In aceasta prima Duminica de dupa Rusalii sarbatorim sfintenia si pe sfinti. Ati ascultat pericopa evanghelica pe care Biserica a randuit-o pentru ziua de astazi. Sunt in ea cuvintele Mantuitorului pe care El le-a spus, pe de o parte, ucenicilor Sai, iar pe de alta, noua, tuturor. Spune Domnul: "Cel ce Ma va marturisi pe Mine in fata oamenilor, il voi marturisi si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri; dar pe cel ce se va lepada de Mine in fata oamenilor, de acela ma voi lepada si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri".

Asadar, prima cerinta pentru ca cineva sa devina sfant este aceea de a-L marturisi pe Iisus Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu si Mantuitor al lumii. Este esential insa ca aceasta marturisire sa fie facuta nu in taina sau in cerc restrans, ci public, in vazul si auzul tuturor, fara nici un fel de sfiala, rusine sau frica, limpede, rasunatoare, cu ecou in constiintele semenilor si cu roade in ogorul lui Dumnezeu. Pe aceasta au inteles-o cel mai bine sfintii apostoli. Spuneam in Duminica trecuta, de Rusalii, cum apostolii - fricosii, lasii de ieri - prin puterea Duhului Sfant au devenit curajosii si indraznetii de azi, iesind fara sfiala in fata multimilor si propovaduindu-L pe Iisus Hristos in toata plenitudinea Lui, mai intai acolo, in Ierusalim, apoi in Samaria, apoi in Antiohia, iar de aci, in special prin Sfintii Petru si Pavel, in toate cetatile si la toate popoarele din jurul Mediteranei, din Cilicia pana in Spania, dar si inaintand prin Macedonia spre gurile Dunarii, pana’n vatra stramosilor nostri, prin predica Sfantului Apostol Andrei.

Si de vreme ce L-au marturisit pe Hristos cu voce tare si puternica, toti, absolut toti, fara exceptie, au murit de moarte martirica. De la ei a invatat marturisirea deschisa Sfantul Arhidiacon Stefan, primul martir al Bisericii Crestine, cel care in fata tribunalului iudaic, in care clocotea ura si setea de razbunare, L-a marturisit raspicat pe Iisus Hristos ca Fiu al Lui Dumnezeu, pe Care el, atunci, inaintea mortii Sale, intr-o clipa de extaz, II vedea inconjurat de slava Parintelui Ceresc. Pentru aceasta marturisire, Stefan a fost scos afara din cetate si ucis cu pietre.

Cu el, cu Stefan, a inceput lungul sir al martirilor crestini, care, cel putin in primele trei secole, adica pana cand la carma imperiului a venit Constantin cel Mare, au suferit aspre prigoane din partea celor mai multi din imparatii Romei, care i-au tarat in fata tribunalelor cerandu-le sa se lepede de credinta in Iisus Hristos, sa-L abjure in fata judecatorilor si’n fata uneltelor de tortura. Unii dintre ei, oameni fiind, au abjurat, fie ca le-a fost frica, fie ca si-au menajat familiile, devenind "cazuti", asa cum i-a numit Biserica; dupa ce trecea prigoana, ei puteau fi reprimiti in Biserica, cu multa greutate si dupa multe probe, dar fara dreptul de a intra in cler, adica de a deveni diaconi sau preoti.

Asadar, Biserica era destul de aspra cu ei, dar, din fericire, acestia au fost putini. Imensa majoritate au fost aceia care, intariti de Duhul Sfant si incurajati de semenii lor, L-au marturisit pe Iisus Hristos in fata prigonitorilor, preferand sa moara de sabie sau sulita, fiind incredintati ca sufletele lor merg de-a dreptul la Acela Care ii astepta in pragul imparatiei.(E momentul sa va amintesc ca termenul de "martir" inseamna martor, adica cel ce depune marturie si care, prin aceasta, devine marturisitor). Credinta lor nestramutata in ceea ce marturiseau le-a dat putere, curaj si tarie in fata chinurilor si a mortii. Numarul lor a fost imens, si tocmai de aceea nu-i cunoastem pe toti. Jertfa lor a fost imensa, dar si roditoare, ceea ce l-a facut pe marele apologet crestin Tertulian sa afirme, printr’o fraza celebra, ca sangele martirilor e samanta din care creste Biserica. Asta inseamna ca in timp ce ei piereau, numarul crestinilor se inmultea vertiginos pe masura ce cunosteau avertismentul rostit de insusi Domnul: "Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar sufletul nu pot sa-l ucida; ci mai degraba temeti-va de acela care poate ca si sufletul si trupul sa le piarda in gheena". Acest adevar a fost cunoscut de sfintii martiri ai Bisericii Crestine, si de aceea au mers ei bucurosi la moarte pentru Hristos, convinsi fiind ca cei ce ofereau chinurile si moartea nu le puteau ucide decat trupul, nu si sufletul.

De aceea, dragii mei, aceasta conditie esentiala, aceea a marturisirii deschise, a fost valabila nu doar pentru credinciosii vremilor trecute, ci ramane in picioare si pentru noi, cei de astazi, ca si pentru cei din veacurile viitoare. Ma gandesc la aceia dintre noi, mai varstnici - si ma gandesc cu destula mahnire si amaraciune - din vremea cand in deceniile comuniste din tara noastra era interzisa marturisirea deschisa a lui Hristos, interzisa era practicarea deschisa a Sfintelor Taine, era interzisa rugaciunea in public, multi dintre noi au preferat sa creada in taina si sa nu marturiseasca deschis. Au socotit ca asa e mai bine, sa se menajeze pe ei insisi, sa-si menajeze serviciile prin care-si castigau painea pentru ei si familiile lor, sa-si protejeze copiii din scoala sau universitate.

Pentru asemenea cazuri, nu noi avem caderea sa judecam, ca unii care nu dispunem de instrumentele necesare unei judecati drepte, caci doar Dumnezeu este cel Care-l judeca pe fiecare in parte, numai El cunoscand motivatiile, scopurile si mijloacele, doar El cunoscand universul launtric al fiecaruia, adancurile constiintei, acolo unde se petrec arderile de taina ale fiintei omenesti. Dar daca ne punem in fata avertismentul Mantuitorului: "Pe cel ce Ma va marturisi pe Mine in fata oamenilor, il voi marturisi si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri; dar de cel ce se va lepada de Mine in fata oamenilor, de acela ma voi lepada si Eu in fata Tatalui Meu Care este in ceruri". Cel putin aceia dintre noi, care atunci, in vremi de restriste, nu au avut curajul sa-L marturiseasca deschis pe Hristos, sa-L marturiseasca cel putin astazi, cand nu mai exista primejdia unei astfel de marturisiri.

IPS Bartolomeu Anania

• Indumnezeirea
  Publicat in : Dogma
• Sfintirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Teologia cosmosului si indumnezeirea omului
  Publicat in : Dogma
• Recenzie: Pr. Lect. Univ. Dr. Constantin Necula - Indumnezeirea maidanului - pastoratia Bisericii in spatele blocurilor
  Publicat in : Religie
• Mantuirea si indumnezeirea omului
  Publicat in : Biserica

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: