Soborul Sfintului Arhanghel Gavriil
Pe binevestitorul mintuirii noastre, pe marele slujitor al lui Dumnezeu, pe trimisul cel purtator de bucurie la Preacurata Fecioara Maria, pe Arhanghelul Gavriil, se cuvine sa-l laudam cu cintari. Aceasta sarbatoare se praznuieste de doua ori; intiiul sobor al acestuia se praznuieste a doua zi dupa Buna Vestire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, adica la 21 martie, iar acum, cu acelasi sobor al lui se innoieste Sfinta Biserica si iarasi se pomenesc aratarile lui cele minunate care s-au facut prin dumnezeiasca porunca.
Acesta l-a invatat pe Moise in pustie scrierea cartilor, spunindu-i lui inceputul facerii lumii, zidirea lui Adam - omul cel dintii, viata aceluia si a celor ce au fost dupa dinsul. L-a invatat a scrie despre neamurile cele de mai inainte, despre potop si despre despartirea neamurilor. L-a mai povatuit pe el sa inteleaga rinduiala corpurilor ceresti, stihiile, aritmetica, geometria si toata intelepciunea.
Acesta s-a aratat sfintei si dreptei Ana, care se tinguia pentru nerodirea sa intre pomii cei din gradina si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu, si a zis catre dinsa: "Ano, Ano, rugaciunile si suspi-nurile tale au strabatut norii si s-au auzit, iar lacrimile tale s-au suit inaintea lui Dumnezeu. Deci, vei zamisli si vei naste pe fiica cea preaslavita, prin care se vor binecuvinta toate semintiile pamintului. Numele ei va fi Maria si prin ea se va da mintuirea lumii". Asemenea s-a aratat Sfintului si dreptului Ioachim, care postea in pustie. Sfintul Arhanghel Gavriil, aratindu-se si acestuia, i-a spus acelasi lucru ca si Sfintei Ana, ca vor naste pe fiica cea mai aleasa din veci, adica pe Maica lui Mesia, Care avea sa vina spre mintuirea neamului omenesc.
Sfintul Arhanghel Gavriil a fost pazitorul Preasfintei Fecioare Maria cind se afla in biserica. El o hranea, aducindu-i hrana cea de toate zilele. Tot el s-a aratat Sfintului Zaharia arhiereul, stind de-a dreapta lui in timpul cadirii altarului, si i-a binevestit dezlegarea nerodirii Elisabetei, femeia lui cea imbatrinita de zile multe, si nasterea Sfintului Ioan Inaintemergatorul Domnului, si a legat cu amutire limba celuia ce nu credea, pina la vremea implinirii cuvintelor sale.
Acest inaintestatator al Domnului, trimitindu-se de Dumnezeu in Nazaret, a stat inaintea Preasfintei Fecioare, care era logodita cu batrinul Iosif, si i-a binevestit ei zamislirea Fiului lui Dumnezeu, prin umbrirea si lucrarea Sfintului Duh. Acesta i s-a aratat si lui Iosif in vis, incredintindu-l despre Fecioara cea neispitita de nunta, cum ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfint.
Cind S-a nascut Domnul nostru Iisus Hristos in Betleem, Gavriil, acest inger al Domnului, s-a aratat noaptea pastorilor care pazeau turmele imprejurul Betleemului, si le-a zis: Va binevestesc o bucurie mare, caci astazi s-a nascut Mintuitorul lumii! Apoi indata au cintat cu multimea ostilor ceresti: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamint pace; intre oameni, bunavoire! Despre acest inger se mai povesteste ca s-a aratat Mintuitorului Hristos, mai inainte de patima Lui cea de buna voie, pe cind se ruga in gradina. Numele acesta de Gavriil se tilcuieste puterea lui Dumnezeu; de aceea si Gavriil, aratindu-i-se Domnului nostru Iisus Hristos, Il intarea, ca cel ce are pe linga alte slujiri ale sale si aceasta: a intari pe cei ce sint in nevointe.
Deci si Domnul nostru, fiind in nevointe si rugindu-se mai fierbinte, avea trebuinta de intarire. Acest inger s-a aratat femeilor mironosite sezind pe piatra mormintului si spunindu-le despre Invierea cea din mormint a lui Hristos; pentru ca cel ce a fost binevestitor al zamislirii si al Nasterii Domnului, tot acela s-a aratat si vestitor al Invierii Lui. Acesta, aratindu-se si Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu pe cind se ruga in Muntele Eleonului, i-a spus despre apropierea cinstitei ei adormiri si de mutarea ei de la cele pamintesti la cele ceresti; si, ca incredintare, i-a dat ei o stilpare purtatoare de lumina.
Aceste multe aratari ale Arhanghelului Gavriil, povestite atit din Legea cea veche cit si din cea noua, pomenindu-le Sfinta noastra Biserica si stiind mijlocirea cea neincetata a acestuia catre Dumnezeu pentru neamul omenesc, acum ii aduce praznuire soborniceasca. Iar aceasta o face ca poporul lui Dumnezeu sa se destepte spre osirdie, ca totdeauna sa alerge cu caldura spre apararea si ajutorul mijlocitorului cel atit de mare si binefacatorul neamului omenesc, ca sa ia, cu rugaciunile lui, iertare de pacate de la Domnul nostru Iisus Hristos, Mintuitorul lumii.
Nota - Despre Sfintul Arhanghel Gavriil, vezi cuvintul mai pe larg in 26 ale lunii martie, in care zi se savirseste intiiul lui sobor. Dar pentru care pricina s-a asezat acest al doilea sobor? De aceasta nu se stie, negasindu-se nimic in scripturile vechi bisericesti. Se pare insa ca atunci cind in Constantinopol si in celelalte tari grecesti s-au zidit biserici prin diferite locuri in numele acestui Sfint Arhanghel, tot de atunci si praznuirea soborului sau cel pus la 40 de zile dupa Buna Vestire, s-a mutat la aceasta zi a lunii, deoarece atunci vremea marelui post opreste praznuirea cea cu dezlegare la toate; iar acum se poate sa se savirseasca aceasta mai cu libertate. Precum si pomenirea Sfintului Ioan Gura de Aur, care a murit in 14 zile ale lunii septembrie, in ziua Inaltarii Cinstitei Cruci, pentru praznicul si postul ce se tine in acea zi, s-a mutat la 13 ale lunii noiembrie.
Cuviosul Stefan Savaitul
Viata Cuviosului Stefan nu am aflat-o scrisa nicaieri, insa sintem incredintati, din slujba lui scrisa in Minei, ca s-a facut monah din tinara lui virsta si cu faptele lui cele bune a stralucit ca o raza in adunarile monahicesti, pazindu-si curatia trupului sau. Si prin dorirea cea mare, urmind purtatorului de Dumnezeu Sava, s-a facut ucenic al sau. Astfel, dupa moartea aceluia, s-a facut urmator ales si, cercind adincul intelepciunii, s-a nevoit impotriva hulitorilor eretici. Deci, bineplacind lui Dumnezeu, s-a mutat la El si s-a numarat in ceata cuviosilor.
Sfinta Mucenita Golinduhia
Pe pamintul Persiei, in imparatia lui Hosroe cel batrin, era o femeie tinara si frumoasa, care se chema cu nume persan Golinduhia. Ea se tragea din neam slavit si din boieri mari, fiind insotita dupa un barbat vestit, mai mare al vrajitorilor. Aceasta femeie, dupa trei ani ai insotirii sale, inteleptindu-se din dumnezeiasca luminare, a inceput a cunoaste ratacirea paginatatii persane si cerceta care este credinta cea dreapta. Auzind de credinta crestineasca cea neintinata, gindea in sine despre dinsa: "Oare aceasta este credinta cea dreapta sau alta?" Deci, dorea sa se povatuiasca spre aceea si sa vina la cunostinta adevarului.
Petrecind ea multe zile intr-o astfel de gindire, intr-o noapte a avut in vis o vedenie: a vazut stind inaintea ei pe un inger lumi-nos al lui Dumnezeu, care, luind-o, a dus-o intr-un loc intunecos si aprins, plin de mare frica si de spaima, unde se munceau multime de oameni. Ea a intrebat pe ingerul care o ducea: "Ce este locul acesta infricosat si cine sint cei ce sint munciti intr-insul?" Iar ingerul a zis catre dinsa: "Locul acesta este pedeapsa pacatosilor si a necredinciosilor si intr-insul sint stramosii tai, care s-au inchinat idolilor persani". Golinduhia se mihnea de pierderea stramosilor sai si suspina. Apoi ingerul a dus-o in alt loc, unde era Raiul, locul de salasluire al dreptilor si, printr-o usa mica, i-a aratat o lumina mare ce era inauntru. In acel loc dantuiau multi barbati si femei cu bucurie nespusa.
Deci ingerul, aratindu-i aceasta, a intrat prin usa aceea. Golinduhia voia si ea sa intre in urma ingerului, dar n-a lasat-o, zicindu-i: "Nu poti sa intri aici pentru ca nu esti crestina. Nimeni nu intra aici din cei ce nu au Sfintul Botez al Domnului nostru Iisus Hristos". Ea, desteptindu-se din somn, se mira cu spaima de acea vedenie si dorea foarte mult sa se faca crestina, lepadind paginatatea persana si vrajile barbatului sau. Ea se ingrijea cu gindul, cum s-ar putea invrednici de Sfintul Botez si de aceea se ruga cu lacrimi catre Dumnezeul crestinilor. Apoi, degraba si-a cistigat cererea sa, pentru ca, povatuindu-se de ingerul Domnului, a iesit din casa, nestiind nimeni, si s-a dus la un sfintit slujitor al Domnului, care petrecea intr-un loc ascuns, ca un inger in trup. Tot de acela s-a invatat sfinta credinta si s-a botezat, punindu-i numele la Sfintul Botez, Maria.
Dupa primirea Sfintului Botez, ea s-a dus iarasi la casa sa, dar, fiind logodita cu Hristos, nu s-a mai insotit dupa lege cu barbatul sau cel necurat, nevrind sa se intineze. Deci, petrecea in post si rugaciune, precum o invatase duhovnicescul parinte care a botezat-o. Ea petrecea nopti intregi fara de somn, stind si rugindu-se Domnului, iar ziua tacea, luind aminte la sine, nevoind sa vorbeasca cu cei necredinciosi. Pe barbatul sau nu l-a lasat nici sa se apropie de ea, iar el se mira de o schimbare ca aceasta, neprice-pind pricina. Deci, era in mare mihnire pentru ea. El se mihnea mai ales de impreunarea firii, pentru ca nicidecum nu voia sa se apropie de el. Deci, silindu-se spre obisnuita impreunare, cu ama-gire si rugaminte, cu ingrozire, cu bataie si cu sila, nimic nu sporea, pentru ca era intarita de puterea nevazuta a lui Dumnezeu.
Cunoscind el ca sotia lui este crestina, a plins de ea, ca pentru o femeie pierduta, si o indemna cu lacrimi in tot chipul sa se lepede de Hristos si sa fie cu dinsul pentru impreunarea insotirii, precum a fost si mai inainte. Dar n-a putut, caci ea era intarita in credinta si in dragostea lui Iisus Hristos. El mai facea inca si vraji pentru ea, chemind in ajutor puterea diavoleasca, dar nici asa nu a facut nimic, pentru ca diavolii nu indrazneau sa se apropie de ea, vazind-o luminata de darul lui Hristos. Deci, s-a dus la imparatul Hosroe, spunindu-i cu jale ca femeia sa este crestina.
Atunci, imparatul a trimis la dinsa pe unul din sfetnicii sai ca s-o povatuiasca; dar si acela s-a intors fara de isprava. Imparatul n-a facut numai o data aceasta, ci de mai multe ori, deoarece trimitea la ea barbati cinstiti si femei de neam bun, ca s-o imbuneze si s-o induplece a se intoarce la credinta ei de mai inainte si astfel sa petreaca cu barbatul sau; insa toate ostenelile erau zadarnice.
Odata imparatul a trimis la dinsa, zicindu-i: "Daca te vei lepada de credinta crestineasca si te vei intoarce la cea pagineasca, imparatul te va lua de femeie si vei fi imparateasa lui". Sfinta a zis catre cei ce venisera la ea: "Va intreb sa-mi spuneti un lucru. Daca imparatul ma va lua ca sa-i fiu femeia lui, el nu va muri? Va fi viu in veci? Daca va fi fara de moarte in veci, atunci il voi asculta". Cel ce venise i-a raspuns: "Nu este cu putinta omului sa fie fara de moarte, caci si imparatul este om, deci va muri si el!" Atunci sfinta a raspuns: "Eu nu voiesc sa ma insotesc cu imparatul cel muritor si de putina vreme, caci m-am insotit cu Imparatul cel fara de moarte, cu Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce petrece in veci, pentru Care sint gata a patimi si a muri". Intorcindu-se, trimisii au spus imparatului cuvintele ei. Iar el, foarte miniat, a poruncit sa o lege cu lanturi de fier peste tot trupul si sa o arunce intr-o temnita uitata si parasita. Acolo, de toti sa fie uitata ca o moarta.
Sfinta a petrecut in temnita aceea 18 ani. In acei ani a murit imparatul Persiei, Hosroe cel batrin, si dupa el a urmat fiul sau, Armisdas. Pe atunci grecii au avut ca imparati pe Iustin cel tinar, pe Tiberie, al doilea cu acest nume, iar dupa ei au avut pe Mavrichie. In aceasta vreme a venit in Persia un sol, barbat cinstit, cu numele Aristobul, iubitor si placut lui Dumnezeu, care, auzind de Sfinta Mucenita Golinduhia (Maria) ca sade in temnita, a dorit s-o vada si sa se invredniceasca de binecuvintarea ei. Deci, a rugat pe imparatul Persiei sa porunceasca, ca sa-l lase sa mearga la dinsa in temnita. Deci, cistigind invoiala, a mers la sfinta, careia i-a sarutat lanturile cu care era legata pentru Hristos si a luat o parte din acelea spre binecuvintarea sa. Intirziind barbatul acela citava vreme in Persia, se ducea adeseori la sfinta, invatind-o psalmii lui David. Mireasa lui Hristos, sezind in temnita ca intr-o camara, cinta si multumea lui Dumnezeu.
Dupa plecarea lui Aristobul, imparatul Armisdas a dat pe sfinta vrajitorilor, ca s-o munceasca. Aceia o scoteau in toate zilele din temnita si o bateau, ranind-o fara mila. Insa a doua zi o gaseau sanatoasa. Intr-o vreme, de multe batai, i s-a crapat pieptul in jumatate, pentru ca o batea pe pintece si pe piept; iar a doua zi, fiind scoasa iarasi la bataie, s-a aratat cu trupul sanatos. Acest lucru vazindu-l persii care o priveau, s-au mirat si au preamarit puterea lui Hristos. Deci, multi dintre ei s-au plecat la credinta crestineasca. Vrajitorii care o munceau, se miniau spre mieluseaua lui Hristos ca fiarele. Deci, au aflat asupra ei alte munci, astfel: i-au ars capul cu jaratec, au pus-o intr-un sac legat si pecetluit si dupa aceea au aruncat-o intr-o groapa adinca, ca sa moara acolo. Dar, cu dreapta cea puternica a lui Dumnezeu, Care ii pazea viata, a petrecut vie multe zile fara hrana si fara bautura. Astfel fiind muncita mucenita mai presus de fire multe zile, imparatul a poruncit la niste oameni ca s-o batjocoreasca, ducind-o intr-o casa deosebita. Cind acei oameni intrau in casa, nu gaseau pe mucenita pentru ca era acoperita de Dumnezeu prin nevedere si ochii lor intunecati nu puteau sa vada pe curata mireasa a lui Hristos. Plecind cei fara de rusine, mucenita se vedea iarasi de catre slujitorii ighemonului.
Deci, ducind-o iar la muncire, a rabdat fel de fel de patimiri. Dupa aceea au aruncat-o spre mincare unui balaur mare si infricosat, pe care il tineau si-l hraneau intr-o pestera adinca. Dar Cel ce a inchis gurile leilor, ca sa nu manince pe Daniil cel aruncat in groapa, tot Acela a trimis pe ingerul Sau si a inchis gura balaurului, ca sa nu vatame nici sa se atinga de trupul cel mult chinuit al mucenitei. Ea a infrinat minia lui si balaurul era inaintea ei ca un mielusel blind, zacind si odihnindu-se linga picioarele ei. Sfinta a petrecut cu balaurul in acea prapastie patru luni. Balaurului i se arunca in toate zilele hrana cea rinduita, iar mucenita petrecea vie fara de hrana si fara bautura, tot ca mai inainte, tinindu-i viata, cu minuni, puterea lui Dumnezeu.
Dupa mai multe zile, a flaminzit si i s-a aratat ei ingerul Domnului, care s-a atins de gura ei, facind semnul Sfintei Cruci si zicindu-i: "De acum nu vei mai flaminzi, nici vei mai inseta, afara numai cind de voia ta vei pofti, ca sa maninci ceva putin, aratindu-te prin aceasta ca inca esti cu trup; dar aceea va fi intru a ta stapinire". Acestea zicindu-i, a scos-o din prapastia aceea. Deci, paginii pazind-o pe dinsa, iarasi au prins-o si mult s-au mirat ca nu a mincat-o balaurul. Ei se mai mirau cum ea a iesit din groapa si ziceau ca a fermecat pe balaur cu vraji crestinesti, ca sa nu o manince si a iesit din groapa tot cu vraji. Dar iarasi ziceau: "Cit de puternica este vraja crestineasca, incit a biruit vrajile persane".
Imparatul, aflind ca sfinta este vie, a poruncit s-o taie cu sabia. Dar, pe cind o ducea la taiere, ingerul Domnului a rapit-o pe ea din miinile ostasilor faradelege si a pazit-o nevatamata. Deci, ducindu-se mucenita, petrecea intre crestini, nestiuta de chinuitori. Crestinii, pe atunci, nu erau multi in Persia si nu vietuiau prin locuri vestite, ci mai mult prin locuri retrase, desi stiau de dinsii necredinciosii. Deci sfinta era, dupa cuvintul ingerului, neflaminzind, nici insetind, fara numai cind voia sa se arate pe sine ca este trup, iar nu nalucire. Ea lua o farimitura mica de piine si, muind-o pe aceea in apa calda, o minca. Dar aceasta o facea rar, uneori dupa zece zile, iar alteori dupa mai multe zile. Deci, trecind putina vreme, dupa izbavirea de moarte a sfintei mucenite, a pierit cu sunet necredinciosul imparat al Persiei, Armisdas, fiind ucis de ai sai.
Dupa el a venit Hosroe, fiul sau si nepotul lui Hosroe cel batrin; dar si asupra aceluia s-au rasculat boierii, incit Hosroe a fugit din Persia. Deci, gindea unde sa se intoarca: in Arabia, unde stapineau turci, sau in partile grecesti, la crestini. El nu se pricepea nici pe ce cale sa apuce. Drept aceea, a lasat liber friul calului sau, ca, pe calea pe care o va lua, intr-acolo sa mearga. Deci, cind a sosit la o rascruce, de unde pornea o cale catre Arabia, iar alta spre greci, calul a apucat pe cea care ducea catre greci si Hosroe a mers cu casnicii sai la stapinirea greceasca, unde a fost primit cu cinste si cu dragoste de Mavrichie, imparatul grec. Deci, Mavrichie a dat lui Hosroe multa putere din oastea sa si, ducindu-se in Persia, a biruit pe vrajmasii sai si iarasi si-a luat scaunul sau, dind liniste si libertate crestinilor ce erau in Persia. Caci Hosroe avea pe Mavrichie ca pe un tata al sau si pentru dinsul n-a facut rau crestinilor, pina la sfirsitul lui Mavrichie.
Cind Hosroe a venit in Persia, impreuna cu dinsul a venit si Sfintul Dometian, episcopul Melitinei, care era trimis de Mavrichie. El a vazut cu ochii sai, precum a vazut si Aristobul mai inainte, pe Sfinta Mucenita Maria, care se numea in persana Golinduhia. Dar acum nu mai era in legaturi, ci in libertate, propovaduind pe Hristos persilor. El a vorbit cu dinsa, iar de patimirea ei a aflat din gura alteia, iar aceea a auzit din spusele altora. Deci, intorcindu-se in tara greceasca, a spus de dinsa multora. Rudeniile ei au primit in Persia sfinta credinta, inca si alti insemnati si vestiti oameni si multi din popor s-au facut crestini, pentru ca vedeau minunile cele multe facute de dinsa si proorociile celor viitoare; pentru ca avea dar de proorocie si de inainte-vedere si cele ascunse le vedea. Astfel se inmultea prin ea slava lui Hristos in partile acelea.
Dupa aceasta, Sfinta Mucenita Maria s-a dus in hotarele sta-pinirii grecesti, la Chirchesia si la Daria, apoi s-a dus la Ierusalim, unde s-a inchinat facatorului de viata lemn al cinstitei Cruci a Domnului si la Mormintul Lui si la celelalte locuri sfinte. Apoi, ea a mers intr-o minastire oarecare, unde patrunsese eresul raucredinciosului Sever, care marturisea ca dumnezeirea a fost patimitoare, adaugind la rugaciunea "Sfinte Dumnezeule" aceste cuvinte: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, "Cel ce Te-ai rastignit pentru noi", miluieste-ne pe noi"; ca si cum Tatal, Fiul si Sfintul Duh ar fi patimit pe Cruce. Deci, sfinta s-a rugat lui Dumnezeu ca sa-i descopere ei despre severiani. Oare se cade ei a se apropia de impartasirea lor sau nu? Deci, ea a vazut pe un inger tinind doua pahare, unul plin de intuneric si altul plin de lumina. Prin aceasta i se arata ei ca paharul cel cu intuneric este ereticeasca credinta, iar cel cu lumina este al sfintei Biserici sobornicesti. Drept aceea, sfinta s-a mihnit de ereticeasca invatatura si degraba s-a dus de acolo. Ea a fost trecuta de ingerul lui Dumnezeu si dusa prin alte cetati si tari. In Ierapolea Siriei a cercetat pe Episcopul Stefan, care mai pe urma a scris viata ei.
Cind i s-a apropiat fericitul ei sfirsit, s-a imbolnavit putin pe cind era in biserica Sfintului Mucenic Serghie, care este intre Nisibe si cetatea care se numeste Dara. Deci, ea s-a rugat mult pentru mintuirea a toata lumea, a dat multumire lui Dumnezeu pentru mila Lui cea mare pe care a facut-o cu dinsa si cu bucurie si-a dat sfintul sau suflet in miinile Domnului sau, pe Care L-a iubit si pentru Care a patimit multe chinuri. Astfel s-a numarat cu sfintele mucenite intru imparatia Lui cea cereasca. Sfinta Mucenita Maria, care mai inainte s-a numit Golinduhia, si-a savirsit viata sa pe pamint, pentru Domnul nostru Iisus Hristos, Caruia I se cuvine slava in veci. Amin.
.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.