Jocul caprei, obicei stravechi

Jocul caprei, obicei stravechi Mareste imaginea.

Jocul caprei este intalnit in perioada sarbatorilor de iarna. Versurile si jocul fac trimitere la ideea fertilizarii ca transformare cosmica. "Pe durata jocului, capra danseaza, consumand energii vitale, moare si renaste, simbolizand regenerarea ritualica si continuitatea vietii" (Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei). Capra moare violent, prin lovire sau impuscare si renaste simbolic.

Capra este personificarea fertilitatii. Jocul caprei tine de la Craciun pana la Anul Nou. In unele sate din Bucovina, intalnim mai multe capre sub forma unor cete (Ostra), iar in alte zone ale tarii, capra este singura, in prezenta ciobanului, a unui mos si a unei babe. Masca este alcatuita dintr-un cap de capra din lemn, cu maxilarul inferior mobil, care este tras cu o sfoara in timpul dansului. Cel mai importat in Jocul caprei este ca miscarile sa fie realizate corect de la botul caprei, iar corpul sa fie purtat intr-o parte si in alta de la jumatate, sa se onduleze. Miscarile trebuie sa formeze valuri.

In Transilvania acest joc al caprei este cunoscut sub denumirea de "Turca". Unul dintre colindatori poarta masca si prin dansuri si gesturi transmite anumite mesaje. Acestea sunt explicate de liderul grupului, numit birau. Moartea si invierea "turcii", vestesc gazdei "trecerea comunitatii in noul an sub semnul restabilirii ordinii cosmice, cu alte cuvinte triumful vietii asupra mortii, a luminii asupra intunericului, a fertilitatii si fecunditatii asupra sterilitatii, a binelui asupra raului” (profesorul etnograf Craciun Parasca).

Jocul caprei prezinta un scenariu al mortii si invierii rituale. Capra cade la pamant si trebuie sa fie resuscitata, readusa la viata. Probabil originea este in vechi culte ale divinitatilor cu infatisari animaliere care mor si renasc; asta se potriveste foarte bine si cu perioada anului in care timpul vechi, imbatranit, uzat al anului este cel care renaste, creste soarele in fiecare zi odata cu solstitiul (Serban Anghelescu, etnolog la Muzeul Taranului Roman din Capitala).

Jocul caprei - vresuri
Foaie verde si-o aluna
Buna ziua, ziua buna
Ia deschideti portile
Sa intre capritele
Ta, ta, ta, caprita, ta
Nu te da, nu te lasa
Ta, ta, ta, caprita, ta
Capra noastra-i cu margei
Cu cercei cu catifeli
Joaca vesel caprita
Toti is bucurosi de ea.
Ta, ta, ta, caprita, ta
Nu te da nu te lasa
Ta, ta, ta, caprita, ta
Si plecai si eu la targ
Pe caprita ca s-o vand
Si mergand pe drum, mergand
Aud din urma strigand:
Cumparatorul:
- De vanzare-i capra, bade?
Ciobanul:
- De vanzare!
Cumparatorul:
- Si cat vrei pe ea?
Ciobanul:
- 800 de lei!
Cumparatorul:
- E blanda, nu impunge?
Ciobanul:
- E blanda, nu impunge.
(capra il impunge pe cumparator)
Cumparatorul:
- Eu iti dau 400 de lei pe ea pentru ca impunge.
Ciobanul:
- De cat sa-mi dai 400 de lei pe ea, mai bine ii dau
un par in cap. (Si o loveste cu batul, iar capra cade si ramane nemiscata)
Alaiul:
- Valeu, capra noastra a murit!
Ta, ta, ta, caprita, ta
Te-o lovit vreo boala grea
Sau pe unde-i colindat
Veste rea tu ai aflat
Ciobanul:
- Baa! daa capra nu-i moarta si nu din palitura
a lesinat, ce din cele ce-o aflat.
Alaiul:
Scoala tu, caprita mea,
Faptele s-or indrepta
Si-acum haide sa plecam
Si-alte case colindam
Ta, ta, ta, caprita, ta
Nu te da nu te lasa
Ta, ta, ta, caprita, ta.
 

Pe aceeaşi temă

15 Decembrie 2016

Vizualizari: 6302

Voteaza:

Jocul caprei, obicei stravechi 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Andrei PanaitPostat la 2016-12-15 11:40

    Turca este impodobita precum regele plaiurilor noastre carpatice, cerbul: "Turca e cioplita si sculptata din lemn, intocmai ca un cap de cerb, avand printre cornite fel de fel de panglici si bentite de margele si cu clopotei pe la ureche" (Pamfile, 1914, p. 166), motiv pentru care masca este numita, prin unele zone, de pilda Hunedoara, cerb, cerbut; i se acorda respect deosebit jucand in mijlocul horei si stand in capul mesei, la ospete, incadrata de cate doua fete; asemanator lui Dasius, isi cunoaste sfarsitul tragic: "in ziua Anului nou moare turca. Inainte de pranz se aduna feciorii la gazda, turcasul isi imbraca masca si pleaca la o incrucisare a ulitelor. Aici mai joaca o data turca, dar feciorii nu mai canta, caci turca e trista. Jocul ei nu mai este asa de vioi si nu mai primeste de la nimenea nimic, fiindca simte ca nu mai traieste mult. Dupa catva timp, se apropie de turca un fecior si o impusca, fara nici o vorba, cu o cartusa oarba. Turca se zvarcoleste de cateva ori, apoi cade la pamant. In momentul cand a sunat impuscatura, mai vin doi feciori, unul imbracat ca preot si celalalt ca preoteasa, ca si cum s-ar fi abatut pe aici intamplator. Preotul cand aude ca e pagan, se codeste sa-l inmormanteze, dar la rugamintea celorlalti se invoieste totusi greu. Iar preoteasa vazand ca nu e nimeni cine sa boceasca mortul, ingenuncheaza si-l boceste ea. Apoi il asaza pe o scara si dupa ce l-a sfintit preotul, pleaca convoiul spre casa. Ajunsi la casa gazdei, il ingroapa, ceea ce consta in aceea ca masca de care s-a dezbracat turcasul in curte o asaza iarasi in coltul odaii cu capul in jos pana ce se gateste pomana. Si pomana se face la gazda si decurge tot asa ca si ospatul, numai ca acum fetele ospateaza pe feciori si fruntea mesei e goala" (Pamfile, 1914, p. 175-476). (Ion Ghoniu)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE