatate.

 

Dupa luarea Hersonului si a toata Tavrichia, Vladimir a trimis la imparatii grecesti, zicind: "V-am luat Hersonul, cetatea voastra slavita, si tot pamintul Tavrichiei: Acum aud ca aveti o sora fecioara frumoasa; deci sa mi-o dati mie spre insotire. Iar de nu veti voi, voi face cetatii voastre imparatesti ceea ce am facut Hersonului". Imparatii grecesti primind scrisoarea aceea de la Vladimir, s-au miniat foarte mult, pentru ca sora lor, cu numele Ana, nu voia sa se insoteasca cu un pagin. Dar ei, temindu-se de multa putere a ostilor Rusiei si de vitejia lui Vladimir, au scris inapoi catre dinsul, astfel: "Noua, crestinilor, nu ni se cade sa dam pe sora noastra dupa cel ce petrece in credinta pagineasca, dar daca voiesti s-o iei, leapada-te de legea ta si crede, ca si noi, in Hristos, adevaratul Dumnezeu, si primeste Sfintul Botez, ca atunci fara oprire vei lua in insotire pe sora noastra si vei petrece cu noi in dragoste, ca cel de o credinta cu noi, mostenind inca si cereasca imparatie".

 

Vladimir, primind un raspuns ca acesta de la imparatii grecesti, a trimis la dinsii, zicindu-le: "Eu am iubit credinta voastra din vremea aceea, cind cei trimisi de mine sa cerceteze diferitele credinte au fost si la voi si cind s-au intors si ne-au spus cu amanuntul, ca credinta voastra este mai buna decit toate credintele si slujirea cu care slujiti Dumnezeului vostru este mai aleasa decit a tuturor popoarelor. Eu de atunci doresc a primi credinta voastra, insa voi trimiteti un episcop la mine, ca sa ma boteze. Voi insiva, daca voiti, veniti cu sora voastra, sau trimiteti-mi pe sora voastra spre insotire. Iar eu va voi inapoia Hersonul si toata Tavrichia".

 

Imparatii grecesti, primind aceasta buna instiintare, s-au bucurat foarte mult si au indemnat cu rugaminte pe sora lor, sa mearga la Vladimir, zicindu-i: "Milostiveste-te de imparatia crestineasca, caci, de nu vei merge dupa el, apoi el nu va inceta a supune pamintul nostru si frica ne este, ca sa nu faca si cetatii imparatesti ceea ce a facut Hersonului. Iar daca Vladimir se va boteza, pentru tine si prin tine, Domnul va intoarce spre Sine pamintul Rusiei si pe cel grecesc il va elibera de razboaiele cele grele si de navalirile rusilor. Deci, de la toti vei avea slava vesnica si fericire nemuritoare". Ana, sora imparatilor, desi nu voia, insa socotind mintuirea Rusiei, care voia sa se intoarca la Dumnezeu, inca si patriei sale, imparatiei grecesti, dorindu-i pace, s-a invoit cu sfatul si cu rugamintea fratilor sai si a zis cu lacrimi: "Fie voia Domnului!" Imparatii au trimis-o pe ea in corabii, pe mare, cu arhiereul Mihail, cu preoti si cu cinstiti boieri. Ajungind ea la Herson, a intimpinat-o cu slava si a dus-o in palatul imparatesc.

 

In acea vreme, nu cu multe zile inaintea venirii fiicei impara-testi, Vladimir s-a imbolnavit la ochi si a orbit. Deci, incepuse a se indoi de sfinta credinta si de Sfintul Botez si, tulburindu-se in sine, zicea: "Zeii Rusiei s-au miniat impotriva mea, auzind ca voiesc sa-i las si sa primesc alta credinta; de aceea, au trimis asupra mea pedeapsa orbirii". Atunci, sora imparatilor grecesti a trimis la el, zicindu-i: "De voiesti sa fii sanatos si sa vezi cu ochii, primeste Sfintul Botez degraba, caci in alt mod nu te vei izbavi de orbirea ta. Iar de te vei boteza, te vei mintui nu numai de orbirea trupeasca, ci si de cea sufleteasca!"

 

Vladimir, auzind, a raspuns: "De va fi adevarat graiul acesta, apoi voi cunoaste din aceasta ca Dumnezeul crestinilor este mare!" Chemind el indata pe episcop, a cerut Sfintul Botez; iar episcopul mai intii l-a luat si l-a invatat bine dreapta credinta, apoi l-a botezat in biserica Sfinta Sofia, care este in mijlocul cetatii Herson (Crimeea), dindu-i numele Vasilie. La botezul lui s-a facut o minune, asemenea aceleia ce s-a facut cu Sfintul Apostol Pavel pe calea catre Damasc, cind prigonea Biserica lui Dumnezeu si care, din lumina cereasca ce l-a stralucit pe el in cale, devenise orb. Caci Vladimir, care era orb la ochi, cind a intrat in sfinta scaldatoare si episcopul a pus mina pe el, dupa rinduiala Sfintului Botez, indata a cazut orbirea de pe ochii lui ca niste solzi. De atunci a vazut si a preamarit pe Dumnezeu, caci l-a adus la adevarata credinta, multumind Domnului Hristos, bucurindu-se si veselindu-se.

 

Boierii si oastea lui, vazind acea minune, cu totii s-au botezat si s-a facut bucurie mare rusilor si grecilor, dar mai ales sfintilor ingeri din cer. Pentru ca, daca ingerii se bucura de un pacatos care se pocaieste, cu atit mai virtos s-au bucurat de atitea suflete, care au cunoscut pe Dumnezeu si au cintat slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si celelalte. Botezul lui Vladimir, a boierilor lui si a ostirilor s-a savirsit in Herson, in anul facerii lumii 6485, iar de la intruparea lui Dumnezeu Cuvintul, in anul 977.

 

Dupa Botez, imparatii grecesti au adus la Vladimir pe sora lor pentru cununie si nu dupa multe zile s-a cununat cu dinsa in legiuita nunta. Vladimir a inapoiat grecilor Hersonul cu toata Tavrichia si, intarind pacea cu ei, s-a intors in pamintul sau, luind cu sine pe arhiereul Mihail, care venise in Constantinopol cu sora imparatilor. Acel arhiereu a fost intiiul mitropolit al Rusiei, insa nu acel Mihail care s-a pomenit mai sus, care, punind Evanghelia in foc, a luat-o nearsa, incredintind prin aceasta minune pe multi din popor. Ci acesta este altul cu acelasi nume si mai in urma cu anii, caci de la Mihail cel dintii, pina la acesta, au trecut o suta de ani si mai multi. Vladimir a luat din Herson impreuna cu arhiereul si multi preoti, clerici si monahi.

 

El a mai luat de acolo si moastele Sfintului Sfintit Mucenic Clement, intiiul episcop al Romei si ale ucenicului sau, Fiva. A luat icoane sfinte, carti si multe podoabe bisericesti. A mai luat inca si pe protopopul Anastasie, care l-a invatat pe el cum sa ia cetatea Herson. Deci, Vladimir a mers in Kiev cu bucurie mare, slavind pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cum a ajuns, indata a inceput a pune sirguinta pentru crestinarea locuitorilor Kievului, cetatea sa de scaun, cum si toata stapinirea sa cea ruseasca.

 

Vladimir a poruncit la inceput sa boteze pe fiii sai, in numar de 12, pe care i-a avut cu mai multe femei: "Iziaslav, Mitislav, Iaroslav, Vsevolod cu Rohmida, doamna leseasca; Sviatopolc cu femeia fratelui sau, de neam grec; Viseslav cu doamna Cehina; Sviatoslav si Stanislav cu alta doamna Cehina; Boris si Gleb cu o femeie de neam bulgar; Vriacislav si Sudislav cu o alta femeie. Pe acestia toti i-a botezat mitropolitul Mihail intr-un izvor, nefiind inca biserica in Kiev, dupa darimarea celor de mai inainte. Acel izvor din munte de linga riul Nipru, se numeste din vremea aceea si pina acum, Crestatic.

 

Apoi a trimis propovaduitori prin toata cetatea, poruncindu-le, ca a doua zi sa se adune cu totii la riul Poceiniu, care curge din Nipru si se varsa iarasi in Nipru, toti batrini si tineri, mari si mici, bogati si saraci, barbati si femei. Iar de nu s-ar gasi cineva in acea vreme la riu, acela se va arata potrivnic lui Dumnezeu si marelui voievod. Facindu-se ziua, insusi voievodul cu boierii au mers la riu, si cu dinsul, arhiereul si toti preotii. Deci, s-a adunat toata cetatea la riu, de toata rinduiala si virsta, multime foarte mare din amindoua partile, in acel loc unde este acum biserica Sfintilor rabdatori de chinuri Boris si Gleb.

 

Acelora li s-a poruncit ca, dezbracindu-se de haine, sa intre in apa, deosebindu-se partea barbateasca de cea femeiasca. Cei mai mari in locuri mai adinci, iar cei mai mici aproape de mal. Astfel sa stea toti in apa, unii pina la grumaji, altii pina la briu, despartindu-se in cete. Preotii, imbracati in vesminte preotesti, stateau linga mal, pe scindurile ce erau pregatite inadins pentru aceea si citeau asupra poporului rugaciunile ce se cuvin la Sfintul Botez. Ei le puneau nume la fiecare ceata cite un nume deosebit si le porunceau sa se afunde de trei ori in apa; apoi strigau spre dinsii, chemind dupa rinduiala Botezului, numele Sfintei Treimi. Astfel, s-a botezat tot poporul Kievului, in anul de la facerea lumii 6487, iar de la intruparea lui Dumnezeu in anul 979 si dupa botezul lui Vladimir in anul al doilea. Sfintul Vladimir, privind la botezul unei multimi de atita popor, se bucura cu duhul si, ridicind ochii si miinile spre cer, a zis: "Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai facut cerul si pamintul, cauta spre poporul Tau cel nou botezat si le da ca sa Te cunoasca pe Tine. Intareste-i in dreapta credinta si ajuta-mi mie asupra vazutilor si nevazutilor vrajmasi, ca sa preamaresc numele Tau cel sfint in partile Rusiei".

 

Dupa botezul poporului, Vladimir a poruncit ca indata sa sfarime idolii si capistile lor sa le risipeasca pina in temelie. Pe Perun, idolul cel mai intii, a poruncit sa-l lege de coada calului si sa-l tirasca din deal la vale spre riul Nipru, punind 12 oameni sa-l bata cu bete. Aceasta o facea nu pentru ca idolul simtea vreo durere, fiind de lemn neinsufletit si nesimtitor, ci pentru ca sa faca mai multa necinste diavolului. Deci, tirindu-l la mal, l-a aruncat in riul Nipru. El a poruncit ca nicaieri sa nu lase pe idoli la mal, pina ce nu vor trece pragurile ce sint in josul Niprului, iar vintul si valurile, l-au aruncat sub un munte mare, care si acum se cheama al Perunului. Se mai povesteste si aceasta printre cei vechi, ca pe un alt idol, legindu-l credinciosii cu funii, l-au tirit la riul Nipru ca sa-l inece, iar altii il bateau cu bete fara de mila si diavolul racnea in idol ca si cum suferea durere.

 

Aruncindu-l in riul Nipru, pe cind se scufunda, poporul, care era intunecat cu credinta, mergea pe mal, plingind si strigind: "Vidibal gospodarul nostru, boje vidibal", adica: "Inoata si iesi la mal". Diavolul, miscind pe idol, a iesit la mal acolo unde este minastirea Viduvitca. Insa, cind necredinciosii au vrut sa-l ia, au alergat credinciosii si au legat o piatra de el, aruncindu-l iarasi in riu, unde l-au inecat. Locul la care a iesit idolul Vidibal, din vremea aceea s-a numit Vidibal. Pe toti ceilalti idoli i-au sfarimat din porunca marelui domn, pe unii i-au aruncat in apa, iar pe altii in foc. Vazind kievenii cei necredinciosi sfarimarea si pierzarea idolilor celor vechi, plingeau si se tinguiau dupa ei, iar cei priceputi ziceau: "Intelept este voievodul si boierii lui. Ei stiu care Dumnezeu este mai bun; caci daca acesti zei ar fi fost mai buni, n-ar fi poruncit a-i sfarima si nici nu ar fi ales alta credinta mai buna, lepadind pe cea proasta".

 

Dupa sfarimarea idolilor si dupa risipirea capistilor idolesti, Vladimir a poruncit ca in locurile acelea sa zideasca sfinte biserici. Intii a zidit biserica Mintuitorului nostru Iisus Hristos, pe locul unde era idolul Perun. Apoi a zidit o biserica in numele Sfintului Marelui Vasile, de vreme ce si Vladimir, din Sfintul Botez, s-a numit Vasile, intemeind si alte biserici pretutindeni. El mai ales s-a sirguit a zidi o biserica din piatra, in numele Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, care, mai pe urma s-a numit Desiatina.

 

La acea biserica, dupa risipirea ce s-a facut de Batie, se vedea numai o parte, in care se savirseau slujbele de toate zilele. Biserica aceea era cea mai mare dintre toate bisericile zidite in Kiev, in zilele lui Vladimir. Ea era lucrata in piatra de intelepti zidari greci si infrumusetata cu toate podoabele. Deci, savirsindu-se, a intrat Vladimir in vremea sfintirii si, precum Solomon cel de demult a intrat in biserica Ierusalimului cea zidita de el, s-a rugat la Dumnezeu, zicind: "Doamne, Dumnezeule, cauta din cer si vezi, cerceteaza via aceasta si o desavirseste pe ea, pe care a sadit-o dreapta Ta! Cauta spre popoarele Tale acestea noi, carora li s-a intors inima in intelegere, ca sa te cunoasca pe Tine, adevaratul Dumnezeu. Cauta si spre biserica aceasta pe care am zidit-o, eu, nevrednicul robul Tau, in numele Preanevinovatei Maicii Tale, care Te-a nascut, Pururea Fecioara Maria, Nascatoarea de Dumnezeu. Daca se va ruga cineva cu credinta si osirdie in aceasta biserica, asculta-i rugaciunea, iarta-i toate pacatele si daruieste-i toate cererile folositoare cu rugaciunile Preacuratei Tale Maici".

 

Vladimir, rugindu-se din destul, a zis: "Iata, din toata averea mea si din toate cetatile mele, dau a zecea parte acestei biserici a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu". Zicind aceasta, a intarit-o cu un inscris si blestem a pus asupra celor de pe urma, daca ar indrazni cineva, sa ia ceva ce el a dat acestei sfinte biserici. Din vremea aceea s-a numit acea biserica Desiatina. Vladimir a incredintat biserica protopopului Anastasie cel mai sus pomenit, pe care l-a adus din Herson. El a adus intr-insa moastele Sfintului Clement, primul episcop al Romei, si toata podoaba bisericeasca cea de mare pret, ce o adusese din Herson, a dat-o acolo. El a mai facut o scoala pentru invatatura cartii, caci pe fiii sai si pe multi copii de boieri a poruncit sa-i invete Sfinta Scriptura, punindu-le dascali iscusiti. Asemenea a poruncit ca si pe copiii oamenilor cei prosti, sa-i ia la invatatura cartii. Dar maicile cele nebune plingeau dupa copii ca dupa niste morti.

 

Nu numai Kievul, dar toata stapinirea sa a voit s-o lumineze cu lumina sfintei credinte. Deci a trimis in toate cetatile Rusiei, ca sa boteze popoarele. Iar celor ce nu voiau sa se boteze, le punea dajdii mari. Vladimir vietuia cu placere de Dumnezeu si cu dreptate, schimbindu-si in bine obiceiurile cele vechi, ce le avea pe cind era in paginatate. El era povatuit la toata fapta buna de sotia sa, Ana, sora imparatilor grecesti, cu care vietuia dupa legea crestineasca. Pe celelalte femei ale sale, pe care le avusese mai inainte de primirea botezului, le-a eliberat, indestulindu-le cu bogatii si dindu-le voie, ca fiecare, daca voieste, sa poata sa se marite cu alt barbat.

 

La cea dintii femeie a sa, Rohmida, fiica lui Rogvold, voievodul Poltiniei, care ii era mai iubita decit altele, a trimis la inceputul intoarcerii sale de la Herson, zicindu-i: "Eu am primit credinta si legea crestineasca, iar tu sa-ti alegi dintre boierii mei pe care vei voi si cu el te vei insoti". Dar ea a raspuns: "Oare numai tie iti trebuie imparatie cereasca, iar mie nu? Si catre acesta, fiind eu doamna, cum voi putea suferi ca sa fiu roaba la sluga ta? Deci, nu voiesc sa ma marit dupa alt barbat. Dar, ma rog ca sa ma faci mireasa lui Hristos". Zicind ea acestea, sedea linga dinsa in vremea aceea, fiul sau, Iaroslav, care era schiop din nastere. Cind acela a auzit de la maica sa niste cuvinte ca acelea, a multumit lui Dumnezeu de intelegerea si de vointa ei cea buna si indata s-a insanatosit si a inceput a umbla, el care pina atunci nu umblase. De aceasta minune, Vladimir s-a bucurat indoit, intii de Rohmida, ca are osirdie spre Hristos si apoi de fiul sau, Iaroslav, ca s-a tamaduit la picioare. Dupa primirea Sfintului Botez, Rohmida s-a tuns in sfintul chip ingeresc al calugariei, luind numele de Anastasia.

 

Dupa aceasta, Vladimir a trimis la Constantinopol la Preasfin-titul Patriarh Serghie, rugindu-l ca sa mai trimita la dinsul arhierei si preoti, deoarece are seceris mult, iar lucratorii sint putini, pentru ca la multe cetati ale Rusiei trebuie lumina. Oamenii din Rusia nu erau din destul lesniciosi la duhovniceasca rinduiala, pentru ca nu demult se incepuse intre dinsii invatatura cartii. De aceea, Preasfin-titul Patriarh Serghie a trimis pe Ioachim, episcopul Hersonului, impreuna cu alti episcopi si preoti. Vladimir, luind pe episcopii care venisera la dinsul, s-a dus cu ei in pamintul slavon, in partile Zaliscului, in stapinirea Rostovului si a Suzdalului, si acolo, linga riul Cleazmul, a facut o cetate pe care a numit-o Vladimir, dupa numele sau, zidind intr-insa o biserica a Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu. El a poruncit ca pretutindeni sa boteze pe oameni si sa zideasca biserici, si le-a pus lor episcop. De acolo mergind in Rostov, a zidit o biserica din lemn, punindu-le si episcop.

 

Apoi a mers in marele Novgorod si a pus intr-insul arhiepiscop pe Ioachim Hersoneanul. Acest arhiepiscop a stricat acolo pe idolul Perun, care era asemenea cu cel din Kiev, si a poruncit sa-l arunce in riul Volhov. Si, punind oameni sa bata pe idol cu bete spre batjocura, diavolul, care locuia intr-insul, a inceput a striga cu glas mare, ca si cum l-ar fi durut: "Vai, Vai! Amar mie, ca am cazut in miinile acestor oameni nemilostivi, care aseara ca pe un dumnezeu ma cinsteau, iar acum imi fac multe rautati! Vai mie!" Oamenii, tirindu-l la pod, l-au aruncat in riul Volhov si indata s-a afundat in adincime. Dar, dupa putina vreme, inotind impotriva riului, s-a aratat iarasi afara din apa. Atunci un om din popor a aruncat in el cu un bat, pe care idolul, apucindu-l, l-a aruncat pe pod si a lovit pe unul din cei ce-l dorea pe el si iarasi, strigind, s-a afundat si a pierit cu sunet.

 

Sfintul Vladimir, strabatind si prin celelalte cetati ale stapinirii sale si pretutindeni botezind popoarele, le zidea biserici si le punea episcopi si preoti. Dupa aceea s-a intors in Kiev, cetatea de scaun, si a impartit pamintul Rusiei in 12 domnii, dupa numarul celor 12 fii ai sai. Pe Viseslav, fiul sau cel mai mare, l-a pus in marele Novgorod; pe Iziaslav, in Polotca; pe Sviatoslav, in Turova; pe Iaroslav, in Rostov. Dupa moartea lui Viseslav din marele Novgorod, a mutat din Rostov in locul lui pe Iaroslav, iar in Rostov a pus pe Boris; pe Gleb, in Muron; pe Sviatoslav, in Dreblen; pe Vsevolod, in Vladimir; pe Mitislav, in Tmutorocan; pe Stanislav, in Smolensca; pe Vriacislav, la Volina in Lutca si pe Sudislav, in Iscova. Si le-a poruncit cu tarie sa petreaca in dragoste si in unire si sa nu faca strimbatate unul altuia, nici sa treaca hotarele hotarite fiecaruia; ci toti sa se indestuleze cu hotarul domniei lor. El le-a mai poruncit si aceasta: ca fiecare in domnia sa sa inmulteasca slava lui Hristos Dumnezeu si sa caute mintuirea sufletelor omenesti, aducind pe cei necredinciosi la credinta, zidind biserici. Iar pentru aceasta le-a dat fiecaruia episcop si preoti.

 

Astfel, rinduindu-i pe ei si trimitindu-i la domniile lor, petrecea singur in Kiev. El acum ajunsese la adinci batrineti. Deci, nevoindu-se la lucruri bune, impodobea si intemeia biserici si minastiri, dind tuturor milostenie nelipsita si adeseori punea in curtea sa mese indestulate pentru saraci; iar celor ce erau neputinciosi, care nu puteau sa mearga in curtea domneasca, le trimitea acasa toata hrana si bautura. El avea pace si dragoste cu domniile de primprejur, cu lesii, cu ungurii si cu cehii, nemaiavind razboaie. Numai cu pecenegii avea razboi, pe care ii biruia, ca si Constantin cel de demult, cu puterea lui Iisus Hristos.

 

Sfintul Vladimir atit era de milostiv si indurat, incit si pe oamenii cei rai si vrednici de pedeapsa, nu se grabea a-i pierde, oricit de mare vina ar fi avut. Pentru aceea, se inmultisera tilharii, hotii si toti ceilalti facatori de rele. Atunci mitropolitul si batrinii au zis catre Vladimir: "Domnule, pentru ce nu pedepsesti pe cei rai?" Iar el a zis: "Ma tem de pacat". Mitropolitul si batrinii au zis: "Tu esti pus de Dumnezeu stapinitor spre pedepsirea celor rai si spre miluirea celor buni. Deci, ti se cuvine sa pedepsesti pe cei rai cu certare, ca de nu vei pedepsi pe cei rai, apoi sa stii ca faci rau celor buni. Asadar, pierde pe cei rai, ca cei buni sa petreaca in pace". Pe timpul acestui mare voievod, a venit din Muntele Atonului in Kiev, Cuviosul parintele nostru Antonie si s-a salasluit in pestera nemteasca linga Nipru, aproape de locul care se cheama Verestova.

 

Apropiindu-se fericitul sfirsit al Sfintului Vladimir, mai intii s-a apropiat sfirsitul sotiei lui, marea doamna Ana, sora imparatilor Constantinopolului, care a fost pricinuitoarea crestinarii Rusiei si mintuirii atitor suflete omenesti. Ea, cu trei ani inaintea sfirsitului lui, s-a mutat la Domnul. Nu dupa multa vreme, inaintea ducerii sale catre Domnul, Sfintul Vladimir a chemat la dinsul pe fiul sau Boris, caci ii era lui mai iubit decit toti ceilalti. In acelasi timp, s-a intimplat ca Sviatoslav venise in Kiev, iar Vladimir se instiintase ca pecenegii vin impotriva Rusiei. Si, deoarece Vladimir nu mai putea sa se impotriveasca pecenegilor, pentru ca era bolnav, a trimis pe fiul sau Boris cu toata oastea sa, iar el a inceput din zi in zi a slabi cu trupul. Dar, Sviatoslav nu iesea din Kiev, ci astepta sau, mai ales, dorea sfirsitul tatalui sau. Deci, Vladimir, zacind multe zile si savirsind toate cele cuviincioase sfirsitului sau, in buna marturisire si-a dat dreptul sau suflet in miinile lui Dumnezeu, in 15 zile ale lunii iulie, in anul facerii lumii 6513 dupa numarul scrierii de ani a Sfintului Nestor al Pecerscai, iar de la intruparea lui Dumnezeu Cuvintul, 1005.

 

Astfel s-a sfirsit marele domn Vladimir, care s-a numit din Sfintul Botez, Vasile. El a petrecut la marea domnie a Kievului, mutindu-se de la marele Novgorod, 35 de ani, adica inaintea botezului 8 ani si dupa botez 27 de ani si citeva luni, iar in anul al 28-lea s-a savirsit. Sviatoslav, iubitorul de stapinire, s-a bucurat de sfirsitul tatalui sau, vrind sa rapeasca scaunul marii domnii. Intii tainuia moartea lui; apoi, neputind sa o mai tainuiasca, l-a dus in biserica Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu, Desiatina.

 

Acolo s-au adunat la cinstitul lui trup, toti kievenii si margi-nasii duhovnicesti si mirenesti, plingind si tinguindu-se ca dupa tatal lor. Ei, facindu-i ingropare slavita, l-au pus in mormint de marmura si l-au asezat in biserica zidita de dinsul. Ei au mai rinduit a praznui si pomenirea lui, ca a unui sfint si intocmai cu apostolii, pentru ca luminase cu Sfintul Botez tot pamintul Rusiei.

 

Deci, daca cineva intoarce din ratacire pe un pacatos si face din om nevrednic, unul cinstit, cu atit mai mult cel ce a intors la Dumnezeu din pierzatoarea inselaciune idoleasca atitea popoare de pacatosi, care nu stiau pe Dumnezeu. Astfel, din cei nevrednici, i-a facut vrednici lui Dumnezeu si s-a rinduit cu sfintii in imparatia lui Hristos Dumnezeul nostru, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, se cuvine cinstea, slava, multumirea si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1133

Voteaza:

Sf. Mc. Chiric si mama sa Iulita; Sf. Iosif, arhiepiscopul Tesalonicului; Sf. Vladimir, luminatorul Rusiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE