Poruncile dumnezeiesti, medicamente pentru viata vesnica
Un parinte aghiorit contemporan scria ucenicilor sai sa considere poruncile dumnezeiesti ca pe niste medicamente, iar implinirea lor ca pe o terapie.
Aceasta afirmatie poate sa para la inceput o simpla figura de stil. Ea este insa foarte adanca si in cel mai autentic duh al Evangheliei Mantuitorului Hristos. Mai mult decat atat, perspectiva pe care ne-o ofera asupra poruncilor dumnezeiesti ne ajuta sa ne corectam o intelegere nu tocmai evanghelica cu care operam in general.
Sensul pe care il dam noi cuvantului "porunca" este unul care trezeste in orice om o reactie de respingere, manifestata in diferite feluri. Porunca, de la oricine ar veni, implica o relatie ierarhica intre cel care porunceste si cel caruia i se porunceste, presupune dreptul cuiva de a porunci si obligatia cuiva de a implini porunca.
De cele mai multe ori, in uzul comun al cuvantului, porunca vizeaza interesul sau beneficiul poruncitorului. Perceputa astfel, porunca este ceva apasator, constrangator, ceva care afecteaza mult ravnita libertate a omului.
Oricum, de la bun inceput, trebuie sa observam ca nu poate fi asociata poruncilor dumnezeiesti o astfel de intelegere sau percepere. Nu putem in nici un fel sa atribuim lui Dumnezeu interese sau beneficii, nu putem gandi ca.implinirea poruncilor dumnezeiesti de catre om ar fi in interesul sau beneficiul lui Dumnezeu. Acest lucru nu mai trebuie in nici un. fel demonstrat.
Este exclusa de simplul bun-simt si eventualitatea functiei poruncilor de a mentine in om constiinta supuseniei, a identitatii de sclav prin raportarea la un stapan, din moment ce Dumnezeu insusi il cheama pe om la o relatie de iubire: "Dupa cum Tu, Parinte, intru Mine si Eu intru Tine, asa si acestia in Noi sa fie una" (Ioan 17, 21).
Apoi caracterul de obligativitate, de constrangere, al poruncii ar fi in totala contradictie cu libertatea de care se bucura omul din partea lui Dumnezeu, libertate care merge pana la posibilitatea pieirii. Ar fi in neconcordanta cu discretia prezentei lui Dumnezeu, care are in vedere tot nestirbirea libertatii miscarilor, deciziilor si actelor omului, lucru care s-ar produce prin presiunea evidentei prezentei Sale, discretie a prezentei care la unii dintre semenii nostri trece drept absenta a lui Dumnezeu.
Perceperea poruncilor dumnezeiesti ca medicamente respecta intru totul cele de mai sus. Iin plus, sugereaza foarte clar un lucru esential si anume, ca poruncile dumnezeiesti si implinirea lor sunt in interesul si spre beneficiul omului, spre binele lui.
Ajuns la o astfel de intelegere a poruncilor dumnezeiesti, omul va reusi sa-si biruie indaratnicia ce-l opreste de cele mai multe ori sa se angajeze la implinirea poruncilor, indaratnicie alimentata de refuzul constient sau inconstient al statutului de supus.
Vom afla astfel ca poruncile lui Dumnezeu sunt mijloace spre atingerea unui scop, iar terapia prin aceste medicamente este calea prin care se recupereaza starea de sanatate, de normalitate.
Se evita astfel sentimentul sau constiinta suficientei de sine in urma implinirii unei porunci si mandria ce se instaleaza imediat prin comparatie cu cei care nu implinesc poruncile. Or, a percepe poruncile ca medicamente pentru o stare a ta de nesanatate, de cadere de la normalitate, te poate ajuta sa eviti hranirea sentimentului de mandrie.
A folosi medicamente nu poate, in nici o situatie, sa echivaleze cu vreo performanta si nici cu vreun merit. Nimeni nu se poate mandri ca ia medicamente. Dimpotriva, faptul ca urmeaza o terapie il smereste pe om prin evidenta si recunoasterea bolii si a slabiciunii. Si cu cat este mai clara si mai constientizata starea si gravitatea bolii, cu atat medicamentele sunt mai pretuite. La fel si cel care ni le furnizeaza.
Numai ca percerea poruncilor ca medicamente si, in consecinta, decizia de a le implini spre vindecare presupune neaparat recunoasterea bolii, a starii de cadere, de slabiciune, de neputinta. Asa se si explica de ce, inainte de a incepe propovaduirea Evangheliei Sale, inainte de a da orice porunca, Mantuitorul face apel la pocainta.
Mantuitorul Hristos isi incepe activitatea Sa publica prin cuvintele: "Pocaiti-va, caci s-a apropiat imparatia cenirilor." (Matei 4, 17), intelegand prin "pocaiti-va" tocmai aceasta constientizare a starii de cadere, a starii de nenormalitate, a starii de nesanatate. Numai in aceasta situatie omul alearga la Hristos, la Cel care este socotit "Doctorul" prin excelenta "al sufletelor si al trupurilor noastre".
Daca am ramane totusi aici, am nedreptati viziunea si intelegerea evanghelica a lucrurilor, care merge mult mai departe. Dupa Sfintele Evanghelii, poruncile dumnezeiesti nu sunt medicamente numai - sau in special - pentru vindecarea sufletelor si a trupurilor, ci ele sunt medicamente pentru viata vesnica, pentru biruinta mortii "Si stiu - spune Mantuitorul Hristos - ca porunca Lui Dumnezeu este viata vesnica." (Ioan 12, 50).
Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu - poruncile Mele - vezi versetul 21 - si Tatal Meu il va iubi si vom veni la el si vom face locas la el."(Ioan 14, 23).
Este clar ca singura motivatie corecta a implinirii poruncilor si singura mobilizatoare ar fi setea, dorul nostru dupa vesnicie, dupa Dumnezeu. Daca vom fi biruiti de dorinta, de nevoia de Dumnezeu, atunci vom cauta si vom primi fara rezerva, cu bucurie chiar, calea care duce la Dumnezeu si medicamentele vietii vesnice, in plus, vom multumi si vom da slava Celui care ni le-a oferit o data pentru totdeauna.
Pr. Prof. Dr. Constantin Coman
Extras din lucrarea "Biblia in Biserica", Ed. Bizantina, 1997
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.