Crăciunul românesc aproape că nu poate fi conceput fără porc. Pregătirea Sărbătorilor nu implică atât căutarea darului spiritual, cât umplerea mesei, pe cât posibil cu „porcării” . Astfel, precum evreii de pe vremea lui Moise, care idolatrizau un viţel de aur, românii au suit, chiar şi în statistici, porcul pe soclu, şi i se închină, spre umplerea pântecelui, transformat sistematic în Dumnezeu.
În statistici, „porco-cidul” (versiunea guiţată a genocidului) sună rotund: 1 milion de porci sunt sacrificaţi pe altarul lui Noel şi băgaţi în intestinele naţiei majoritar creştine, reprezentând o şeptime din consumul anual (7 milioane). Cu toate acestea, suntem la jumătatea faţă de media europeană. Probabil, e un joc al statisticii: românii mai ţin şi oarece post înainte să se arunce asupra şoricului din bătătură, în vreme ce europenii îl consumă constant. Plus că mulţi români nu-şi permit să cumpere cât visează.
Cifrele n-ar fi aşa de îngrijorătoare, dacă n-ar trăda o tendinţă de desacralizare a Sărbătorilor. Astfel, de Crăciun, doar 20% dintre români îşi doresc daruri spirituale, restul aşteptând ca Moşul pântecos să le pună sub brad bunuri materiale. Banii sunt cei mai aşteptaţi (23-24% funcţie de vârstă), apoi telefoanele mobile (7%, cu creştere până la 20% pe segmentul tinerilor), tabletele (4,2%), televizoarele (4%) şi hainele (3,7%).
Evident, trăind într-o lume materială şi purtând trup, avem nevoie şi de lucruri materiale. Nu le contest folosul şi fundamentul. Mai ales că tăierea porcului, în mediul rural, era (şi încă mai este) o operaţiune care îţi asigura proteină pentru toată iarna. Dar mi se pare că încep să fie folosite fără înţelepciune, dezechilibrat şi pătimaş, ca pe vremea lui Moise. Pe atunci, poporul ales, plictisindu-se de Legea lui Dumnezeu, a idolatrizat un viţel de aur. Astăzi, poate la fel de plictisiţi, creştinii lui Hristos tind să se închine porcului, coşului din hipermarket (transformat şi el în templu al consumismului) şi darurilor de sub brad, uitând se Sărbătoritul care naşte Sărbătoarea. Ceea ce nu-i bine, pentru că apar nişte deformări spirituale.
Deşi masa de Crăciun îşi are originea în agapa frăţească de după Liturghie, ea tinde să devină azi mult mai importantă decât ieslea Naşterii Pruncului Sfânt. Se fac daruri, dar se dăruie mai mult din obligaţie şi interes decât din dragoste de săraci.
Sfântul Altar al Cărnii şi Sângelui Hristic este înlocuit, treptat, în ritm postmodern, de masa umplută cu cărnuri şi băuturi. Iar bucuria colindului tinde să devină hăhăială distractivă comercială.
Aş fi foarte curios câţi români mai ştiu ce sărbătorim exact de Crăciun. . .
(Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Despre autor
Parintele Eugen Tanasescu
Senior editor
184 articole postate
Publica din 08 Ianuarie 2026
-
Sfantul Ignatie, nu Ignatul porcilor
Publicat in : Editoriale -
Sacrificarea porcului de Ignat
Publicat in : Ignat -
Povestiri de Ignat
Publicat in : Ignat -
Ignatul
Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii -
Sfantul Ignatie Teoforul
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.