Cuvioasa Mucenita Teodosia, care a patimit pentru Sfintele Icoane
Sfinta Teodosia, mireasa lui Hristos, s-a nascut in Constantinopol, din parinti bogati, cinstiti, dreptcredinciosi si impodobiti cu fapte bune. Acestia, fiind multi ani neroditori de prunci, erau foarte mihniti. Ei totdeauna se rugau cu postire multa, alergau ziua si noaptea la biserica lui Dumnezeu si dadeau cu prisos milostenie la saraci. Odata, fiind ei in biserica Sfintei Mucenite Anastasia, la cintarea cea de toata noaptea, pe cind maica sa se ruga cu lacrimi mai cu dinadinsul pentru dezlegarea nerodirii sale, a adormit putin si i s-a aratat in vis Sfinta Mucenita Anastasia si i-a zis: "Femeie, nu te mihni, ca vei zamisli si vei naste!" Ea, desteptindu-se, s-a bucurat si a spus aceasta barbatului sau. Si i-a zis barbatul ei: "Viu este Domnul, ca de ne va dezlega nerodirea noastra si vei naste parte barbateasca sau femeiasca, il vom aduce ca dar Stapinului nostru, Hristos Dumnezeu!"
Apoi, dupa putina vreme a zamislit si a nascut prunc de parte femeiasca.
Dupa ce au trecut sapte ani de la nasterea Sfintei Teodosia, tatal ei a murit, iar maica-sa, luind-o, a adus-o la manastirea Sfintei Anastasia si a dat-o spre tundere in schima monahala. Dupa trei ani a murit si ea, lasind toata averea fiicei sale monahiei Teodosia. Ea, ajungind la virsta cea desavirsita si fiind plina de intelegere si de dragoste catre Dumnezeu, toata averea care ramasese de la parintii sai n-a voit s-o aiba la sine, ci a dat-o lui Dumnezeu, Caruia s-a dat si pe sine spre jertfa vie. Deci, chemind un argintar, i-a dat aceluia mult aur si argint, pentru ca sa imbrace trei icoane: a Mintuitorului Hristos, a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si a Sfintei Mucenite Anastasia.
Acele icoane, care erau de cite trei coti, le-a pus in biserica; iar cealalta avere a impartit-o toata saracilor si scapatatilor, sarmanilor si vaduvelor. Dupa aceea, petrecind de bunavoie in saracie monahiceasca, slujea Domnului ziua si noaptea, imbogatindu-se cu duhovniceasca bogatie a darului lui Dumnezeu. Ea se inarma contra vrajmasului celui nevazut cu platose de rugaciuni, iar trupul omorindu-si cu nevointele pustnicesti si cu ostenelile, se lupta impotriva diavolilor si astfel biruia pe vrajmasul cel fara de trup, sfarimind capul balaurului iadului si surpind pe mindrul veliar prin smerenie, prin blindete, prin dragostea cea placuta lui Dumnezeu, prin curatie, prin cucernicie, prin ascultare si prin alte fapte bune calugaresti.
Odata, la miezul noptii, stind ea la rugaciune, a vazut inaintea ei pe diavol; si a zis catre ea: "Si tu te-ai pornit asupra mea? Deci, ma voi porni si eu mai tare asupra ta! Si nu numai asupra ta, ci si asupra tuturor crestinilor, de vreme ce am aflat pe un om prin care voi putea ridica razboi contra Bisericii. Astfel, pe multi ii voi intoarce de la inchinarea icoanei lui Hristos si vor merge in urma mea, facind voia mea". Sfinta Teodosia, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a zis: "Blestemat sa fii tu, diavole, vrajmas al crestinilor, si toate mestesugurile tale sa fie desarte cu puterea lui Hristos, Dumnezeul nostru". La auzul acestora diavolul s-a stins; iar cuvioasa ingradindu-se cu Sfinta Cruce, a inceput a cinta psalmii lui David: Sa invie Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga din fata Lui cei ce-L urasc pe El.
Aceasta infricosata vedenie si cuvintele cele trufase ale diavolului, fericita fecioara Teodosia le-a spus egumenei sale si o intreba: "De unde o sa vie ispita contra crestinilor spre care vrajmasul se lauda s-o aduca?" Iar egumena a zis catre ea: "Fiindca Sfintul Apostol zice ca cei ce voiesc a vietui cu buna credinta intru Iisus Hristos vor fi prigoniti, iar oamenii cei vicleni si fermecatori vor spori spre mai rau, inselindu-se unii pe altii. Deci, de la oamenii cei rai, care socotesc cele eretice inselindu-se, pe aceia diavolul ii are ca pe niste unelte ale sale. De la aceia s-a tulburat turma lui Hristos. Precum au fost prigoniti din inceput prin multe ispite cei binecredinciosi, tot astfel, si in zilele cele de pe urma, va navali asupra Bisericii celei dreptcredincioase vreun lucru potrivnic si tulburator. Deci, tu petrece in acelea in care te-ai invatat, cum zice Sfintul Pavel, ca stii din pruncie Sfintele Scripturi, care pot sa te duca la mintuire, prin credinta cea intru Iisus Hristos.
Dupa citiva ani, s-a sculat contra dreptcredinciosului imparat Teodosie, care se numea Adramitin, un voievod al lui cu numele Leon, care se numea Conon, de neam din Isauria. Acela, luind lui Teodor puterea imparateasca, a imparatit singur. La inceputul imparatiei sale se arata a fi dreptcredincios, dar, dupa putina vreme, s-a facut un nou Baltazar, spurcind sfintenia bisericeasca si urind pe Hristos Dumnezeul, Cel Preainalt si cinstita Lui icoana. El a introdus in Biserica otrava cea vatamatoare de suflet a eresului maniheilor, dar mai ales a iudeilor.
El s-a napustit cu glas ca un leu racnind si scotind cuvinte de hula ereticesti contra sfintelor icoane, numindu-le idoli; iar pe cei ce se inchina lor numindu-i inchinatori de idoli. Deci, a dat porunca in toata imparatia sa sa se lepede si sa se scoata afara din biserici sfintele icoane. In acea vreme, scaunul patriarhiei Constantino-polului era ocupat de Preasfintitul Gherman. Acesta, cu ceilalti arhierei credinciosi, s-au impotrivit poruncii imparatului, nevoind a se supune la ereticeasca lui porunca pe care o daduse spre lepadarea sfintelor icoane; deci, graia catre hulitorul acela: "Intrupindu-se Stapinul Mintuitorul nostru din preacuratele singiuiri ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si savirsind pentru noi toata dumnezeiasca Sa rinduiala, a zdrobit toata idoleasca slujba si toate chipurile idolesti s-au dat focului si intunericului.
De la vietile apostolesti si de la invataturile lor cele mintuitoare de lume a trecut mai mult de sapte sute de ani pina in zilele noastre; deci, in vremile acelora erau atit de multi sfinti drepti si cuviosi parinti, incit niciunul din dinsii n-au hulit sfintele icoane, nici a auzit cineva vreodata o socoteala mai rea ca aceasta, pe care voi o purtati acum, lepadind cinstirea icoanelor, care este facuta din vremile cele vechi, cu vrednica datorie. Sfinta Biserica din inceput a primit inchipuirea sfintelor icoane si cinstirea acelora, incepind de la chipul cel nefacut, pe care Mintuitorul singur l-a trimis pe mahrama lui Avgar, stapinitorul Edesei. Apoi, dupa inaltarea lui Hristos, femeia aceea ce-i curgea singe, care prin atingerea de marginea hainelor lui Hristos s-a tamaduit, a facut dintr-o piatra chipul lui Iisus Hristos. Dupa aceasta, Sfintul Evanghelist Luca, a zugravit icoana Preacuratei Fecioare Nascatoare de Dumnezeu si de atunci s-a inceput acea dreptcredincioasa zugravire a sfintelor icoane si impodobirea bisericilor Domnului si a dreptcredinciosilor crestini. Acest lucru nici cele sase sfinte Sinoade a toata lumea, care au fost mai inainte de noi, nu le-au lepadat, ci mai ales a poruncit sa ne inchinam inchipuirilor sfintilor, iar nu sa le lepadam pe acelea.
Deci sa stii, o, imparate ca eu pentru cinstirea sfintelor icoane sint gata, nu numai a patimi ceva rau, ci a si muri. Caci chipul lui Hristos poarta numele Insusi al lui Hristos, Care S-a intrupat din Fecioara cea fara de prihana si a petrecut pe pamint cu oamenii. Deci se cade fiecarui dreptcredincios crestin a muri atit pentru numele lui Hristos, cit si pentru chipul Lui, de vreme ce cel ce nu-I cinsteste chipul, nu cinsteste nici pe cel inchipuit".
Auzind imparatul acestea, s-a umplut de minie si, racnind ca un leu, a inceput mai cumplit a se inrai, prigonind si muncind pe cei dreptcredinciosi, iar pe cei ce se impotriveau lui ii dadea mortii. Deci, mai intii a trimis ostasii sai cu arme, de au izgonit de la patriarhie pe Sfintul Gherman cu ocari si cu batai, iar in locul lui a pus pe mincinosul patriarh, ereticul Anastasie, cel de un gind cu el. Dupa aceea toate cartile dumnezeiesti si pe invatatorii cei inteleptiti de Dumnezeu i-a dat focului; de vreme ce linga biserica Sfintei Sofia era o biblioteca, avind mai mult de trei sute de mii de carti, iar linga aceea erau douasprezece scoli si tot atiti intelepti dascali, peste care era unul mai mare, inteleptul Ghimnasiarh, care luase acea cinste de la imparatul. Deci, toti acestia erau, cu binecuvintarea patriarhului, potrivnici paginatatii acelui imparat.
Acel imparat fara de lege, a poruncit ca acea biblioteca, cu toate scolile, cu dascalii si cu ucenicii care s-au aflat in ele la acea vreme, sa le inconjoare cu oaste, sa le puna foc si sa le arda, astfel incit nici unul n-a scapat din foc si nici o carte n-a ramas nearsa. Atunci puteai sa vezi toata cetatea Constantinopolului in intristare si in mare suparare, toti plingind si suspinind, unii pentru nedreapta izgonire a Preasfintitului patriarh Gherman, altii pentru arderea atitor carti renumite si dascali iscusiti, iar altii pentru necinstirea cea mare ce se aducea sfintelor icoane, de vreme ce pretutindeni erau sfarimate, aruncate in noroi, calcate in picioare si arse cu foc. Deci, noul patriarh Anastasie, fiind eretic, stind ca o uriciune a pustiirii la locul cel mai de cinste si facindu-se bine primit de imparat si ajutind la eresul acelui luptator de icoane, indata a poruncit ca sa dea afara din biserica cinstitele icoane.
Pe vreme aceea, la Constantinopol, era o poarta care se numea "Poarta de arama", ce ducea la palatul imparatesc. Acea poarta era zidita din zilele marelui imparat Constantin, iar deasupra acelei porti era chipul Mintuitorului facut din arama, care statea acolo de mai bine de patru sute de ani.
Pe acel chip al Mintuitorului, patriarhul Anastasie vrind sa-l lepede la pamint si sa-L dea focului, ca un luptator de icoane ce era, a trimis ostasi cu tesle la acel lucru; si, cind un ostas oarecare cu dregatoria spatar s-a suit cu tesla pe scara spre a lua chipul lui Hristos si a indeplini lucrul sau cel potrivnic lui Dumnezeu, atunci l-au vazut niste femei dreptcredincioase, care se intimplasera acolo, intre acelea fiind si Cuvioasa Teodosia. Acelea s-au aprins cu rivna dupa icoana lui Hristos, indemnate fiind de Cuvioasa Teodosia, care avea mai multa rivna si osirdie spre Domnul si, fiind insuflate de sfatuirile cele de Dumnezeu si pline de vitejeasca indrazneala catre Dumnezeu, au alergat la scara, au rasturnat-o la pamint impreuna cu ostasul acela, care cazind de sus, a fost ucis, iar ele, tragindu-l si batindu-l, il batjocoreau pentru acea nelegiuire.
Apoi, ducindu-se cu sirguinta la patriarhul Anastasie, il defai-mau pentru paginatatea lui si il ocarau cu vorbe ce i se cuveneau, numindu-l lup rapitor, eretic si vrajmas al Bisericii lui Hristos, aruncind astfel cu pietre asupra lui. Deci, patriarhul Anastasie, umplindu-se de rusine si temindu-se ca sa nu se scoale cu mare tulburare poporul intreg contra lui, a alergat la imparat si i-a spus de necinstea cu care l-au inconjurat acele femei si de uciderea spatarului linga portile cele de arama. Din aceasta pricina, imparatul s-a umplut de minie si de iutime contra dreptcredincioaselor. Deci, a trimis indata pe ostasii sai cu sabiile scoase, ca sa razbune necinstea adusa patriarhului si pentru moartea spatarului.
Astfel, au taiat pe acele sfinte femei, care au aratat atita rivna pentru buna credinta; iar pe aceea care a marturisit mai cu indrazneala buna credinta si a fost pricinuitoarea lucrului facut, tiranul a poruncit ca, prinzind-o, s-o arunce in temnita si sa-i dea ei in fiecare zi cite o suta de bice. Deci, Sfinta Teodosia a fost muncita sapte zile, iar in ziua a opta imparatul a poruncit ca, purtind pe mucenita fara de cinste prin toata cetatea, s-o bata cu nemilostivire.
Atunci, fiind dusa mucenita printr-un loc care se numea tirgul boilor, unde se vindeau si se junghiau dobitoacele, un ostas salbatic si fara de omenie, din intimplare, a calcat cu piciorul peste un corn mare de capra si s-a ranit putin la picior. Deci, umplindu-se de minie, a apucat acel corn si a batut pe mucenita peste grumaz. Dupa aceea a lovit-o cu cornul acela in gitlej si a strapuns-o atit de adinc, incit Sfinta Cuvioasa Mucenita, fecioara Teodosia, sfintita mireasa a lui Hristos, si-a dat cinstitul si sfintul sau suflet in miinile Mirelui sau Celui fara de moarte si astfel s-a dus in camara Lui cea cereasca, incoronata cu indoita cununa a fecioriei si a muceniciei.
Iar multpatimitorul ei trup, fiind aruncat pe pamint si luat fiind de niste oameni cucernici, l-au pus la un loc insemnat, de unde se dau tamaduiri bolnavilor ca sfintele ei moaste, intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Care impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh este slavit, acum si pururea si in veci vecilor. Amin.
Nota - In aceasta zi mai facem si pomenirea intiiului sobor a toata lumea, care s-a tinut la Niceea la anul 325 si la care au luat parte trei sute optsprezece Sfinti Parinti care au propovaduit pe Fiul ca este deofiinta cu Tatal si au lepadat pe raucredinciosul Arie, incepatorul de eresuri.
Sfinta Mucenita Teodosia din Tir
Despre Sfinta Teodosia, fecioara cea din Tir, Evsevie, episcopul Cezareei Palestinei, martorul ocular, a scris astfel:
"Intinzindu-se asupra noastra pina la cinci ani prigoana de la paginii inchinatori la idoli, in doua zile ale lunii aprilie, chiar la praznicul Invierii Domnului, in cetatea Cezareea Palestinei o fecioara credincioasa si cinstita de neam din Tir, care nu avea inca optsprezece ani, s-a apropiat de cei care erau inchisi in temnita, legati pentru Hristos, si le spunea cu indrazneala despre imparatia lui Dumnezeu.
Ea le-a urat de bine, rugindu-i s-o pomeneasca inaintea Domnului cind vor sta inaintea Lui, dupa sfirsitul nevointei lor cei mucenicesti. Vazind ostasii pe fecioara ca vorbeste cu cei legati pentru Hristos, au rapit-o ca si cum facuse un mare rau si au adus-o la ighemonul Urban spre cercetare. Ighemonul, fiind plin de minie si de salbaticie cumplita de fiara, a muncit-o cu cumplite munci, strujindu-i pina la oase coastele si sinii cu unghii de fier; dar ea, fiind cu fata luminoasa, pe toate le rabda cu curaj. Deci, a poruncit s-o inece in adincul marii".
Acestea le povesteste Evsevie, care a fost martor ocular la toate muncile. In povestirea romanilor se mai adauga: "Teodosia, aceasta sfinta mucenita a lui Hristos, dupa inecarea sa in mare, a fost scoasa vie de ingeri din adinc la uscat si umbla purtind in miini piatra care fusese legata de grumajii ei. Apoi, prinzind-o din nou si aducind-o la judecata, muncitorul a dat-o spre mincarea fiarelor, dar n-a fost vatamata de ele. Dupa aceea a poruncit s-o taie cu sabia. Si, cind i-a taiat capul, s-a vazut o porumbita, zburind din gura ei, care stralucea mai mult decit aurul si s-a suit spre cer. Apoi, dupa ce a sosit noaptea, sfinta mucenita s-a aratat parintilor sai in mijlocul sfintelor fecioare, imbracata cu o haina mai alba decit zapada, avind o cruce de aur in miini, purtind o cununa pe cap si zicind: "Iata cit de mare este slava si darul Hristosului meu de care ati vrut sa ma lipsiti!"
Parintii ei, vazind in dinsa dorinta de nevointa muceniceasca, o opreau de la acea fapta; dar sfinta, ascunzindu-se de dinsii, a alergat la cei legati pentru Hristos, s-a prins spre muncire, precum s-a zis si s-a incununat de Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce i-a rinduit o astfel de nevointa.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.