Cum arata Stefan cel Mare in anii de inceput ai domniei sale nu putem sti. Primul lui portret cunoscut dateaza abia din 1473 si a fost miniat pe una dintre paginile Tetraevanghelului de la Manastirea Humor. Celelalte portrete - pictate in fresca, brodate sau sculptate - provin dintr-o perioada ulterioara si-l infatiseaza fie la varsta maturitatii, fie deja batran.

In Tetraevanghelul de la Manastirea Humor, calugarul Nicodim l-a reprezentat pe domnul Moldovei in genunchi in fata tronului pe care stau Maica Domnului cu Pruncul, purtand coroana si un costum de certa influenta apuseana: o camasa din care se vede numai gulerul rosu, o haina cu maneci lungi, stransa cu o centura de culoare neagra, o mantie scurta, cu falduri ample, rascroita in dreptul bratelor si bordata cu blana, pantaloni rosii stramti si cizme de asemenea rosii. In tablourile votive de la Biserica Sfantul Ilie, Biserica Patrauti (repictat mult mai tarziu), Manastirea Bogdana din Radauti, Manastirea Voronet, Biserica Sfantul Nicolae Domnesc - Iasi (realizat intr-o epoca ulterioara), Biserica Sfantul Nicolae - Dorohoi, de pe turnul Manastirii Bistrita, de la Biserica Dobrovat sau Biserica Sfantul Gheorghe din Suceava (toate, pictate dupa moartea lui Stefan), pe epitrahilele de la Patrauti si Dobrovat, pe dvera Rastignirii de la Manastirea Putna si in basorelieful de la Vatoped domnul este reprezentat in picioare, cu coroana pe cap si imbracat in straie de ceremonial: o camasa din care se vede gulerul, de obicei impodobit cu perle, si granata din tesaturi italiene.

Aceste descrieri vadesc faptul ca, dintre toate insemnele puterii, doar coroana apare cu regularitate. De altfel, ea era pictata si in portretul lui Stefan cel Mare ajuns in Tara Romaneasca si pe care l-a vazut la Bucuresti polonezul Maciej Stryjkowski: "un chip zugravit pe lemn, dupa obiceiul vechi, aratandu-l pe acest Stefan, inalt la statura, sezand cu coroana regeasca pe cap". Existenta celorlalte insemne si obiecte ale puterii, care completau portretul domnului, este probata de izvoarele scrise. "A luat schiptrul Tarii Moldovei", spun letopisetele, povestind victoria de la Doljesti a lui Stefan. "Schiptrul" -"steagul cel mare de matase, de culoare rosie, pe care erau pictate frumos in aur blazoanele Tarii Moldovei" - l-a insotit pe domn la Colomeea, la ceremonia de depunere a juramantului vasalic.

Deosebit de sugestiva este constatarea ca toate cele trei obiecte despre care se stie ca au ramas de pe urma lui Stefan cel Mare sunt simboluri ale puterii. Sabia, pastrata astazi la Istanbul, este unul dintre simbolurile monarhice, care exprima datoria suveranului de a-si apara teritoriul si supusii. Arcul, "arma regala prin excelenta"- de fapt, o arbaleta-a fost adapostita la Manastirea Putna pana spre sfarsitul veacului al XVII-lea. Si tot acolo a existat, pana in primele decenii ale secolului al XVIII-lea, "un pahar de iaspis" al domnului, o cupa, "cel mai potrivit simbol al regelui", in calitatea ei de "receptacul al darurilor divine [...] si al iubirii". Un portret ideal al lui Stefan cel Mare ar trebui sa-l infatiseze purtand sau avand alaturi toate aceste insemne si obiecte care-l defineau pe suveran.

In miniatura Tetraevanghelului de la Manastirea Humor, in fresca de la Radauti, pe dvera Rastignirii si pe epitrahilul de la Biserica Dobrovat se mai distinge si astazi culoarea rosie a incaltarilor lui Stefan. Rosul exprima in cel mai inalt grad ideea de majestate, de putere, aceasta culoare regasindu-se frecvent in vesmintele si pe stemele suveranilor din Europa medievala.

Stofele din care sunt confectionate toate vesmintele domnesti amintesc de tesaturile pastrate in tezaurul Manastirii Putna sau la Muzeul Brukenthal din Sibiu, ori de acelea care apar in portretele iesite de sub penelul maestrilor italieni Paolo Uccello, Domenico Veneziano, Piero della Francesca, Giovanni Bellini, Andrea Mantegna sau Bartolomeo Montagna.

In nici una dintre imaginile descrise aici Stefan cel Mare nu este puternic individualizat. Din acest motiv, nu se pot face observatii cu privire la evolutia infatisarii sale pe parcursul ultimilor 30 de ani de domnie. Fiecare artist in parte a avut grija sa nu-l lipseasca de unul dintre atributele specifice unui detinator al puterii - identificand, prin aceasta, esentialul -, dar nici unul dintre ei n-a fost prea interesat de particularitatile individului. Si aceasta, pentru ca artistii medievali "nu percepeau unicitatea, irepetabilul unei individualitati", privirea lor fiind indreptata "asupra esentei celei mai proprii, mai launtrice a omului", care "se articula in predestinarea lui pentru o "slujba" sau o "functie".

Si totusi, cum trebuie sa ni-l imaginam pe domnul Moldovei ? Comparand intre ele portretele pastrate si folosind si putinele surse scrise obtinem imaginea unui "om nu mare de statu", dar probabil cu un trup foarte vanjos, cu fata rotunda si plina, cu o frunte larga, cu ochi albastri, cu parul lung si blond lasat in plete pe spate, cu mustata de asemenea blonda si, in unele etape ale vietii, cu o umbra de barba. Rana de la glezna stanga trebuie sa-l fi facut, cel putin in ultimii ani, sa schiopateze. De altfel, medicul Matteo Muriano observa, la 1502, ca Stefan "arata bine la trup pentru varsta sa, daca aceasta meteahna nu l-ar fi chinuit".

Printr-o stranie coincidenta, doi suverani pe care-i desparteau aproape sapte veacuri, dar care - si unul, si celalalt - au fost socotiti exceptionali, au avut parte de domnii de cate 47 de ani si si-au incheiat viata suferind de guta si schiopatand de un picior: Stefan cel Mare si Carol cel Mare.

Durerea l-a insotit pe domnul Moldovei in tot cursul vietii sale. Rana de la picior l-a muncit vreme de patru decenii. Suferintele provocate de guta si de afectiuni ale sistemului circulator l-au imobilizat ani buni. Nimic nu se va fi comparat, insa, cu atrocele chinuri pe care domnul sexagenar a trebuit sa le indure in timpul operatiei de cauterizare a ranilor de la picioare cu fierul inrosit. Dar n-a fost numai durerea fizica. In mai multe randuri, moartea a lovit familia domneasca. Stefan si-a pierdut doua sotii (dintre care una, doamna Evdochia, a murit tocmai cand regele Matias intrase cu razboi in Moldova) si cinci copii (intre care Alexandru, barbat in puterea varstei, crescut si educat pentru a deveni, la randul sau, domn). Ultimii ani ai vietii i-au fost intunecati de vestea intemnitarii la Moscova a fiicei sale, Elena, si a nepotului sau, Dimitrie.

La toate acestea trebuie adaugata durerea pricinuita de infrangerile in lupta. Oricat de mari vor fi fost suferintele trupesti si sufletesti prin care a trecut, Stefan cel Mare nu s-a plans niciodata. Din izvoarele pastrate se intrevede ca domnul Moldovei isi controla cu grija reactiile, ca nu se lasa usor prada deznadejdii si ca traia momentele grele - ale sale ca om ori ca suveran - cu o tristete retinuta si cu o ingrijorare fireasca. Cercetarea felului in care Stefan isi traia durerea ii pune in lumina taria de caracter iesita din comun, remarcata, de altfel, si de contemporani.

Investigatia in aceasta directie este importanta, intrucat portretul fizic al unui suveran nu avea mare relevanta daca trasaturile sale exterioare nu se gaseau intr-o armonie perfecta cu insusirile si trairile interioare. In judecarea unui detinator al puterii, valorile estetice in sine nu intrau in discutie. Frumusetea chipului trebuia sa reflecte curatenia si bunatatea sufletului. Dupa marturia lui Matei Miechowski, pe Stefan cel Mare "natura il facuse norocos, istet si viteaz". Calitatile lui il determina pe cronicarul polon sa exclame: "O, barbat triumfal si victorios, care biruisi pe toti regii invecinati ! O, om fericit, care te bucurasi de toate darurile, cate natura altora numai in parte le da: unii intelepti si vicleni, altii viteji si drepti, altii iarasi cu noroc impotriva dusmanilor. Tu singur le avusi harazite toate laolalta: drept-prevazator, istet, biruitor al tuturor dusmanilor !". "Amintrilea era om intreg la fire - scrie Letopisetul Tarii Moldovei pana la Aron voda -, nelenesu, si lucrul sau il sti ia a-l acoperi si unde nu gandiiai, acolo il aflai".

Nu pot fi lasate deoparte nici trasaturile lui Stefan cel Mare pastrate in mentalul colectiv si asternute pe hartie tarziu, in Cuvantul de ingropare vechiului Stefan voievod: "La razboaie biruitori smerit, la pace domn drept si bun, in viata sa din parte credincios adevarat"; "...la osteneala fara preged, la odihna fara desfranare, la primejdii fara de frica".

Stefan Gorovei
Maria Szekely

• Manastirea Sfantul Stefan cel Mare - Slanic
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Sfantul Stefan cel Mare in literatura poporului
  Publicat in : Vietile sfintilor