1. TEBAIDA MOLDOVEI

• « Inapoi
• Inainte »

Tinutul Neamtului este cel mai bogat dintre toate plaiurile romanesti in ceea ce priveste numarul si importanta asezamintelor monahale. S-a bucurat de acest prestigiu in trecut, dar si astazi se impune cu pregnanta in sirul nenumaratelor altare de rugaciune, care impodobesc Carpatii de la Putna pana la Tismana. Fara a exagera, tinutul Neamtului se arata a fi o adevarata inima spirituala a dainuirii noastre romanesti, asezata in mijlocul cuprinsului stramosesc de la Tisa pana la Nistru si din nord pana la Dunare si Marea cea Mare - dupa expresia voievodului Mircea cel Batran.

Acest fapt l-au trait si stramosii nostri daci, cand si-au ales ca munte sfant Kogaionul, identificat de Sadoveanu si de multi altii cu Ceahlaul, care domina nu numai triunghiul de aur al spiritualitatii romanesti, dar si intregul cuprins al dainuirii strabune. Insa dintre toate manastirile, care se inscriu in acest triunghi de aur spiritual, formand un adevarat Athos romanesc, cea mai importanta este Manastirea Neamtului. Ce ne face sa credem acest fapt?

In primul rand, importanta ei deosebita in afirmarea vietii noastre crestine si bisericesti, fapt ce s-a evidentiat cel putin de la descalecatul Moldovei si mai ales de la intemeierea Mitropoliei Moldovei, de la a carei recunoastere din partea Patriarhiei ecumenice se implinesc in acest an sase secole.

In al doilea rand, ne-o dovedeste faptul ca numele sau a fost imprumutat intregului tinut in care se afla. Se stie ca nemet in limba slava inseamna mut sau tacut, ceea ce desemneaza tacerea sau isihia in care sihastrii din aceasta vatra de evlavie strabuna se rugau si se straduiau pentru dobandirea desavarsirii duhovnicesti. Incat, luand in considerare cele prezentate, nu cred ca este o exagerare a spune ca spiritul acestei vetre de inchinare a pecetluit de veacuri devenirea tinutului Neamtului, numit de numerosi straini "Tebaida Moldovei". "Athos romanesc sau un Tabor al luminilor vazute cu inima". Insusi fericitul intru adormire patriarhul Ierusalimului Diodor, referindu-se la tinutul Neamtului, asemana Manastirea Neamtului cu o cetate sfanta si un izvor de lumina, unde fiii acestor plaiuri au gasit aparare si intarire duhovniceasca, dar si calauzirea Cuvantului dumnezeiesc care le-a picurat in suflete lumina cea necreata a lui Dumnezeu.

Nu de putine ori, insusi Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a asemanat Manastirea Neamtului cu cetatea Ierusalimului, la care - cum spune si M. Sadoveanu in Fratii Jderi - multi romani au alergat sa ia temei de credinta si de statornica vietuire pe aceasta vatra parinteasca. Daca pentru poporul evreu de pretutindeni, Ierusalimul este simbolul unitatii si al comuniunii, iata ca si poporul roman - ca cel ce s-a nascut crestin - a imprumutat acest simbol al Ierusalimului, pe care l-a atribuit unei vetre de credinta si inchinare. De aceea, Manastirea Neamt este Ierusalimul nostru romanesc, ca simbol al dimensiunii spirituale, pe care s-a cladit fiinta noastra etnica din toate tinuturi romanesti.

Negresit ca aceasta dimensiune nu este conditionata de facto numai de Manastirea Neamt, insa ea - asa cum spune N. Iorga - este simbolizarea lucrarii tacute si nestiute adeseori a vetrelor noastre de inchinare pentru intarirea si afirmarea unitatii noastre romanesti. Anonimii calugari, care, folosindu-se de stravechile cai ale Carpatilor, au carat cu desaga carti de la Manastirea Neamt in Ardeal, in Maramures sau in Bucovina, sunt pentru noi intruchipari ale intelesului cum s-a impletit unitatea de credinta cu cea de limba si de traire romaneasca. Insusi marele poet Eminescu sugera in studiile sale acest inteles pe care nu-l putem ignora fara a ne lipsi de patrunderea tainei legate de supravietuirea noastra in aceasta rascruce a tuturor rautatilor, cum se exprima cu uimire dar si cu amaraciune cronicarul.

Aceste motive m-au determinat ca in acest rastimp al tranzitiilor de tot felul, ce par sa nu duca niciunde, sa incerc aceasta prezentare a periplului spiritual diacronic - adica prin veacuri - a stravechii vetre nemtene, fara de care nu putem intelege multe aspecte din dainuirea noastra romaneasca, precum si "asezarea geografica a acestor vechi ctitorii", care "indreapta luarea aminte si asupra insemnatatii lor ca porti si popasuri sufletesti de legatura si de comuniune cu fratii de aceeasi lege de peste munti". Pentru ca - urmand cele afirmate de Prea Fericitul Parinte Teoctist - fara Manastirea Neamtului si a salbei vetrelor de inchinare strabuna din acest tinut in care stralucesc slavitele ctitorii Bistrita lui Alexandru cel Bun, Tazlaul si Razboienii lui Stefan cel Mare, Varatecul si Agapia, Sihastria si Secu nu putem intelege "preocuparea de capetenie a domnitorilor romani din timpurile anterioare inca, afland in Transilvania nu numai sprijin sau loc de refugiu, ci si zidind pe alocuri biserici, la loc de frunte fiind episcopia de la Vad, intemeiata de Stefan cel Mare. Legatura si comuniune ce avea sa fie intrupata si pecetluita la aceasta deschidere de secol de catre marele voievod Mihai Viteazul, cel ce pentru prima data a reusit sa uneasca pe toti romanii din cele trei Tari Romanesti intr-un singur sceptru".

In concluzie, cei sase sute de ani de la recunoasterea din partea Patriarhiei ecumenice a Mitropoliei Moldovei, ca si cele patru secole de la unirea Tarilor Romane savarsita de slavitul voievod Mihai Viteazul, la a carei implinire manastirile au avut un rol deosebit de important prin manuscrisele si cartile izvodite de monahii sarguinciosi intru raspandirea Cuvantului dumnezeiesc "pre limba cea romaneasca", sunt un motiv in plus pentru a fi scris aceasta inmanunchere de ganduri in memoria celor care au facut din Manastirea Neamt un adevarat Ierusalim al Ortodoxiei romanesti, cu puternice rezonante in intregul cuprins ortodox nord-dunarean, ale caror reverberatii s-au resimtit, in spatiu, pana departe in nordul pravoslavnic, iar in timp pana la noi, asa cum ne convinge recentul simpozion organizat de I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei la Durau sub genericul: "Iluminism si isihasm". Insasi prezenta Cardinalului Vienei, Excelenta Sa Christoph von Schonborn, sublinierile care s-au facut si mai ales noile descoperiri privind influenta curentului paisian asupra teologiei rusesti din secolele al XlX-lea si al XX-lea si in mod special asupra lui F. Dostoievski sunt tot atatea motive de a incerca sa creionam cateva pagini privind cunoasterea lui Dumnezeu si mostenirea paisiana, care sa se constituie - asa cum am spus intr-un modest omagiu adus celor care "au sfintit de-a lungul veacurilor, prin rugaciune si nevointa, acest tinut al Neamtului" - unde neoisihasmul paisian a rodit o reinduhovnicire a vietii noastre bisericesti "incat a devenit un fel de Athos sau Tabor al lumilor vazute cu inima" - cum spune Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Daniel.

1.1. Stralucirile nemtene ale inceputurilor paisianismului

Legaturile Cuviosului Paisie de la Neamt cu monahii de la Poiana Marului, Sihastria Voronei, Dragomirna si Secu, in mare, pot arata - ca o simbolica iradiere spirituala - prestigiul si importanta Manastirii Neamtului, care - ca un adevarat far calauzitor de inchinare si traire ortodoxa si ca loc de practicare a rugaciunii lui Hristos - raspandea in intregul cuprins romanesc, dar si dincolo de acesta pana in indepartatul nord al proslavnicei Rusii, innoitoarea sa influenta. Fara a concura cu Muntele Athos, trebuie spus, ca in Moldova a fost dintotdeauna o puternica traire si practicare a vietii de rugaciune si asceza, dar si o afirmare a unitatii panortodoxe. Aceasta a si dus la alegerea de catre Cuviosul Paisie a Manastirilor Neamt si Secu, dupa plecarea de la Dragomirna. Ele fiind recunoscute ca loc de afirmare a unei adevarate academii panortodoxe, in fata devastatorului curent al luminismului occidental ateu si antibisericesc din punct de vedere spiritual. Aceasta replica paisiana totodata ne ajuta sa intelegem si mai bine rostul Ortodoxiei intr-o Europa care se vrea unita nu numai economic si politic, ci si din punct de vedere religios, cultural si spiritual.

Sunt sugestive cuvintele I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei - citat de Parintele Vasile Nechita intr-o recenta aparitie - ca intr-o Europa unita, Ortodoxia trebuie sa aiba locul pe care-l merita din punct de vedere cultural si spiritual. Daca nu se va tine cont de aceasta realitate a unei Europe crestine, unita si diversa (datorita celor trei ramuri crestine: catolica, ortodoxa, si protestanta), atunci asteptarile omenirii de astazi vor fi in cea mai mare parte dezamagite.

Mircea Eliade si George Uscatescu, inca de acum cateva decenii, atrageau atentia asupra a doua lucruri pe care nu le putem ignora, daca vrem sa nu se repete greselile mileniului pe care l-am incheiat si care a fost un mileniu al despartirilor, dupa cum l-a numit I.P.S Mitropolit Daniel al Moldovei si Bucovinei, in noul mileniu care nadajduim sa fie unul al reconcilierilor crestine.

In lumina acestor nadejdi crestine am dorit sa inscriu aceste cateva pagini inchinate mostenirii paisiene, al carei duh innoitor - prin miscarea ecumenica din secolul al XX-lea - a fost resimtit, fara exagerare, de intreaga crestinatate din moment ce Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, cu prilejul vizitei in Romania (7-9 mai 1999), a tinut sa precizeze doua lucruri: ca Romania este "gradina Maicii Domnului" (de fapt asa a fost numita Moldova de mosii si stramosii nostri, cum arata Parintele arhimandrit Ioanichie Balan in Convorbiri duhovnicesti) si ca Europa trebuie sa respire cu cei doi plamani (crestinismul rasaritean si occidental). De fapt, aceasta din urma expresie apartine teologilor rusi, afirmata la Evanston, in 1954. Am dorit sa fac aceasta subliniere, stiut fiind cat de mult a avut de beneficiat aceasta teologie de innoirea influentei paisiane.

1.2. Rasfrangerile europene ale paisianismului nemtean

Vrem sau nu, trebuie sa afirmam ca Manastirea Neamt a fost un important reper spiritual in Ortodoxia europeana, far si lumina in spiritualitatea acestui continent care in ultimele decenii a incercat sa-si descopere radacinile comune ce se afla atat in Rasaritul cat si in Apusul Europei. Astfel, Manastirea Neamt devine pe rand simbolul ospitalitatii romanesti, al originalitatii trairii noastre ortodoxe si o inconfundabila invitatie la dialog si unitate crestina intr-o lume devastata de secularizare si necredinta, aratandu-ne astfel tuturor si fiecaruia in parte cata dreptate avea fericitul intru adormire patriarhul Justin Moisescu, atunci cand spunea ca unitate fara rugaciune, adica fara aceasta tainica si innoitoare conlucrare a noastra - ca membrii ai Trupului mistic al lui Hristos - cu harul cel necreat al Duhului Sfant nu se va putea realiza unitatea intre crestini si Biserici.

Paginile de fata le-am dorit a fi un smerit prinos de recunostinta pe care am vrut sa-l aduc tuturor celor care au facut si fac, dupa spusele Sanctitatii. Sale Bartolomeu I, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, din tinutul Neamtului si, in mod special, din renumita lavra musatina un simbol de ecumenicitate, incredintandu-ne ca stradania pentru trairea rugaciunii si a credintei, lupta pentru unitate nationala si preocuparea pentru intarirea comuniunii panortodoxe nu ne separa de eforturile pe care le fac crestinii si Bisericile pentru a implini rugaciunea-testament a Mantuitorului nostru Iisus Hristos ca toti sa fie una.

Cred ca este mai mult decat semnificativ faptul ca aceasta contributie vie pentru unitatea crestina este atat de evidenta la acest dublu popas aniversar (religios si national) cu care intram in noul mileniu si care ne determina a reevalua locul, rolul/importanta si contributia Moldovei cea plina de credinta, cum o numeste Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist - el insusi fiu al Moldovei (care de un deceniu si jumatate conduce corabia Bisericii noastre strabune), dar si al manastirilor nemtene - la promovarea dialogului ecumenic.

Prea Fericirea Sa s-a aratat intotdeauna un pastrator al vechilor traditii de traire si inchinare ortodoxa, dar si un vajnic promotor al innoirilor pe care le-au cunoscut manastirile din Moldova si din intreaga Patriarhie Romana, chiar si in ciuda oprelistilor comuniste. Ca fiu al Neamtului si al Bistritei Prea Fericirea Sa mi-a fost un viu indemn de a inchina aceste pagini slavitei ctitorii ale carei inceputuri se pierd in adancimea veacurilor in care s-a zamislit fiinta neamului nostru, cinstitor de Dumnezeu si inchinator in Legea Rasaritului. Cu aceste daruri a raspuns poporul lui Dumnezeu - prin Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist si ceilalti intaistatatori ai Bisericii Ortodoxe Romane - in cele peste opt decenii de stradanii ecumenice pentru unitate crestina si saptezeci si cinci de ani de patriarhat.

Astfel, la inceput de mileniu sau mai bine zis la cumpana dintre milenii, Manastirea Neamt se arata a fi simbolul unui trecut bogat de traire crestina, oglindit de nenumarate impliniri pe care le-a rodit, dar si o adevarata usa ce ni se deschide spre viitor, acest viitor aureolat de speranta si stradania spre unitate crestina, care ne cere o permanenta inaltare duhovniceasca. Hramul Inaltarii Domnului pe care-l are biserica mare, ca si hramurile in cinstea Maicii Domnului pe care le poarta altarele ce au rasarit in jurul ei (Vovidenia, Procovul si Icoana) sunt, fara indoiala, chemari de a lucra pentru aceasta unitate si comuniune in Hristos: O Europa neinduhovnicita nu va putea realiza o adevarata si statornica unitate intre popoarele si natiunile ei, intre Bisericile si inchinatorii lui Hristos, indiferent de confesiunea, cultura sau limba pe care le impartasesc.

Pentru a sublinia trairea care a sustinut aceasta prodigioasa lucrare ecumenica a Bisericii noastre pe taram intercrestin, in care contributia manastirilor noastre - intre care la loc de frunte se afla cele nemtene ca cele care de doua secole au practicat in viata lor de obste Asezamantul Cuviosului Paisie de la Neamt -, va trebui sa prezint mai intai locul si importanta cunoasterii lui Dumnezeu in stradania de vietuire si rugaciune a lui Iisus.

• « Inapoi
• Inainte »