Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Moartea lui Dumnezeu este una din temele centrale nu numai ale filozofiei si ale literaturii occidentale contemporane, dar si ale teologiei insesi. In acesti ultimi ani s-au scris despre moartea lui Dumnezeu mii de pagini, s-au montat piese de teatru, s-au turnat filme.
Parasit de ucenici, Iisus este dus de ostasi si de slujitorii preotilor spre a fi judecat de Sinedriu. Sinedriul, sau Sanhedrinul, reprezenta la acea vreme instanta suprema care judeca pricinile dintre evrei, precum si diferendele de natura religioasa. Hotararile Sanhedrinului nu erau
Vorbea adeseori despre moarte. O aştepta. Nu avea pur şi simplu simţământul că va sosi odată ceasul în care va muri, ci-l trăia ca şi cum aceasta s-ar petrece în orice clipă. Avea totdeauna înaintea ochilor A Doua Venire a lui Hristos şi Judecata Lui cea nemitarnică. Şi cuvântul pe...
Intr-un articol publicat acum cativa ani, intr-o revista engleza si intitulat Lumea ca dar sacrament al iubirii lui Dumnezeu, am subliniat caracterul pozitiv al lumii, manifestare a iubirii lui Dumnezeu fata de oameni
Precum bine se stie, postul este retinerea totala sau partiala de la anumite alimente si bauturi, pe un timp mai lung sau mai scurt, in scop religios-moral. Aceasta retinere de la mancari si bauturi trebuie insa insotita si de retinerea de la ganduri, pofte, patimi si fapte rele, ceea ce
Saptamina Mare, ultima saptamina a Postului Pastelui mai este numita si Saptamina Patimilor si are menirea de a pregati credinciosii pentru Inviere. Zilele de luni si marti din Saptamina Patimilor
In legatura cu articolul purtand titlul Fratele Patriarhului trece la catolicism, aparut sub semnatura domnului Gerhald Ernst in saptamanalul Adevarul de Duminica din 6 iunie 2010, facem urmatoarele precizari
La 16 noiembrie 1903 se nastea la Vladeni, judetul Brasov, cel mai mare teolog ortodox contemporan, parintele Dumitru Staniloae. De la acel moment, acum, in luna noiembrie, aniversam 110 ani de la nasterea sa, ceea ce ne ofera ocazia sa evocam personalitatea si opera marelui nostru teolog. Astazi...
Dragos Alexandrescu s-a nascut la 16 ianuarie 1924 in orasul Constanta. Atractia pentru arta sunetelor s-a produs in sanul familiei, tatal sau (Aurel) canta la vioara si chitara, iar mama sa (Maria Moldova) avea o pasiune pentru pian si canto. Primele cunostinte muzicale didactice le-a dobandit sub...
Dragos Alexandrescu s-a nascut la 16 ianuarie 1924 in orasul Constanta. Atractia pentru arta sunetelor s-a produs in sanul familiei, tatal sau (Aurel) canta la vioara si chitara, iar mama sa (Maria Moldova) avea o pasiune pentru pian si canto. Primele cunostinte muzicale didactice le-a dobandit sub...