Crezul - Simbolul Credintei
In pragul aducerii Jertfei Euharistice, ceremonialul Sfintei Liturghii urmareste deci sa promoveze pe o noua treapta dispozitia religios-morala a participantilor la oficiul ei, si anume printr-un act simbolic de manifestare a iubirii reciproce si printr-un act demonstrativ de marturisire a dreptei credinte.
Fara comuniunea dragostei si a credintei, traite sincer in inima si dovedite prin fapte, ei nu pot fi "una" (Ioan 16, 11, 21, 22) si nu pot intra in unitatea mistica a Trupului lui Hristos, prin impartasire.
Imnul "Pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh." se poate considera de fapt numai ca un motto rezumativ si introductiv la marturisirea completa de credinta, prin recitarea simbolului dogmatic, care este anuntata de diacon prin strigarea: "Usile, usile! Cu intelepciune sa luam aminte!", cand se deschide perdeaua sfintelor usi.
Odinioara, aceasta propozitie liturgica se va fi marginit numai la prima ei parte ("Usile, usile"), prin care, probabil, diaconii si ipodiaoonii de la usi erau facuti atenti sa ia masuri pentru inchiderea si paza intrarilor in biserica.
Partea finala, "Cu intelepciune, sa luam aminte", reprezinta desigur o completare ceva mai tarzie, pentru a face atenti pe credinciosi asupra recitarii Simbolului credintei. Este deci un contrasens istoric explicarea aplicata de Nicolae Cabasila formulei de astazi, si anume ca "preotul ne indeamna sa deschidem toate usile, adica gurile si urechile noastre" invataturii despre Dumnezeu, adevarata intelepciune, cuprinsa in simbol, graind-o si ascultand-o necontenit, cu luare-aminte si cu concentrare.
In vechime, Bisericile din Rasarit isi aveau fiecare marturisirea lor de credinta. Aceasta nu gasea intrebuintare liturgica decat de cateva ori pe an, si anume la Pasti, la Cincizecime si la Epifanie sau Teofanie, adica la Nasterea si Botezul Domnului, cand catehumenii trebuiau sa o rosteasca cu ocazia botezului lor.
Recitarea regulata a Simbolului de credinta in Liturghie a fost inaugurata mai intai in Antiohia, de patriarhul monofizit Petru Gnafeus (Fullon), spre finele veacului al V-lea (471). Obiceiul acesta de a se recita la fiecare Liturghie marturisirea de credinta niceo-constantinopolitana s-a generalizat in intreaga Biserica Bizantina, in veacul urmator, si anume in urma hotararii patriarhului constantinopolitan Timotei (512-518), reprezentand semnul de recunoastere al crestinilor ortodocsi.
Propriu-zis deci Crezul nu este o piesa primitiva in Liturghie. Desi Crezul nu cuprinde nici o mentiune expresa referitoare la Sfanta Jertfa euharistica, nu se poate spune totusi ca el este strain sau fara vreun fel de legatura cu ritualul ei. Caci se poate lesne observa ca in centrul Simbolului de credinta stau articole in care marturisim opera Sfintei Treimi pentru mantuirea noastra, Care, din nesfarsita Sa iubire de oameni, a trimis pe Unicul Fiu al Tatalui ceresc spre a ne rascumpara si a ne impaca cu Dumnezeu, impartasirea noastra de roadele mantuirii indeplinindu-se sub actiunea Sfantului Duh.
In parte, unele amanunte ce au urmat dupa Jertfa Domnului sunt chiar simbolizate prin actiunea ce se desfasoara in altar, in timp ce se rosteste marturisirea de credinta.
Astfel, preotul ridicand "aerul" de pe sfintele daruri, il clatina deasupra lor, simbolizand prin aceasta cutremurul ce s-a petrecut la invierea Domnului, cand ingerul a ridicat piatra de pe mormant. De aceea, dupa articolul al cincilea al Simbolului ("Si a inviat din morti a treia zi.") inceteaza clatinarea "aerului", care este intocmit si pus de o parte.
Recitarea Simbolului reprezinta deci inca un moment de concentrata meditatie si de pietate adanca in legatura cu actul mantuirii noastre, care va fi actualizat imediat in ritualul Sfintei Jertfe.
Desi de fapt Simbolul credintei rezuma in general punctele esentiale ale credintei crestine-ortodoxe, referitoare la fiecare din persoanele Sfintei Treimi, la Biserica, la Sfintele Taine (Botez) si la viata viitoare, totusi nu este greu sa se observe ca, asa precum sublinia Sfantul Gherman I al Constantinopolului, "s-a oranduit sa se spuna dumnezeiescul Simbol al credintei ortodoxe ca din el sa cunoasca toti ca Unul din Sfanta Treime, Fiul, cel Unic-Nascut si Cuvantul Tatalui celui fara de inceput, S-a facut om pentru mantuirea noastra, intrupandu-Se din Sfanta Fecioara, rastignindu-Se, ingropandu-Se si inviind.
Noi marturisim ca El a indurat suferintele in ceea ce priveste trupul, dar ca Dumnezeirea S-a pastrat in afara de suferinta. In acelasi timp marturisirea credintei a fost randuita ca, prin pronuntarea acestui dumnezeiesc simbol, cei nestiutori si neinvatati sa cunoasca de-a pururea cele ce s-au dat pe fata ale tainei credintei, care nu sunt interzise urechilor noastre".
Intercalarea Simbolului de credinta in Liturghie nu contravenea de altfel in nici un fel spiritului ei. Marturisirea credintei religioase crestine prin formulele dogmatice in Simbol este, desigur, un act de cult, prin recunoasterea solemna a existentei lui Dumnezeu, a insusirilor si a operei Lui. In acest sens accentua Sfantul Chiril al Ierusalimului ca "felul cinstirii lui Dumnezeu consta din aceste doua lucruri: dogme pioase si fapte bune".
Fara indoiala, Crezul nu este o compozitie poetica in felul rugaciunilor si al imnelor destinate prin natura lor a fi cantate in slujba divina, ci o marturisire a convingerilor religioase ale Bisericii, stabilite in formule dogmatice, menite a fi declarate sau a fi afirmate oarecum demonstrativ.
De aceea, pentru forma de rostire a Simbolului de credinta, este proprie cursivitatea obisnuita a vorbirii solemne, iar nu cantarea, cum se stabilise practica in Biserica Apuseana din evul mediu si cum se incearca pe alocuri si de unele coruri din bisericile noastre.
Regulile din Liturghierul Bisericii Ortodoxe prescriu insa ca slujitorii sa rosteasca in sine Crezul in acelasi timp cu credinciosii, gasindu-se astfel uniti "intr-un gand" cu comunitatea, asa cum a rasunat mai inainte strigarea diaconului.
Idealul este deci ca credinciosii sa-l rosteasca in comun, cu voce tare, ca odinioara, asa cum se practica inca in unele Biserici Ortodoxe nationale. Pe langa satisfacerea unui interes catehetic, se realizeaza astfel si comuniunea prin cuvant a asistentilor - la Sfanta Liturghie.
Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu
-
Sfanta Liturghie a Darurilor mai inainte sfintite
Publicat in : Viata liturgica -
Sfanta Liturghie
Publicat in : Viata liturgica -
Sfanta Liturghie, cerul pe pamant
Publicat in : Religie -
Raportul dintre Misterul Cultic si Sfanta Liturghie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.