- Cum putem iubi pe cineva care permanent vrea să ne facă rău? Cum am putea depăşi acea barieră care ne împiedică să-l iubim şi pe acel ultim om pe care am vrea să-l vedem aproapele nostru?
- Tot cu gîndul la Hristos. Toate să se facă cu mintea îndreptată spre Hristos. Să ne întrebăm cum îl vede Hristos pe acest om rău din faţa noastră. Pentru că eu îl văd aşa cum îl văd. Şi cum îl vede Hristos? Nu ştim cum îl vede, dar a murit pentru el.
Să ne aducem aminte, atunci cînd sîntem chinuiţi de gînduri rele asupra aproapelui, că şi pentru acesta a murit Hristos. Acesta este gîndul pe care ni-l propune Apostolul Pavel atunci cînd vrea să ne izbăvească de judecată. "Cine eşti tu - zice Apostolul - ca să judeci sluga altuia?" Sau: "Ia seama să nu sminteşti pe fratele tău mai mic pentru care a murit Hristos!"
Gîndul acesta este cel mai adînc, pentru că înşişi apostolii îl aveau şi el stă înaintea a toate: să ne aducem aminte că pentru acest om rău, păcătos, a murit Hristos.
Acelaşi Apostol Pavel ne invită să medităm şi asupra faptului că Hristos a murit pentru noi pe cînd noi încă eram păcătoşi. Adu-ţi aminte că a fost vreme în care tu nu L-ai cunoscut pe Hristos, pentru că, deşi am crescut într-o familie credincioasă, fiecare dintre noi, uitîndu-se în urmă, vede cîte neajunsuri, cîte confuzii a avut în mintea sa în drumul către perceperea dreaptă a lui Dumnezeu. Şi, cu toate acestea, tu îl iubeai pe Dumnezeu, veneai înaintea Lui, te rugai, plîngeai, primeai iertare, te bucurai şi-ţi părea că ai tot ce-ţi trebuie. Dar de la o vreme descoperim cît de nedesăvîrşiţi eram noi: credeam tot felul de ciudăţenii. "A, eu credeam că Maica Domnului s-a născut prin coastă../' sau "eu credeam cutare sau cutare lucru..." Şi, cu toate acestea, Dumnezeu căuta spre tine. Făceai o grămadă de fapte păcătoase despre care credeai că sînt bune, şi Dumnezeu te ierta.
Aşa să vezi şi pe aproapele tău: că, dacă săvîrşeşte vreo greşeală, o face din neştiinţă şi că Dumnezeu îl judecă în această neştiinţă, şi că vede ceea ce tu nu vezi. Şi aşa cum te vedeai pe tine cînd aveai atîtea lipsuri - dar dacă te-ai fi văzut de-a lungul vremii ieşind din labirinturile neştiinţei şi ale neputinţei, te-ai fi osîndit -, aşa să judeci şi pe aproapele.
Aşadar, să nu uităm că Dumnezeu îl iubeşte pe fiecare în starea în care este şi cunoaşte despre fiecare dintre noi lucrurile pe care noi nu le ştim, pentru că noi judecăm la arătare, iar Dumnezeu judecă cele de taină, vede şi pocăinţa viitoare pe care noi nu o vedem. In acest fel să ne apropiem de oamenii din faţa noastră, de oamenii care nu ne plac, care ne irită, ne tulbură, ne nemulţumesc: întrebîndu-ne întotdeauna ce gîndeşte Hristos despre acest om şi spunîndu-ne că Hristos a murit pentru el şi prin aceasta Şi-a arătat desăvîrşita dragoste pe care o are şi pentru tine, şi pentru el.
Ce să facem dacă vrem să iertăm, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a făcut respectivul om?
- Este luptă, nu putem ierta de la început. Dar dacă avem această lucrare, Dumnezeu prin harul Său ne ajută. Vedem cît de greu este să ierţi, pentru că este greu, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodată pot spune: „Ei, mare lucru să te mîntuieşti aşa, la urmă spun şi eu, iaca, i-am iertat şi mă mîntuiesc." Dar cei care au această nevoinţă ştiu cît de greu este. Tocmai de asta nu era chiar atît de simplu ce ne spunea Părintele Selafiil: "Inainte de somn iartă pe toţi şi spune: Doamne, eu i-am iertat, şi Tu să mă ierţi. Şi Dumnezeu te mîntuieşte!"
A ierta este o lucrare permanentă. Iară şi iară căutăm motive pentru care să-l îndreptăţim pe cel din faţa noastră: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educaţie altcumva decît a mea, nu l-am înţeles eu corect, am fost eu obosit şi tulburat... Să luăm vina asupra noastră. Acesta este un exerciţiu duhovnicesc prin care ne desăvîrşim.
Deci să nu ne tulburăm, că nimeni nu poate ierta dintr-odată. Dacă ar fi aşa de simplu, n-ar mai sta această poruncă în mijlocul Evangheliei, n-ar mai făgădui Dumnezeu împărăţia pentru un gînd pe care noi l-am putea dobîndi atît de uşor. Este osteneală. Dar, prin exerciţiu, dacă tot timpul vom căuta aceasta, vom reuşi.
Iubirea, spune Sfîntul Siluan Athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. Să ne obişnuim să gîndim frumos, să ne obişnuim să alungăm gîndurile rele, să nu le credem. Şi atunci putem deveni ucenici adevăraţi ai lui Hristos, pentru că El a zis: "Intru aceasta vor vedea oamenii că sînteţi ucenici ai Mei, dacă veţi avea dragoste între voi." Aşa că, prin osteneală, prin eforturi lăuntrice, ajungem la această măsură.
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
Fragment din cartea "A iubi inseamna a ierta", Editura Cathisma
Cumpara cartea "A iubi inseamna a ierta"
-
Sa fii om al lui Dumnezeu
Publicat in : Credinta -
Iertarea aproapelui
Publicat in : Pilda zilei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.