După cum scrie Părintele Florovsky, „moartea trupească şi despărţirea sufletului de trup nu-l scoate pe om din legătura sa cu Biserica, nu-l înstrăinează de starea sa de credincios şi de lăcaşul ei pe care l-a iubit şi nici de fraţii săi creştini“.93 Biserica este alcătuită deopotrivă din cei vii şi din cei trecuţi la Domnul, care sunt toţi mădulare ale trupului tainic al lui Hristos. Intre aceştia există comuniune, după cum există comuniune între cei vii şi, iarăşi, comuniune între cei aflaţi în cer. Ea se vădeşte mai cu seamă prin rugăciunea unora pentru alţii. Insă Sfântul Nicolae Cabasila ne descoperă natura ei încă şi mai profundă, spunând că cei morţi în credinţă se împărtăşesc în chip nevăzut şi tainic împreună cei vii din Sfânta Jertfa:

„Dumnezeiasca şi Sfânta Jertfa sfinţeşte în două feluri: într-un fel prin mijlocire, deoarece Darurile aduse lui Dumnezeu prin însăşi aducerea lor sfinţesc atât pe cei ce le-au adus, cât şi pe cei pentru care s-au adus, atrăgând îndurarea lui Dumnezeu faţă de ei; în al doilea fel, prin împărtăşire, întrucât ele sunt pentru noi adevărată hrană şi băutură, potrivit cuvântului Domnului (In 6, 53-57). Dintre aceste două chipuri de sfinţire, cel dintâi e comun şi celor vii şi celor morţi, căci Jertfa se aduce şi pentru unii şi pentru alţii; celălalt însă este posibil numai pentru cei vii, deoarece morţii nu mai pot să mănânce şi să bea. Ce urmează de aici? Oare cei morţi n-au şi ei parte de sfinţirea care se dobândeşte prin împărtăşire şi oare sunt mai prejos decât cei vii în această privinţă? Nicidecum! Hristos li Se împărtăşeşte şi lor, într-un chip pe care El însuşi îl ştie. Şi ca să dovedim acest lucru, să vedem care sunt condiţiile sfinţirii şi dacă sufletele morţilor nu le au ca şi cei vii.

Intr-adevăr, care sunt condiţiile sfinţirii? Oare să ai trup? Să te foloseşti de picioare ca să mergi la Sfânta Masă? Să primeşti Sfintele în mâini şi să le introduci în gură? Să mănânci sau să bei? Nicidecum! Căci multora dintre cei ce îndeplinesc aceste condiţii şi care s-au apropiat numai cu trupul de Sfintele Taine, nu le-a fost de nici un folos, ba, dimpotrivă, au plecat împovăraţi şi de mai multe păcate. Dar care sunt atunci cauzele sfinţirii, la cei ce se sfinţesc? Şi care sunt condiţiile pe care Hristos le cere de la noi? - Curăţia sufletului, iubire de Dumnezeu, credinţă, dorirea Sfintelor Taine, râvna de a se împărtăşi cu Dânsele, zel fierbinte, alergarea cu sete către Hristos. Iată virtuţile care ne aduc sfinţirea! Cu acestea trebuie să se apropie cei ce vor să se facă părtaşi lui Hristos; căci Iară de ele e cu neputinţă! Dar toate acestea nu sunt însuşiri trupeşti, ci ţin de suflet; prin urmare, nimic nu împiedică sufletele morţilor să aibă şi ele aceste virtuţi, ca şi viii. Dacă aceste suflete sunt pregătite după cuviinţă pentru primirea Tainelor şi dacă Hristos, Sfinţitorul şi Săvârşitorul Jertfei, voieşte totdeauna să sfinţească şi doreşte oricând să Se împartă pe Sine, atunci ce ar putea să împiedice împărtăşirea lor? Absolut nimic!

Dar poate se va întreba cineva: dacă vreunul dintre cei vii, care are sufletul împodobit cu virtuţile pomenite, dar nu se apropie de Sfintele Taine, dobândeşte el astfel aceeaşi sfinţire? Nu oricine! Ci numai acela care se găseşte, ca şi sufletele morţilor, în imposibilitatea de a se apropia cu trupul. Aşa erau, de pildă, cei ce rătăceau în pustie, prin munţi şi prin peşteri sau prin văgăunile pământului şi care nu aveau la îndemână nici altar, nici preot. Pe unii ca aceştia îi sfinţea Hristos însuşi, în chip nevăzut. Şi de unde vedem aceasta? Din aceea că aveau viaţă într-înşii; dacă nu s-ar fi împărtăşit cu Sfintele Taine, n-ar fi putut vieţui, căci Hristos însuşi a spus: «De nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi de nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi» (In 6, 53). Tocmai ca să arate aceasta, multora dintre aceşti sfinţi Dumnezeu le-a trimis îngeri care să le aducă Sfintele Daruri.

Dacă însă cineva are putinţa de a se apropia de Sfânta Masă, dar nu se apropie, nu va dobândi nicidecum sfinţirea Sfintelor Daruri; şi aceasta nu pentru că nu s-a apropiat, ci pentru că i-a stat în putinţă şi n-a facut-o, de unde se vede lămurit că sufletul său e lipsit de virtuţile hecesare pentru primirea Sfintelor Taine. Căci ce dorinţă şi râvnă pentru Sfânta Masă are unul care ar putea alerga fără nici o greutate spre ea, dar nu voieşte? Sau ce credinţă în Dumnezeu are cel ce nu se teme de ameninţarea din cuvintele Domnului privitoare la cei ce nesocotesc Cina aceasta! Şi cum să credem că iubeşte Sfintele Taine cel care, având putinţa să le primească, nu se osteneşte să le primească?

De aceea, nu-i nimic de mirare dacă Hristos face parte la Masa Sfântă şi sufletelor eliberate de trupuri, cărora El nu are să le pună la socoteală o asemenea vină. Ci mai de mirare şi peste fire este când omul, supus stricăciunii, gustă din Trupul cel fără de stricăciune; dar că sufletul, care e substanţă nemuritoare, se împărtăşeşte din ceea ce e nemuritor, în chipul care-i este propriu, ce e de mirare? Dacă, deci, prin nespusa-I iubire de oameni şi prin negrăita-I înţelepciune, Dumnezeu a găsit cum să se facă acel lucru minunat şi peste fire - împărtăşirea celor vii -, de ce să nu credem că poate face şi ceea ce firesc şi logic? [...]

Sufletele dezlegate de trupuri au ceva mai prielnic pentru sfinţire decât cele ce încă trăiesc în trup. Intr-adevăr, prin rugăciunile preoţilor şi prin mijlocirea Sfintelor Daruri, ele se curăţesc cu adevărat şi primesc iertarea păcatelor ca şi cei vii. Dar în afară de aceasta, ele nu mai păcătuiesc cu nimic şi n-adaugă nici o vină nouă la cele vechi, după cum se întâmplă cu cei mai mulţi dintre cei vii; ele sunt fie curate de orice vină, fie măcar scutite pentru totdeauna de a mai păcătui vreodată. Prin urmare, ele sunt mai pregătite şi mai vrednice de părtăşia cu Mântuitorul nu numai faţă de cei mai mulţi dintre cei care trăiesc în trup, ci şi faţă de ele însele, dacă ar fi în trupuri. Şi tocmai faptul că sunt eliberate de trup le face cu mult mai destoinice pentru împărtăşirea cu Sfintele Taine, decât dacă ar fi împreunate cu trupul.

Căci în cer există locaşuri multe şi felurite, pentru ca să poată fi cinstită orice treaptă de virtute şi să nu rămână nimic nerăsplătit de către Judecătorul cel drept şi de oameni iubitor. Astfel, Sfântul Apostol Pavel şi alţii ca el, care, ca nişte desăvârşiţi, s-au învrednicit de cele mai mari cununi şi au moştenit fericirea cea mai deplină, după ce au fost dezlegaţi de trup, se bucură mult mai mult decât în viaţa aceasta; tot aşa şi cei rânduiţi într-o stare mijlocie în asemenea odihnă, odată plecaţi de aici era firesc să dobândească şi ei ceva mai bun decât pe când trăiau în trup. Am arătat însă că odihna sufletelor şi toată răsplata virtuţii de orice treaptă nu e nimic altceva decât această Pâine şi acest Potir, care se împart cu măsură şi unora şi altora, adică şi viilor şi morţilor. De aceea a şi numit Domnul «cină» bucuria sfinţilor în veacul ce va să fie, ca să arate că acolo nu e nimic altceva mai de preţ decât această Masă.

Iată de ce Dumnezeiasca Jertfa a Euharistiei se aduce şi pentru cei morţi, ca şi pentru cei vii; şi după cum cei vii sunt sfinţiţi în două feluri, precum am spus, se sfinţesc şi cei răposaţi, nefiind întru nimic mai prejos decât cei vii, ba, dimpotrivă, stând oarecum chiar mai bine decât ei“.94

Jean-Claude Larchet

TRADIŢIA ORTODOXĂ DESPRE VIAŢA DE DUPĂ MOARTE, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "TRADIŢIA ORTODOXĂ DESPRE VIAŢA DE DUPĂ MOARTE"

93 Anatomia problemăton tes pisteâs, Tesalonic, 1977, p. 122-123.
94 Tălcuirea dumnezeieştii Liturghii, XLII; XLV.
 

• De ce trebuie sa ne rugam pentru cei adormiti?
  Publicat in : Parastas - Pomana
• Starea intermediara a sufletelor
  Publicat in : Viata vesnica