Părintele arhimandrit Cleopa Ilie, starețul Mănăstirii Sihăstria, va fi canonizat, cu titulatura: Sfântul Cuvios Cleopa de la Sihăstria, cu cinstire în ziua de 2 decembrie. Părintele Cleopa s-a născut pe 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa, judeţul Botoşani şi a trecut la cele veşnice pe 2 decembrie 1998.

Ne-am întristat, fireşte, aflând că încă un mare părinte din lumea Ortodoxiei a plecat dintre noi, tocmai acum, când este atâta nevoie de călăuze sigure pe calea mântuirii.
Nu de mult plecase părintele Paisie Atonitul. La începutul acestui an ne-a părăsit părintele Efrem de la Catunachi - Athos, iar acum, de curând, părintele Cleopa de la Sihăstria - România. Dar nu este altă cale. Părintele Cleopa trecuse de mult vârsta psalmistului, avea 86 de ani, şi Domnul l-a chemat întru bucuria şi odihna Sa, iar nouă ne-a rămas, cum zice apostolul, datoria să-l pomenim şi să-i urmăm credinţa.

Numele părintelui Cleopa din Mănăstirea Sihăstria - România trecuse demult hotarele ţării. Era cunoscut nu numai în ţările ortodoxe, ci în toată lumea creştină. Străinii, îndeosebi ortodocşii, când veneau în România, nu se putea să nu treacă şi pe la Sihăstria, ca să-l vadă şi să-l audă pe părintele Cleopa. Ierarhi, teologi, intelectuali, monahi şi oameni simpli treceau pe la părintele Cleopa şi toţi plecau folosiţi de chipul cuvios şi sfătos al părintelui, de cuvântul său duhovnicesc cu care îi mângâia pe cei încercaţi. Sfătuia şi lămurea nedumeriri, îi îndruma pe cei tineri, dar mai ales îi uşura de povara sufletească a păcatelor prin sfânta spovedanie.

Şi pentru că viaţa celor ce bine şi-au sfârşit călătoria pământească este plină de învăţă-minte, se cade să stăruim puţin asupra vieţii marelui părinte plecat dintre noi.

Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912 în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, în nordul Moldovei, dintr-o familie de ţărani credincioşi, Alexandru şi Ana Ilie, cu 10 copii, dintre care trei vor îmbrăţişa viaţa călugărească, iar mai la urmă şi mama Ana va deveni monahia Agafia. Duhovnicul Paisie din schitul Cozancea, cunoscut familiei, îl va îndruma pe tânărul Constantin, că aşa îi era numele de botez, spre viaţa călugărească din Mănăstirea Sihăstria, unde va merge în anul 1929, iar în anul 1937 va primi tunderea monahală, luând numele de Cleopa.

In vremea aceea, Sihăstria era un schit modest din preajma Mănăstirii Secu, judeţul Neamţ, de care depindea, având o bisericuţă şi un corp de chilii pentru puţinii săi vieţuitori. Dar avea un stareţ vrednic, schimonahul Ioanichie Moroi, care făcuse deja un stadiu duhovnicesc la Sfântul Munte Athos şi pusese în Sihăstria rânduială aspră, ca în sihăstriile Athosului. Intre sfaturile sale, stareţul Ioanichie spunea mereu ucenicilor săi: „Frate, ia aminte de sine, păzeşte-ţi mintea şi nu uita pe «Doamne Iisuse»".

In Sihăstria, după un timp de osteneală în ascultările obşteşti, tânărul monah Cleopa a fost rânduit cioban la stâna schitului, ascultare pe care a îndeplinit-o vreme de 6 ani. In liniştea şi în mijlocul frumuseţilor naturale, unde îşi păştea oile, pe lângă treburile ciobăneşti, părintele Cleopa îi era nelipsită o carte cu scrieri duhovniceşti - Vieţile Sfinţilor, Patericul, Scara Sfântului Ioan Scărarul ş.a. - pe care le-a citit şi răscitit de multe ori; şi fiind înzestrat de Dumnezeu cu o memorie excepţională, le ştia aproape pe de rost. Şi nu numai că le ştia, dar avea şi acest dar de a le povesti frumos şi altora, nu numai ca "din carte, ci ca şi cum el însuşi ar fi trăit acele vremi. Astfel, îndată s-a făcut cunoscut tuturor din obşte, iar când stareţul Ioanichie a murit, el a fost ales de toată frăţimea ca stareţ la Sihăstria. A fost îndată hirotonit preot şi duhovnic al obştii, ascultare pe care a avut-o până la moarte, timp de 60 de ani.

Ca stareţ şi duhovnic, părintele Cleopa a sporit din putere în putere, ducând o viaţă de aspră nevoinţă călugărească. Numărul monahilor dornici să intre sub povăţuirea sa a crescut, ba chiar a fost trimis de stăpânirea bisericească cu un număr de 30 de monahi la Mănăstirea Slatina, care avea puţini monahi. Dar nu a stat mult, ci a revenit la Sihăstria, unde a încredinţat treburile gospodăreşti unui vrednic ucenic al său, iar el a rămas numai cu grija duhovnicească a obştii şi a credincioşilor, care tot mai mulţi veneau pentru sfat şi spovedanie la părintele Cleopa.

In timpul prigoanei comuniste, când mulţi monahi au fost izgoniţi din mănăstiri, părintele Cleopa a stat o vreme, între anii 1955-1964, ascuns prin pădurile nesfârşite din preajma Sihăstriei sau prin casele unor credincioşi devotaţi. Revenind în obşte în 1964, părintele Cleopa şi-a continuat lucrarea sa de povăţuire a monahilor din obşte şi a credincioşilor care-l asaltau.

Care era programul de lucru al părintelui Cleopa? După ieşirea de la Sfânta Liturghie, dimineaţa, avea rânduiala de chilie: rugăciune, îndeletnicire cu cititul şi scrisul.

Credincioşii, care veneau zilnic, îl aşteptau într-o odaie anume, aşezată în preajma chiliei, unde el mergea după-amiază. Preoţi, călugări din diferite mănăstiri, mame cu copii, credincioşi dornici de cuvânt puneau întrebări, cereau sfaturi, însemnându-şi cu grijă răspunsurile primite. In general, problemele se discutau public, liber, spre folosul tuturor. Problemele duhovniceşti şi cele cu caracter personal le lăsa la urmă. Convorbirile ţineau ceasuri întregi, până seara târziu. Era o adevărată şcoală de catehizare, de îndrumare împotriva păcatului, împotriva prozelitismului sectar, pentru întărirea credinţei ortodoxe.

In timpul comuniştilor, când orice fel de adunare era strict interzisă, o astfel de activitate era suspectă şi strict supravegheată. Printre credincioşii care veneau la părintele Cleopa regulat se strecura şi câte un securist, venit anume să audă ce grăieşte şi să înregistreze predicile lui. Dar nu o dată se întâmpla ca însăşi securiştii să ceară mai discret sfatul părintelui pentru necazurile pe care le aveau în familie şi să vorbească cu admiraţie despre darul duhovnicesc al părintelui Cleopa. în povăţuirile sale, părintele Cleopa nu avea anume învăţături personale, ci vorbea din experienţa proprie şi din cuvintele Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, pe care le ştia bine.

„Fraţilor - zicea el între altele -, sfinţii şi cuvioşii părinţi ai Bisericii noastre ortodoxe sunt pentru noi icoane vii de urmat pe calea mântuirii. Suntem datori să-i cinstim şi să le urmăm după putere rugăciunea, postul, sfinţenia vieţii, smerenia, răbdarea, blândeţea, mila, sfatul, jertfa. La fel, să urmăm şi viaţa curată şi binecuvântată a părinţilor noştri trupeşti care ne-au născut şi a părinţilor duhovniceşti care ne-au unit cu Hristos şi ne-au îndrumat pe calea mântuirii."

„Lumea şi tinerii din viaţa noastră se vor mântui numai dacă vor călători între aceste două ziduri: frica de Dumnezeu şi cugetarea la moarte. Să nu uităm niciodată că Dumnezeu de-a pururi este de faţă înaintea noastră în tot ceea ce facem şi că negreşit într-o zi vom muri şi vom da socoteală amănunţit de tot ceea ce am făcut în viaţă."

Pe monahii care veneau să-i ceară sfat îi îndemna să se spovedească des, săptămânal, şi să ţină cu scumpătate cele făgăduite, curăţenia, sărăcia şi ascultarea, fără de care monahul nu se mântuieşte.

„Condiţiile mântuirii - zicea iarăşi părintele - sunt simple, pe înţelesul tuturor. Acestea sunt: să avem faţă de Dumnezeu inimă de fiu, adică să-L iubim şi să ascultăm de El cum ascultă un fiu bun de tatăl său; faţă de aproapele să avem inimă de mamă, adică să avem milă faţă de toţi oamenii, fără deosebire, şi să-i ajutăm după putinţă, sufleteşte şi trupeşte, la cele de nevoie. Iar faţă de noi să avem inimă de judecător, adică necontenit să ne judecăm pe noi înşine, socotindu-ne mai păcătoşi decât toţi oamenii."

O parte dintre aceste învăţături simple şi practice părintele Cleopa le-a strâns şi publicat în câteva volume - predici pentru credincioşi şi pentru monahi, îndrumări pentru spovedanie ş.a. -, iar pe altele unii dintre ucenicii săi le-au consemnat într-o serie de caiete intitulate Ne vorbeşte Părintele Cleopa, care sunt mult căutate de credincioşi.
Alături de dărnicia cuvântului duhovnicesc, părintele Cleopa era şi mult milostiv. Nu era om sărac sau necăjit care, trecând pe la Sihăstria, să nu primească ajutor: bani, haine, alimente, iar la temelia multor biserici din satele sărace stau bani primiţi de la Sihăstria.

Intre toate aceste osteneli, darul cel mai de preţ pe care i-a avut părintele Cleopa a fost acela de părinte duhovnicesc, de duhovnic, de adânc cunoscător al sufletului omenesc. Arhierei, stareţi de mănăstiri, credincioşi din toate straturile sociale veneau şi se spovedeau la părintele Cleopa, care ca un iscusit doctor sufletesc ştia să pună diagnosticul şi să trateze bolile sufletului omenesc. Iată ce mărturiseşte un preot, profesor de teologie, care s-a spovedit la părintele Cleopa: „Când m-am spovedit pentru prima oară, părintele Cleopa a rostit deasupra capului meu, timp de o jumătate de ceas, atâtea păcate posibile încât m-a uluit... Şi ştiu că nu mai rămăsese în mine mai nimic, dar tocmai de aceea mă simţeam aşa de uşor că aş fi putut să zbor până la cer..."

In aceste vremuri de cumplite încercări: comunism, cataclisme, sărăcie, inundaţii, cutremure etc, mii de suflete împovărate, ajunse în pragul deznădejdii, s-au uşurat şi întărit trecând pe sub epitrahilul părintelui Cleopa.

Toată această osteneală stăruitoare şi îndelungată a părintelui Cleopa a dat rod îmbelşugat. Modestul schit de altădată al Sihăstriei a devenit acum una dintre cele mai de seamă mănăstiri ale ţării. Alături de vechea bisericuţă se înalţă o mare catedrală, târnosită chiar în acest an de doi patriarhi: patriarhul ecumenic Bartolomeu I şi Teoctist, patriarhul României. Corpuri de chilii frumoase şi bine dotate adăpostesc cea mai mare obşte monahală din ţară, de aproape 150 de monahi şi fraţi, sau pot găzdui persoane oficiale la cel mai înalt nivel. Mănăstirea are o editură proprie, condusă de un vrednic ucenic al părintelui Cleopa, arhim. Ioanichie Bălan, care, pe lângă altă mulţime de cărţi de zidire sufletească pentru credincioşi, a publicat întreaga serie de 12 volume cu Vieţile Sfinţilor. Pe de altă parte, mulţime de mănăstiri şi schituri din Moldova stăreţite de ucenici ai părintelui Cleopa se află în plină creştere şi înflorire.

Oprindu-ne aici, la aceste puţine însemnări, este firesc să ne întrebăm prin ce minune smeritul fiu de ţăran de altădată, fără şcolire la şcoli înalte, a ajuns la înălţimea părintelui duhovnicesc care a fost părintele Cleopa.

Viaţa din familia de ţărani credincioşi şi-a pus definitiv pecetea pe cei şapte ani de acasă. Credinţa şi evlavia insuflate de evlavioasa mamă Ana nu l-au părăsit niciodată.

Apoi, la mănăstire, intrând sub povăţuirea unor desăvârşiţi părinţi duhovniceşti, Ioanichie şi Paisie, a sporit din putere în putere şi talanţii pe care îi dăruise Dumnezeu, memoria excepţională şi darul cuvântului frumos, i-a înmulţit însutit printr-o străduinţă personală neîntreruptă. Bunul Dumnezeu dă fiecărui om la naştere şi prin botez o mare bogăţie latentă de daruri, care aşteaptă să fie puse în lucrare şi care, cel mai adesea din ignoranţă şi nepăsare, rămân ca un preţios capital nefolosit.

Pe lângă amintirea unei frumoase şi desăvârşite icoane a unei persoane duhovniceşti, pe lângă preţioasele învăţături pe care le-a lăsat, părintele Cleopa, cu mersul mereu ascendent al vieţii sale, ne dă o mare lecţie de viaţă creştină, viaţă de familie creştină autentică, o bună povăţuire a obştii creştineşti şi o îndrumare temeinică a tineretului. Acestea sunt bunurile cele mai de preţ ale unei ţări şi calea cea mai sigură pentru prosperitatea şi înflorirea ei.

Ieromonah Petroniu Tănase

Icoane smerite, Editura Bizantina

Cumpara cartea „Icoane smerite”

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: