Odată, la Noul Schit am observat că picioarele îmi erau puţin umflate. îngrozit, am alergat îndată la Stareţ pentru a-i spune că mi se întâmplă ceva serios. Stareţul, de îndată ce a auzit, a zâmbit puţin şi mi-a răspuns:
- Atât de mare nevoitor eşti? Atât de repede te-ai îngrozit? Nu este nimic, fiul meu. Aceasta se întâmplă de la statul în picioare. Vrei să vezi şi picioarele mele?
Atunci şi-a ridicat puţin pantalonii şi mi-a arătat picioarele până la genunchi. Când le-am văzut, m-am îngrozit.
Era o privelişte înfricoşătoare. Amândouă picioarele erau atât de umflate, încât credeai că sunt burdufuri. Şi ca şi cum nu ar fi fost destul aceasta, a apăsat tare cu degetele pe picioarele umflate şi îndată acestea au intrat cu totul în ele, lăsând nişte găuri adânci. Atunci am strigat plin de groază:
- Gheronda, sunteţi într-o stare foarte gravă! Trebuie să vă îngrijiţi de picioarele Sfinţiei Voastre. Dar Stareţul mi-a răspuns liniştit:
- De ce te îngrozeşti, fiul meu? Aceasta o am încă de la începutul călugăriei mele. Nu este nimic serios, este din pricina statului în picioare. Altceva este ceea ce mă deranjează puţin. Dar nu-i nimic, are grijă Dumnezeu.
- Adică?
- Iată, din pricină că am stat mult în picioare, mă supără hernia. Am găsit însă o soluţie. Mă leg bine la mijloc cu o cingătoare, iar căldura pricinuită de strânsoare uşurează durerea.
Cu adevărat m-am minunat de jertfelnicia Stareţului meu care, deşi a avut această suferinţă la picioare până la sfârşitul vieţii, cu toate acestea nu a vrut să cedeze în faţa
trupului. Atâta timp cât l-au ajutat puterile trupeşti nu a renunţat până la bătrâneţe la nevoinţa de a sta în picioare. Dar şi hernia, vreme de mulţi ani, a legat-o şi a răbdat
fără murmur durerea care, aşa cum se ştie, este mult mai puternică atunci când stai în picioare.
In zadar mulţi, şi mai ales medicii, îl sfătuiau să se opereze, pentru că se primejduia prin statul îndelungat în picioare să i se stranguleze venele. Pătimirea aceasta îi punea în primejdie viaţa, însă el s-a încredinţat cu desăvârşire purtării de grijă a Maicii Domnului. După mai mulţi ani, interesându-mă de sănătatea Stareţului, l-am întrebat:
- Gheronda, oare ce se întâmplă cu hernia Sfinţiei Voastre?
Iar Stareţul, ca şi cum nu ar fi fost vorba despre un lucru important, a răspuns:
- A dispărut, fiul meu. Maica Domnului a făcut minune şi m-a scăpat de ea.
Deşi se petrecuse cu el un fapt atât de minunat, Stareţului nu i se părea a fi ceva impresionant şi nici nu l-ar fi spus dacă nu l-aş fi întrebat. Poate vei întreba de ce? Pentru că toată viaţa Stareţului a fost o minune.
Pentru astfel de oameni nimic nu este neobişnuit. Toate minunile care s-au petrecut cu Stareţul au fost pricinuite de o alta şi mai mare, adică de mărinimia lui. „Domnul
ştie ce face. Dacă îmi va fi de folos, mă va face bine, iar dacă nu, atunci «fie numele Domnului binecuvântat».
Aşa gândesc cei desăvârşiţi.
Dar pentru a ne lăsa pildă de ascultare şi smerită cugetare, deşi câteva zeci de ani nu a ieşit din Sfântul Munte, totuşi mai târziu s-a înduplecat la îndemnurile fiilor lui
duhovniceşti şi s-a folosit de ştiinţa medicală ca fiind lăsată de Dumnezeu.
Fragment din cartea "Staretul Haralambie - Dascalul rugaciunii mintii", Editura Evanghelismos
Cumpara cartea "Staretul Haralambie - Dascalul rugaciunii mintii"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.