O marturie de care aveam nevoie - Sfantul Ignatie Briancianinov si vremurile noastre

• « Inapoi
• Inainte »

O marturie de care aveam nevoie - Sfantul Ignatie Briancianinov si vremurile noastre

Cartea Sfantului Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni, este una dintre cele mai importante marturii ortodoxe despre raspunsul la intrebarile omului contemporan privitoare la enigmele si misterele din jurul sau.

De la bun inceput ar trebui sa observam ca vastul domeniu al vedeniilor si minunilor nu mai este un domeniu ezoteric. Lumea de astazi e fascinata, putem spune chiar hipnotizata, de tot ceea ce inseamna cunoastere oculta, cunoastere paranormala. Chiar daca putini oameni se dedica total acestui gen de cunoastere pseudo-spirituala, practic marea majoritate a lor cocheteaza cu acest fenomen. O banala dovada este numarul mare de tiparituri de acest gen, de la reviste pana la mari dictionare de specialitate, de la talk-show-uri radiofonice pana la aproape permanentele reportaje din emisiunile de stiri.

Des invocata afirmatie a lui Andre Malraux privitoare la secolul nostru a fost putin distorsionata de traducere: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc", citeaza unii. Malraux a folosit cuvantul spiritual, nu religios. Diferenta este importanta. S-a vrut a spune nu ca in secolul XXI religia - prin care omul se apropie de Dumnezeul personal - va cunoaste o mare inflorire, ci ca singura sansa ca secolul XXI sa nu aduca sfarsitul lumii este ca oamenii sa isi valorifice cautarile spirituale. Cautari spirituale care nu au drept scop trairea vietii dupa voia lui Dumnezeu, ci satisfactia superficiala a implinirii setei de Absolut.

Apostazia de tip new-age-ist, caracteristica ultimelor decenii a secolului XX, si-a modificat putin orientarea. Figura centrala a unui nou Mesia nu mai este asteptata cu aceeasi intensitate. Dar sloganul "do it yourself" - "mantuieste-te prin propriile puteri", este la fel de actual.

Oamenii cauta cai spirituale cat se poate de originale, cat se poate de fascinante, cat se poate de comode. Oamenii alearga dupa minuni, dupa senzational.

Pentru oamenii acestia cuvintele Sfantului Ignatie par nefiresti sau chiar absurde.

Cartea pe care o prezint aici contine doua parti, una despre venirea Antihristului si alta despre vederea duhurilor. La inceput este asezata o scurta dar edificatoare predica despre minuni. In aceasta predica, ca si in primele pagini care ii urmeaza, ni se prezinta punctul de vedere ortodox asupra nevoii de senzational pe care o simte omul zilelor noastre.

Nu putem spune ca aceasta trasatura este specifica doar vremurilor in care traim. Minunile au justificat de-a lungul istoriei apartenenta unui mare numar de oameni la o credinta sau la alta. Dintotdeauna, atat minunile reale, cat si inselarile diavolesti sau falsele minuni au captivat, au starnit admiratie.

Dar niciodata dorinta de a vedea o minune sau dorinta de a afla cat mai multe despre minuni nu a fost la fel de intensa ca in zilele noastre.

S-a ajuns chiar ca dorinta de a sti cat mai multe despre minuni sa devina obsesiva. Oamenii afla cum un anumit copil citeste gandurile altora, cum o femeie oarba vindeca aproape orice boala, sau cum un duh care pretinde despre sine ca este Maica Domnului prevesteste un cutremur.

Obsesia minunilor a capatat un caracter mistic: cei care citesc cu nesat in ziare despre ultima aparitie paranormala nu se mai considera oameni obisnuiti. Ei sunt din clasa spiritelor "inalte", preocupate de legatura dintre lumea noastra si lumea invizibila ochilor trupesti.

Valoarea suprema a unor astfel de oameni este binele. Dar un bine impersonal, un bine relativ, un bine care nu are prea multe de-a face cu Cel care S-a rastignit pentru binele nostru, adica pentru mantuirea noastra.

Persoanele preocupate de "colectionarea rationala" a minunilor, fie ele adevarate sau false, au de obicei senzatia ca drumul lor nu este cu nimic mai prejos decat drumul pe care merg credinciosii. Ele considera ca nu calca cu nimic poruncile Bisericii in timp ce merg pe drumul care li se pare bun. "Minunea e un lucru dumnezeiesc, nu? De ce sa strivim corola de minuni a lumii, incercand sa separam care minuni sunt bune si care nu?"

Acestor oameni, invatatura Sfantului Ignatie despre acest subiect li se va parea socanta. Cuvintele sfantului demonteaza simplu, dar nu simplist, ideea potrivit careia nevoia de senzational este o caracteristica a sufletelor elevate.

Oamenii cer semne, invocand faptul ca daca ar primi semnele respective ar crede in Dumnezeu. Dar Sfantul Ignatie arata foarte clar ca cererea lor este falsa. De altfel, Sfanta Scriptura ne-a invatat ca cei care nu vor sa primeasca cuvantul mantuirii "nu vor crede nici daca ar invia cineva dintre morti" (Luca 16, 31).

Se observa totusi ca nu putini oameni, fascinati de sfera paranormalului, fascinati de minunile diavolesti, cred ca exista viata dupa moarte, cred ca exista ingeri si demoni.

De ce atunci Evanghelia spune ca minunile nu pot intoarce inimile indaratnice? Raspunsul il aflam in Vietile Sfintilor: vazand minunile facute de catre sfintii marturisitori, unii pagani se incapatanau sa respinga propovaduirea acestora, si sa considere ca sfintii aveau puteri diavolesti. Nimic nu ii poate obliga pe cei indaratnici sa primeasca invatatura crestina.

Atunci cum de anumite semne paranormale ii conving brusc pe unii sa creada ca exista Dumnezeu?

Inainte de a raspunde la aceasta intrebare ar trebui sa observam cu atentie care sunt trasaturile credintei pe care o dobandesc acestia. Vom analiza modul in care cred cei care citesc cu regularitate revistele despre fenomenele paranormale: ei cred ca oamenii au puteri vindecatoare, cred in spiritism ca un mod firesc de comunicare cu mortii, cred intr-o sumedenie de lucruri. "Important este sa ai credinta!", afirma acestia. "Nu conteaza in ce crezi, important este sa crezi. Si sa nu fii intolerant fata de credintele altora."

Dupa invatatura Mantuitorului, important nu este sa crezi, important este in ce crezi. Daca nu crezi in Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, daca nu crezi ca Biserica este scoala mantuirii, credinta este zadarnica.

Sa observam ca semnele paranormale trezesc credinta unora nu pentru a-i apropia de Dumnezeu, ci numai pentru a-i trece de la necredinta la o credinta pierzatoare de suflet. Usurinta cu care are loc aceasta trecere se justifica tocmai prin faptul ca dusmanul mantuirii nu se opune unei asemenea indoielnice convertiri. Se poate spune ca o asemenea convertire ii usureaza lucrarea. Omul necredincios poate simti lipsa lui Dumnezeu si Il poate cauta in Biserica. Pe cand falsii convertiti isi fauresc un chip cioplit (nu din lemn sau din aur, ci din idei gresite) si se inchina lui, crezand ca Il slujesc pe Dumnezeu. Convertirea lor la adevarata credinta va fi mult mai grea (exceptiile, chiar daca sunt numeroase, confirma totusi regula).

Este adevarat ca au avut loc minuni care i-au convins pe oameni sa se indrepte fara sovaiala spre adevarata credinta. Dar aceste minuni nu au fortat, nu au obligat pe nimeni sa renunte la cerbicia sa. De bunavoie oamenii au primit semnele dumnezeiesti si s-au indreptat spre Biserica.

In cartea Sfantului Ignatie, invatatura despre falsele minuni apare strans legata de invatatura despre semnele inselatoare pe care le va face Antihrist.

In privinta vremurilor de pe urma, oamenii zilelor noastre au diferite atitudini. Cateva dintre ele ies in evidenta: disperarea celor ce cred ca vor prinde sfarsitul lumii; indiferenta necredinciosilor sau a celor care numai cocheteaza cu universul religios; optimismul celor care cred ca intram in Noua Era a pacii si al celor care cred ca Dumnezeu va aduce vremuri de implinire; si pocainta sincera a celor care, observand ca lumea merge din rau in mai rau, nu asteapta sfarsitul lumii pentru a se pocai, ci incearca sa duca o viata bineplacuta lui Dumnezeu.

Groaza celor dintai este de tip sectar; chiar daca patrunde destul de usor si in mediul ortodox, ea nu este o stare fireasca: Dumnezeu nu vrea sa fim obsedati de sfarsit, sa asteptam urgia cereasca ce ii va arde pe ceilalti, sa asteptam focul ce ii va mistui pe pacatosi. La baza acestei asteptari sta ori impresia superioritatii fata de ceilalti, mandria ca daca acum ar veni sfarsitul ceilalti ar fi condamnati, dar propria persoana ar fi mantuita, ori impresia ca sfarsitul ar aduce cu siguranta si propria osanda. Si atunci pacatul ramane singurul mijloc de a usura putin spaima chinurilor care urmeaza.

Indiferenta celor din a doua categorie, a necredinciosilor si a celor care pretuiesc mai mult trupul decat sufletul, spunand ca "oricum nu conteaza, ce va fi va fi, pana atunci sa ne vedem de ale noastre", este lesne de inteles. Daca nu isi schimba viata auzind glasul Evangheliei, de ce si-ar schimba-o auzind ca lumea va avea un sfarsit?

Atitudinea celor din a treia categorie este comuna new-age-istilor si crestinilor care nu vor sa ia in serios ultima carte a Noului Testament. Unii, dandu-si seama ca un eventual sfarsit i-ar surprinde traind in mari pacate, gandesc: "Nu as vrea sa fiu martor al sfarsitului lumii. Nu trebuie sa ma gandesc la sfarsit. Nu. Vreau sa fie bine. Trebuie sa fie bine. Si pentru mine, si pentru urmasii ur-masilor mei. Poate ca Apocalipsa Sfantului Ioan minte. Nu va fi nici un sfarsit."

Mai grav este cand chiar unii care se considera teologi incearca sa conteste faptul ca Apocalipsa prezinta descoperirea pe care a avut-o Sfantul Apostol Ioan privitoare la vremurile de pe urma. "Nu sunt profetii, sunt doar sfaturi duhovnicesti adresate intr-un stil aparte cres-tinilor pastoriti de marele Evanghelist", spun acestia, calcand in picioare talcuirile facute Apocalipsei de catre Sfintii Parinti.

Unii oameni, vazand cum numarul manastirilor creste, cum si in cele mai indepartate parti ale globului pamantesc apar comunitati ortodoxe, cred ca dreapta credinta va fi primita, incetul cu incetul, de catre toti locuitorii pamantului. Si ca, de aceea, Apocalipsa nu isi mai are rostul. Acesti oameni au o intelegere a realitatii foarte superficiala. Ei nu tin cont de faptul ca pacatul se intinde cu o viteza uimitoare, ca paganismul invie si castiga din ce in ce mai multi adepti. Astazi pacatele impotriva firii sunt considerate normale si virtutile sunt luate in ras. Ceea ce dovedeste ca lumea nu merge spre mai bine, ci spre mai rau.

Am ajuns la ultima categorie, a celor pentru care scrie Sfantul Ignatie Briancianinov: aici sunt inclusi cei care raman fideli predaniilor Sfintilor Parinti. Ei stiu ca, mai devreme sau mai tarziu, Antihrist va veni. Dar oamenii nu pot sti cand va fi aceasta. Ceea ce trebuie sa stie este cum sa nu ajunga sa traiasca ca si cum ar avea "pecetea fiarei", cum sa nu cada in capcanele diavolului.

Ei nu stiu nici daca vor prinde sfarsitul, si nici daca urmasii lor vor prinde acele vremuri. Dar stiu ca de propriul sfarsit nu ii va scapa nimeni. Si atunci traiesc in virtute si smerenie cugetand la moarte.

Sfantul Ignatie nu a scris despre Antihrist numai crestinilor care vor trai in vremea acestuia. A scris si pentru noi. El ne ajuta sa intelegem mai bine cursele pe care ni le intind inainte-mergatorii lui Antihrist. In loc sa fim robi ai lui Dumnezeu, diavolul ne vrea robi ai sai. Si, prin orice mijloace, prin discipolii pe care ii are, cauta sa ne atraga in mrejele sale.

Descriind viclenia lui Antihrist, Sfantul Ignatie ne ajuta sa ii recunoastem pe ucenicii sai si sa ne ferim de ei. Si daca noua ne sunt de folos cuvintele sale, cu atat mai mult le vor fi de folos crestinilor din vremurile de pe urma, care vor afla cum sa il recunoasca pe cameleonicul Antihrist.

Multi si-l imagineaza pe Antihrist ca pe un dictator care darama biserici si varsa sange de crestin. Dar daca ar fi asa prea putini i s-ar inchina de buna-voie. Antihrist va fi Marele Seducator, Marele Actor. Aratandu-se bland, milostiv si implinitor a toata virtutea, el va fascina, va deveni repede idolul celor lipsiti de discernamant.

Aici e marele pericol: cei care vor cauta sa aprecieze valoarea antihristului dupa propriile idei vor fi inselati. In afara invataturii crestine nu exista nici o alta posibilitate de a recunoaste pe Antihrist drept mana dreapta a diavolului.

Virtutea pe care el o va mima nu va putea fi inteleasa la justa valoare decat de catre cei care vor ramane sub aripa Bisericii.

Se stie insa ca el va cauta sa ii atraga de partea sa, "de va fi cu putinta, si pe cei alesi" (Matei 24, 24). Aceasta referinta scripturistica poate trezi teama in randurile celor care o citesc. "Daca vor cadea pana si cei alesi, ce va fi cu cei ca noi?", se intreaba unii.

Dar nu apare scris ca cei alesi vor cadea, ci doar ca Antihrist va incerca sa ii piarda pana si pe acestia. Daca prin "cei alesi" intelegem pe crestinii care traiesc dupa invatatura lui Hristos si asculta glasul Bisericii, atunci credem ca acestia vor sti sa se fereasca de inselare. Totusi, pentru ca nimeni nu este predestinat la mantuire, chiar si acestia vor avea nevoie de mult discernamant pentru a deosebi lumina adevarata de lumina superficiala in care se va ascunde slujitorul intunericului. Pentru ca acesta va incerca sa se dea drept rob al lui Dumnezeu.

Daca "cei alesi" sunt crestinii care merg duminica la biserica, dar care pretuiesc mai mult propria voie decat ascultarea de Biserica, si prefera pacatul virtutii, atunci nu este de mirare ca multi dintre ei vor cadea.

Sfantul Ignatie Briancianinov spune raspicat ca inaintea venirii lui Antihrist mare parte dintre crestini se vor lepada de Hristos. Greu cuvant. Putini oameni ar vrea sa ia in serios o astfel de afirmatie.

Si totusi explicatia pe care o da sfantul este foarte simpla: Antihrist va fi primit de majoritatea omenirii pentru ca va aduce cea mai inalta bunastare materiala, va fi cel care va asigura oamenilor tot confortul si toate cele de trebuinta satisfacerii poftele trupesti.

Adresandu-se oamenilor care au refuzat sa Ii asculte dumnezeiasca propovaduire, Mantuitorul le-a spus: "Eu am venit in numele Tatalui Meu, si voi nu ma primiti; daca va veni altul in numele sau, pe acela il veti primi." (Ioan 5, 43). Sfantul Ignatie Briancianinov reproduce talcuirea Sfantului Teofilact al Bulgariei la aceasta profetie: "Antihrist va imbia omenirea cu relizarea celei mai inalte bunastari si prosperitati pamantesti, va imbia cu cinstire, bogatie, maretie, inlesniri si placeri trupesti: cautatorii de cele pamantesti il vor primi pe Antihrist, il vor numi stapan al lor" (17).

Multi oameni nu isi parasesc acum credinta numai pentru faptul ca ar avea prea putin castig material facand aceasta. Antihrist le va da acestora exact ceea ce le trebuie, ii va atinge exact in punctul sensibil pe cei a caror credinta este usor de clatinat.

Sfantul Ignatie considera ca "nu e ciudat faptul ca minunile lui Antihrist vor fi primite fara impotrivire si cu entuziasm de catre cei apostaziati de la crestininsm, de catre vrajmasii adevarului, vrajmasii lui Dumnezeu: acestia s-au pregatit pe sine pentru primirea pe fata, cu lucrul, a trimisului si uneltei satanei, a invataturii lui, a tuturor lucrarilor lui, dupa ce au intrat dinainte in impartasire dupa duh cu satana" (13).

Ce se va intampla insa cu cei tari in credinta? Sfantul Ignatie nu ne spune nimic nou, ci doar repeta ceea ce sta scris in Cartea Apocalipsei: numarul lor va fi foarte mic, vor fi prigoniti, batjocorati, urati de ceilalti. Vor fi condamnati la moarte. Se vor sui pe esafoduri "ca pe niste tronuri imparatesti, ca la un ospat de nunta". Imaginea pe care o prezinta sfantul este impresionanta. De fapt, asa s-au suit pe tronul muceniciei toti marturisitorii Bisericii. Intalnim la ei nu o filozofie proprie, nu o invatatura ciudata, ci ceea ce are Biserica in adancul ei: dorinta de a patimi suferinte datatoare de viata pentru a se bucura in vesnicie de dragostea Mirelui Ceresc.

Troparul care se canta la praznuirea unei sfinte mucenite ne vorbeste despre starea Bisericii din vremurile de pe urma: "Pe Tine, Mirele meu, Te doresc, si pe Tine, cautandu-Te, ma chinuiesc, si impreuna ma rastignesc, si impreuna ma ingrop cu botezul Tau; si patimesc pentru Tine, ca sa imparatesc intru Tine; si mor pentru Tine, ca sa si viez pentru Tine; si ca pe o jertfa fara prihana, primes-te-ma pe mine, ceea ce cu dragoste ma jertfesc Tie...".

Sfantul Ignatie ne previne ca "pentru sfintii lui Dumnezeu va veni o incercare cumplita: viclenia, fatarnicia, minunile prigonitorului, se vor sili sa-i amageasca si sa-i insele; prigoanele si stramtorarile rafinate, calculate si disimulate cu o vicleana inventivitate, puterea nelimitata a prigonitorului ii vor pune intr-o situatie cat se poate de grea; micul lor numar va parea infim in fata intregii omeniri, si pe seama parerii lor se va pune o deosebita neputinta; dispretul obstesc, ura obsteasca, clevetirea, prigoana, moartea silnica vor deveni soarta lor. Numai printr-o osebita impreuna-lucrare a harului dumnezeiesc, sub calauzirea lui, alesii lui Dumnezeu se vor putea impotrivi vrajmasului lui Dumnezeu, Il vor putea mar-turisi inaintea lor si a tuturor oamenilor pe Domnul Iisus" (19).

Inainte de a-si arata fata de prigonitor al credintei, Antihrist isi va pune masca dragostei si a bunavointei. "Bunastare materiala... Scapare de griji si de necazuri... Implinirea unui vis milenar al omenirii..."

Totusi, chiar daca la inceput el nu va lovi direct credinta crestina, va avea indrazneala sa spuna despre sine ca este Mesia cel asteptat.

Sfantul Ignatie ne aduce in fata ochilor invatatura patristica despre Antihrist. Urmandu-l pe Sfantul Efrem Sirul, el spune despre Antihrist ca "va trambita despre sine precum au trambitat inainte-mergatorii si icoanele sale, se va numi pe sine propovaduitor si restaurator al adevaratei cunoasteri de Dumnezeu: cei care nu inteleg crestinismul vor vedea in el reprezentatul si aparatorul religiei, se vor uni cu el. El va trambita despre sine ca este si se va numi pe sine Mesia cel fagaduit: iesind intru in-tampinarea lui, fiii cugetarii trupesti vor striga osanale; vazandu-i slava, puterea, capacitatile geniale, dezvoltarea cat se poate de cuprinzatoare dupa stihiile lumii, il vor proclama dumnezeu, se vor face ajutoare ale lui" (16).

Noua ni se pare putin probabil ca un om, indiferent de cat bine ar face oamenilor, sa fie primit ca Mesia. Ne este greu sa intelegem viclenia de care va da dovada Antihristul.

E nevoie de ani si poate de zeci de ani pregatitori pentru ca valorile crestine sa fie ingropate. Incetul cu incetul, crestinii vor fi invatati sa creada ca banul este atotputernic, ca trupul este mai important decat sufletul. Credinta va fi pervertita incetul cu incetul: viata de nevointa crestina va fi substituita de o viata comoda si iubitoare de placeri.

Sfantul Ignatie ne spune ca va fi o asteptare aproape generala a Antihristului care va putea implini dorintele oamenilor. El va corespunde celor mai variate exigente: cei care apreciaza intelepciunea acestei lumi vor vedea in el un geniu. Cei dornici de imbogatire isi vor vedea buzunarele pline. Cei care cauta minuni, avand ravna cauta-torilor de comori, isi vor vedea asteptarile implinite: Antihrist va face minuni pe care stiinta omeneasca nu le va putea explica.

Vorbind despre minunile Antihristului, Sfantul Ignatie prezinta pe larg invatatura ortodoxa despre minunile pe care le primeste Biserica, despre rostul lor si despre motivul pentru care harismele s-au imputinat in vremurile noastre.

Atragem aici atentia asupra catorva aspecte ale problemei: in primele secole ale Bisericii, minunile au avut rolul de a completa, de a sluji marturisirea prin cuvant. Pentru ca Vestea cea buna sa fie primita de catre popoarele care traiau in intunericul paganatatii si al nestiintei, Dumnezeu S-a folosit de semne minunate.

Dar in clipa in care credinta a fost primita, minunile s-au imputinat.

Semnele aveau rolul de a-i chema pe oameni la Dumnezeu.

Din istoria mantuirii se vede ca semnele nu au avut loc haotic: nici o minune nu a fost inutila. Prin fiecare dintre ele, i s-a adresat omului o chemare de intoarcere la Dumnezeu. In momentul in care se pierde din vedere importanta pedagogica a minunilor, se pierde din vedere rostul lor.

In Evanghelii ni se prezinta multe dintre vindecarile pe care le-a facut Hristos. Din ele vedem ca tamaduirea sufletului este mult mai importanta decat tamaduirea trupului. Sfantul Ignatie ne pune inainte cu multa claritate invatatura ortodoxa despre boala: boala nu este dusman al mantuirii; dimpotriva, pe multi ii ajuta la tamaduirea sufleteasca. Si rabdarea bolii este o binefacere mult mai mare decat vindecarea minunata.

Tamaduirea poate fi ceruta numai daca exista hotararea nestramutata ca sanatatea sa fie folosita in slujirea lui Dumnezeu.

Celor care cer vindecare fara a se gandi in ce mod se vor folosi de ea li se atrage atentia asupra faptului ca tamaduirea ceruta poate fi spre osanda vesnica. Tama-duirea trupeasca poate fi piedica pentru tamaduirea sufleteasca.

Pentru oricine citeste Vietile Sfintilor este evident ca acestia nu au cautat harisme, nu au cerut de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Si totusi, chiar cand au primit aceste harisme, sfintii le-au folosit cu dreapta socoteala. Faptul ca un mare sfant, Varsanufie din Gaza, a refuzat sa isi tamaduiasca ucenicul prin rugaciune, considerand ca ii este mai de folos sa rabde suferinta, are o insemnatate extrem de mare. Ni se prezinta o alta intelegere a suferintei fata de cea cu care noi suntem obisnuiti.

Din cartea sfantului Ignatie reiese foarte clar ideea potrivit careia "harismele" vindecatorilor moderni, radiestezisti sau alte soiuri de bioenergeticieni, nu au nimic in comun cu harismele sfintilor taumaturgi. Acesti vindecatori, oricat de neverosimil ar parea, folosesc puterea diavolului.

Cineva s-ar putea intreba: "Dar ce, diavolul face bine?"

Da, face si bine. Dar numai in masura in care acest bine relativ il ajuta sa piarda sufletele. Daca un bolnav se vindeca de cancer, prin tehnici vrajitoresti, vindecarea nu ii este spre tamaduire. Sfintii Parinti au atras atentia asupra faptului ca o astfel de tamaduire trebuie refuzata.

Dumnezeu stie exact ceea ne este de folos. Exemplul pe care il da Sfantul Ignatie, al Sfantului Apostol Pavel (care de de trei ori i-a cerut Domnului izbavirea dintr-o anumita neputinta care ii ingreuna activitatea misionara), arata ca Dumnezeu nu asculta cererile care nu ne sunt de fapt de folos (chiar daca noua ni se par astfel). De cele mai multe ori Domnul, in marea Sa dragoste fata de oameni, nu asculta decat cererile care ne sunt spre mantuire. Iar atunci cand totusi asculta si celelalte cereri, o face numai ca oamenii sa isi cunoasca neputinta si sa isi inteleaga greseala.

Atunci cand cererile noastre sunt indreptatite, Dumnezeu nu pierde nici o ocazie de a ne asculta, de a-Si arata dragostea pe care ne-o poarta. Unul dintre modurile in care se manifesta aceasta dragoste este grija cu care ne conduce pe calea mantuirii, grija cu care ne ajuta sa deosebim intunericul de lumina.

Ultima parte a acestei carti are ca tema principala vederea duhurilor - un subiect extrem de controversat. Si de aceasta data perspectiva duhovniceasca intra in con-tradictie flagranta cu diferitele pozitii intemeiate pe inte-lepciunea lumii acesteia.

Fara a fi ironic, Sfantul Ignatie constata nu numai faptul ca majoritatea oamenilor moderni nu cunosc inva-tatura ortodoxa despre vederea duhurilor, ci si faptul ca nici nu au habar despre existenta unei astfel de invataturi. Cat priveste cunoasterea strict teoretica pe care o au unii privitor la lumea duhurilor, ea este la fel de valoroasa ca lipsa oricarei cunostinte. Daca nu cumva are o sensibila valoare negativa.

Sfantul Ignatie, asemenea unui profesor de literatura care isi indeamna studentii la studiu inainte de a-si preciza punctul de vedere, recomanda crestinilor sa cereceteze indeaproape invatatura Bisericii.

El nu neaga cunoasterea rationala, cunoasterea "de scoala". Dar precizeaza ca aceasta cunoastere trebuie sa fie sustinuta de cunoasterea prin lucrare.

Geniile si oameni de cultura, oricat ar fi de "ex-perti" in aprofundarea Traditiei ortodoxe, cata vreme nu traiesc in propria viata Ortodoxia si nu simt in inimile lor lucrarea Sfantului Duh, raman ca niste oameni care vorbesc despre inot fara sa fi inotat in viata lor.

Invatatura "dupa litera" risca sa ramana o invatatura a acestei lumi. Or credinta crestina este cu totul altceva: nu este calea prin care cunoastem vreo nascocire a vreunui Parinte filozof, ci este calea prin care care cunoastem Adevarul.

Cuvintele Sfantului Ignatie Briancianinov despre faptul ca este imposibila cunoasterea "rezultatelor" experientei crestine in lipsa parcurgerii directe a drumului crestin ar trebui gravate pe frontispiciul fiecarei Facultati de Teologie ortodoxa: "Carturarul crestin este dator sa invete despre Imparatia Cerurilor nu doar din auzirea propovaduirii privitoare la ea, ci si prin cercare" (76). Invatatura strict rationala, lipsita de suportul trairii, naste fii inspaimantatori.

Sfantul Ignatie considera extrem de importanta cunoasterea invataturii ortodoxe despre vederea duhurilor de catre crestini; el afirma ca cei care tagaduiesc existenta duhurilor, tagaduiesc in acelasi timp, fara sa fie constienti, si credinta crestina. Exista astfel de oameni. Si nu putini. Cum se explica faptul ca Sfantul Ignatie are o pozitie dura fata de ei?

Raspunsul nu este prea greu de gasit: in momentul in care fragmentam invatatura ortodoxa, separand ceea ce ni se pare bun de ceea ce ni se pare discutabil, ceea ce ni se pare obligatoriu de primit si ceea ce poate fi refuzat, negam faptul ca aceasta invatatura este dumnezeiasca. O tratam ca pe o filozofie a acestei lumi. Dar adevarul nu poate fi fragmentat. Predania Bisericii tocmai aceasta este: o dumnezeiasca marturie despre adevar.

In momentul in care segmentam acesta marturie o transformam in altceva. Fragmentarea pe care o aducem invataturii se reflecta in propria noastra fragmentare. Nu mai putem fi crestini ortodocsi.

De aceea Sfintii Parinti adunati la cel de-al saptelea Sfant Sinod Ecumenic i-au condamnat pe cei care deformeaza Traditia: in momentul in care deformezi aceasta Traditie te rupi de Hristos care este izvorul acestei Traditii.

Nu putem fi ortodocsi renuntand la ceea ce este specific Ortodoxiei: pastrarea Sfintei Traditii. Si cum ar putea cineva sa se considere ortodox daca respinge existenta duhurilor? Cum ar putea duce lupta duhovniceasca daca nu crede in existenta dusmanului nevazut? Asa ceva nu este cu putinta.

Sfantul Ignatie explica pe scurt de ce: daca nu exista diavoli, atunci intruparea Domnului "nu are nici pricina, nici scop".

Daca nu ar fi existat diavol, atunci Adam nu ar fi fost ispitit. Daca Adam nu ar fi cazut, nu mai era nevoie ca Fiul lui Dumnezeu sa Se intrupeze pentru mantuirea noastra.

"Dar de unde putem avea siguranta ca exista diavoli?", se intreaba unii. Daca nu o avem prin credinta, altfel nu o putem avea. Numai daca nu cumva devenim slujitori ai intunericului, si atunci stapanii ni se arata fata catre fata.

Cei care vor sa aibe certitudinea ca dracii exista se plaseaza intr-un teren minat: daca ar putea ajunge numai prin rationamente logice la constatarea existentei diavolilor, prin rationamente similare ar putea demonstra existenta lui Dumnezeu. Dar nimeni nu va putea demonstra cu argumente lumesti cele duhovnicesti. Nimeni nu poate demonstra existenta Celui care vrea sa credem in El si sa Il slujim cu dragoste, fara a fi apasati de certitudinea intelectuala a prezentei Lui.

Cine respinge existenta diavolilor, respinge calea mantuirii. Atunci cand te afli intr-o lupta nu poti evita regulile ei. Daca ne imaginam ca putem ajunge in Imparatia Cerurilor fara a tine cont de regulile pe care Dumnezeu ni le aseaza inaintea ochilor prin Predaniile Sfintilor Parinti, cadem intr-o mare inselare: lupta noastra va fi lipsita de cununa.

Dupa ce am atras atentia asupra greselii pe care o fac cei care incearca sa aiba un punct de vedere personal si diferit de invatatura ortodoxa, sa vedem care sunt punctele principale ale invataturii Sfantului Ignatie despre vederea duhurilor.

Cunoasterea acestei invataturi ne este de folos pentru ca avem de luptat nu numai impotriva patimilor si poftelor noastre, ci mai ales impotriva puterilor intunericului. Abia in momentul in care stim cine ne este vrajmasul ne putem apara de el.

In ceea ce priveste vederea duhurilor, inselarea draceasca este foarte mare, si multi au fost inselati de diavol tocmai pentru ca nu au stiut cum sa se apere.

Omul, dupa caderea sa, nu mai este vrednic sa vada lumea ingerilor. Simturile sale au devenit trupesti, si nu mai pot percepe duhurile care Il slavesc neincetat pe Dumnezeu.

Duhurile care se arata de obicei oamenilor, chiar daca afirma ca sunt suflete ale raposatilor sau ingeri, sunt de fapt diavoli.

Omul cade usor in cursa mandriei pe care o intinde vederea acestor duhuri: nu isi da seama ca nu este la masura la care sa vada duhuri. I se pare ca a atins masura sfinteniei, si de aceea nici nu ii trece prin cap ca se afla in legatura cu diavolii.

Mai ales ca vrajmasul mantuirii este plin de viclenie, si stie cum anume poate dobori fiecare suflet care i se deschide. Diavolul nu spune numai minciuni, pentru ca daca ar face asa ceva ar fi demascat usor. El amesteca intr-un mod foarte abil adevarul cu minciuna. El spune exact atat adevar cat trebuie pentru a amagi sufletele. Si o face cu atata iscusinta incat sa ii insele pana si pe cei care stiu ca diavolul poate lua chipul unui inger de lumina.

Mandria este usa prin care diavolul intra; spun unii: "da, stiu ca unora li se arata draci, dar mie mi se arata ingeri...". Ei ajung uneori chiar sa scrie carti despre deosebirea duhurilor, sa precizeze care vedenii sunt inselatoare si care sunt de la Dumnezeu. Dar nu isi dau seama ca "profesorul" lor este diavolul.

Crestinii sa inteleaga ca nu trebuie sa caute sa-i vada si sa vorbeasca cu ei. Cei care insista sa intre in legatura cu duhurile se deschid de buna-voie lucrarii putericului intunericului. Vor sa le fie mai bine si fac tocmai ce este rau. Sunt ca niste sinucigasi care vor sa scape de dureri trecatoare intr-un mod care ii duce la suferinte vesnice.

Comunicarea cu mortii nu este decat tot o forma de comunicare cu dracii. De altfel, in unele cazuri, cei posedati de diavol spun ca prin ei vorbesc sufletele unora dintre cei adormiti. Dar pe cat de usor le este oamenilor sa isi dea seama ca prin gurile acelora vorbeste insusi dia-volul, pe atat le este de greu sa isi dea seama ca acelasi vorbitor se adreseaza celor care fac spiritism.

Sfantul Ignatie nu se refera la motivele pentru care oamenii ajung sa vorbeasca cu mortii. Vom preciza aici doar doua dintre ele: dorinta de a cunoaste cat mai multe despre lumea spirituala, si dorinta de a fi in legatura cu cei dragi care au trecut pe lumea cealalta.

In primul caz observam o pervertire a dorintei de cunoastere: in momentul in care vrei sa cunosti lucrurile in alt mod decat in cel pe care l-a randuit Dumnezeu, dorinta fireasca de a cunoaste devine diavoleasca: lumea duhurilor nu o putem cunoaste dupa propriile capricii. Cei care vor sa stie mai multe pot citi despre aceasta in Sfanta Scriptura si in scrierile Sfintilor Parinti. Dar in clipa in care se considera vrednici de o cunoastere directa arata ca au fost inselati de acelasi "sarpe" care le-a spus primilor oameni: "Vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facere 2, 5).

In cel de-al doilea caz avem de-a face cu o pervertire a dorintei de comuniune. Biserica marturiseste ca cei vii se afla in legatura cu cei morti. Cum? Prin rugaciune. Dumnezeu, pentru rugaciunile Bisericii, ii ajuta pe cei morti. Pe cei mantuiti ii inconjura cu si mai multa lumina; iar celor din iad le usureaza suferintele, si pe unii chiar ii mantuieste.

O dovada a grijii celor vii pentru cei morti o vedem in parastasuri. Slujbele de pomenire a mortilor nu sunt doar un mod de aducere aminte, un mod de pastrare a memoriei celor adomiti: sunt un mod de a-i ajuta, aratandu-le dragostea pe care le-o purtam.

Cei care pervertesc modul firesc de pomenire a raposatilor, si incearca sa intre in legatura cu ei prin diferite metode spiritiste, se poarta ca si cum ar putea stabili ei insisi ce e bine si ce e rau. Ca si cum ar fi ei insisi masura binelui.

Biserica spune clar: spiritismul este o inselare draceasca. Cei care ajung la alte concluzii isi imagineaza ca au acces la o sursa de informatie mai sigura decat Biserica. Dar pierd din vedere ca Biserica nu face altceva decat sa dea marturie despre Capul ei, care este Adevarul.

Dracii nu se arata numai celor care fac sedinte de spiritism. Se arata de multe ori si celor care sufera mult dupa pierderea unei fiinte dragi. Moartea unei persoane apropiate are si o trasatura inexplicabila. "Dumnezeu a vrut sa il ia la El...", spun unii, dar lasa sa le scape si un suspin: "De ce, Doamne, de ce?".

Daca sufletele adanc indurerate de moartea unei persoane dragi nu cunosc sau nu primesc invatatura ortodoxa despre aparitiile duhurilor, pot fi foarte usor inselate de acestea: prezentandu-se in chipul persoanelor dragi, si invocand dragostea ca principalul motiv pentru care se fac vazute, diavolii intra pe usa pe care le-o deschid oamenii. Si, dupa ce vreme indelungata se poarta astfel incat vatamarea pe care o aduc sa fie greu de observat, dupa ce castiga increderea vizionarilor, trec la a doua etapa a nimicirii sufletesti. Incep sa spuna o serie de minciuni, amestecate in mod viclean cu lucruri adevarate; si astfel vizionarii primesc drept bune nascocirile pierzatoare de suflet.

Sfantul Ignatie prezinta pe larg cele doua moduri de vedere a duhurilor: vederea trupeasca si vederea duhovniceasca. Vederea trupeasca o au oamenii care percep lumea duhurilor cazute, iar cea duhovniceasca o au cei care, ajungand la masura sfinteniei, au devenit asemenea ingerilor in trup. Sufletele lor s-au curatit prin pocainta, prin nevointa si prin rugaciune indelungata. Il poarta in inimile lor pe Hristos si prin harul Duhului Sfant sunt partasi unor trairi pe care ceilalti nu le pot intelege.

Sunt unii care, cunoscand aceasta deosebire, se considera totusi vrednici de vederea duhovniceasca. Ei nu isi dau seama de propria orbire. Sunt prinsi de o falsa smerenie si cred ca au ajuns la trairi inalte.

Modul in care se poate pune in evidenta inselaciunea acestora este foarte simpla: cei mai multi considera ca au ajuns la aceste trairi inalte prin anumite forme de spiritualitate diferite de trairea ortodoxa. Chiar daca folosesc si anumite invataturi ortodoxe, in esenta invatatura lor este diferita de cea a Bisericii.

In momentul in care ei vor sa isi compare propria experienta cu invataturile Sfintilor Parinti nu este suficient sa citeasca numai pasajele privitoare la vederea duhovniceasca. De altfel, nu le este greu sa identifice in aceste pasaje propriile experiente. Este neaparat necesar ca acestia sa citeasca si pasajele in care scrie clar ca "trairile mistice" ale celor care s-au indepartat de predaniile Parintilor nu sunt altceva decat stari induse de diavol, si vedeniile pe care le au sunt inselatoare.

Incercarea lor de a justifica o experienta paralela trairii Bisericesti nu este sincera. Ori tin cont de intreaga invatatura crestina - care le da in vileag inselarea - ori refuza in mod deliberat raportarea la aceasta invatatura.

Cat despre cei care se lasa pacaliti de aparitiile inselatoare, fiind convinsi ca mergand pe drumul Bisericii au ajuns la sfintenie, metoda recuperatoare este aparent simpla: ar fi de ajuns sa mearga sa stea de vorba cu marii duhovnici ai zilelor noastre. Ei le pot arata ca se afla in inselare, le pot pune degetul pe rana, ajutandu-i sa inteleaga ca roadele smereniei adevarate le sunt straine. Ca roadele aratarilor pe care le-au considerat sfinte este mandria.

Dar ar fi prea simplu ca vindecarea sa aiba loc atat de repede. Cei care cred mintii lor, pornind de la faptul ca in zilele noastre s-a micsorat numarul parintilor care au darul deosebirii duhurilor, se pacalesc pe ei insisi spunandu-si ca sunt la un nivel atat de inalt incat nu mai e nimeni atat de "elevat" incat sa le poata da sfaturi. Ca ei ar fi dispusi sa primeasca sfaturi, dar nu au cui sa le ceara.

Dar acest rationament este gresit. Pana la sfarsitul lumii, Dumnezeu va avea preotii Sai alesi care vor sti sa dea in vileag cele mai viclene curse in care diavolul incearca sa ii prinda pe credinciosi.

In privinta celor care spun ca drumul fizic pana la astfel de parinti este lung si obositor, ca au poate chiar cateva sute de kilometri de parcurs pana la ei, nu isi dau seama ca printr-o astfel de afirmatie marturisesc precis cat de mult pret pun pe vietuirea duhovniceasca. O astfel de atitudine oglindeste cat este de mare ravna pe care o au pentru cele sfinte.

Sa nu uitam ca sfintii insisi se considerau nevrednici sa aiba vedenii minunate. Ar trebui ca oamenii care cad in inselare sa isi dea seama de ratacirea lor chiar si numai prin faptul ca le lipseste constiinta propriei nevrednicii.

Sfanta Traditie ne arata in mod clar care sunt roadele vedeniilor dumnezeiesti si cele ale celor inselatoare: cele de la Dumnezeu aduc in inima smerenie, celelalte mandrie. Sfantul Ignatie arata insa ca, din cauza orbirii, oamenii nu vor sa recunoasca starea in care se afla.

Una din aceste situatii o intalnim atunci cand cei inselati aduc in sprijinul conceptiilor lor idei de a caror veridicitate nu se indoiesc. Pornesc de la premiza ca din moment ce supozitiile lor se intemeiaza pe lucruri adevarate nu au cum sa se insele.

Intre cele mai raspandite justificari de acest gen se remarca ideea potrivit careia daca duhurile care apar spun viitorul, ele cu siguranta sunt trimise la Dumnezeu.

Trebuie facuta o distinctie: duhurile care "prezic"adevarul de multe ori nu fac altceva decat sa traga concluzii logice din mersul actual al evenimentelor.

Dracii stiu tot ce s-a intamplat in trecutul nostru, si stiu si tot ce se intampla in momentul actual. Daca noi nu tinem seama de aceasta insusire a lor riscam sa confundam profetia cu constatarea.

Dracii ne pot spune ca un prieten vine sa ne viziteze dinainte ca acela sa ajunga la poarta noastra. Aceasta nu a fost o prezicere care s-a adeverit.

Sfantul Ignatie explica cat de usor pot fi oamenii pacaliti de duhurile care "prezic" viitorul. Este foarte usor ca oamenii lipsiti de discernamant sa fie inselati de duhurile intunericului.

Sunt anumite cazuri in care totusi duhurile respective "prezic" si evenimente a caror deducere logica este imposibila. In aceste situatii pur si simplu diavolii calculeaza, cu o anumita marja de eroare, ceea ce s-ar putea intampla. Si faptul ca de multe ori duhurile se inseala, fapt dovedit usor de statistica, nu face decat sa confirme ca nu aveau cum sa nimereasca intotdeauna: solutia cea mai probabila nu se dovedeste si cea reala.

Argumentarea Sfantului Ignatie este in intregime fundamentata pe Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti. Nu este deci de mirare ca cei care nu recunosc drept autorizata aceasta fundamentare nu au cum sa inteleaga concluziile Sfantului Ignatie.

Pentru crestinii ortodocsi aceasta carte va fi de folos nu numai in ceea ce priveste strict problemele pe care le trateaza. Intalnind aici o argumentare care rastoarna idei acceptate in mod curent de catre crestinii care nu stiu pozitia ortodoxa fata de subiectele tratate, vom intelege cat de periculoasa este insusirea unor idei care contravin predaniilor Sfintilor Parinti. Vom intelege ca numai pastrand aceste predanii mergem pe calea mantuirii.

Cartea Sfantului Ignatie reuseste sa puna in evidenta si trasaturile celor care se considera buni crestini, dar de fapt sunt inselati diavol.

Unii dintre acestia vor incerca sa conteste cele spuse de sfant: "Poate ca Sfantul Ignatie a gresit. Poate ca s-a inselat. O fi scris bine despre viata crestina, dar in privinta vederii duhurilor a gresit".

Sfantul Ignatie a spus: "Indraznim a numi invatatura despre minuni si semne infatisata de catre noi invatatura a Sfintei Biserici Ortodoxe, invatatura a Sfintilor ei Parinti. Necesitatea vitala a unei expuneri exacte si, pe cat se poate, amanuntite a acestei invataturi este limpede" (61).

Ar putea oare vreunul dintre cei inselati sa spuna ca, folosindu-se de scrierile Parintilor, poate arata greseala Sfantului Ignatie? Nu. Pentru ca Sfantul Ignatie nu a scris dupa mintea sa. El a marturisit invatatura ortodoxa.

Adevarul nu este de doua feluri. Nu pot fi adevarate in acelasi timp invataturile Sfintilor Parinti si invataturile vizionarilor care fac atata valva in zilele noastre.

"Dar poate ca Sfantul Ignatie a interpretat gresit invatatura Traditiei...", ar spune unii. Ideea aceasta, a greselilor pe care le fac sfintii, este inspirata de diavol. Nu e o idee noua, dar are un succes din ce in ce mai mare.

Sfintii nu au scris numai dupa capul lor, au scris dupa cum traiau. Daca ar fi dat marturie despre lucruri mincinoase, nu ar fi fost sfinti; Duhul adevarului nu S-ar fi salasluit intru ei. Nici unul dintre ei nu s-a abatut de la dogmele Bisericii. Si daca in anumite chestiuni fata de care pozitia Bisericii nu era foarte clara, unii au avut pozitii care in timp s-au dovedit gresite, astfel de cazuri sunt extrem de rare (si problemele respective erau secundare).

Dar niciodata sfintii nu au invatat altfel decat ceea ce primisera de la inaintasii lor. Niciodata vreun sfant nu a contestat Traditia bisericeasca ca sa isi impuna propriile cugetari.

Nu trebuie sa cautam a armoniza invataturile Bisericii cu parerile noastre. Ci trebuie sa modelam parerile noastre dupa predaniile ortodoxe. Altfel ne indepartam de Adevar.

Intotdeauna sfintii au cautat sa absoarba invatatura Bisericii, asa cum apa absoarbe buretele. Aceasta invatatura le-a modelat vietile; aceasta invatatura i-a dus la sfintenie.

Oamenii trebuie sa aleaga: de o parte sta Hristos, ocrotindu-Si Biserica, de celalta parte inteleptii acestei lumi. De o parte Fiul lui Dumnezeu, de cealalta parte slujitorii diavolului. Nu poate exista nici o partasie intre cele doua tabere.

Nu trebuie trecuta cu vederea nici eventuala confruntare dintre invatatura ortodoxa si asa-zisele descoperiri ale stiintei care sprijina neopaganismul. Astazi s-a perfectionat tehnica vorbirii cu "mortii" prin inregistrari audio-vizuale. Poate contesta cineva aceste inregistrari? Nu. Daca spunem ca vocile care se inregistreaza sunt ale diavolilor, suntem luati in ras. Si totusi, oricat de rafinata ar fi inselarea diavoleasca, tot inselare ramane.

Daca ni s-ar demonstra "stiintific" ca vocile sunt ale mortilor, o astfel de demonstratie ar trebui sa ne convinga nu de progresele stiintei, ci de iscusinta diavolului.

Niciodata stiinta nu poate contrazice adevarul credintei crestine. Si atunci cand o face, atunci e cu siguranta vorba de falsificari ale argumentelor stiintifice.

In ceea ce priveste problemele duhovnicesti, stiinta nu are cum sa se implice in nici una dintre ele

Sfantul Filaret al Moscovei a spus ca daca ar fi scris in Sfanta Scriptura ca Iona a inghitit chitul, si nu ca proorocul a fost inghitit de chit, ar fi crezut chiar si aceasta. Asa si noi ar trebui sa putem spune: daca stiinta ar demonstra cu o sumedenie de argumente ca invatatura ortodoxa despre vederea duhurilor (sau despre orice altceva) este gresita, preferam sa ramanem fideli Sfintei Traditii, prin care vorbeste Insusi Hristos, decat sa dam crezare ochilor si mintii noastre.

Studiul de fata este o incercare de a prezenta cititorilor din zilele noastre mesajul Sfantului Ignatie, citi-torilor care traiesc intr-un univers foarte diferit fata de cel al contemporanilor Sfantului Ignatie. Cand sfantul se referea la cei inselati, vorbea despre un numar foarte mic de oameni. Numarul acestora a crescut insa cu o viteza uimitoare.

Omul de azi, care traieste intr-un mediu in care se incearca substituirea vietii duhovnicesti prin "extazuri mistice" si "experiente paranormale", are mare nevoie de invataturile Sfantului Ignatie.

Mai ales ca Sfantul Ignatie nu a facut altceva decat sa prezinte predaniile ortodoxe, si nu a incercat sa le inlocuiasca cu vreo conceptie personala.

In momentul in care cineva pretinde ca este invatator al adevarului, este judecat in functie de diferitele criterii pe care le au oamenii in privinta cunoasterii adevarului. De cele mai multe ori dascalii ratacirilor propun nu numai adevaruri fantomatice, ci si criterii false de apreciere a adevarului.

Intre acestia, vindecatorii cu bioenergie au un mesaj simplu: "Vindecam, deci avem putere de la Dumnezeu. Cine nu vindeca nu are putere de la Dumnezeu, deci nu cunoaste adevarul."

Sfantul Ignatie nu prezinta criterii de apreciere a adevarului; el nu vine sa marturiseasca un adevar straniu sau un adevar care a fost ascuns vreme indelungata. El marturiseste invatatura Sfintilor Parinti. Pentru el, Adevarul poate fi gasit numai in Sfanta Traditie, si orice invatatura potrivnica Sfintei Traditii este gresita.

Chiar daca exista si eretici care isi justifica ratacirea folosindu-se de citate din Sfintii Parinti, demersul lor este supus esecului: mai devreme sau mai tarziu ei vor fi nevoiti sa se confrunte cu invatatura soborniceasca a Bisericii, cu adevarul propovaduit de Hristos. Si o asemenea confruntare le vadeste inselarea.

Sfantul Ignatie Briancianinov ne atrage atentia asupra faptului ca nu trebuie acordata nici cea mai mica atentie fenomenelor dracesti. Constatam totusi ca mijloacele prin care ni se trezeste curiozitatea fata de aceste fenomene sunt foarte variate: multimea de emisiuni si de articole despre acest subiect.

In momentul in care ne obisnuim sa citim despre aceste manifestari, in momentul in care le dam atentie, am facut deja primul pas gresit. "Dar nu am facut spiritism, doar am vrut sa citesc cum decurge o sedinta de spiritism", spun unii. Dar de la astfel de lecturi multi s-au indepartat de Biserica.

A saptea porunca bisericeasca spune raspicat: "Sa nu citim carti eretice". Putem intelege ca aceasta porunca poate fi extinsa asupra oricarui mod de propaganda a invataturilor ratacite.

Omul de astazi sufera de boala curiozitatii: vrea sa stie cat mai multe lucruri despre tot ceea ce se petrece in lume. Si atunci cand scormoneste dupa stiri despre paranormal are impresia ca face un lucru deosebit. Dar de fapt, incercand sa isi satisfaca patima curiozitatii, isi deschide sufletul inselarii.

Manifestarile puterilor dracesti sunt acoperite cu un strat de gros de noroi: oricine vrea sa afle despre ele se murdareste. Nu poti ramane curat dupa ce ai citit ceea ce scriu slujitorii intunericului. Ajungi la efectul contrar citirii cartilor duhovnicesti; in loc sa se lumineze mintea, se intuneca.

Ar fi bine ca macar aceasta idee sa ramana intiparita in mintile celor care vor citi cartea Sfantului Ignatie Briancianinov; le va aduce mult folos...

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Curatia. Talcuire la rugaciunea sfantului Efrem Sirul

Vederea pacatelor noastre. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Rabdarea. Talcuire la rugaciunea sfantului Efrem Sirul

Dragostea. Talcuire la rugaciunea Sfantului Efrem Sirul

Invataturi din Evanghelie pentru omul modern. vol. 2

Boala si tamaduirea sufletului in traditia ortodoxa

Bolile sufletesti si vindecarea lor in scrierile Sfantului Ioan Gura de Aur

Minunile Sfantului Efrem cel Nou in viata noastra

Talcuire la Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul