Sfantul Apostol si Evanghelist Luca; Sf. Muc.Marin cel Batran; Cuv. Iulian

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca

Sfantul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei si din tinerete a deprins intelepciunea elineasca si mestesugul doctoricesc, facandu-se doctor iscusit. Apoi a fost si zugrav ales. Cunostea bine limba egipteana si greaca si, deprinzandu-se desavarsit si cu invatatura evreiasca, a mers la Ierusalim.

In acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecand pe pamant cu oamenii, semana samanta cuvantului mantuirii, care, crescand si in inima lui Luca, fiind un pamant bun si rasarind, a adus rod insutit; caci Luca, auzind invatatura intelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multa stiinta a scos de acolo decat din scolile elinesti si egiptene, pentru ca a invatat a cunoaste pe adevaratul Dumnezeu, a crede in El si a invata si pe altii credinta. El a fost unul din cei saptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneste in Evanghelia sa, zicand: "A aratat Domnul si pe multi altii saptezeci si i-a trimis, cate doi, inaintea fetii Sale, in toata cetatea si locul".

Fiind si Luca din aceeasi ceata apostoleasca, umbla inaintea fetii Domnului, prin propovaduirea cea sfanta, gatind calea Lui si incredintand popoarele ca Mesia, Care era asteptat, a venit in lume.

In vremea mantuitoarelor patimi, cand fiind batut pastorul s-au risipit oile turmei, acest fericit Luca umbla tanguindu-se si plangand pentru Domnul sau, Care de voie a binevoit a patimi. Si precum a semanat cu lacrimi, cu bucurie a secerat rasplatire. Caci inviind Hristos, pe cand Luca si Cleopa mergeau in Emaus si vorbeau intre ei cu jale despre patimirile iubitului lor invatator, insusi Domnul nostru Iisus Hristos, prin aratarea Sa, i-a mangaiat si a sters lacrimile de pe ochii lor, caci, apropiindu-se de dansii, le-a zis: "Ce sunt cuvintele acestea de care va intrebati intre voi mergand si de ce sunteti tristi?" Si a fost atunci calator Sfantul Luca impreuna cu Acela Care a zis pentru Sine: "Eu sunt calea, adevarul si viata". Deci, mergand si vorbind cu El, a rostit adanc negrait de intelepciune.

Cat de scumpa ii era Sfantului Luca invatatura Domnului nostru Iisus Hristos, cand Iisus cu gura Sa cea preadulce povestea, incepand de la Moise si de la toti proorocii si le tilcuia lor toate Scripturile cele pentru Dansul! De aceea Luca, bunul ucenic al lui Hristos, invatand tainele lui Dumnezeu, a adus si el la sfanta credinta toate cetatile Beotiei si pe multi din cei ce erau in intunericul necunostintei de Dumnezeu i-a luminat cu lumina intelegerii Sfintei Evanghelii. Mai intai a sezut in Emaus cu Hristos la cina, urmand sa manance cu El pranz intru imparatia lui Dumnezeu. Apoi a cunoscut in frangerea piinii pe Fiul lui Dumnezeu, pe Care Iuda, la Cina cea de Taina, nu a voit sa-L cunoasca.

Focul dragostei catre Dumnezeu care se ascundea in inima Sfantului Luca a iesit la vedere prin aceste cuvinte: "Oare nu era inima noastra arzand intru noi, cand ne graia noua pe cale si cand ne tilcuia Scripturile?" Si ca sa nu fie uitata pomenirea Domnului, pe care din toata inima Il iubea, dupa cincisprezece ani de la Inaltarea Lui la cer, cu toata adeverirea i-a scris Evanghelia. Si a scris nu numai cele ce singur a vazut si le-a auzit, ci si pe cele pe care le avea scrise in inima sa, nu din condei, ci din dragoste. De asemenea le-a povestit si pe acelea pe care mai inainte el le-a vazut si le-a auzit de la cei ce mersesera dupa Hristos. Iar mai pe urma, aproape de patimile lui Hristos, a inceput a umbla dupa Dansul, precum se scrie la inceputul Evangheliei: "Ne-au dat noua cei ce au fost din inceput, singuri vazatori si slujitori ai Cuvantului".

Sfantul Luca a fost partas durerilor si ostenelilor lui Pavel intru bunavestirea lui Hristos, pentru ca ii urma lui propovaduindu-L pe Hristos nu numai Iudeilor, ci si neamurilor. El a fost in Roma la dansul, precum arata Faptele Apostolilor, pe care tot el le-a scris, si era foarte iubit de Pavel. Scriind catre Coloseni Apostolul Pavel, zice: "Inchina-se voua Luca, doctorul cel iubit". La fel, in Epistola catre Corinteni, Pavel il lauda pe Luca, zicand: "Dar nu numai atat, ci este si ales de catre Biserici ca tovaras al nostru de calatorie, avand darul acesta, spre slava Domnului Insusi si spre osardia noastra" (II Corinteni 8, 19). Aici Sfantul Ieronim intelege ca Apostolul Pavel il lauda pe Luca.

Apoi Luca, plecand din Roma, a mers spre rasarit, binevestind pe Hristos si suferind dureri si osteneli pentru sfant numele Lui. Strabatand toata Livia, a mers in Egipt unde a luminat Tivaida, cea de mai sus zisa, prin bunavestire si in Tivele (cetatile) Beotiei a randuit bisericile, hirotonind preoti si diaconi. Apoi pe cei bolnavi cu trupul si cu sufletul i-a tamaduit si, patimind multe, s-a odihnit intru Domnul, avand mai mult de optzeci de ani.

Pe locul unde s-a pus sfantul lui trup, Dumnezeu, preamarind pe placutul Sau, a plouat colirie (apa limpede) care tamaduieste durerea de ochi, in semnul mestesugului celui doctoricesc. Pentru aceasta era stiut de credinciosi mormantul lui, caci se vindecau de diferite boli, cu rugaciunile Sfantului Apostol. Apoi afland Constantie, fiul lui Constantin cel Mare, de moastele lui tamaduitoare, a trimis pe Artemie, carmuitorul Egiptului, care mai pe urma a fost chinuit pentru Hristos de Iulian Paravatul, care a adus cu mare cinste in cetatea imparateasca moastele Sfantului Apostol si evanghelist Luca.

Cand s-au adus cu cantari si cu laude in cetate sfintele moaste, un famen al palatului imparatesc, anume Anatolie, zacand de multa vreme pe patul durerii si cheltuind avere multa la doctori, cautand tamaduirea pe care n-o putuse dobandi de nicaieri, auzind ca se aduc in cetate moastele Sfantului Apostol Luca s-a rugat cu toata osardia catre sfantul si, pe cat ii era lui cu putinta, s-a sculat de pe pat, poruncind sa fie dus la tamaduitoarea racla a apostolului. Cand a ajuns si s-a atins de ea cu credinta, inchinandu-se moastelor sfantului, s-a vindecat indata de boala si, castigand desavarsita sanatate si tarie, a purtat pe umerii sai, impreuna cu ceilalti oameni, racla cu moastele Sfantului Apostol Luca in Biserica Sfintilor Apostoli. Acolo, sub sfintita masa, unde erau sfintii Andrei si Timotei, au pus sfintitele moaste ale sfantului Luca.

Se spune despre dansul ca el a zugravit minunat chipul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, purtand in brate pe Pruncul cel mai inainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugravit si alte doua icoane ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea daca ii vor placea; iar ea, vazand acele chipuri ale sale, a grait astfel: "Darul Celui ce S-a nascut din mine si al meu sa fie cu icoanele acestea". Sfantul Apostol Luca a mai zugravit pe lemn si chipurile sfintilor si marilor Apostoli Petru si Pavel si de la dansul s-a inceput in toata lumea acel bun si preacinstit lucru, adica zugravirea sfintelor icoane, intru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui si a tuturor sfintilor, pentru impodobirea Bisericii si spre mantuirea credinciosilor, celor ce cu dreapta credinta cinstesc sfintele icoane. Amin.

In aceasta zi se praznuieste si pomenirea Sfantului Mucenic Marin batranul, cel din Anazarvi, cetatea Ciliciei, care a patimit pentru Hristos pe vremea imparatului Diocletian, de la Lisie ighemonul. Tot in aceasta zi se mai face pomenirea cuviosului parintelui nostru Iulian Pustnicul, care a vietuit in Mesopotamia, langa riul Eufrat, si a zidit biserica in Muntele Sinai, pe piatra pe care proorocul Moise a vazut pe Dumnezeu, care piatra exista pana acum. Acesta, in vremea prigoanei celei cumplite ce se facea asupra Bisericii de catre Iulian Paravatul, rugandu-se catre Dumnezeu, a auzit un glas de sus, zicandu-i: "Nu numai pentru ale tale rugaciuni, ci si pentru rugaciunile si lacrimile celor multi, paganul Iulian a fost ucis si acum este mort, spurcatul si nelegiuitul acela". Si cu puterea lui Dumnezeu, facand multe minuni, cuviosul acesta, Iulian, s-a mutat catre Domnul.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 1100

Voteaza:

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca; Sf. Muc.Marin cel Batran; Cuv. Iulian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact