Fraţii mei, să murim înainte de a muri! Să murim faţă de păcat, să iubim pocăinţa! Să ne spovedim, să facem o făgăduinţă lui Dumnezeu şi să o împlinim! De asemenea, să ne rugăm, iar atunci vom vedea că ne vom apropia de tronul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu ne va dărui harul de îndată şi ne va umple de lumină, de dor, de dorire şi de uimire, şi vom spune: „O, cele cereşti, sfinţii, îngerii! Să fim aspri numai faţă de păcat!

Cu toţii trebuie să înţelegem că putem să trăim Iară de păcat. Aceasta o spune Hristos (cf In. 5, 14). Spune Hristos minciuni? Şi Sfântul Ioan Teologul, ucenicul Lui, a spus că trebuie să fim fără de păcat (cf. 1 In. 3, 9). O spun şi Apostolul Pavel (cf Rom. 6, 22), şi sfinţii, şi Biserica. Sfântul Simeon Noul Teolog spune ceva foarte dur, anume că cel mai mare păcat, cea mai mare erezie, este să spunem că nu putem fi fără de păcat5. Dar cum vom izbuti aceasta? Prin spovedanie.

La spovedanie, Dumnezeu ni le iartă pe toate. Preotul, păcătosul de preot, ne iartă păcatele, greşelile mici şi mari, de voie şi fără de voie, întru ştiinţă şi întru neştiinţă şi întru călcare de lege, chiar şi pe cele pe care nu le-am luat în seamă şi am încălcat porunca Domnului. Preotul II roagă pe Dumnezeu, zicând: „Şi iartă lui toate câte a păcătuit cu cuvântul, cu fapta sau cu cugetul, sau a vorbit din puţinătatea sufletului". Şi chiar dacă ai fi leneş sau fricos, laş sau nenorocit, şi ţi-ar fi frică sau ruşine, şi ai păcătuit, Dumnezeu iarăşi te iartă - spune rugăciunea.

Ce iubire are Dumnezeu! Ce răbdare! Cat de mare este inima Lui! De aceea duhovnicul îi spune lui Dumnezeu pentru cel care se pocăieşte: „Şi dăruieşte-i lui, în toată vremea şi locul, să se apropie fără de păcat de măreţia far Să credem în acest „fără de păcat", iar atunci veţi vedea că vom trăi fără de păcat! Ne vor ajuta îngerii noştri, sfinţii noştri, Biserica, Hristos, Care este sus, în Cer, şi cu o mână II ţine pe Tatăl şi cu cealaltă ne ţine pe noi toţi, ca să ne scoată din valurile păcatului. Până şi moaştele, martirii, drepţii care trăiesc printre noi, mănăstirile şi rugăciunile lor ne dau aripi şi ne înalţă.

Aici, aproape de noi, este Hrisros. Este şi în cer, şi în adânc, şi aici, împreună cu noi, „Cel ce sade împreună cu Tatăl şi Se află aici, împreună cu noi, în chip nevăzut“ îl căutaţi? Să nu căutaţi! Este aici, prezent! Marta i-a spus Măriei: „Invăţătorul este aici şi te cheamă!", iar Maria s-a ridicat de îndată şi a alergat să-L întâlnească pe Hristos (In. 11,28). In fiecare clipă învăţătorul, Hristos, ce cheamă. Tu nu-I vei spune: „Vin acum!"? Să o spună inima noastră, pentru că Domnul le vede pe toate, Dumnezeu „intră în inimi"7! Dumnezeu este Dumnezeu! îşi aţinteşte privirile în inima noastră, o străpunge cu privirea Lui şi le înţelege pe toate. El ne va da putere să trăim fără de păcat.

Duşmanii lui Dumnezeu vor fi nimiciţi, vor fi supuşi. Nimeni nu poate să stea înaintea Dumnezeului nostru, dar noi putem. Suntem păcătoşi. Solomon ce era? După ce Dumnezeu l-a binecuvântat, el a trăit o viaţă lipsită de căldură sufletească. Palatul lui era un frigider. Cel care a construit faimosul templu, cel căruia Dumnezeu îi dăduse înţelepciunea a ajuns un congelator. De ce? Pentru că îşi umpluse casa cu femei şi fiecărei femei i-a făcut un altar idolesc pentru idolul ei. Peste tot erau idoli (cf. 3 împ. 2, 35). Idolii sunt gheaţă, nu sunt inimă, nu sunt iubire, nu sunt Dumnezeu adevărat. Dar şi tatăl lui, David, care a scris cei mai frumoşi psalmi, a ajuns la bătrâneţe să sufere neîncetat de frig. Nimic nu-l mai putea încălzi (cf 3 împ. 1, 1-3). Şi totuşi, cei care au ajuns aşa au mers în iad, dar Dumnezeu i-a înşfăcat de acolo, pentru că şi-au dat seama de greşeala lor. Un oarecare înţelept, care nu credea în Dumnezeu, spunea: „Mi-e frig, vârâţi-mi o sobă în inimă ca să mă încălzesc!"

Şi împăratul Iezechia a păcătuit faţă de Dumnezeu, dar s-a pocăit. Atunci Dumnezeu l-a trimis la el pe prorocul Isaia. Dumnezeu l-a trimis pe proroc la acela care nu-L luase în seamă, deşi restabilise adevărata credinţă între evrei, şi i-a spus: „Dumnezeu îţi mai dăruieşte încă cincisprezece ani.“ Iezechia ar fi murit, dar Dumnezeu i-a mai dăruit cincisprezece ani de viaţă fiindcă s-a oprit de la păcat (cf. A împ. 18, 1 ş.ud). Fiul său, Manase, întreaga viaţă a jertfit idolilor şi i-a tămăiat. A fost cel mai rău dintre toţi împăraţii, dar şi-a dat seama de greşeală şi a spus: „Să cad şi să mă închin lui Dumnezeu, poate mă va mântui". Atunci a alcătuit o rugăciune foarte frumoasă şi, datorită acestei rugăciuni, Dumnezeu l-a mântuit (cf A împ. 21, 1).

In acelaşi fel Dumnezeu poate încălzi şi viaţa noastră, poate să o umple, iar noi putem să ne umplem de Dumnezeu.

Fragment din cartea "Asteptarea lui Dumnezeu. Despre boala, suferinta si moarte", Editura Egumenita

Cumpara cartea "Asteptarea lui Dumnezeu. Despre boala, suferinta si moarte"

• Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
  Publicat in : Dogma
• Cu moartea pe moarte calcand
  Publicat in : Religie
• Moartea mea intre Dumnezeu si mine
  Publicat in : Editoriale
• Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rugaciune la moartea unuia din soti
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: