HIROTONIA DONATISTILOR - 68 Cartag.

Mai apoi s-a hotarat sa se trimita scrisori catre fratii si impreuna episcopii nostri si cu deosebire catre scaunul apostolesc, in care sade pomenitul Anastasie, fratele nostru venerat si impreuna slujitor; fiindca el stie ca Africa are mare nevoie ca pentru pacea si folosul Bisericii, aceia dintre (lonatisti insisi care oarecand au fost clerici si care dupa ce li s-ar indrepta intelegerea ar voi sa treaca la unitatea ecumenica, sa se primeasca in demnitatile lor proprii, potrivit hotararii fiecarui episcop ecumenic si dupa vointa celui ce carmuieste in acel loc biserica, daca s-ar vedea ca aceasta corespunde pacii crestinilor, dupa cum este clar ca si in vremile trecute asa s-a procedat in privinta acelei dezbinari; ceea ce marturiseste prin pildele din multe si aproape din toate bisericile Africii, in care a fost odraslit acest fel de ratacire; nu pentru ca sa se desfiinteze ceea ce s-a hotarat la sinodul care s-a tinut in partile cele de peste mare, referitor la chestiunea aceasta, ci pentru ca aceea sa ramana in vigoare in favorul celor ce voiesc astfel sa se intoarca la catoliceasca Biserica, ca sa nu se faca nici o bucatire a unitatii din cauza acestora. Prin cele ce insa este evident ca unitatea ecumenica in tot chipul se indeplineste si se ajuta spre folosul invederat al sufletelor fratesti din toate locurile, unde petrec, si cele hotarate la sinodul de peste mare impotriva demnitatilor lor, sa nu-i impiedice aceia cata vreme nici o persoana nu este exclusa de la mantuire; anume ca cei ce au fost hirotoniti din partea donatistilor, daca ar voi sa se intoarca, indreptandu-se la credinta ecumenica, acestia nu dupa sinodul de peste mare, sa nu se primeasca in demnitatile lor, ci mai vartos sa se primeasca, prin ceea ce se poarta grija de unitatea ecumenica.

15 Mai 2009

Vizualizari: 715

Voteaza:

HIROTONIA DONATISTILOR - 68 Cartag. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact