Biserica creştină a considerat întotdeauna Taina Sfintei Euharistii ca supremul act al cultului. Prefigurată în Vechiul Testament (Facere 14,18), instituită în Noul Testament de Mântuitorul Hristos, Taina Sfintei Euharistii ne împărtăşeşte Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos.

Încă de la început, Biserica a rânduit modul în care trebuie să se săvârşească Taina Sfintei Euharistii, fixând norme liturgice şi canonice, a căror observare a fost cerută cu stricteţe. Despre rânduielile fixate de Biserică, cu caracter canonico – liturgic, ne dau mărturie Părinţii Bisericii.

După rânduiala Părinţilor din Biserica primară, se poate învrednici de Taina Sfintei Euharistii doar „acela care crede că cele învăţate de noi sunt adevărate şi a fost spălat în baia cea pentru iertarea păcatelor şi pentru renaştere şi trăieşte aşa cum ne-a învăţat Hristos.

Că nici ca băutură comună şi nici ca pâine comună le luăm pe acestea, ci precum am fost învăţaţi…mâncarea, pentru care s-au adus mulţumiri prin rugăciunea făcută cu cuvântul cel de la El…, în urma transformării…, este carnea şi sângele Acelui întrupat Iisus” (Sf. Iustin Martirul, Apologia I, 66).

Conform rânduielilor stabilite de legislaţia canonică a Bisericii Ortodoxe, elementele euharistice – pâinea, vinul şi apa – trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pâinea trebuie să fie dospită, din făină de grâu, curată;

b) vinul trebuie să fie produs din struguri, fermentat natural. În privinţa culorii vinului, Biserica a stabilit ca acesta, de preferinţă, să fie roşu, pentru a corespunde, şi prin culoare sângelui. În lipsă de vin roşu, se poate folosi şi vinul alb, dar ceea ce este absolut necesar obligatoriu este ca vinul roşu sau alb să aibă gustul natural al vinului din viţă de vie şi să nu fie oţeţit (can. 3 apostolic, 28 Trullan). În condiţiile în care preotul săvârşitor nu ar avea la îndemână vin corespunzător calităţii cerute, se pot folosi struguri, care se storc şi strecoară cu grijă. Această preparare trebuie făcută cu puţin timp înaintea Sfintei Liturghii ca să nu înceapă să fermenteze, întrucât cu must nu este îngăduit a se săvârşi Sfânta Euharistie.

c) apa (can. 91 Sfântul Vasile cel Mare), care trebuie să se amestece – la Proscomidie şi după sfinţirea Darurilor, după rânduială. Apa care se amestecă, la vremea potrivită, cu vinul, trebuie să fie proaspătă şi curată, ca să nu strice gustul natural al vinului. La vremea cuvenită, atunci când preotul toarnă apă în potir, în chipul Sfintei Cruci, liturghisitorul trebuie să aibă grijă ca apa să fie caldă, ca să încălzească Sfintele. În canonul 13 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul se atrage atenţia, în această privinţă, că „nu se cuvine ca preotul să liturghisească fără apă caldă“. Pedeapsa pentru nerespectarea acestor indicatii se pedepseste: „Dacă vreun episcop sau preot – se prevede în canonul 32 Trullan – nu face după rânduiala predanisită de Apostoli, amestecând vinul cu apă…să se caterisească, ca unul care a vestit taina imperfect şi a făcut inovaţiuni în cele predanisite”.

După rânduiala canonico – liturgică a Bisericii Ortodoxe, săvârşitorii Tainei Sfintei Euharistii sunt numai episcopii şi preoţii (can. 3 apostolic), care, conform canonului 1 al Sinodului de la Ancira, au dreptul să săvârşească „slujbele ierarhiceşti”. Conform rânduielilor disciplinar – canonice, preotul are dreptul să săvârşească cele sfinte doar în parohia pentru care a fost hirotonit. Cu încuviinţarea canonică şi legală a celor în drept, şi cu învoirea preotului respectiv, preotul poate săvârşi Sfânta Liturghie şi într-o parohie străină. Nerespectarea acestor dispoziţii atrage însă după sine pedeapsa „…dojanei şi maximum pedepsa transferării” (art. 18 din Regulamentul de procedură). Articolul 22 din Regulamentul de procedură al Bisericii noastre menţionează şi cazul de excepţie, când un preot poate administra Sfânta Împărtăşanie într-o parohie străină, fără încuviinţările de vigoare. Conform dispoziţiei acestui articol, „administrarea Sfintelor Taine – a Mărturisirii şi a Sfintei Euharistii – în caz de boală într-o parohie străină, nu se poate imputa clericului ce a săvârşit-o”.

Potrivit dispoziţiei canonului 8 apostolic, preotul sau episcopul liturghisitor, împreună cu clericii prezenţi, sunt obligaţi să se împărtăşească: „Dacă vreun episcop sau preot sau diacon sau oricare din catalogul ierarhicesc, săvârşindu-se Sfânta Jertfă, nu se va împărtăşi, să spună pricina şi de va fi binecuvântată, să aibă iertare; iar dacă nu o va spune, să se afurisească ca unul care s- a făcut vinovat de demoralizarea poporului şi a produs bănuială asupra celui ce a săvârşit-o, ca şi când nu ar fi săvârşit-o după rânduială”. În baza dispoziţiei canonului 41 al Sinodului de la Cartagina, „Sfintele Altarului să nu se săvârşească decât numai de persoane care au ajunat…”. Acelaşi lucru îl întăreşte şi confirmă Părinţii Sinodului VI ecumenic, dispunând prin canonul 29 să se urmeze „predania Apostolilor şi Părinţilor”. În articolul 41 din Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare şi de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române se prevede: „Preotul sau diaconul – care, beat sau după ce a mâncat şi băut ceva, sau a fumat, a îndrăznit să săvârşească Sfânta Liturghie, se pedepseşte cu caterisirea şi se trece în rândul mirenilor”. În baza articolului 41 din Regulamentul de procedură al Bisericii noastre se aplică pedeapsa caterisirii „şi celui care a îndrăznit să săvârşească Sfânta Liturghie, fără să facă Proscomidia, cum şi celui care, săvârşind Proscomidia şi Sfânta Liturghie, lasă intenţionat sau din neglijenţă Sfintele Taine nepotrivite”.

După cuvântul Sfântului Ioan Gură de Aur, de Sfânta Împărtăşanie se pot apropia doar cei „cu conştiinţa curată…, şi a căror viaţă este ireproşabilă”. Sfântul Atanasie, patriarhul Antiohiei, ne îndeamnă acelaşi lucru, spunând că înainte de a primi Sfânta Euharistie „trebuie să ne curăţim şi să ne liberăm de toată fapta vrăjmaşă”.

Prin urmare, după rânduiala canonică a Bisericii, rămasă în vigoare şi astăzi, împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Domnului este un act de voinţă personală şi o împreunare cu Hristos, care face din cel care se împărtăşeşte templu al Domnului. Curăţirea sufletească şi trupească apare, deci, ca un corolar al voinţei libere şi personale al celui ce doreşte să primească împărtăşirea Harului. Referitor la mireni, canoanele dispun că de împărtăşirea cu Sfânta Euharistie se pot învrednici toţi creştinii, care au primit botezul valid (can. 13 I ec.; 6 Ancira; 7 Cartagina etc.) şi s-au pregătit din vreme prin Sfânta Taină a Mărturisirii, primind încuviinţarea de a se împărtăşi.

Canonul 18 al Sinodului de la Cartagina interzice administrarea Sfintei Euharistii muribunzilor şi trupurilor celor fără de viaţă. Celor bolnavi, chiar dacă se află sub epitimie (can. 13 I ec.; 2 şi 5 Grigorie de Nyssa; 25 Ioan Postitorul), li se poate administra Sfânta Împărtăşanie şi după ce au mâncat (can. 9 Sf. Nichifor Mărturisitorul). Oprirea de la Sfânta Împărtăşanie, adică excomunicarea (can. 28 Nichifor Mărturisitorul; 132 Cartagina; 34 Sfântul Vasile cel Mare etc.) sau ieşirea din comuniunea cu Hristos şi Biserica Sa, este pedeapsa pe care Biserica a dat-o prin duhovnicii săi, pentru unele infracţiuni canonice, pe termen mai scurt sau mai lung, până la îndreptare. Reprimirea celui excomunicat (can. 95 Trulan) se face şi prin administrarea Sfintei Euharistii, ca act vădit al reintegrării aceluia în comuniunea Bisericii lui Hristos .

În Biserica Ortodoxă, credincioşii mireni se împărtăşesc ca şi clericii, din potir, spre deosebire de Biserica Romano-Catolică, unde credincioşii se împărtăşesc doar sub formă de părticică. Preotul catolic se împărtăşeşte în altar cu părticica IS, iar credincioşii din părticelele NI şi KA.

După practica statornicită de Biserica Ortodoxă, doar cele trei trepte ale ierarhiei sacramentale – episcop, preot şi diacon – au dreptul să se împărtăşească în altar, ca unii care au primit hirotonia în altar. Credincioşii se împărtăşesc afară de altar, aşa după cum prevăd de fapt şi dispoziţiile canoanelor 19 şi 44 Laodiceea. Canonul 19 Laodiceea, de exemplu, dispune că „…numai celor ierosiţi le este iertat să intre în altar şi să se cuminece”.

Doctrina canonică a Bisericii Ortodoxe a înscris la loc de frunte şi alte principii canonice în legătură cu administrarea Sfintei Euharistii. Săvârşindu-se doar în cadru Sfintei Liturghii, Sfânta Euharistie se săvârşeşte în principiu, numai în Biserică. În primele veacuri, când Biserica punea Sfintele Moaşte la temelia fiecărei Biserici şi îndeosebi acolo unde se afla masa Sfântului Altar, Sfânta Liturghie se săvârşea şi fără antimis. După ce s-a statornicit practica introducerii Sfintelor Moaşte în Antimis, Sfânta Liturghie se putea face în orice loc pe Sfântul Antimis. Sfânta Euharistie se administrează în mod gratuit, în caz contrar preotul fiind pasibil de caterisire (can. 23 Trullan). Este de asemenea interzisă trimiterea Împărtășaniei în alte parohii (14 Laodiceea), precum și rostirea la epicleza euharistică a altor rugăciuni decât cele înscrise în Liturghier (can. 103 Cartagina).

Purtând de grijă ca liturghisitorii să ducă o viaţă curată, compatibilă misiunii lor sfinte, canoanele poruncesc celor ce slujesc la altar să se înfrâneze în toate, cu cel puțin 9 ore înainte, la vremea când slujesc cele sfinte „…ca şi noi să păstrăm cele predanisite prin Apostoli şi din vechime în vigoare, cunoscând că tot lucru are timpul său şi mai ales cel al ajunării şi rugăciunii. Căci se cuvine ca cei ce se apropie de dumnezeiescul altar să se înfrâneze întru toate la vremea când deservesc cele sfinte ca să poată dobândi ceea ce ei în genere cer de la Dumnezeu” (can. 13 Trullan). După cum se precizează şi în canonul 13 Trullan, această înfrânare nu este înţeleasă în sensul de asceză perpetuă, şi dincolo de puterile fireşti, ci la vremea respectivă (can. 29 VI ec.; 41 Cartagina), pentru că preotul căsătorit administrează Sfânta Euharistie în mod valid. Canonul 4 de la Gangra anatematizează pe toţi acei care nu recunosc drept act legal căsătoria preoţilor afirmând că „… se cuvine a se primi Cuminecătura de la un preot însurat când liturghiseşte…”.

Conform unor prescripţiuni canonice ale Sfinţilor Părinţi (Epis. 93 a Sf. Vasile), în vremuri de restrişte şi la caz de mare nevoie, când nu se găseşte nici un preot, creştinul se poate cumineca cu mâna sa proprie, „…după ce preotul a adus deja jertfa şi a dat-o în primire”. Părinţii Bisericii atrag atenţia în mod deosebit preoţilor asupra stării interioare şi a atitudinii exterioare în momentul săvârşirii Sfintei Euharistii. În baza aceloraşi prescripţiuni canonice lăsate de Sfinţii Părinţi, se interzice preotului a „liturghisi împreună cu cei ce sunt opriţi de a liturghisi”. Preoţii au totodată obligaţia canonică să cunoască personal pe cei care îi împărtăşeşte, şi să nu administreze Taina Sfintei Euharistii „celor ce nu li se permite de dumnezeieştile canoane”. Sfântul Vasile cel Mare cere preotului să ia aminte „ca nu cumva din neglijenţă…şoarecele sau altceva să atingă Sfintele Taine, nici să se umezească sau să se afume sau să umble cu ele cei profani şi nevrednici”. Canonul 11 al lui Nichifor Mărturisitorul prevede că „este suficientă o singură prescură şi atunci când sunt a se pomeni mai multe persoane la Liturghie”. Canonul 12 al lui Nichifor Mărturisitorul interzice ca Sfântul Potir „să se binecuvinteze la rugăciunea Proscomidiei”. Canoanele au deci grijă ca fiecare gest al ritualului să capete semnificaţia lui liturgico-dogmatică. Nerespectarea ritualului euharistic şi a simbolului lui invalidează aşadar însuşi actul administrării Tainelor. După canonul 10 al lui Nicolae al Constantinopolului, „cel oprit de la Sfânta Împărtăşanie, nu are voie să mănânce nici anaforă”. Canoanele interzic liturghisitorului a aduce Sfânta Jertfă în prezenţa ereticilor, „fără numai de făgăduiesc a se pocăi şi a fugi de eres” (can. 9 Timotei al Alexandriei). În baza dispoziţiei canonului 16 al lui Timotei al Alexandriei, „înghiţirea fără voie a apei, înainte de slujbă, nu opreşte împărtăşania”. Oricum liturghisitorul trebuie să fie stăpân pe sine pentru a evita asemenea nesocotinţă.

Cunoaşterea şi observarea rânduielilor şi normelor canonice ale Bisericii Ortodoxe ecumenice, precum şi îndrumările şi învăţăturile canonico-liturgice ale străluciţilor ierarhi ai neamului românesc, privind administrarea Sfintei Taine a Euharistiei, constituie o obligaţie canonică a fiecărui preot al Bisericii noastre.

Pr.

prof. Traian Nojea

.

• Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii
  Publicat in : Religie
• Savarsitorul si impartasirea cu Sfanta Euharistie
  Publicat in : Sfintele Taine
• Sfanta Euharistie, valoarea pastorala si duhovniceasca
  Publicat in : Religie