Paparuda reprezinta denumirea cea mai raspandita a ritului magic de "provocare a ploilor aducatoare de belsug", practicat pe timp de seceta, si ocupa un loc distinct intre obiceiurile agrare in desfasurarea carora apa joaca un rol de prim ordin.

Pe langa forma romaneasca, Paparuda (papaluga, paparuga, papalugara, peperuia, pipiruda, babaluda, matahula, papalunga, babaruta, babaruga, dodoloaie),  si cea aromana, Pirpiruna, este inatalnita forma bulgara Perperuda (obicei bulgar in timp de seceta) si, totodata, se gasesc consemnate, dialectal, formele sarbo-croate Perperuna, Perepuna, Peperuna si slavonul prporuse.

Descrisa mai intai de Dimitrie Cantemir, in Descriptio Moldaviae, ea a fost inregistrata mai ales incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, asadar dupa un secol si jumatate de la prima ei atestare la noi. Paparuda a fost atestata in toate provinciile tarii noastre, exceptie facand Bucovina si Maramuresul. Ea apare si la romanii din Banatul jugoslav si la cei din Ungaria, precum si in toata Moldova.

Dupa cum apare in descrierea facuta de Cantemir, in spatiul sud-est european, inclusiv la romani, forma initiala a fost practicata de copii, dintre care o fata aflata la varsta puritatii rituale indeplinea rolul principal. Toate celelalte forme, in care alaiul cuprinde si persoane ce au depasit conditia puritatii rituale sau cele al caror protagonist principal este de sex masculin sunt ulterioare sau degradate (in special cele practicate de tigani si care anunta de altfel din timp disparitia iminenta a obiceiului) sau forme contaminate cu elemente apartinatoare altor obiceiuri, rituri si practici populare.

Paparuda este, la origine, o straveche creatie mitica ce imbina in continutul ei elemente magice si religioase, si ea nu poate fi confundata cu acele "rituri marunte contra secetei". De pilda, dezlegarea ploii "cu toporul", "cu trei lacate pe care le incuie mereu si le descuie in apa", "cu un bat de alun cu care s-a scos o broasca din gura unui sarpe" etc. Vrajile acestea, cu radacini in preistorie, au fost intalnite atat la popoarele europene civilizate, cat si la triburile inapoiate din Africa, si sunt foarte interesante, dar nu pot fi confundate cu obiceiul nostru.

Asemenea Caloianului, Sangeorzului si Dragaicei, Paparuda a fost la origine un rit de etapa, care se oficia la data fixa. Cat priveste data la care avea loc aceasta, parerile specialistilor sunt foarte diferite; mai frecvent apare a treia joi dupa Pasti, dar, alaturi de aceasta apare si prima si a patra, a cincea si chiar a noua joi dupa Pasti. Faptul nu ne surprinde daca avem in vedere ca, pe langa schimbarile pe care le-a suferit calendarul oficial in cursul timpului, insasi data la care cade sarbatoarea Pastelui variaza de la un an la altul, cu diferente ce ajung pana la patru-cinci saptamani.

Avem de-a face cu o manifestare de magie publica si colectiva, si anume cu o magie prin analogie, pornind de la principiul, intalnit in mentalitatea arhaica, conform caruia imitarea ploii era suficienta pentru producerea ei. Prin Oltenia, in drumul ei de-a lungul satului, protagonista obiceiului se straduia sa stropeasca cu apa mai cu seama femeile insarcinate. Prin Hunedoara protagonista purta uneori cu ea o cruce din cimitir, care se arunca apoi pe apa.

Paparuda reprezenta o zeitate, de vreme ce in calendarul popular i s-a consacrat o zi anumita asemenea sfintilor: "ziua de Paparuda”, care e "o zi sfanta", in care, ca si in celelalte sarbatori, nu se lucra. Ca personaj sfant ea aparea sub urmatoarele nume: "o sfanta care diriguieste ploile","un sfant diriguitor al ploilor", "zeita ploilor", "datatoarea de ploaie", sau "o femeie care umbla cu ploile".

Drept dovada in acest sens stau unele din formulele de invocatie prezente in cantecul Paparudei: "Paparuda, ruda / Vino de ne uda", "Paparuda, Paparuda / Sai in sus si sai in jos, / Sai in sus ca norii / Si dezleaga ploili" sau "si descuie ploile" sau "Sparge norii", "urneste norii" sau "Die papadie / Spune-i ploii ca sa vie" etc.

Paparuda prezinta asemanari si cu alte obiceiuri, cum sunt colindatul, Calusul. Ca si in cazul acestora, alaiul colinda pe ulitele satului, oprindu-se in fata tuturor gospodariilor si intrind chiar in curtile acestora, dupa ce uneori se cerea permisiunea gazdei. Se credea, ca si in cazul colindatului si Calusului ca "la casa la care vor merge ele [paparudele] ii va merge bine in acel an, iar la care nu, ii va merge rau".

Paparudele primeau daruri, asemenea colindatorilor, intre care oua, ca si in obiceiul Sangeorzul. Uneori darurile erau cerute prin insusi textul poetic, ca si in cazul colindelor: "S-o olcuta noua, / Da-ne, nana, noua", (Bihor), "C-o galeata noua, / C-o mana de oua" (Harghita) sau "Babaluga! / Doua oaua / Si-o placinta / S-on tier de carne fripta" (Campia Transilvaniei).

Ca si in colinde, in incheierea desfasurarii obiceiului se exprimau urari: "Stapana sa traiasca, / Sa le stapaneasca! (Oltenia, Muntenia), "Ce-i in casa sa traiasca, / Ce-i afara izvorasca" (Oltenia). 

.

• Datini si obiceiuri la romani
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Obiceiuri de Florii
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Obiceiuri de Dragobete
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Obiceiuri de Sfantul Dumitru
  Publicat in : Sfantul Dimitrie Izvoratorul de Mir
• Traditii si obiceiuri de Sfantul Dumitru
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii