Pentru a realiza profunzimea infinita a teologiei mariologice in Ortodoxie si pentru a intelege cu adevarat care este extensia doxologica a cinstirii Maicii Domnului in sanul poporului roman dreptcredicios, trebuie sa patrundem in taina nasterii lui Hristos pe pamant, din Fecioara, care este arhetipul vesniciei, ca nastere eterna a lui Hristos in inima sfintilor.
Maica Domnului este icoana Bisericii lui Hristos.
Nascatoarea de Dumnezeu este omul integral care primeste prezenta lui Dumnezeu in sine. Ea insa biruieste in mod arhetipal "hotarele firii“ pentru ca in ea se impletesc valorile ireductibile ale fecioriei si maternitatii, facand din ea omul eshatologic plenar, care implineste in ea darul facut umanitatii de catre Dumnezeu dintru inceput: acela de a se uni cu El dupa har .
Diversitatea numirilor si adancul teologic al hermeneuticii patristice inchinate Maicii Domnului cuprind deopotriva si dimensiunea ei tipologica, de Mama a tuturor celor vii, prin faptul ca este Mama lui Hristos Care asuma in Sine intreaga umanitate . Efectivitatea arhetipala a Nascatoarei de Dumnezeu este insa si efectivitate eshatologica, ea fiind rodirea in umanitate a lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Umanitatea culmineaza cu Fecioara Maria, care este persoana cea mai curata si neprihanita din neamul omenesc, alegerea cea de taina pentru Intruparea lui Dumnezeu Cuvantul.
Aceasta efectivitate multipla cuprinde si puterea ei de Rugatoare pentru toata lumea, din interiorul Cerului lui Dumnezeu si cu indraznirea de mama catre Dumnezeu. Cel fara de inceput primeste rugaciunile Maicii Lui cum primeste orice fiu rugarea mamei sale.
Teologia timpului si a eternitatii este cuprinsa integral si integrator in persoana Maicii Domnului. Ea ii daruieste trup si sange si intreaga ei umanitate lui Dumnezeu Cuvantul care uneste intru Sine timpul cu eternitatea in mod ipostatic si definitiv. Maica Domnului prezideaza soborul liturgic si euharistic al Litughiei, pentru ca sta de-a dreapta Fiului ei pe Sfantul Disc, semnificand unirea cerului cu pamantul in umnitatea pe care ea i-a daruit-o Mantuitorului Hristos: "Toti sunt evocati in rugaciune in jurul Trupului si Sangelui Domnului: cei vii, cei raposati, oameni si ingeri, in frunte cu Maica Domnului; intre toti, Euharistia intareste comuniunea. Aceasta unitate in trupul Domnului se infaptuieste prin lucrarea Duhului, Care e chemat prin epicleza si Care e activ in actul prefacerii si in impartasire, intrucat trupul Domnului coborat pe altar e un trup pnevmatizat si Duhul Sfant e Duhul comuniunii intre Hristos si noi“ .
Maica Domnului este deci Biserica in care s-a plamadit aceasta unire, care dureaza pentru vesnicie. De aceea, viata Maicii Domnului este o sarbatoare a timpului invesnicit de Hristos, iar virtutile ei nascatoare de Dumnezeu sunt modelul uman si accesibil de inchinare a vietii lui Hristos in Cruce, Moarte si Inviere.
Prin sufletul Maicii Domnului a trecut, covarsita de iubire, toata durerea lui Dumnezeu pentru miile de morti ale lumii. De aceea, cultul Maicii Domnului este reflexul fundamental ontologic de maternitate a Bisericii, mama noastra spirituala. In iubirea Maicii pentru Fiul ei rezida toata iubirea umanitatii pentru Dumnezeu. Parintele Dumitru Staniloae vorbeste despre solidaritatea lui Hristos cu toate durerile lumii si stravede lumina vindecatoare a invierii in fiecare moarte fara de vina: "Exista o profunda solidaritate a lui Hristos cu intreaga desfasurare a vietii omenesti de pe pamant. Hristos sufera cu toata omenirea si in ea se manifesta stradania lui pentru desavarsirea noastra, chiar daca nu intalneste totdeauna si colaborarea stradaniei noastre. El se straduieste ca toti sa ne incadram in El, pentru ca sa se poata supuna intreg, adica cu toate madularele trupului Sau, lui Dumnezeu Tatal“ .
Daca de la zidirea lumii, Dumnezeu tine in bratele Sale pe om, prin Intrupare, ratiunile firii se inverseaza, omul prin cea mai curata si smerita mladita a sa Il tine in brate pe Dumnezeu. In icoana Bisericii cu Maica Domnului tinand in brate pe Hristos este cuprinsa toata taina cea din veac ascunsa si nepatrunsa a iubirii lui Dumnezeu Care Se face prunc si este nascut si hranit de o Fecioara pentru mantuirea noastra. Hristos Pruncul intrupeaza in sine toata puterea si smerenia lui Dumnezeu, Care se face vulnerabil din iubire si primeste umilinta de iubi pana la moarte si pana in vesnicie pe oamenii care il pot refuza sau respinge. Hristos nu inceteaza de a iubi vesnic pe oamenii care Il rastignesc pe El in fratii lor, dar aceasta iubire vesnica nu se aplica siluind libertatea acestora, ci ramane mereu iubirea ranita si neimpartasita a lui Dumnezeu pentru pacatosi .
Rugaciunea Mamei izvoraste asadar din inima ei plina de iubire care naste viata. Iubirea adevarata este in mod necesar nascatoare si euharistica. Cu atat mai mult, iubirea Mamei lui Dumnezeu este o iubire care nu trece, ci persevereaza jertfelnic in inima ei pe masura ce umanitatea ei daruitoare se indumnezeieste daruind viata omeneasca lui Dumnezeu. In Maica Domnului gravida cu Dumnezeu, inima Domnului si inima omului au batut si bat laolata pentru vesnicie: "Bucura-te cea plina de dar, Domnul este cu tine“ (Luca 1, 28). Timpul semnificat de bataile inimii se cununa asadar cu vesnicia lui Dumnezeu, Care ia chip de om in pantecele inmiresmat de feciorie al Mariei. De asemenea, Biserica rezoneaza mistic la durerea Mamei sfinte atunci cand si-a vazut Fiul murind pentru pacatele lumii. Pentru o mama, fiul care moare in chinuri ramane o rana de nevindecat. Nimic din cer si de pe pamant nu ii mai poate alina plansul. Fiinta ei devine plangere, iar ratiunile vietii ei trec prin durerea de-si vedea rodirea de viata murind. In lumea noastra, mamelor carora le-au murit copiii nu li se mai poate spune nimic. Orice cuvant este prea putin sau prea mult pentru a seca izvorul de lacrimi: "Glas in Rama s-a auzit plangere si tanguire si tipat mult. Rahila plangea pe fiii sai si nu voia sa se mangaie pentru ca nu mai sunt“ (Ieremia 31, 15; Matei 2, 18). Aceata durere a Maicii Domnului o face atat de intelegatoare catre toate durerile lumii, iar Invierea Fiului ei este Crucea durerii inviate in lumina lui Dumnezeu.
Textele liturgice ale sarbatoarilor mariologice cuprind devotional si mistic toata aceasta tensiune de lumina a unirii dintre om si Dumnezeu in pantece de fecioara.
Dimensiunile teologice ale fecioriei Maicii Domnului exprima toata istoria Biserici de dupa ea, in incercarea ei de a primi pe Dumnezeu. Fecioria inseamna fidelitate a credintei care nu vede, dar simte evidenta spirituala a Mirelui ceresc, inseamna efort si lupta ascetica pentru taierea din sine a radacinilor placerii si durerii, inseamna bucurie de taina pentru nunta cea nevazuta care incepe in timp si se sfarseste in eternitate. Fecioria Maicii Domnului este punctul culminant al vocatiilor feciorelnice ale naturii umane, pentru ca in ea, iubirea de Mirele ceresc a rodit nu doar spiritual, ci ipostatic pe Fiul lui Dumnezeu . Fecioria este deci o virtute mai presus de fire in care vesnicia lui Dumnezeu se transmite prin har oamenilor care vor sa persevereze in iubirea lui si sa isi transforme viata in priveghere pentru inviere.
Maternitatea este virtutea iubirii responsabile, care foloseste mijloacele firesti pentru a atinge vocatia impreuna creatoare cu Dumnezeu. In inima maicii se ascunde toata iubirea ei pentru firescul nascator al umanitatii si deschiderea de mama pentru a darui viata si a mentine viata prin jertfa continua: "Taina minunata si neobisnuita vad, cer fiind pestera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslaea salasluire, intru care S-a culcat Hristos Dumnezeu, pe care laudandu-L Il slavim“ .
Sufletul infiorat de iubire al mamei jertfeste intreaga lume pe altarul iubirii fiului ei, si orice valoare a acestei lumi piere in fata izvorului de jertfa care inunda inima ei: "Rai de taina esti Nascatoare de Dumnezeu, care ai odrasliit nelucrat pe Hristos, intru Care pomul Crucii cel de viata purtator, pe pamant s-a sadit, Pentru aceasta acum inaltat fiind, inchinandu-ne lui pe tine te marim“ .
In Maica Domnului coexista si lucreaza toate aceste dimensiuni ale fecunditatii firesti si ale fecioriei mai presus de fire. Daca fertilitatea materna poate fi considerata o metafora a temporalitatii, fiind firescul spre care merge organismul uman femeiesc in drumul sau prin viata, fecioria ca transfigurare a maternitatii firesti in maternitate spirituala si hristofora este metafora vesniciei care este mereu aceeasi in neschimbarea puritatii ei. Maternitatea schimba trupul si-l supune legilor imbatranirii, iar fecioria transforma aceste energii in efort pascal de innoire spirituala permanenta.
Fecioria nascatoare a Maicii lui Dumnezeu include si transcende timpul si eternitatea, pentru ca Maria primeste in sine pe Dumnezeu Cel feciorelnic in pantece fecioresc, aratand ca Dumnezeu Se poate naste ca Om din Fecioara, fara a avea nevoie de unirea cea fireasca in care si-a facut loc dupa caderea in pacat intunecarea patimitoare a posedarii de celalalt.
Punctul comun al sarbatorilor mariologice este de altfel iubirea materna a Bisericii fata de Hristos, tandretea infinita ce s-a tesut intre Fecioara si Iisus fiind transmisa prin Duhul Sfant, prin care "iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre“ (Romani 5, 5). Sarbatorile Maicii Domnului sunt sarbatori ale iubirii impartasite, in care bataile inimii lui Hristos bat in acelasi ritm cu bataile Maicii din care El Si-a luat trupul.
In aceasta perspectiva a iubirii, Apostolul Pavel aseamana durerea Bisericii fata de cei necunoscatori sau rataciti ca pe niste dureri ale nasterii: "O, fiii mei, pentru care sufar durerile nasterii pana ce Hristos va lua chip in voi“ (Galateni 4, 19). Intrarea in Trupul eclesial al lui Hristos este o biruinta a iubirii asupra firii si presupune durerea smulgerii de trecut, de caderea progresiva pentru a mosteni nestricaciunea.
Praznicul Adormirii Maicii Domnului arata ca demnitatea de Nascatoare de Dumnezeu a Mariei este o realitate vesnica. Iubirea ei este maximala si dumnezeiasca pentru ca ea a iubit de Dumnezeu cum isi iubeste omul pe fiul sau, cu iubire de mama, iar pe Omul - Hristos L-a iubit ca pe un Dumnezeu. Sangele ei feciorelnic a devenit prin zamislire Sangele lui Dumnezeu intrupat, iar inima ei bate in consonanta cu inima pruncului ei vesnic.
Maica Domnului este dovada suprema a flexibilitatii spirituale a legilor firii create si persoana in care, in mod profetic si tipologic, eshatonul se realizeaza ca taina a fecioriei si a vietii: "Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu o ai parasit de Dumnezeu Nascatoare, mutatu-te-ai la viata ceea ce esti Maica vietii si cu rugaciunile tale izbavesti din moarte sufletele noastre – Εν τή Γεννήσει τήν παρθενίαν εφύλαξας, έν τή Κοιμήσει τόν κόσμον ού κατέλιπες Θεοτόκε, Μετέστης πρός τήν ζωήν, μήτηρ υπάρχουσα τής ζωής, καί ταίς πρεσβείαις ταίς σαίς λυτρουμένη, εκ θανάτου τάς ψυχάς ημών“ . Prin Nasterea lui Hristos in inima omului, fecioria duhovniceasca devine temeiul nasterii spirituale (asa cum monahii si monahiile sunt numiti parinti si maici), iar moartea ca adormire a trupului in Dumnezeu devine poarta a vietii vesnice impreuna cu Hristos Care a biruit moartea pe vecie.
Mutarea Maicii Domnului "de la moarte la viata si de pe pamant la cer“ este intorcerea ei fireasca la Fiul ei pe care L-a iubit cu iubire vesnica. De aceea, Biserica o numeste "Maica vietii“ si "raza zilei celei de taina“.
Pr.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.