Pomenirea Sfantului Mucenic Sava Stratilatul.

 

Acest sfant mucenic Sava a trait in zilele imparatului Aurelian la Roma, avand dregatoria de sef de armata, si era de neam got. Si avand credinta in Hristos, avea grija sfintilor ce erau prin temnite inchisi. Pentru curatia vietii sale, si pentru nevointa virtutilor, alunga duhurile cele viclene de la oameni. Fiind parat apoi ca este crestin a mers la imparatul si lepadandu-si centura a marturisit pe Hristos.

Pentru aceasta a fost chinuit in multe feluri, pe care le-a indurat cu tarie. In acest fel a atras la credinta lui Hristos saptezeci de pagani, carora li s-au taiat capetele pentru Hristos si s-au incununat. Si iarasi si a doua oara stand sfantul la cercetare, intarit fiind de Hristos mai inainte in temnita si dandu-i indraznire, a fost aruncat intr-o apa si asa a luat cununa muceniciei. Se vadeau la el floarea varstei si albeata trupului si rumeneala obrazului, si era parul capului si barba ca de aur lucind, si cautatura ochilor sai poruncitoare si netematoare, ceea ce il arata ostas desavarsit si viteaz.

 

Tot in aceasta zi, sfintii saptezeci de mucenici care au crezut prin sfantul Sava, si care s-au savarsit prin sabie.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Elisabeta facatoare de minuni.

 

Aceasta cuvioasa Elisabeta din frageda varsta petrecand cu osteneli sihastresti, a luat de la Hristos har de tamaduiri, si tamaduia tot felul de boli. Nasterea ei s-a aratat prin dumnezeiasca descoperire, si mai inainte s-a insemnat pentru dansa ca va sa fie vas ales. Fericita purta numai o imbracaminte pe dansa si ingheta de frig si de ger. A petrecut patruzeci de zile nemancand; trei ani a avut gandul numai la Dumnezeu, iar cu ochii cei trupesti nicidecum n-a vazut frumusetea si intinderea cerului. N-a gustat untdelemn multi ani, si n-a pus incaltaminte in picioarele ei. Stralucind drept aceea intr-aceste fapte bune, cu placere dumnezeiasca, a adormit in Domnul, dand har de multe minuni pana in ziua de astazi, celor ce nazuiesc catre dansa cu credinta.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor mucenici Pasicrat si Valentin.

 

Pasicrat si Valentin, mucenicii lui Hristos, erau din Durostor cetatea Moesiei, ostasi crestini pe langa prefectul locului aceluia Avsolan. Si vazand pe oameni cuprinsi de inselaciunea idoleasca si inchinandu-se demonilor dupa porunca stapanitorilor, iar pe multi din credinciosi ca, temandu-se de chinuri, fugeau si se ascundeau, atunci ei cu indraznire au marturisit ca sunt crestini, si pe unul adevaratul Dumnezeu preaslavindu-L, au blestemat pe idolii cei fara de suflet. Atunci i-au prins pe ei inchinatorii la idoli si, la judecata dandu-i, i-au silit ca sa tamaieze idolilor. Si era acolo idolul lui Apolon, la care sfantul Pasicrat alergand, l-a scuipat in fata si i-a zis: "Astfel de cinste se cuvine zeului acestuia. Pentru aceasta cu grele lanturi de fier l-au legat si l-au aruncat in temnita. Cu acele lanturi ostasul lui Hristos ca si cu niste podoabe de aur imparatesti se impodobea, bucurandu-se ca s-a invrednicit a le purta pentru Hristos. Si a fost pus cu dansul si Valentin. Si iarasi la judecata inaintea guvernatorului pe amandoi i-au pus. Si a mers acolo fratele lui Pasicrat, cu numele Papian, care era crestin, dar temandu-se de chinuri, a jertfit idolilor, rugand cu lacrimi pe Pasicrat fratele sau, ca sa aduca tamaie idolului cioplit, precum facuse el si sa se faca o vreme ca si cum ar fi inchinator de idoli, ca asa sa poata scapa de chinurile cele cumplite. Insa sfantul mucenic Pasicrat l-a indepartat si i-a zis ca este nevrednic de neamul sau, de vreme ce s-a departat de la credinta lui Hristos. Si el singur alergand la capiste, si-a bagat mana sa in foc si catre guvernator a zis: "Acest trup muritor, precum vezi, cu foc se arde, dar sufletul, fara moarte fiind, nu are grija de aceste chinuri vazute. Si intrebat fiind de guvernator si sfantul Valentin, iarasi unele ca acestea a zis, ca este gata, pentru Hristos, la toate chinurile. Atunci amandoi la taiere au fost condamnati. Si cand slujitorii prigonitorului duceau pe sfinti afara din cetate la moarte, maica lui Pasicrat mergea dupa dansii si sfatuia ca o maica pe fiul sau ca fara de frica sa se apropie de moarte; ca se temea pentru el, ca sa nu se infricoseze, fiindca era inca tanar. Si asa le-au taiat capetele sfintilor. Si era sfantul Pasicrat de douazeci si doi de ani, iar Valentin de treizeci. Iar maica cu bucurie si cu veselie luand trupurile amandurora, le-a ingropat cu cinste, slavind pe Hristos Dumnezeu.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor opt mucenici: Eusebie, Neon, Leontie, Longhin si alti patruzeci.

 

Dupa sfarsitul sfantului maritului mare mucenic Gheorghe, a poruncit Diocletian imparatul ca pretutindenea pe crestinii ce se aflau, mai ales pe cei tinuti in lanturi, cu felurite chinuri sa-i sileasca la inchinarea la idoli si pe cei ce se vor supune sa-i lase slobozi, iar pe cei ce nu se vor supune sa fie dati mortii. In acea vreme acesti mucenici, Eusebie, Neon, Leontie, Longhin, si ceilalti impreuna cu dansii, ca la patruzeci, erau in temnita. Pentru ca vazand minunile ce se faceau de sfantul Gheorghe, au crezut in Hristos, si cu indraznire inaintea tuturor L-au marturisit si pentru aceasta i-au prins si i-au legat si in temnita i-au inchis. Si scotandu-i la incercare inaintea tiranului, nu s-au lepadat de Hristos, si pe zeii paganilor i-au ocarat. Drept aceea i-au dezbracat, i-au intins, i-au batut, i-au spanzurat si i-au strujit, pana ce a cazut la pamant trupul lor, si cele dinauntrul lor se vedeau. La sfarsit le-au taiat capetele, si prin asemenea sfarsit, au primit imparatia cereasca.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului noului mucenic Duca croitorul mitilenean, care a suferit mucenicia in Constantinopol, la anul 1564 si care s-a savarsit fiind despuiat de piele, de viu.

 

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului ierarh Iorest, mitropolitul Ardealului.

 

Acest sfant ierarh, marturisitor al dreptei credinte pe pamantul romanesc, a fost mitropolit al Ardealului intre anii 1640 si 1643. S-a nascut in Tara Ardealului, din parinti dreptcredinciosi. Din copilarie a intrat in Manastirea Putna din Moldova. Aci a deprins mestesugul scrierii frumoase si al zugravirii de icoane.

 

Primind apoi ingerescul chip, s-a invrednicit de harul preotiei. Pentru invatatura lui iscusita si pentru viata lui imbunatatita, Dumnezeu a randuit sa fie ales in scaunul de mitropolit al Ardealului. Luptand cu barbatie impotriva calvinilor abatuti de la dreapta credinta, care cautau sa surpe Ortodoxia din sufletele romanilor, a tiparit carti bisericesti de invatatura si a cercetat sat cu sat povatuind si indrumand pe fiii sai duhovnicesti. In aceasta lupta nu l-au infricosat nici amenintarile, nici oprelistile craiului Ardealului si ale capeteniilor calvinesti. Pentru aceasta, curand au nascocit impotriva sfantului ierarh pari mincinoase, au adunat sobor si l-au scos din scaun, aruncandu-l in temnita. Noua luni a stat sfantul in temnita, legat cu lanturi grele la maini si la picioare. Din cand in cand, era scos din temnita la priveliste, inaintea bisericii sale din Balgrad; si era batjocorit, despuiat de haine si batut cu nuiele pe trupul gol. Dumnezeu insa n-a voit ca acest cuvios al Lui sa fie dat pierzarii. A fost slobozit din temnita, in schimbul unui pret de o mie de taleri. Cum nu avea de unde sa-i plateasca, a pus 24 de chezasi, iar el a plecat in Moldova si apoi in Rusia, unde a adunat acesti bani pentru despovararea chezasilor. Peste 10 ani, in 1656, Dumnezeu l-a randuit sa pastoreasca episcopia Husilor si dupa putina vreme s-a savarsit in pace.

 

Tot in aceasta zi savarsim si pomenirea fericitului ierarh Sava din neamul Brancovici, mitropolitul Ardealului.

 

Fericitul parintele nostru Sava s-a nascut in intaiul patrar al veacului al XVII-lea, in Inaul Ardealului, din parinti de neam bun si crestini evlaviosi, Ioan si Maria.

 

Din botez a primit numele Simeon. Mai multe din rudele sale, dupa tata, au fost episcopi sau protopopi ai cetatii Inaului. Mai bine cunoscut este episcopul Longhin, fratele lui Ioan Brancovici. Tanarul Simeon a inceput invatatura de carte in casa parinteasca, iar adancirea in Sfintele Scripturi si pravila vietii manastiresti le-a deprins in Manastirea Comana din Tara Romaneasca, de la unchiul sau, arhiereul Longhin, care se asezase in aceasta manastire. Murind tatal sau de napraznica molima a ciumei, Simeon a fost chemat acasa si rugat sa se casatoreasca. El a implinit dorinta mamei sale si dupa putin timp a fost ales protopop al Inaului, primind darul preotiei. Ramas insa vaduv dupa scurta vreme, frumoasele sale insusiri sufletesti, dovedite in vrednicia de protopop, precum si viata sa pilduitoare l-au inaltat pe scaunul Mitropoliei Ardealului, vaduvit prin adormirea intru Domnul a mitropolitului Simeon Stefan, in anul 1656. Maritul Sava a pastorit Biserica Ortodoxa din Ardeal cu neinfricata barbatie si cu mare vrednicie timp de 24 de ani, in imprejurari grele.

 

In tot timpul pastoriei sale, sfantul s-a straduit necontenit sa ridice Biserica si sa o tina in albia dreptei credinte a Rasaritului, ferind-o de toate uneltirile eresului calvinesc. Ravna cea mare a sfantului Sava pentru Ortodoxie i-a adus dusmania si prigoana capeteniilor calvinesti si a craiului de atunci al Ardealului. Acestia voiau sa strecoare cu viclesug, in cartile bisericesti ale romanilor, invataturi ratacite si pierzatoare de suflet.

 

 

Iubirea fierbinte si grija pentru Biserica, precum si durerea pentru suferintele credinciosilor l-au calauzit pe osarduitorul vladica sa calatoreasca in anul 1668 pana la Moscova pravoslavnica. La curtea tarului, sfantul Sava a staruit pentru mantuirea crestinilor asupriti de turci. De la Moscova, sfantul s-a intors cu multa cinstire. Cativa ani mai tarziu s-a pornit asupra sa cumplita prigoana din partea capeteniilor calvine si a craiului. El a fost trimis in judecata, osandit impotriva canoanelor, pentru niste vini nascocite. Cu silnicie si marturii mincinoase soborul nelegiuit l-a osandit pe nedrept, scotandu-l din scaunul vladicesc. A fost aruncat apoi in temnita craiului si a suferit batjocuri, biciuiri si loviri de toiege.

 

 

Neclintit a ramas sfantul in credinta sa, ca o stanca batuta de valurile marii. A suferit si a patimit pentru Ortodoxie. Dupa cumplite chinuri, sfantul a fost slobozit din temnita, dar asa de slabit, ca s-a mutat curand catre Domnul, in luna aprilie 1683.

 

Sfantul s-a savarsit, avand cugetul impacat ca el s-a luptat lupta cea buna, a pazit credinta si a aparat turma. Pentru jertfa lui curata, Domnul l-a invrednicit de cununa nevestejita a sfinteniei.

 

.