Ce este moartea ?

Omul nu a fost creat ca sa moara. Moartea este nefireasca.

Moartea este sfarsitul trupului. In clipa mortii, sufletul se desparte de trup, pentru ca trupul "sa se intoarca in pamant, cum a fost, iar sufletul sa se intoarca la Dumnezeu, Care l-a dat" (Eclesiastul 12, 7). Atunci, sufletul se muta din lumea vazuta, in lumea nevazuta. Moartea, deci, nu este o trecere "in nefiinta", ci o desteptare la adevarata Viata, o simpla poarta spre viata cea vesnica.

In slujba inmormantarii, cantam: "Chipul slavei Tale celei negraite sunt, desi port ranile pacatelor. Miluieste zidirea Ta, Stapane, si o curateste cu indurarea Ta. Mostenirea cea dorita daruieste-mi, facandu-ma pe mine, iarasi, cetatean al raiului."

Cei vii raman in legatura cu cei morti, prin iubirea lor, care este "mai tare decat moartea", si prin rugaciunea adusa inaintea lui Dumnezeu pentru ei. Apostolul Pavel intareste sufletul celor intristati, zicand: "Fratilor, despre cei care au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa va intristati ca ceilalti, care nu au nadejde. Pentru ca, de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa, credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va va aduce impreuna cu El" (I Tesaloniceni 4, 12-13).

Invierea lui Hristos si nemurirea sufletului

Cultul mortilor si pomenirea celor adormiti in dreapta credinta se intemeiaza pe Invierea lui Iisus Hristos si pe credinta in nemurirea sufletului. Toate randuielile de pomenire a celor adormiti arata iubirea si grija pe care cei vii inca le poarta celor trecuti dincolo, in rugaciunile lor catre Dumnezeu, precum si nadejdea statornica in reintalnirea cu acestia, la sfarsitul lumii.

Comuniunea cu cei adormiti in Domnul

Comuniunea cu cei adormiti se realizeaza in chip duhovnicesc, in taina rugaciunii. In rugaciune se cunoaste dragostea cea adevarata, care nu-i uita pe cei mutati dincolo. Dragostea este mai puternica decat moartea, ea putand trece chiar dincolo de pragul mormantului. Desi nu-i mai pot vedea sau intalni cu trupul, cei credinciosi cunosc mangaierea care vine din intalnirea duhovniceasca, in taina rugaciunii, cu cei adormiti ai lor.

Desi exista mari riscuri, diavolul cautand in tot chipul sa-l insele pe om, de multe ori cei adormiti ii mangaie pe cei din aceasta lume cu descoperiri minunate. Multi dintre cei adormiti isi exprima in chip lamurit multumirea fata de cei care se roaga pentru ei.

In Hristos, nu este diferenta intre cei vii si cei morti

"Ne rugam lui Dumnezeu sa-i pomeneasca pe cei pe care noi ii pomenim si facem aceasta tocmai pentru ca ii iubim. Rugandu-ne pentru ei, ne intalnim cu ei in Hristos, care este dragoste si care, pentru ca este dragoste, infrange moartea, care este ultima biruinta asupra instrainarii si lipsei de dragoste. In Hristos nu este diferenta intre cei vii si cei morti. El este Viata si aceasta Viata este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, ii iubim pe cei ce sunt in El; iubind pe cei ce sunt in El, Il iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivatia pentru care se savarsesc rugaciuni pentru cei adormiti" (Preot Alexander Schmemann).

Mortii au grija de cei vii

O femeie din Ardeal se ruga adesea la mormantul barbatului ei si, din mila crestina, ea curata si mormantul vecin, care fusese parasit. Dupa o vreme, femeia s-a imbolnavit si a ajuns in spital, pentru analize si operatie. Pe cand se afla in spital, in timpul noptii, doctorul a visat un barbat care l-a trezit si i-a zis sa mearga urgent si sa o opereze pe femeie. Daca operatia ar mai fi fost intarziata, femeia ar fi murit.

Dupa ce si-a revenit in simturi, doctorul a intrebat-o pe femeie cine este acel barbat care l-a trimis s-o opereze cat mai urgent. In vis, acela ii spusese si numele sau. Femeia i-a zis ca nu stie cine este si ca ea nu are pe nimeni in familie cu acel nume. Cand s-a intarit si s-a intors acasa, intr-o zi cand curata cele doua morminte, femeia a vazut ca pe crucea mormantului parasit, pe care ea il curata de multa vreme, se afla scris numele despre care o intrebase doctorul.

Pomenirea la Sfanta Liturghie

Cel mai important lucru pe care cei vii il pot face pentru cei adormiti este sa-i pomeneasca la Sfanta Liturghie. Apoi, slujba de parastas si milosteniile facute pentru acestia nu fac altceva decat sa insoteasca aceasta pomenire euharistica.

In taina Sfintei Liturghii se exprima, in modul cel mai inalt cu putinta, comuniunea celor vii cu cei adormiti. In slujba Proscomidiei, de o parte si de alta a Sfantului Disc, sub Sfantul Agnet, se aseaza doua grupe de miride (particele luate din prescura), una pentru cei vii (la stanga) si una pentru cei adormiti (la dreapta).

Miridele inchipuie sufletele crestinilor, vii si adormiti, care doresc sa traiasca vesnic impreuna cu Hristos si sfintii Sai, precum si unii cu altii. Aceasta pomenire, la Sfanta Proscomidie, pentru Sfanta Liturghie, arata in mod concret comuniunea cu Hristos si intre ele a tuturor generatiilor crestine, din toate locurile si din toate timpurile.

Tot acum sunt pomeniti toti sfintii Bisericii lui Hristos, din toate locurile si din toate timpurile. Pomenirea celor vii si a celor adormiti impreuna cu sfintii, adica a celor care doresc sfintirea si a celor care au dobandit-o deja, arata dorinta celor dintai de a nu se lipsi de harul sfintitor al lui Dumnezeu.

Spre sfarsitul Sfintei Liturghii, cand preotul pune in Sfantul Potir miridele (particelele de prescura care inchipuie sufletele celor vii si ale celor adormiti), el zice: "Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu Cinstitul Tau Sange, pentru rugaciunile sfintilor Tai." In aceasta lume, aceasta este forma deplina de comuniune a celor vii cu cei adormiti.

Milostenia

Milostenia savarsita de cei vii, pentru cei adormiti, are mare putere asupra starii inaintea lui Dumnezeu a celor adormiti. Pentru ca faptele savarsite in aceasta lume au un efect si asupra vietii vesnice, intelegem de ce putem si trebuie sa savarsim fapte bune (milostenii) pentru sufletele celor adormiti in dreapta credinta.

Iisus zice: “Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici (oricarui om din jurul nostru), Mie Mi-ati facut" (Matei 25, 40). Deci, faptele milei crestine, desi sunt savarsite fata de semenii nostri, sunt primite de Hristos.

Precum, in aceasta lume, un om poate mijloci pentru un altul, tot asa, un crestin poate mijloci inaintea lui Dumnezeu pentru un altul, indiferent daca acela este viu sau mort. Iar mijlocirea cea mai puternica pentru mantuirea celor adormiti este rugaciunea si fapta buna (milostenia).

Aprinderea de lumanari

Pentru cei vii si pentru cei morti se aduc jertfe curate. Aprinderea de lumanari este o jertfa bineplacuta lui Dumnezeu, precum ne-au invatat Parintii nostri. Mai mult, ea implineste sensuri duhovnicesti inalte. Lumanarea pe care o aprindem, fie pentru noi, fie pentru cei adormiti, este simbolul unei jertfe aduse cu credinta si iubire.

Precum lumanarea se jertfeste pe sine, ca sa dea lumina celor din jur, tot asa suntem datori si noi sa ne jertfim pe noi insine, prin fapte bune, ca sa primeasca lumina toti cei adormiti pe care-i pomenim. Lumina este bunatatea lui Dumnezeu, care ne-a scos din intuneric.

In sens duhovnicesc, faptele bune sunt si o lumina care-L descopera pe Dumnezeu oamenilor. "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca, vazand faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru cel ceresc" (Matei 5, 16). In lumina faptelor bune se slaveste Dumnezeu, care se intoarce cu bunatate spre cei adormiti.

"Cu tot neamul lor cel adormit!"

Pomelnicul celor adormiti se cuvine sa fie incheiat astfel: "Cu tot neamul lor cel adormit!" Desi ii pomenim, mai intai, pe cei cunoscuti din viata noastra, rugaciunea de pomenire nu trebuie sa fie niciodata limitata doar la atat, ci ea trebuie intinsa pana la inceputul lumii, in dragostea noastra fata de cei din care ne-am nascut. Astfel, sunt inclusi in rugaciunea Bisericii si cei pe care nu i-am cunoscut si cei pe care am uitat sa-i numim.

Cercetarea mormintelor

Legatura permanenta cu mormintele (articol) este o manifestare concreta a credintei in invierea mortilor si in viata cea vesnica. Cand nu parasim mormintele, ci le pastram in viata noastra, dovedim ca iubirea fata de cel adormit trece dincolo de moartea cea fizica, marturisind astfel nemurirea sufletului si legatura continua dintre cele doua lumi (cea vazuta si cea nevazuta).

Cugetarea la sfarsitul vietii acesteia, la moartea trupului, cu care toti suntem datori, drept "plata a pacatelor", nu se poate face mai bine decat langa un mormant, mai ales al unei persoane pe care am cunoscut-o. In acest loc dobandim smerenia, intelegand cat de slabi suntem in fata bolii si a mortii, precum si puterea de a birui toate suferintele, caci Hristos a calcat moartea o data pentru totdeauna si pentru toti.

Atat din grija pentru cei adormiti, cat si din grija pentru noi insine, suntem datori sa pastram curate toate mormintele, chiar si pe cele ale necunoscutilor, stiind ca grija pentru aproapele se rasfrange intotdeauna in grija fata de noi insine.

*

Vine clipa - si acum poate fi - in care fiecare dintre noi va trece in partea dreapta a pomelnicului. Pana atunci, sa priveghem si sa ne ostenim intru curatirea sufletului nostru si sa ne ingrijim de cei adormiti din neamul nostru. Dupa aceea, cand ne vom adauga si noi celor adormiti, nici ei, nici noi nu vom mai putea lucra ceva, ci vom astepta impreuna mila si pomenirea Bisericii, pana in ziua cea mare a Judecatii de Apoi.

Teodor Danalache

• Cultul mortilor in hinduism
  Publicat in : Hinduism
• Cultul mortilor
  Publicat in : Credinta
• Catacombele romane
  Publicat in : Biserica in lume
• Obiceiuri de Rusalii
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Cum trebuie sa postim
  Publicat in : Viata liturgica