Clerul casatorit
Noul Testament include informatii cu privire la faptul ca cel putin cativa dintre apostoli - inclusiv Sfantul Petru - erau casatoriti; iar starea de barbat casatorit era considerata ca fiind normala pentru cei hirotoniti sa le urmeze in slujire: "episcopul sa fie fara de prihana, barbat al unei singure femei, veghetor, intelept, cuviincios, iubitor de straini [...] bine chivernisind casa lui, avand copii ascultatori, cu toata buna-cuviinta" (I Timotei 3, 2-4).
Totusi, primirea barbatilor casatoriti la treapta preotiei sau a episcopatului era conditionata -in primele canoane - de caracterul deplin crestin al casatoriei lor: "[barbatul] cel ce s-a legat cu doua casatorii dupa botez, sau care a luat concubina (tiitoare), nu poate fi episcop sau prezbiter sau diacon, sau orice altceva din randul clerului" (canonul 17 Apostolic). Mai sus am vazut ca a doua casatorie era tolerata doar pentru laici. Canonul tocmai citat exclude clericii de la aceasta ingaduinta. Caci, intr-adevar, hirotonia implica propovaduirea Adevarului crestin deplin si, in particular, a conceptului crestin al casatoriei unice, asemeni lui "Hristos si Bisericii". Aceasta cerinta se extinde si la sotiile clericilor: "Cel ce a luat in casatorie vaduva, sau lepadata [alungata] sau desfranata, sau sclava, sau vreuna dintre cele de pe scena [actrita], nu poate sa fie episcop sau prezbiter sau diacon, sau orice altceva din randul clerului" (canonul 18 Apostolic). Acest fapt este, din nou, in acord cu idealul crestin al monogamiei absolute, singura care poate fi pecetluita prin Euharistie si sa beneficieze de un sens sacramental deplin. Sa ne amintim ca a doua casatorie nu era binecuvantata de Biserica.
Insa cerinta nu se refera si la casatoriile civile incheiate "inainte de botez", adica, in afara Bisericii. Dupa cum am vazut mai sus, acestea nu sunt considerate "casatorii" si nu impiedica hirotonia unui barbat care ulterior s-a casatorit in Biserica.
Foarte de timpuriu, canoanele Bisericii au stipulat ca desi barbatii casatoriti pot fi admisi in cler, clericii din treptele superioare nu se puteau casatorii dupa hirotonie (canonul 26 Apostolic). Totusi, in secolul al patrulea, Sinodul de la Ancira inca permitea casatorirea diaconilor daca, la hirotonia lor, isi declarau aceasta intentie (canonul 10). Aceasta practica a fost interzisa formal de imparatul Justinian in novela 123; iar Sinodul al VI-lea Ecumenic, ca si in numeroase alte situatii, a confirmat legislatia imperiala "De vreme ce s-a zis in canoanele apostolice ca dintre cei care au fost inaintati in cler necasatoriti, numai citetii si cantaretii se pot casatori, si noi, pazind aceasta hotarare, oranduim ca de acum inainte, in niciun chip ipodiaconul, sau diaconul, sau prezbiterul sa nu aiba ingaduinta a incheia insotire de casatorie, dupa hirotonia lui. Iar cine ar indrazni sa faca aceste lucru sa se cateriseasca..." (canonul 6).
Aceasta legislatie canonica, interzicand casatoria dupa hirotonie, este motivata exact de aceleasi consideratii ca si canoanele care subliniaza maturitatea si stabilitatea ca cerinte esentiale pentru membrii clerului. In Biserica primara si medievala, regula ce interzicea hirotonia inainte de treizeci de ani (Sinodul al Vl-lea Ecumenic, canonul 14) era strict aplicata. Daca astazi Biserica este mult mai putin stricta in privinta "varstei canonice" - hirotonia unor astfel de barbati tineri in treapta preotiei este practica standard - totusi, cerinta maturitatii ramane valabila.
Si, intr-adevar, unui barbat care doreste sa se casatoreasca, si isi cauta o sotie, cu siguranta ii lipseste stabilitatea, indiferent de varsta sa. Intalnirile, tratamentul preferential, preocuparile fata de aspectul exterior, sunt trasaturi legitime si inevitabile ale comportamentului sau, insa acestea nu pot fi considerate legitime pentru un barbat insarcinat cu pastorirea sufletelor oamenilor si care se presupune ca este dedicat doar aducerii lor in imparatia lui Dumnezeu. Prin urmare, doar acei barbati care au luat o decizie ferma si finala pentru viata de casatorie sau pentru celibat sunt primiti pentru a fi hirotoniti diaconi sau preoti. Interdictia casatoriei dupa hirotonie este, bineinteles, de alta natura decat cea a cerintei ca preotul sa fie casatorit o singura data, iar sotia sa sa nu fie nici vaduva si nici divortata. In timp ce in primul caz este vorba doar de adecvarea si disciplina pastorala, in al doilea caz Biserica, cerand mo-nogamie absoluta din partea clericilor, mentine invataturile scripturistice, dogmatice si sacramentale cu privire la casatorie.
Astfel, motivul principal pentru care un preot vaduv nu poate sa se recasatoreasca - in ciuda tragediei personale implicata de aceasta interdictie - este faptul ca Biserica recunoaste ca norma doar o singura unire eterna intre un sot si o sotie si ca, formal, nu poate face altceva decat sa ceara preotilor sai sa respecte in viata lor normele pe care ei trebuie sa le propovaduiasca altora in virtutea slujirii lor. Fermitatea Bisericii Ortodoxe in aceasta chestiune este cea mai puternica marturie a faptului ca ea ramane credincioasa invataturii despre casatorie intalnita in Noul Testament, chiar daca "iconomia" si intelegerea sa admit a doua si a treia casatorie pentru laici.
O dezvoltare canonica ulterioara, si pur disciplinara, a rezervat treapta episcopala barbatilor necasatoriti. Aceasta regula, stabilita intai de o lege a statului emisa de imparatul Justinian, este confirmata de Sinodul al VI-lea Ecumenic. De fapt, Sinodul nu restrictioneaza accesul la episcopat pentru celibatari, ci permite alegerea de barbati casatoriti la aceasta inalta slujire eclesiala, cu conditia ca acestia sa se desparta de sotiile lor: "Femeia celui randuit la vrednicia episcopiei., divortand mai inainte de barbatul sau, prin intelegere reciproca, dupa hirotonia episcopala asupra lui, [ea] sa intre intr-o manastire zidita departe de salasul episcopului si sa aiba parte de ingrijire din partea episcopului" (canonul 48).
Astazi, divorturile prin acord mutual, pentru a permite ridicarea sotului la treapta episcopala sunt - din fericire - destul de rare, iar practica generala este alegerea episcopilor dintre preotii care sunt fie celibatari, fie vaduvi. Traditia mai veche a Bisericii a cunoscut numerosi episcopi casatoriti, fapt inca mentionat in canonul 40 Apostolic. Sfantul Grigorie, episcopul Nyssei, fratele Sfantului Vasile cel Mare (sfarsitul veacului al patrulea) si numerosi alti episcopi contemporani lui, erau barbati casatoriti.
Legislatia imperiala ce interzicea hirotonirea de episcopi casatoriti a fost emisa intr-o perioada in care existau numerosi candidati celibatari si cand o mare parte dintre monahi reprezentau elita societatii. S-ar putea sa fi fost influentata si de credinta ca episcopul intra intr-o casatorie mistica cu dioceza sa, iar aceasta slujire cere o totala dedicare in slujba Bisericii.
Astazi, legislatia canonica acceptata - cerand ca episcopii sa nu fie casatoriti - restrange mult posibilitatea alegerii noilor candidati. Totusi, nu este sigur daca o reformare a regulamentelor - incercata de nefericitul grup schismatic "renovator" din Rusia (1922) - ar fi, in sine, o garantie pentru promovarea celor mai buni barbati in treapta episcopatului.
Practica actuala previne cel putin ca demnitatea episcopala sa devina doar apogeul onorurilor eclesiale deschise tuturor clericilor si, oarecum, pastreaza principiul harismatic al alegerii, in orice caz, posibilitatea revenirii la vechea practica crestina si alegerea de barbati casatoriti in treapta episcopala depinde de decizia unui nou sinod ecumenic al Bisericii Ortodoxe, daca acesta va fi tinut vreodata.
Oricare ar fi restrictiile pastorale si disciplinare stabilite de Biserica impotriva casatoriei dupa hirotonie si in favoarea episcopilor necasatoriti, intelesul obstesc al traditiei ortodoxe este limpede. Casatoria nu este o stare inferioara, ci este binecuvantata de Dumnezeu. "Iar daca", proclama Sinodul al Vl-lea Ecumenic, "cineva lucrand impotriva canoanelor apostolice, ar indrazni sa lipseasca de legatura si insotire cu femeia legiuita pe careva dintre cei sfintiti [clerici] - zicem adica, dintre prezbiteri, sau diaconi, sau ipodiaconi - sa se cateriseasca. Asisderea si daca vreun prezbiter, sau diacon alunga pe sotia sa sub pretext de evlavie, sa se afuriseasca, iar staruind, sa se cateriseasca" (canonul 13; a se vedea si canonul 4 al Sinodului de la Gangra).
Problemele cu care are de-a face astazi Biserica Romana, unde - vreme de mai multe secole si pe baza conceptului augustinian despre casatorie, puternic respins astazi - a fost impus celibatul preotilor, sunt de neimaginat in Ortodoxie. Pana de curand, parohiile erau rezervate in Rusia pentru preotii casatoriti, in vreme ce celibatarii, daca nu traiau intr-o comunitatea monahala, puteau fi numiti doar pentru slujiri administrative sau educative ale Bisericii. Practica contemporana este in general mai flexibila, iar numerosi preoti celibi reusesc cu succes sa fie parohi.
In orice caz, oricare ar fi fluctuatiile din practica si disciplina, Biserica Ortodoxa sustine cu fermitatea ca posibilitatea data preotilor de a se casatori este o norma pozitiva a vietii Bisericii, cu conditia respectarii principiului absolut al unicitatii si sacramentalitatii casatoriei.
John Meyendorff
-
Catedrala Sfantul Petru din Adelaide
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfantul Petru din Antiohia
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfantul Petru - Novi Pazar
Publicat in : Biserica in lume -
Sfantul Petru Athonitul
Publicat in : Vietile sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.