„Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.” Prin acest axion, imn și rugăciune, creștinii ortodocși din toate timpurile și din toate locurile preaslăvesc pe Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu. Pentru poporul român dreptmăritor creștin, evlavia și iubirea pentru Maica Domnului este o realitate de necontestat și atât de evidentă chiar și pentru cei care nu cred, cred altfel, cred mai puțin, sau sunt indiferenți la cele sfinte.
Spre deosebire pe de o parte de așa zisul cult al Fecioarei Maria, mariologia, dezvoltat de Biserica Apuseană care încearcă să raporteze dogma despre Fecioara Maria la alte doctrine ale credinței creștine și pe altă parte de criticismele protestante ale „mariolatriei” , învățătura Bisericii Ortodoxe Orientale cu privire la venerația care i se cuvine Fecioarei Maria sunt parte integrantă din ritualul liturgic, din viața, tradițiile și evlavia credincioșilor pentru care Maica Domnului este un apogeu al creației umane a lui Dumnezeu. Pentru creștinii ortodocși Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu (Teotokos) nu reprezintă o excepție a condiției umane ci un exemplu de sublimă și supremă curățenie și feciorie trupească și sufletească, de sfințenie a ființei, a vasului pământesc ales de Dumnezeu pentru întruparea Fiului sau. Această înțelegere se datorește în mare măsură Sfântului Ioan Damaschinul care bazat pe Sfânta Scriptură, Crezul Ortodox și pe doctrina stabilită la Sinodul Ecumenic de la Efes din 431 după care Fecioara Maria a fost numită Maica Domnului, în secolul al 8-lea a scris atât de înțelept și convingător despre rolul de mediator între dumnezeire și umanitate pe care l-a avut Fecioara Maria prin nașterea lui Iisus și de despre adormirea și ridicarea la ceruri a Maicii Domnului. În Biserica Catolică de-a lungul timpului au existat diverse concepții și credințe cu privire la concepția Fecioarei Maria până în secolul al 19-lea când Biserica Romano-Catolică și-a dogmatizat învățătura despre Imaculata Concepție a Mariei, care o exonerează pe Fecioara Maria de păcatul originar, și în 1950 a stabilit ca dogmă Adormirea Maicii Domnului. Mariologia, teologia catolică bazată pe patru dogme despre Maria a fost rezumată în 1965 în „Lumen gentium” la cel de-al doilea Consiliu de la Vatican.
În Apus Fecioara Maria a fost reprezentată artistic în capodopere de o mare frumusețe estetică, iar în Răsărit au fost pictate atâtea icoane făcătoare de minuni ale Fecioarei Maria distinse mai ales prin frumusețea spirituală a reprezentărilor acestora. Despre deosebirea dintre aceste două forme artistice de reprezentare și înțelegerea teologică a acestora s-a scris mult, substanțial și erudit. Cu toate acestea, personal poate n-aș fi fost în stare să înțeleg prea bine aceste deosebiri de vederi dacă nu s-ar fi întâmplat ca la începutul anilor 80, să-l însoțesc pe marele și înțeleptul teolog Dumitru Stăniloae într-o vizită la Muzeul Metropolitan de Artă din New York. Părintele Stăniloae era într-o vizită la Seminarul Teologic Ortodox din New York și marele teolog, părintele John Meyendorff, care îl prețuia mult pe părintele Stăniloae, eu fiind român, m-a rugat să-l însoțesc pe părintele Staniloae la muzeu. Părintele Stăniloae s-a oprit îndelung în fața unei celebre picturi care reprezenta pe „Madonna” într-o viziune renascentistă. O madonna frumoasă lumește, carnală, trandafirie, cu bujori în obraji. După o pauză lungă, părintele Stăniloaie s-a întors spre mine și mi-a spus: Să ții minte de la mine, Apusul n-a înțeles niciodată așa cum trebuie taina chipului îndumnezeit al Fecioarei Maria. Uite-te la icoanele noastre unde fața Maicii Domnului este transfigurată, materialitatea este spiritualizată, și unde nu trupul în sine iese în evidență ci ochii. Și întradevar, când privim la ochii din icoana Maicii Domnului vedem prin aceștia cerul. Ochii Fecioarei sunt izvor de lumină și har dar totodată și izvor de lacrimi de suferință și de bucurie. De aceea omul pios și credincios se închină cu evlavie și se roagă în fața sfintei icoane încredințat fiind că ochii Maicii Domnului îl văd pe credincios și-i înțeleg tot păsul, suferința și necazurile.
Din Sfânta Evanghelia după Ioan (2:1-11) aflăm că Iisus, fiul Fecioarei Maria și Fiul lui Dumnezeu, fusese invitat la o nuntă în Cana Galileii împreună cu ucenicii săi și vinul se terminase. Fecioara Maria l-a rugat pe Iisus să facă o minune și să prefacă apa în vin. Iisus la început a ezitat știind că timpul său încă nu venise sau poate că nu voia să-și înceapă misiunea sa pământească la o nuntă. Dar tocmai aceasta s-a petrecut, poate să se pecetluiască sfânta taină a căsătoriei, temeiul fundamental al existenței pământești. Din Sfânta Evanghelie aflăm că în ultimă instanță Iisus ascultă rugămintea mamei sale și preface apa în vin. Deci Iisus, om și Dumnezeu fiind, își schimbă planurile dumnezeiști la rugămintea mamei sale. De aceea poate credincioșii creștini cu evlavie nu contenesc să o roage pe Maica Domnului să-l roage pe fiul său Iisus pentru ei. Sunt încredințați în mintea și în sufletul lor că Iisus Hristos Domnul ascultă la rugăciunile mamei sale în ceruri. Dar când ne rugăm trebuie să ne aducem aminte și ceea ce Maica Domnului le-a spus servitorilor la nunta din Cana Galileii: "Faceți tot ce vă spune" fiul meu și Domnul meu și al vostru, Iisus Hristos. (Ioan 2:3-5).
Marin Mihalache
Chicago, USA
Marin Mihalache
-
Conceptii eronate despre Fecioara Maria
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu
Publicat in : Maica Domnului -
Fecioara Maria venerata de musulmani
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.