Randuiala cea mai buna pentru cel care incepe vreun cuvant sau vreo lucrare este, dupa cuvantul teologului, sa inceapa de la Dumnezeu si sa se incheie cu Dumnezeu. Drept aceea, si dreapta credinta s-a si propovaduit de noi la mare departare, si Biserica la temelia careia sta Hristos neincetat creste si sporeste, incat ea se intinde deasupra cedrilor Libanului. Facand si acum inceput sfintelor cuvinte, oranduim cu dumnezeiescul har ca acea credinta care ne-a fost predanisita noua de catre martorii vazatori (oculari) si de catre slujitorii Cuvantului (Luca 1, 2), adica de catre Dumnezeu alesii apostoli, sa se pastreze fara innoire si nestramutata; de asemenea si (credinta) a celor trei sute si optsprezece sfinti si fericiti parinti care s-au adunat la Niceca in vremea lui Constantin care a fost imparatul nostru, impotriva (necuviosului) nelegiuitului Arie si impotriva dumnezeirii (religiei) straine si paganesti (invatate) faurite de el, sau cum este mai potrivit a zice, impotriva inchinarii la mai multi dumnezei (impotriva politeismului sau); - care parinti, avand una si aceeasi credinta, ne-au descoperit noua si ne-au lamurit unitatea de natura a fiintei dumnezeiesti cea in trei persoane, neingaduind ca aceasta sa stea ascunsa sub obrocul necunostintei, ci invatand lamurit pe credinciosi a se inchina cu o singura inchinaciune si Tatalui si Fiului si Sfantului Duh; si rasturnand si surpand invatatura despre spitele neasemenea (treptele inegale) ale dumnezeirii, iar jucariile cele copilaresti facute din nisip de catre eretici impotriva ortodoxiei prabusindu-le si nimicindu-le. De asemenea, intarim si credinta propovaduita de catre cei o suta cincizeci de sfinti parinti - care s-au adunat in aceasta cetate imparateasca in vremea lui Teodosie, care a fost imparatul nostru imbratisand (primind) noi rostirile lor teologice; iar pe necuratul Macedonie izgonindu-l impreuna cu vrajmasii de mai inainte ai adevarului, ca pe unul care cu incapatanare a indraznit a-l socoti (sa-l considere) ca pe un sclav pe acela care stapaneste si a sfasia unitatea cea netaiata (nedespartita) purcezand (procedand) talhareste, ca si cand nu ar fi desavarsita taina nadejdii noastre; impreuna osandind cu acest spurcat si care a turbat impotrivii adevarului, si pe Apolinarie, tainuitorul rautatii, care in mod nelegiuit (necuvios) s-a rostit (pronuntat) ca Domnul s-ar fi intrupat fara de judecata (ratiune) si fara de suflet, fiind si el de aci (de la aceasta parere) de socotinta, ca mantuirea noastra ar fi nedesavarsita. Dar mai pecetluim inca si invataturile asezate de catre cei doua sute de Dumnezeu purtatori parinti, care s-au adunat mai demult in cetatea Efesenilor - in vremea lui Teodosie, fiul lui Arcadie, care a fost imparatul nostru, ca pe o putere de nebiruit a dreptei credinte propovaduind ei pe un Hristos, pe un Fiu al Iui Dumnezeu, Carele S-a intrupat, si preaslavind pe neprihanita si pururea Fecioara care L-a nascut pe El fara de samanta, ca fiind aievea si cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu; si lepadand impartirea aceea desarta a lui Nestorie ca pe una straina de starea (conditia) cea dumnezeiasca si care invata ca unul Hristos este Om deosebit si Dumnezeu deosebit si care a innoit nelegiuirea cea iudaica.