Pururea fecioria Maicii Domnului dinainte, din timpul şi de după naştere nu poate fi contestată. A rămas fecioară şi după naştere, pentru că aşa a fost în planul lui Dumnezeu, revelat, de altfel, prin pana profeţilor Isaia (7, 14) şi Ieremia (31, 21). Sf. Evanghelist Luca surprinde acest adevăr, prezentându-l astfel: „N-a cunoscut bărbat" (Luca 1, 34). Păstrarea fecioriei în timpul naşterii nu este ceva natural sau firesc, ci un minunat fapt divin.
Cât priveşte pe Iosif, unchiul Măriei, trebuie să spunem că el a fost un preferat al proniei divine. Acest adevăr reiese şi din întrebarea Măriei, adresată îngerului: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" (Luca 1, 34). Dar prin lucrarea atotputernică a lui Dumnezeu, din sânul fecioresc al Măriei, întru deplină feciorie, printr-o intervenţie directă şi specială a Celui Preaînalt, Se naşte Mântuitorul lumii. Iată de ce adevărul de credinţă nu suferă nicio răstălmăcire. Maica Domnului rămâne fecioară în însuşi actul Naşterii lui Iisus, fiind ferită de orice stricăciune şi conferindu-i-se o demnitate nouă. Când Mântuitorul i s-a adresat cu apelativul „femeie" (Ioan 2, 4; 19, 26) nu a vrut să scoată în evidenţă calitatea ei de femeie. Nicidecum! Acesta reprezintă ecoul profeţiei exprimate în protoevanghelie (Facerea 3, 15), acela că Mântuitorul este Cel Care zdrobeşte capul şarpelui.
Fiinţa care-L naşte pe Hristos nu este o femeie oarecare, ci este femeia prin excelenţă, care a fost binecuvântată de Dumnezeu cu o demnitate neînchipuită. Iar Iisus nu este fiul dreptului Iosif, ci numai al Măriei, zămislit fiind „de la Duhul Sfânt" (Matei 1, 20). Legătura aceasta între zămislirea feciorelnică şi opera de răscumpărare a neamului omenesc a fost surprinsă şi în versetele în care se spune că „ea va naşte Fiu" (Matei 1, 20) şi că „El va mântui pe poporul Său de păcate" (Matei 1, 21). O asemenea mărturie este unică în istorie, pentru că numai prin Hristos s-a dat poporului drept credincios împărăţia lui Dumnezeu, care „este împărăţie veşnică"; El este Cel căruia „toate stăpânirile îi vor sluji Lui şi pe El II vor asculta", cum arată prorocul Daniel (7, 27).
Cât priveşte expresia „fraţii Domnului", care apare de mai multe ori în Sfânta Scriptură, trebuie să spunem că are, în contextul societăţii iudaice, dincolo de înţelesul de rudenie de gradul al doilea, şi pe acela de înrudire mai îndepărtată, pe linie maternă: a se vedea (Leviticul 10, 4; 1 Paralipomena 23, 22), unchi (Facerea 28, 2), nepoţi (Facerea 14, 14) şi ucenici (Ioan 19, 26).
Termenul de „frate" (în limba ebraică ah) are un înţeles chiar şi mai larg. Astfel, toţi fiii lui Israel erau numiţi fraţi (Ieşirea 2, 11), preoţii se numeau între ei fraţi (Leviticul 21, 10); de asemenea şi leviţii (Numeri 8, 26).
In Noul Testament, termenul „frate" are, de asemenea, un înţeles mai larg. Astfel, la Cincizecime, ne spune cartea Faptele Sfinţilor Apostoli 1,15, Petru vorbeşte în faţa celor 120 de persoane care sunt numite „fraţi". Cu un sens mai larg, toţi creştinii se numesc între ei fraţi, Mântuitorul însuşi numindu-i pe ei aşa (Matei 23, 8); mai mult, i-a numit pe toţi chiar fraţii Săi (Matei 25, 40), iar Sfinţii Apostoli i-au numit fraţi pe toţi cei care L-au urmat pe Hristos (1 Corinteni 15, 6).
Maica Domnului, fiind singură la părinţi, Iisus nu a avut fraţi sau veri primari pe linie maternă; cu atât mai puţin pe linie paternă. De fapt, episoadele referitoare la copilăria lui Iisus amintesc doar de Iisus, de Maria, mama Lui şi de Iosif (Matei 2, 13; Luca 2, 16; Luca 2, 48; Luca 3, 23); nicidecum nu fac referire la existenta unor fraţi ai Lui. In acest caz, putem considera pe cei patru fii ai Măriei lui Cleopa, ruda Maicii Domnului, precum pe fiii (Iacov, Simeon, Iuda şi Iosif) şi pe cele trei fiice ale lui Iosif (Ester, Marta şi Salomeea) a fi fraţii şi surorile lui Iisus, deşi ei erau veri ai lui Iisus pe linie maternă.
Sf. Evanghelist Luca este foarte explicit în această privinţă: „Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia i-a pus numele Iisus" (Luca 2, 7). In referatul evanghelic, Cel Unul-Născut înseamnă că a fost singurul sau unicul născut, nicidecum întâiul născut, cum încearcă unele confesiuni să acrediteze ideea. De fapt, aici este vorba şi de un fel ilogic de a prezenta situaţia: cum unicul „Sfânt al Sfinţilor", „Fiul Omului", Căruia „I s-a dat stăpânirea, slava şi împărăţia; şi toate popoarele, neamurile şi limbile îi slujeau Lui", a Cărui stăpânire „este veşnică, stăpânire care va trece, iar împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată" (Daniel 9, 24 şi 7, 14) să nu fie şi Unul-Născut al Preasfintei Fecioare? Aceasta vrea să sublinieze şi Sf. Ioan Evanghelistul, atunci când arată despre Hristos că este Unul-Născut din Tatăl, „plin de har şi de adevăr" (Ioan 1, 14).
In ceea ce priveşte caracterul lui Iisus de întâi născut, cum apare în unele traduceri ale Bibliei, trebuie să avem în vedere că, în limbajul iudaic, îl desemna pe primul născut de parte bărbătească, indiferent dacă mai avea fraţi sau nu. Totodată, în vorbirea curentă, numeralul cardinal era înlocuit deseori cu cel ordinal, „unicul" fiind indicat prin „întâiul". Dar dincolo de aceste argumente de ordin lingvistic, cel mai convingător este argumentul divin, căci Dumnezeu, prin gura profetului Iezechiel, ne arată că: „Poarta aceasta - adică cea din care Se va naşte Fiul Său (n.n.) - va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă" (.Iezechiel 44, 2).
N-a putut avea şi alţi copii după ce L-a născut pe Iisus, deoarece Fecioara Maria este numită doar „mama lui Iisus". Or, „fraţii Domnului" nu poartă niciodată apelativul de „fiii Măriei"; sfinţii evanghelişti nu raportează pe „fraţii lui Iisus" la Maica Domnului, ci la El: „Iată mama Ta şi fraţii Tăi", ceea ce ne ajută să înţelegem mai uşor transferul pe care-l poate face: „Oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă" (Matei 12, 50). Dar mai apare şi un alt paradox atunci când nu ţinem cont că Iisus n-a avut fraţi: dacă Iisus ar fi avut şi alţi fraţi, de ce oare pe Golgota El nu a încredinţat-o pe mama Sa unuia dintre fraţi? Este ştiut că Apostolul Ioan, ucenicul Său, pe care Iisus îl numeşte „fiul tău" (Ioan 19, 26), nu a fost frate cu Mântuitorul Hristos, deoarece el era fiul Salomeei, fiica lui Iosif, logodnicul Măriei.
Totuşi întrucât n-a mai avut alţi fii, ea putea afla în dragostea ucenicului Domnului acea mângâiere pe care i-ar fi oferit-o un fiu.
Aşadar argumentele împotriva pururea fecioriei Maicii Domnului sunt lipsite de substanţă teologică, dar şi de o minimă logică în legătură cu unicitatea sa, precum şi cu unicitatea Fiului lui Dumnezeu.
Sfânta Evanghelie relatează cazul unei femei care, admirând înţelepciunea Domnului, fericeşte pe Maica Sa, zicând: „Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii la care ai supt!" (Luca 11, 27). Mântuitorul nu numai că nu a infirmat constatarea femeii, ci a confirmat-o, întărind-o: „Aşa este!" Această exclamaţie a femeii din mulţime a rămas ca o preacinstire a Maicii Domnului, pe care Biserica a păstrat-o şi o păstrează ca pe o nestemată; o vedem oglindită şi de comunitatea din Ierusalim a celor care au crezut în Hristos, peste care S-a pogorât Sfântul Duh: „Toţi aceştia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui"
(Faptele Sfinţilor Apostoli 1, 14).
Aşadar Maica Domnului este modelul suprem al vieţuirii noastre în Hristos, din moment ce toţi membrii Bisericii sunt raportaţi la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, „bărbat adeverit între voi de Dumnezeu prin puteri, prin minuni şi prin semne pe care Dumnezeu le-a făcut prin El în mijlocul vostru" (Faptele Sfinţilor Apostoli 2, 22).
Fragment din cartea "Maica Domnului in lumina Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii", Editura CRIMCA
Cumpara cartea "Maica Domnului in lumina Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.