De multe ori, pe ilustratia unei carti, pe fresca unei biserici sau in carti de teologie, gasim sintagma: Hristos - Noul Adam. Adam (cel vechi) este primul om creat de Dumnezeu. Hristos este Cel dupa al Carui Chip a fost creat omul. Adam a cazut din raiul unde fusese pus de Ziditorul sau si, astfel, intreaga omenire zamislita din coapsele sale a cunoscut, pe pamant, suferinta si moartea. Hristos a biruit moartea si a deschis portile raiului dand sens pamantestilor suferinti.

Vechiul Adam si Noul Adam sunt doua repere pentru noi, crestinii: luam aminte la primul, la greseala facuta de el, si cautam sa urmam exemplul celuilalt.

Indiferent din ce punct de vedere i-am compara, nu putem decat sa constatam ca Adam a fost un privilegiat. Nasterea acestuia s-a facut direct din mainile lui Dumnezeu, care a „luat tarana din pamant“ si a suflat in fata lui „suflare de viata“. Dupa cum putem deduce din referatul biblic al Genezei, avea o varsta matura. Iisus, pe de alta parte, S-a nascut dintr-o smerita fecioara din Nazaret, fiind un prunc la fel ca oricare alt prunc nascut pe fata pamantului: firav, avand nevoie de ocrotire, urmand a creste ani de zile pana sa ajunga la maturitate.

Lui Adam i-a adus Dumnezeu toate „fiarele campului“ si toate „pasarile cerului“, carora le-a dat nume, ca unul ce era stapan asupra lor. Pruncul Iisus a avut nevoie de mila animalelor din ieslea neprimitorului Bethleem, care, cu rasuflarea lor, I-au oferit caldura de care avea nevoie.

Pentru Adam, Dumnezeu a sadit o gradina in eden, in care l-a pus spre a se hrani din toate roadele, mai putin din cele ale pomului cunostintei binelui si raului. Lui Iisus I-a fost oferita ieslea in care animalele isi afla hrana, intr-un spatiu in care traiesc, indeobste, cei mai saraci oameni de pe pamant.

Unul a primit raiul, celalalt, ieslea. Nu este o nedreptate aici? Nu se vor simti unii indreptatiti sa se sminteasca de „tratamentul“ diferentiat pe care Il aplica Dumnezeu-Tatal celor doi? Adam se bucura de dragoste fiasca, in timp ce Iisus patrunde in lume ca ultimul dintre robi. Sa fie oare Dumnezeu-Tatal atat de crud cu propriul (si Unicul) Sau Fiu?

Aparent, inexplicabila atitudine a lui Dumnezeu nu este decat expresia iubirii jertfelnice pe care El o poarta tuturor oamenilor. A nu te cruta pe tine insuti in numele iubirii pentru o persoana e o jertfa mare; insa cea mai mare jertfa pe care o poate face cineva este aceea de a-si jertfi propriul copil. Durerea pe care o suferi tu insuti este incomparabil mai mica decat cea pe care o resimti cand iti vezi jertfit copilul, mai ales daca e singurul tau copil. Mamele pruncilor ucisi de Irod nu puteau fi consolate nicicum si ar fi preferat de o mie de ori sa fie ele insele ucise, decat sa asiste la uciderea celor smulsi cu forta de la sanul lor.

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau lumii pentru ca lumea sa fie data apoi in mana Fiului. Cel ce vine smerit printre oameni, inca din primele ore de viata infruntand greutati si lipsuri, va veni la sfarsitul lumii in plinatatea slavei, schimband ieslea cu tronul de imparat. Cel ce plange cautand infometat sanul iubitei lui mame, cu voce ca a tunetului va face Judecata tuturor la sfarsit, facand parte celor flamanzi de dreptate.

Nu este pilda mai mare si mai miscatoare in intreaga istorie a omenirii decat sa vezi pe Cel Care Se imbraca cu cerul precum cu o haina, fiind infasat in scutece modeste. Nici macar secularizarea nu poate alunga din societate sarbatorirea acestui moment de alianta intre cer si pamant. Unii au incercat (si chiar au reusit) sa-l transforme pe Mos Craciun in Mos Gerila sau sa deturneze Craciunul in zona comerciala. In Statele Unite s-a pus chiar problema de a inlocui orice nuanta crestina din vocabularul sarbatorii.

Probabil ca aceasta sarbatoare (decisiva in istoria mantuirii omului) va mai cunoaste si alte desfigurari. Dar un lucru e cert: nu va putea fi eliminata niciodata. Pana la sfarsitul veacurilor va strabate, la fiecare 25 decembrie, un fior, nedeslusit pentru multi, care va umple sufletele de bucurie, mila si speranta. Si, in noaptea luminoasa a Craciunului, se va mai gasi, cu siguranta, cineva care, dand la o parte beteala si cadourile, sa buchiseasca literele unei pagini ingalbenite de vreme pe care scrie: „Hristos nu S-a nascut in rai, ci aici, pe pamant. A venit intre ai Sai si ai Sai nu L-au primit. Ei L-au uitat, dar El inca le mai colinda inimile. Lerui, ler“.

pr. Constantin STURZU

.