Cum va fi viata dupa inviere
Toti oamenii vor invia, fie ei drepti sau pacatosi. Hristos insusi ne-o spune: "vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Fiului Omului; si vor iesi cei care au facut cele bune spre invierea vietii, iar cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii" (In 5, 28-29). Ne-o spune inca si Apostolul Pavel: "va sa fie invierea mortilor: si a dreptilor si a nedreptilor" (Fapte 24, 15). Iar Biserica canta: "Tot cel ce se duce la maica sa, pamantul, iarasi se va alcatui, ca sa ia chinuri sau daruri pentru cele ce-a facut in viata."
Cei aflati in viata la Parusie vor sta alaturi de cei ridicati din morti, trupurile lor preschimbandu-se intr-o clipita si ele in trupuri inviate. "Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa credem ca Dumnezeu pe cei adormiti intru Iisus ii va aduce impreuna cu El. Caci aceasta va spunem, dupa cuvantul Domnului, ca noi cei vii, care vom fi ramas pana la venirea Domnului, nu vom lua-o inainte celor adormiti, pentru ca insusi Domnul, intru porunca, la glasul arhanghelului si la trambita lui Dumnezeu, Se va pogori din cer, si cei morti intru Hristos vor invia intai. Dupa aceea, noi cei vii, care vom fi ramas, vom fi rapiti impreuna cu ei in vazduh, si asa pururea vom fi cu Domnul" (1 Tes. 4, 14-17). Iar in alta parte spune: "Nu toti vom muri, dar toti ne vom schimba" (1 Cor. 15, 51).
La inviere oamenii isi vor afla trupurile in care si-au petrecut viata pamanteasca. Acelasi trup, si nu altul va invia. "E sigur, spune Tertulian, ca nu alt trup, ci chiar acela pus in mormant va reveni la viata."
Sfantul Ioan Gura de Aur, la randul sau, scrie: "alt trup cade in pamant, si alt trup inviaza? Dar cum ar fi atunci inviere? Caci invierea este a trupului cazut si mort. Si daca alt trup cade, si altul inviaza, apoi atunci unde e biruinta aceea minunata si preaslavita impotriva mortii? Cum se va vedea atunci ca moartea da inapoi ce-a luat in robie?"; n-ar fi nedrept si fara sens ca trupul ce se bucura de slava imparatiei sa fie altul decat cel care s-a nevoit in necazuri si osteneli pe acest pamant?
Asadar, trupul inviat va avea aceeasi natura ori esenta - va fi, adica, trup omenesc; pe langa aceasta, isi va pastra identitatea personala, va fi cu adevarat trupul unei anumite persoane, care poate fi astfel recunoscuta, iar nu al alteia. Fiecare va ramane, trup si suflet, "in propria-i natura si in propriul ipostas. Petru va fi Petru, Pavel va fi Pavel si Filip va fi Filip", spune Sfantul Macarie Egipteanul.
Asadar, nu e vorba nici de metempsihoza, nici de reincarnare. Atenagora Atenianul afirma ca invierea probeaza unicitatea si dainuirea persoanei si a existentei omenesti, in pofida sfasierii si nestatorniciei la care au fost supuse, mai cu seama prin moarte. El spune limpede ca numai prin inviere trupul si sufletul care au vietuit impreuna se regasesc, redand persoanei identitatea ei, de-acum pentru vecie.
Pretuirea deopotriva a sufletului si a trupului postuleaza in mod obligatoriu si invierea trupurilor moarte si descompuse, fara de care o noua impreunare fireasca a celor doua componente - suflet si trup - nu s-ar putea concepe. Cel care a primit minte si ratiune este omul intreg, nu numai sufletul singur. Datorita acestui fapt, omul trebuie sa dainuiasca etern sub forma ambelor elemente, fapt care ar fi de neconceput fara inviere. Caci daca n-ar exista inviere, atunci nici omul ca atare n-ar putea dainui. Nu poti spune ca oamenii se vor innoi daca sufletele nu se intorc in aceleasi trupuri, ca sa putem vorbi de aceiasi oameni. Si iarasi, e cu neputinta ca trupul si sufletul sa fie din nou impreuna daca nu admitem invierea".
Trupul inviat va fi cel care a fost si totusi altul. Sau, altfel spus, isi va pastra esenta, substanta, natura, dar fiintarea lui va fi cu totul alta. Folosind vocabularul Sfantului Maxim Marturisitorul, vom spune ca-si va pastra logosul naturii sale, dar un alt mod de a fi. Tertulian explica lucrul acesta astfel: "un lucru poate sa se schimbe, iar substanta lui sa ramana aceeasi; de altfel omul in intregime, in vremea de aici, ramane acelasi cat priveste firea, insa se schimba din multe puncte de vedere: isi schimba tinuta, greutatea, sanatatea, situatia, varsta, ocupatiile, profesiile, regulile de viata, purtarile, fara sa se piarda nimic din omul care este, fara sa devina alt om; el nu inceteaza astfel de a fi acelasi om si nu se schimba intr-altul, ci i se schimba doar felul vietuirii. La inviere tot asa, ne preschimbam, ne primenim si ne innoim fara ca firea noastra sa se schimbe". Invierea ne schimba starea, iar nu natura, spune in continuare Tertulian. Iar Isaac Sirul zice ca la inviere, Hristos "ne va ridica in alta infatisare si ne va aduce intr-o noua alcatuire."
Felul in care va fiinta trupul inviat ramane o taina, abia luminata de cuvantul Scripturii atunci cand ni-l infatiseaza pe Hristos dupa invierea Sa, caci El inviind cu trupul nostru omenesc, inseamna ca trupul nostru inviat va fi asemenea cu trupul Lui. Vedem astfel ca trupul lui Hristos dupa inviere transcende legile materiei, trecand prin "portile incuiate, unde erau adunati ucenicii" (In 20, 19, 26) sau facandu-se dintr-o data nevazut (Lc. 24, 31). Hristos mananca, e drept, cu ucenicii (Lc. 24-41-43), insa nu silit de foame, ci din iconomie, ca sa-i incredinteze ca nu e o naluca (cf. Mc. 6, 49; Lc. 24, 37), dupa cum se spune intr-o stihira de la Utrenia din duminici: "infricosati i-ai aratat pe ucenici, parandu-li-se ca vad duh, si necrezand ei, prin partasie la mancare, le-ai deschis lor mintea sa creada ca Tu esti." Dar toate acestea inca se petrec in aceasta lume, in care Hristos inviat ramane pana la inaltarea Sa la cer; pe cand lumea ce va sa fie e neasemanata, si altul va fi traiul nostru in trup innoit; a o cunoaste nu-i cu putinta cat ne aflam inca in trupul de lut.
Din vorbele Apostolului Pavel putem doar intrezari cum va fi trupul acela, cu totul aparte de cel de-acum: "Nu toate trupurile sunt acelasi trup, ci unul este trupul oamenilor si altul este trupul dobitoacelor si altul este trupul pasarilor si altul este trupul pestilor. Sunt si trupuri ceresti si trupuri pamantesti; dar alta este slava celor ceresti si alta a acelor pamantesti. Alta este stralucirea soarelui si alta stralucirea lunii si alta stralucirea stelelor. Caci stea de stea se deosebeste in stralucire. Asa este si invierea mortilor: se seamana trupul intru stricaciune, inviaza intru ne-stricaciune; se seamana intru necinste, inviaza intru slava; se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere; se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc. Daca este trup firesc, este si trup duhovnicesc. Omul cel dintai este din pamant, pamantesc; omul cel de-al doilea este din cer, toti ne vom schimba, deodata, intr-o clipeala de ochi, la trambita cea de apoi. Caci trambita va suna si mortii vor invia nestricaciosi, iar noi ne vom schimba. Caci trebuie ca acest trup stricacios sa se imbrace in nestricaciune si acest trup muritor sa se imbrace in nemurire" (1 Cor. 15, 39-53).
Din toate cele de mai sus se intelege ca trupul inviat este trup duhovnicesc, nesupus legilor care guverneaza acum materia, spatiul si timpul, plin de putere, nestricacios, nemuritor.
Sfintii Parinti, intemeindu-se pe aceste cuvinte ale Scripturii, infatiseaza invierea drept "restaurare a omului intreg" , cand sufletul se va insoti din nou cu trupul, de asta data trup innoit. Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca restaurarea aceasta inseamna reasezarea omului in starea lui din vremea cand petrecea in Rai.
"Invierea nu este nimic altceva decat restaurarea firii noastre in starea ei de la inceput"; "Dumnezeu, prin inviere, va readuce firea omeneasca la starea ei dintai".
Trupul inviat, izbavit de neputintele si betesugurile sale mostenite prin cadere, isi va afla desavarsirea initiala; iar "desavarsirea restatornicita nu mai poate fi in nici un fel stirbita o data ce i se da inapoi tot ceea ce pierduse". Vietuirea lui nu va mai fi atunci pamanteasca, supusa ingustarilor, stramtorarilor si marginirilor acestei lumi. Va deveni "eterat si fin, si nu se va mai vedea ca trup material"; atunci "se va face asemenea sufletului", dar nu va fi sufletesc, ci duhovnicesc. Nemaipurtand chipul celui pamantesc, ci chipul Celui ceresc (cf. 1 Cor. 15, 49), el va fi nepatimitor si nestricacios, nu va duce lipsa de hrana ori de somn, nu va sti de boala, de durere ori de neputinta, si nimic nu-l va putea vatama. Si pentru ca Hristos a nimicit definitiv moartea, trupul va fi de-acum si el nemuritor. Nestricaciunea si nemurirea nu le primeste omul ca simpla cinstire ori rasplata, ci pentru ca sa-si poata duce viata lui cea noua, ce nu cunoaste schimbare ori sfarsit, fie ca-i fericita, fie ca-i vrednica de plans. La inviere, trupul se va uni desavarsit cu sufletul ", scaldandu-se impreuna in lumina dumnezeiestilor haruri.
Invierea nu inseamna doar innoirea si preschimbarea trupului; ea il muta pe om in viata cea noua si neasemanata, in care, eliberat din stransoarea materiei, nu mai are nevoie de aer, de hrana, sau de impreunare trupeasca, ca sa nu se stinga. De aceea, pe drept cuvant Sfintii Parinti s-au intrebat daca trupul va invia cu toate ale sale - din care multe nu-i vor mai fi de nici un folos -, daca asadar va fi cu adevarat restaurat in intregimea sa, in deplinatatea firii sale.
Parintii spun ca trupul isi va pastra toate organele sale. Insa, adauga Tertulian, lucrarea lor va inceta; de altfel, arata el, si in viata aceasta "e cu putinta sa nu te folosesti de stomac sau de partile trupului ce slujesc impreunarii dintre barbat si femeie" in vreme de post si infranare, fara ca deplinatatea omului sa fie in vreun fel vatamata. Folosindu-se de un vocabular mai precis, Parintii capadocieni, Sfintii Maxim Marturisitorul si Ioan Damaschin si cei care le-au urmat afirma ca trupul isi va pastra puterile (sau facultatile), dar ca ele nu vor fi active. Dar chiar Tertulian vine si spune ca s-ar putea ca puterile trupului sa nu ramana "nelucratoare, caci nimic nu-i lipsit de folos inaintea lui Dumnezeu".
Cu judecata ar fi sa spunem ca organele trupului devenit duhovnicesc si ceresc sunt si ele transfigurate, si tot asa vor fi si lucrarile lor (cf. Filip. 3, 21), dupa cum ne lasa sa intrezarim Sfanta Scriptura si experienta mistica atunci cand vorbesc de simtiri duhovnicesti sau de folosirea in chip duhovnicesc a madularelor trupului.
Viata cea noua inseamna si schimbare a legaturilor dintre oameni: cele trupesti, dintre barbat si femeie, si cele de rudenie vor pieri, fara sa piara insa unirea, apropierea si iubirea, cu totul spiritualizate.
"Cand vor invia din morti, nici nu se mai insoara, nici nu se mai marita, ci sunt ca ingerii in ceruri", spune Mantuitorul Hristos (Mc. 12, 25; cf. Mt. 22, 30; Lc. 20, 35-36).
Mai intai de toate, prin inviere omul ajunge iar intreg cum a fost, cu trup si suflet, potrivit firii sale; despartirea sufletului de trup in tot acest rastimp dintre moarte si invierea de obste nu doar e nefireasca, ci e impotriva firii. Daca omul e harazit vesniciei, spune Atenagora, atunci el are nevoie si de trup, nu doar de suflet, ca unul care e alcatuit din acestea doua: "omul trebuie sa dainuiasca etern sub forma ambelor elemente"; or, fara inviere, "o noua impreunare fireasca a celor doua componente - suflet si trup - nu s-ar putea concepe". Asadar,"daca n-ar exista inviere, atunci nici omul ca atare nu ar putea dainui."
Apoi invierea se face spre judecata: "Prin urmare vom invia. Sufletele se vor uni cu trupurile. Si asa ne vom apropia de infricosatul scaun de judecata al lui Hristos." Caci sufletul si trupul care au vietuit injugate, impreuna vor da seama de cele ce-au lucrat, bine ori rau. Astfel Tertulian spune ca "omul intreg este alcatuit prin punerea laolalta a celor doua elemente, si de aceea inaintea Judecatii vor sta si unul si celalalt, caci faptura trebuie judecata in intregimea ei, pentru ca neindoielnic nu poate trai altfel decat intreaga. Asadar, asa cum a trait omul, asa va fi judecat, pentru ca se judeca felul vietuirii sale. Si pentru ca insasi viata este adusa inaintea judecatii, ea trebuie cercetata cat priveste ambele elemente datorita carora s-a depanat ca viata."
Trebuie sa fie inviere, scrie Atenagora, pentru ca "odata adunate cele despartite, flecare om sa-si poata primi rasplata dreapta pentru ceea ce a savarsit bun ori rau prin mijlocirea trupului", caci "pentru fiecare dintre faptele savarsite in timpul vietii, cercetate la Judecata, omul este raspunzator, iar nu sufletul singur".
In cele din urma, omul va invia cu trupul, ca asa, intregit, sa intre in latura in care il va pune Domnul Hristos. Caci pana atunci, numai cu sufletul se bucura omul de odihna, slobozenia si veselia Raiului; si numai cu sufletul se indura chin, intemnitare si osanda in iad. Dupa aceea insa vor simti si-n trup desfatarea ori suferinta. Caci, dupa cum spune Apostolul Pavel: "noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea judecatii lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin trup, ori bine, ori rau" (II Cor 5, 10). Iar "cand e vorba de fapte trupesti, scrie Tertulian, trupul trebuie sa plateasca, caci el le-a savarsit".
Sufletul singur, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, nu poate gusta desavarsit bunatatile cele vesnice ale imparatiei; si nici osanda din iad n-ar fi deplina: "Ca de-ar ramane sufletul de mii de ori nemuritor - dupa cum chiar si este -, totusi fara de trup nu se va putea invrednici de acele bunatati negraite"; "daca trupul nu inviaza, atunci sufletul ramane neincununat si in afara de fericirea cea din ceruri"; si tot asa, fara trup "nici nu va putea fi pedepsit".
Jean Claude-Larchet
Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte, Editura Sophia Cumpara cartea "Traditia ortodoxa despre viata de dupa moarte"
-
Invatatura crestina despre munca
Publicat in : Editoriale
-
Parintele Teoclit Dionisiatul - sfaturi duhovnicesti
Publicat in : Interviuri
-
Nasterea celei dupa trup a Domnului Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos
Publicat in : Viata liturgica
-
Ierurgii in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru morti
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.