In Postul Mare, în timpul vecerniei, la Vechiul Russikon, Domnul i-a dat unui monah să vadă pe ieromonahul Avraamie în chipul lui Hristos. Bătrânul duhovnic luase epitrahilul şi se pregătea să-l mărturisească. Când monahul acela a venit în locul unde se fac mărturisirile, s-a uitat la duhovnic, un bătrân cu părul alb, şi a văzut că faţa lui era tânără ca a unui băiat şi strălucea cu totul şi era asemenea lui Hristos. Atunci monahul a înţeles că duhovnicul stă [îşi săvârşeşte slujirea sa] în Duhul Sfânt şi că prin Duhul Sfânt îi sunt iertate păcatele celui ce se pocăieşte.

Dacă oamenii ar vedea în ce slavă slujeşte preotul, atunci la această vedere ar cădea la pământ; şi dacă preotul însuşi s-ar vedea în ce slavă cerească stă [îşi săvârşeşte
slujirea sa], ar deveni un mare nevoitor [ascet], ca să nu întristeze cu nimic harul Duhului Sfânt care viază în el.

Scriu aceste rânduri şi duhul meu se bucură că păstorii noştri sunt asemenea Domnului Iisus Hristos. Dar şi noi, oile, chiar dacă nu avem decât puţin har, suntem însă toţi asemenea Domnului. Oamenii nu cunosc aceste taine, dar Ioan Teologul a spus limpede: „Vom fi asemenea Lui” [1 In 3, 2], şi aceasta nu numai după moarte, ci încă de
acum, fiindcă Domnul Cel Milostiv a dat pe pământ pe Duhul Sfânt şi Duhul Sfânt viază în Biserica noastră; El viază în păstorii cei neprihăniţi, viază în inima credincioşilor şi învaţă sufletul nevoinţa [asceza], dă puterea de a împlini poruncile Domnului, ne conduce la tot adevărul şi îl face pe om atât de frumos, încât omul se face asemenea
Domnului.

Intotdeauna trebuie să ne aducem aminte că duhovnicul îşi săvârşeşte slujirea sa în Duhul Sfânt şi de aceea trebuie să avem evlavie faţă de el. Credeţi, fraţilor, că dacă s-ar
întâmpla cuiva să moară de faţă cu un duhovnic şi cel ce moare spune: „Părinte sfinte, dă-mi binecuvântare să văii pe Domnul în împărăţia cerurilor”, iar duhovnicul spune:

„Du-te, copile, şi vezi pe Domnul”, va fi după binecuvântarea duhovnicului, pentru că Duhul Sfânt în cer şi pe pământ Acelaşi este.

Mare putere au rugăciunile unui duhovnic. Am suferit mult din partea demonilor din pricina mândriei mele, dar Domnul m-a smerit şi m-a miluit pentru rugăciunile părintelui meu duhovnicesc, şi acum Domnul mi-a descoperit că peste ei odihneşte Duhul Sfânt şi de aceea îi cinstesc mult pe duhovnici. Pentru rugăciunile lor primim harul Sfântului Duh şi bucurie de la Domnul Care ne iubeşte şi ne-a dat tot ce ne e de trebuinţă pentru mântuirea sufletelor.

Dacă omul nu spune totul duhovnicului, calea sa e întortocheată şi nu duce la mântuire, dar cine spune totul acela merge drept în împărăţia cerurilor.

Un monah m-a întrebat: „Spune-mi, ce să fac să-mi îndrept viaţa mea?” îi plăcea să mănânce mult şi în afara soroacelor rânduite. I-am spus: „Scrie în fiecare zi cât ai mâncat şi ce ai gândit, iar seara citeşte ce ai scris duhovnicului.” El însă mi-a zis: „Nu pot să fac aceasta.” Şi aşa el n-a putut trece peste mica ruşine de a-şi mărturisi neputinţa şi de aceea nu s-a îndreptat şi a murit de dambla.

Domnul să-i dea iertare fratelui nostru şi să ne păzească de asemenea moarte.

Cine vrea să se roage neîncetat trebuie să fie curajos şi înţelept şi în toate să întrebe pe părintele său duhovnicesc. Intreabă-l chiar dacă el însuşi n-a trecut prin experienţa
rugăciunii şi pentru smerenia ta Domnul se va milostivi de tine şi te va păzi de orice nedreptate; dar dacă gândeşti: „Duhovnicul este neexperimentat şi prins în zădărnicii;
mă voi călăuzi eu însumi după cărţi”, eşti pe o cale primejdioasă şi nu departe de înşelăciune. Cunosc pe mulţi care s-au amăgit aşa în gândurile lor şi, din pricina dispreţului faţă de părintele lor duhovnicesc, n-au înaintat duhovniceşte. Ei uită că în Sfânta Taină [a Mărturisirii] lucrează harul Sfântului Duh, care ne şi mântuieşte. Aşa amăgeşte vrăjmaşul pe nevoitori [asceţi], ca să nu mai fie rugători, dar Duhul Sfânt înţelepţeşte sufletele atunci când ascultăm sfaturile păstorilor noştri.

In Sfânta Taină [a Mărturisirii] Duhul Sfânt e Cel ce lucrează prin duhovnic şi, atunci când vine de la duhovnic, sufletul simte înnoirea lui printr-un simţământ de pace şi iubire faţă de aproapele; dar dacă pleci de la duhovnic tulburat, aceasta înseamnă că te-ai mărturisit nesincer şi n-ai iertat din suflet fratelui tău greşeala lui.

Duhovnicul trebuie să se bucure atunci când Domnul aduce la el un suflet spre pocăinţă şi, după harul care i-a fost dat, trebuie să tămăduiască acest suflet, şi pentru aceasta va primi de la Dumnezeu mare milă ca un bun păstor al oilor Sale.

Fragment din cartea "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei. Insemnari duhovnicesti", Editura Deisis

Cumpara cartea "Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei. Insemnari duhovnicesti"

• Duhovnicia
  Publicat in : Credinta
• Duhovnicia ca slujire a reimpacarii omului cu Dumnezeu
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Duhovnicul si duhovnicia
  Publicat in : Religie
• Despre duhovnicie
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: