Delictul neascultarii de autoritati si pedepsele cu care se sanctioneaza dupa canoane si legile bisericesti

I. Ascultarea, porunca divina, datorie canonica si datorie legala

Raporturile de ascultare dintre Mantuitorul si Tatal ceresc au devenit model in ceea ce priveste raporturile de ascultare dintre credinciosi si toti cei care prin functia pe care o indeplinesc se arata intrunind in ei o putere din incredintarea de sus. Mantuitorul zice: "Cand se va inalta Fiul Omului atunci veti cunoaste ca Eu sunt si ca de la Mine nu fac nimic, ci dupa cum M-a invatat pe Mine Tatal, aceasta vorbesc si ca Cel ce M-a trimis este cu Mine. Caci Tatal Meu nu M-a lasat singur, ca Eu desavarsesc intotdeauna cele placute Lui" (Ioan VIII, 28-29).

Ucenicii Domnului au indeplinit cu multa ascultare intotdeauna poruncile Domnului ca si episcopii urmatori Sfintilor Apostoli, constenti fiind ca ascultad de acestia si supunandu-se lor, fac acest lucru de-a dreptul Mantuitorului Hristos. Mantuitorul ridica astfel ascultarea la rang de porunca divina cand zice: "Cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta si cine va nesocoteste pe voi, pe Mine Ma nesocoteste, iar cel ce Ma nesocoteste pe Mine, nesocoteste pe Cel ce M-a trimis pe Mine" (Luca X, 16).

Astfel, ascultarea este intreaga urmare a lui Hristos, adica intreaga supunere fata de poruncile Mantuitorului si ale conducerii bisericesti; intemeiata pe aceste cuvinte ale Domnului, constituie deci primirea si pastrarea invataturii revelate de Mantuitorul Hristos ca voie a Tatalui ceresc. Manifestarea trairii externe a credintei si a lucrarii harului insa trebuia sa se desfasoare intr-o buna randuiala. Cadrul acestei randuieli a fost stabilit prin normele religioase si morale, dar a fost delimitat mai precis dupa nevoi prin norme juridice, care au investit cu puterea legii de drept, anumite masuri luate de Biserica. Toate aceste legi nu sunt simple recomandari sau sfaturi lasate la aprecierea conducerii si credinciosilor Bisericii, ci au pentru viata practica a Bisericii aceeasi putere obligatorie de porunci sau norme imperative ca si cele morale si religioase.

Canoanele au fost adoptate de autoritatea bisericeasca in vederea asigurarii si mentinerii ordinii si bunei desfasurari a vietii bisericesti. Canonul I al sinodului VII ecumenic precizeaza in acest sens: "cu bucurie primim dumnezeiestile canoane si intarim asezamantul lor intreg si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prealaudatii Apostoli si de catre cele sase sfinte sinoade ecumenice si de catre cele locale adunate spre a da astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti".

Ascultarea de autoritatea bisericeasca si de randuielile ei se intemeiaza nu numai pe cuvintele Mantuitorului, ci ea trebuie privita si in cadrul invataturii Bisericii despre puterea bisericeasca si despre ierarhie. Aceasta putere nu este decat lucrarea sfintitoare a harului, incredintata Sf. Apostoli, dar acestia au transmis-o episcopilor, preotilor si diaconilor, prin succesiune.

De aceea, in Biserica este necesar sa se practice, in vederea pastrarii ordinii si disciplinei, ascultarea si respectarea ierarhiei, prin indeplinirea normelor si dispozitiilor autortatii superioare. In cadrul Bisericii se deosebesc trei categorii de ascultare: ascultarea pe care o datoreaza credinciosii clerului slujitor, fiind intre acestia un raport de fii si parinti; ascultarea clericilor fata de treptele ierarhiei superioare, ascultarea in cadrul cinului monahal, care constituie unul din voturile pe care le fac cei care intra in monahism.

Dar, Biserica fiind o institutie si omeneasca, a fost nevoita, in decursul veacurilor, sa adopte unele norme legate de natura ei sociala.

Dar, Biserica fiind o institutie si omeneasca, a fost nevoita, in decursul veacurilor, sa adopte unele norme legate de natura ei sociala. Rostul acestora a fost acela de a indrepta pe credincios, disciplinandu-l, obisnuindu-l cu randuiala si deprinzandu-l cu savarsirea faptelor bune, facandu-l in acelasi timp folositor si semenilor lui. Traind in cadrul societatii, in mijlocul careia isi dezvolta activitatea mantuitoare, Biserica a fost, dupa natura sa, supusa randuielilor sociale, respectandu-le si lucrqnd la observarea lor. Astfel, Biserica a urmat porunca Mantuitorului care a indemnat de a da lui Dumnezeu cele ale Lui Dumnezeu si Cezarului cele care sunt ale Cezarului (Matei XXII, 21 , Luca XX, 25). De aceea, ascultarea implica si respectarea autoritatii de stat, precum si a normelor stabilite pentru buna convietuire sociala.

II. Neascultarea de autoritati: Pacat si delict

Neascultarea de porunca divina a dus la caderea omului in pacat si la slabirea puterii trupesti si sufletesti a acestuia. Neascultarea favorizeaza amagirea de sine si autoinsuficienta, punand in calea indreptarii credinciosului piedici cu mult mai mari decat pacatele calcarii. "Tot pomul care nu aduce roada se taie si se arunca in foc" (Matei VII, 19). Pe scurt, dupa cum spune Sf. Apostol Iacob, "Cel ce stie sa faca ce e bine si nu face, pacat are" (Iacob IV, 17).

Lucrarea dumnezeiasca, in scopul impacarii noastre cu Dumnezeu si a ridicarii din nou a firii omenesti la slava dumnezeiasca, s-a savarsit chiar de Dumnezeu prin ascultare. Dumnezeu Tatal a voit ca Fiul sa Se intrupeze si sa Se jertfeasca pentru pacatele lumii, iar Dumnezeu Fiul a implinit vointa Tatalui Sau, intrupandu-Se ca Iisus Hristos si facandu-Se ascultator pana la moarte, cu moartea pe cruce (Filipeni II, 8).

Dar Mintuitorul a aratat o ascultare desavarsita supunandu-Se nu numai vointei lui Dumnezeu Tatal, dar si vointei oamenilor celor ce aveau calitatea de parinti ai Sai, Fecioara Maria si Iosif (Luca II, 51). In aceasta ascultare dovedita de Mantuitorul si in poruncile date de a urma calea pe care El insusi a mers, rezida indatorirea noastra de a asculta pe Dumnezeu si pe reprezentantii Sai, iar orice forma de viata sociala oricat de simpla, are nevoie de o putere superioara care sa coordoneze straduintele tuturor membrilor ei spre binele obstesc si sa asigure, in acelasi timp si binele individual. Prin urmare, Dumnezeu vrea o societate ierarhica, alcatuita din conducatori insarcinati cu conducerea si comanda si din supusi care trebuie sa se supuna si sa asculte.

Astfel, in calitate de crestini ortodocsi datoram ascultare ierarhiei bisericesti, potrivit cuvintelor Mantuitorului "Cine asculta de voi, de Mine asculta" (Matei XVIII, 17). Datoram, de asemenea, ascultare stapanirii lumesti, intrucat legea suprema a statului este binele comun al poporului si nicidecum vointa stapanilor in contrazicere cu acest bine. Iar aceasta supunere nu trebuie facuta "numai de teama pedepsei, ci pentru cugetul vostru" (Romani XIII, 5). Aceste cuvinte ale Sf. Apostol Pavel ne arata totodata ca orice ascultare implica libertate, adica vointa omului de a merge pe calea binelui. Ascultarea devine astfel calea adevaratei libertati si ea trebuie intemeiata pe iubire.

Date fiind aceste precepte, in mod implicit neascultarea are ca urmare robia egoismului si deci constituie un pacat. Neascultarea apare astfel, ca orice pacat, o indepartare de Dumnezeu, adica parasirea izvorului adevarat al fericirii noastre. Neascultarea constituie o ofensa grava adusa lui Dumnezeu, o necinstire a majestatii Sale nemarginite, o nesocotire a puterii Sale supreme, un atentat contra proniei Sale. Toate acestea il incarca pe autorul lor de vina si-i atrag pedepsele sau sanctiunile cuvenite. Aceste pedepse sunt dictate de Biserica in numele lui Dumnezeu, urmarind indreptarea celui care a pacatuit prin neascultare.

Puterea Bisericii de a pedepsi se bazeaza pe dreptul divin. Iisus Hristos spune ucenicilor Sai ca cel care "nu va asculta de Biserica sa-ti fie ca un pagan si vames" (Matei XVIII, 18). Din aceleasi cuvinte rezulta dreptul Bisericii de a pedepsi pe cei care incalca legile ei, legi primite de la insusi Mantuitorul.

Asadar, in Biserica fiinteaza o putere legislativa independenta, care are menirea sa pastreze realitatile de drept din Biserica, chiar prin constrangerea celui care greseste si doreste sa ramana membru al Ei. Scopul acestei puteri bisericesti este mantuirea tuturor membrilor Bisericii, iar conditia si consecinta ei este ascultarea.

Astfel, neascultarea constituie o incalcare a legilor bisericesti si deci un delict. Delictul neascultarii poate fi contra credintei, contra lucrurilor sfinte, contra persoanei sau a aproapelui si contra societatii. Si, ca orice delict, neascultarea se pedepseste, in scopul de a indrepta pe cel ce a gresit si a reabilita autoritatea ascultarii, atat in ochii delicventului, cat si in fata celorlalti, avand rol moralizator si preventiv si pentru a mentine ordinea stabilita de Dumnezeu prin Biserica.

III. Forme ale neascultarii de autoritatea bisericeasca

Sf. Apostol Pavel indeamna pe ascultatori zicand: "Ascultati pe invatatorii vostri si va supuneti lor, fiindca ei vegheaza pentru sufletele voastre, avand sa dea seama de ele" (Evrei XIII, 17).

In virtutea poruncii Mantuitorului, ca Sf. Apostoli si urmasii lor sa propovaduiasca la toate neamurile invatatura de credinta revelata prin Sine de Dumnezeu-Tatal, Biserica are o intreita activitate: predicarea Evangheliei, deci activitatea invatatoreasca, savarsirea Sfintelor Taine, adica activitatea cultica, si activitatea de conducere, ceea ce inseamna si disciplinarea membrilor ei, toate acestea in vederea mantuirii lor.

Avand in vedere aceasta intreita manifestare a activitatii clericilor, neascultarea imbraca forme diferite si anume: cu privire la invatatura, cu privire la cult si cu privire la ordine si disciplina potrivit canoanelor si legilor bisericesti.

a) Cu privire la invatatura

Ascultarea canonica este prevazuta nu numai de canoanele si legile bisericesti, ci si de invatatura de credinta. Nerespectarea invataturii de credinta duce la apostazie, erezie, schisma si simonie. In aceste delicte au cazut si cad toti cei care, in mod voluntar, se leapada de toate invataturile de credinta ale Bisericii si deci si de Hristos.

I. - Apostazia - constituie una din abaterile bisericesti grave impotriva credintei. Canoanele bisericesti considera apostazie tagaduirea calitatii de crestin, de cleric sau de monah. Canoanele condamna apostazia, sub diferitele ei aspecte. In acest sens sunt edificatoare canoanele 62 apostolic si 1-9 ale Sinodului din Ancira.

Despre apostazie si consecintele la care se expun cei care s-au lepadat de Hristos trateaza si Sf. Vasile cel Mare in canoanele 73, 82 si 83 4, Sf. Grigore de Nyssa in canoanele 2 si 3 . Din cuprinsul acestor canoane se desprind cele doua aspecte ale apostaziei clericilor: apostazia din cler si apostazia de la credinta.

II. - Erezia este, de asemenea, o abatere grava de la dreapta credinta a Bisericii Crestine Ecumenice. Ea consta in tagaduirea unor anumite dogme ale Bisericii. O serie intreaga de canoane condamna erezia ca pe o plaga a Bisericii, facand insa distinctie in ceea ce priveste lepadarea facuta cu stiinta si vointa si lepadarea din nestiinta.

Canonul 21 al Sinodului de la Gangra interzice ortodocsilor sa aiba comuniune cu ereticii, iar canonul 45 apostolic 9 opreste pe crestinii adevarati sa se roage cu cei care au cazut in erezie. Canonul 14 al sinodului IV ecumenic hotaraste sa nu se incheie nici o casatorie cu ereticii.

Totusi, unele prevederi canonice atrag atentia ortodocsilor sa fie toleranti cu ereticii pe care sa-i "trateze bland si pasnic". In schimb, hirotonia lor nu este considerata valida 12, iar primirea lor in Biserica este acceptata numai daca anatematizeaza toate ereziile sau fac pocainta atunci cand sunt pe moarte.

III. - Schisma este definita de legiuirile bisericesti ca despartire de Biserica pentru intelegerea deosebita a unor norme de disciplina, morala si cult ale invataturii Bisericii. De asemenea, se considera schisma nesupunerea si refuzul de a asculta autoritatea bisericeasca legala, chiar si dupa ce a fost atentionat in diferite moduri.

Canoanele bisericesti condamna neascultarea in ceea ce priveste indatoririle legate de cultul divin. Se prevede pedeapsa afurisirii pentru cei care profaneaza locasul de cult in diferite feluri. Canoanele 74 al Sinodului trulan, 28 al sinodului de la Laodiceea si 42 al Sinodului de la Cartagina, interzic sa se faca ospete in biserica sau sa se astearna culcusuri in "interiorul casei Domnului". Se interzice orice fel de negustorie in curtea bisericii (canonul 76 al sinodului trulan), si se prevad, de asemenea, pedepse pentru cei care isi insusesc obiecte de

cult pentru folosinta proprie (canonul 72, 75 apostolic)17, sau pentru cei care jefuiesc mormintele (canonul 66 al Sf. Vasile cel Mare).

Neascultarea fata de treptele ierarhice este condamnata de diferite canoane care prevad caterisire pentru episcopul care se dezbina de Sinod (canoanele 1-2 ale sinodului III ecumenic), anatema pentru preotii care se ridica impotriva episcopului (canonul 11 Cartagina) M, iar mireanul sa se afuriseasca.

IV. - Simonia constituie unul din cele mai grave delicte bisericesti constand in vinderea si cumpararea darului Duhului Sfant ca si a oricarei demnitati bisericesti. Canoanele 29 si 30 apostolice condamnand simonia releveaza faptul ca acest delict se savarseste nu numai prin cumpararea cu bani a preotiei in toate cele trei trepte ierarhice, ca si in orice oficiu sau functiune bisericeasca, ci si atunci cand toate acestea se acorda, candidatilor nu pentru merite, ci de teama autoritatilor care intervin. In asemenea cazuri se impiedica "indeplinirea indatoririi canonice de a se examina cu deosebita grija, toti candidatii pentru alegerea si promovarea celor mai vrednice elemente in functiunile bisericesti in general si in preotie in special".

Canonul 2 al sinodului IV ecumenic infatiseaza cadrul larg in care poate fi savarsita simonia si consecintele care se impun cand se dovedeste un asemenea delict.

Acelasi canon 2 al sinodului IV ecumenic arata ca la credinciosii laici, obiectul simoniei il formeaza mijlocirea traficului cu darul spiritual, ajungand sa fie pedepsiti chiar cu anatematizarea. O forma de simonie este considerat nepotismul, pe care il condamna canonul 76 apostolic care spune ca "nu se cuvine episcopului a hirotoni la demnitatea episcopului pe cine voieste, facand dar fratelui sau fiului, sau altei rude...".

Ca forma de neascultare in Biserica este si desconsiderarea sau calcarea canoanelor si prescriptiilor legilor bisericesti. Canoanele sunt obligatorii pentru toti membrii Bisericii, fapt exprimat de canonul 2 al sinodului trulan si canonul 1 al sinodului VII ecumenic. Canonul 2 al sinodului trulan zice : "nimanui sa nu-i fie iertat a modifica canoanele mai inainte aratate sau a le desfiinta sau a primi, afara de acestea alte canoane nascocite de oricare cu inscriptii false de catre cei care au cautat sa negutatoreasca cu adevarul...". Iar Sf. Parinti ai sinodului VII ecumenic au exprimat intru-totul adeziunea la toate hotararile canonice de pana la data respectiva.

Aceste precepte vadesc clar ca nimeni nu are voie sa vatame legea bisericeasca general-obligatorie sau sa desfiinteze, in mod arbitrar vreun canon si sa-l inlocuiasca cu altul, ci toate canoanele trebuie sa fie obligatorii pentru toti. Cei care vor incalca hotararile in cauza sunt supusi pedepselor menite sa mentina ordinea in Biserica.

Inca de la inceput Biserica a avut grija ca totul ca se desfasoare in ordine, care trebuie sa domneasca in primul rand in mijlocul slujitorilor bisericesti. "Primind dreptul de administrare a dumnezeiestilor taine, clericii sa nu savarseasca in parohiile incredintate lor, nimic fara stirea si invoirea episcopului de care depind din punct de vedere canonic".

In legatura cu ascultarea canonica, in canonul 39 apostolic se precizeaza: "Presbiterii si diaconii sa nu savarseasca nimic fara invoirea episcopului, caci el este cel caruia i s-a incredintat poporul Domnului si de la el se va cere socoteala pentru sufletele lor". Ca ascultare de autoritate este considerata si dispozitia canonului ,11 Cartagina, care condamna pe cei ce se ridica impotriva autoritatii bisericesti. Prin canonul 23 al sinodului IV se interzice plecarea monahilor sau clericilor in alta eparhie, fara aprobarile cuvenite. Iar canonul 33 apostolic proclama : "Nici unul dintre episcopii si presbiterii sau diaconii straini sa nu se primeasca fara scrisoare de recomandare si aducandu-le pe acestea sa se cerceteze si daca vor fi propovaduitori ai dreptei credinte sa se primeasca, iar de nu, dandu-li-se cele de trebuinta, sa nu-i primiti la impartasire, fiindca multe se fac prin amagire". Si canonul 57 al Sinodului de la Laodiceea atrage atentia "sa nu se faca nimic fara socotinta episcopului".

Canoanele Bisericii au prevazut diferitele ingradiri si pedepse pentru neascultarea de autoritatea bisericeasca, cea care in virtutea succesiunii apostolice detine legi pentru buna desfasurare a vietii bisericesti.

III. Neascultarea fata de autoritatea de stat

Sf. Apostol Pavel adresandu-se romanilor ii indeamna zicand ca "tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri caci nu este stapanire decat numai de la Dumnezeu ; iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt randuite. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda" (Romani XIII, 1-2).

Desi Biserica si statul sunt doua institutii distincte, avand fiecare un scop specific, intre acestea doua nu pot interveni raporturi care sa tulbure linistea sufleteasca sau interesele materiale ale membrilor lor. Din contra, se impune in mod necesar, ideea de colaborare pentru implinirea intereselor comune tuturor membrilor societatii, interese de care Biserica nu poate sa faca abstractie desi scopul ei esential este spiritual. In acest fel trebuie intelese cuvintele Mantuitorului : "Dati Cezarului cele ce sunt ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei XXII, 21). Aceste cuvinte arata cum trebuie sa se comporte reprezentantii Bisericii si crestinii in general fata de legile statului si fata de organele chemate sa le aplice.

Autoritatea de stat are o deosebita importanta ca fiind element constitutiv indispensabil societatii organizate. Nici o societate nu poate dura fara o autoritate care sa imprime fiecarui membru al ei imboldul catre scopul comun si in acelasi timp sa-l aduca la respectul legilor care asigura acest scop, atunci cand l-ar calca. Pretuirea si cinstirea autoritatii de stat s-a manifestat din partea crestinilor prin supunere si ascultare desavarsita si chiar prin rugaciuni facute in cadrul cultului pentru conducatorii statului. Ascultarea fata de autoritati este astfel "mostenirea evanghelica primita de crestinii tuturor veacurilor ulterioare, mostenire pastrata si valorificata din generatie in generatie, pana azi". Sf. Apostoli au preluat aceasta initiativa si au transmis-o urmasilor lor, predica si practica traditionala a Bisericii Ortodoxe stand marturie principiului loialitatii fata de dregatorii lumesti.

Si canoanele bisericesti au decretat ascultarea fata de autoritati, invatand in canonul 84 apostolic ca "daca va defaima cineva fara dreptate pe imparatul sau pe dregator sa ia pedeapsa; si daca va fi cleric sa se cateriseasca, iar de va fi laic sa se afuriseasca".

Neascultarea devine astfel delict si cu privire la incalcarea legilor care stabilesc adaptarea unitatilor bisericesti la impartirea administrativa a Statului. Canonul 17 al sinodului IV ecumenic stabileste norme ca hotarele eparhiei sa fie determinate exact si nimeni nu are puterea de a modifica aceasta impartire. El se incheie : "Iar daca vreo cetate s-a indoit prin puterea imparateasca sau se va innoi in viitor, apoi si impartirea parohiilor bisericesti sa urmeze alcatuirilor civile si de stat". Ca urmare, impartirea politica trebuie sa fie urmata si cu privire la impartirea bisericeasca. Aceasta norma a fost adoptata inca din timpurile apostolice si au urmat-o Bisericile tuturor veacurilor, socotind-o cu deosebire utila.

Un alt canon care reglementeaza pozitia clericilor fata de legile oranduirii de stat, este canonul 3 al sinodului IV ecumenic. Acesta dispune, ca toti cei care fac parte din cler, sa ramana la serviciul lor si sa nu se indeletniceasca cu alte preocupari care tin de oranduirea de stat. Aceasta hotarare s-a luat la propunerea conducerii de stat, cu atat mai mult cu cat dispozitiile autoritatilor bisericesti in aceasta problema erau similare. Ceea ce trebuie remarcat insa, este faptul ca si cei vinovati de aceasta neascultare vor fi judecati de autoritatea bisericeasca, lucru intarit prin acest canon, precum si de canonul 7 al Sinodului IV ecumenic si de alte canoane.

Asadar, Biserica in toate timpurile, in baza invataturii Mantuitorului si a hotararilor canonice, a respectat autoritatile de stat si legale in supunerea fata de acestea, considerand-o una dintre cele mai sfinte datorii ale membrilor ei. Ca urmare, legea bisericeasca despre ascul-tarea fata de autoritati este generala, fara exceptii si calcarea ei de catre supusii crestini nu poate fi justificata niciodata cu argumente biblice. Cei ce nu se supun nu sunt crestini adevarati.

Prin prisma acestor" invataturi se poate intelege principiul adaptarii lucrarii bisericesti la conditiile de viata locala, nationala sau sociala. Astfel, integrarea unei Biserici locale in viata unui popor devine cu totul explicabila prin aceasta randuiala canonica care decurge in chip natural din traducerea in viata a unui adevar dogmatic.

IV. Pedepse care se pot aplica celor vinovati de delictul neascultarii potrivit canoanelor si legilor bisericesti actuale

Pedepsele sunt mijloace de disciplinare care se impun cuiva in cazul calcarii legii, in scopul de a indrepta pe cel ce a gresit, a reabilita autoritatea legii fata de delicvent si cu rol moralizator si preventiv fata de ceilalti membri ai societatii pentru a mentine ordinea.

In general pedepsele prevazute de legile actuale bisericesti sunt in spiritul pedepselor prevazute in canoanele Bisericii.

1. in functie de gravitatea delictului, potrivit canoanelor clericul care comite delictul neascultarii poate fi supus urmatoarelor pedepse:

a) Admonestarea sau sfatul si dojana duhovniceasca de care sunt pasibili si clericii pentru cazuri de abateri mai usoare (canonul 19, sinodul IV ecumenic) sau pentru delicte mai grele savarsite fara intentie (canonul 15 apostolic, 16 I ecumenic; 23 IV ecumenic).

b) Stramutarea (transferarea) delicventului din locul care i se cuvine dupa sfintire sau dupa timpul promovarii intre cei din ultimele ranguri. Canonul 7 Trulan specifica faptul ca acest canon se da celor care nazuiesc spre un rang mai inalt decat ii permite situatia sa canonica sau legala.

c) Suspendarea temporara din functie (canonizarea).

Canonul 36 apostolic decreteaza ca cel facut vinovat de delicte mai mari impotriva autoritatii bisericesti, sa fie suspendati si trimisi pentru canonisire la manastiri sau la catedrala episcopala.

d) Interzicerea temporara de a savarsi serviciile divine.

La aceasta pedeapsa sunt supusi aceia care savarsesc pacate pe care niciodata nu si le pot sterge pentru a putea savarsi toate indatoririle preotesti (canonul 9 Neocezareea), sau cei care-si revendica drepturi nemeritate la savarsirea functiilor preotesti.

e) Destituirea pentru totdeauna din serviciu. Se aplica pentru indeplinirea neregulata a serviciului de catre persoanele clericale, care au un rol de conducere in ierarhie. Canonul 16 al Sinodului I-II prevede aceasta pedeapsa pentru un episcop care isi paraseste in mod nejustificat eparhia, canonul 16 Antiohia, daca ocupa in mod fortat o eparhie, iar canonul 15 apostolic, daca un preot paraseste locul de serviciu in mod voit, fara permisiunea cuvenita.

f) Oprirea pentru totdeauna de la functiile preotesti, dar cu pastrarea dreptului de a purta numele de cleric si de a avea demnitatea clericala.

Aceasta pedeapsa se aplica celor care comit delicte, care produc sminteala in popor, dar au fost facute din nestiinta si cei in cauza s-au cait ulterior, cei ce slabeau in credinta in timpul persecutiilor (canonul 1 Ancira), sau au contractat casatorie ilegala din nestiinta, inainte de casatorie (26 trulan, 8, 9 Neocezareea).

g) Caterisirea sau oprirea pentru totdeauna de la savarsirea functiunilor preotesti o data cu pierderea numelui si demnitatii de cleric. Aceasta pedeapsa este prevazuta pentru cei care comit delicte mai mari contra legilor ierarhiei. Clericii cu aceasta pedeapsa pierd dreptul de a savarsi cele sfinte, de a invata si de a pastori, precum si drepturile la onorurile ce li se acordau in calitate de clerici, si apoi sunt stersi din catalogul clericilor si trecuti in rindul laicilor. Canonul 3 al Sinodului de la Antiohia prevede pentru acestia "sa se reintegreze la locul sau". Pentru episcopul care l-ar primi caterisit, se propune epitimie ca unul care strica legiuirile bisericesti. Iar canonul 21 Trulan dispune ca cel caterisit sa nu mai poata fi reprimit in randul ierarhiei niciodata.

h) Caterisirea deodata cu afurisirea.

Aceasta pedeapsa implica, pe langa caterisire, si excluderea pentru o perioada din randul laicilor, a celui caterisit. Se aplica mai ales atunci cand un cleric caterisit savarseste functiuni spirituale, sau daca comite un delict egal cu cel pentru care a fost caterisit sau care violeaza baza credintei si a Bisericii. Canonul 28 Apostolic decreteaza ca cel caterisit care oficiaza slujbe religioase "sa se taie cu totul de la Biserica".

i) Anatema.

Consta in excluderea definitiva a unei persoane din Biserica. Biserica uza de aceasta numai in cazuri grave si in extrem, daca nici un mijloc nu mai ajuta la indreptare. Balsamon numeste anatema drept indepartare de la Dumnezeu. Canonul I al sinodului II ecumenic decreteaza ca "sa fie anatematizat tot eresul, pentru a nu se desfiinta credinta.

Aceste pedepse sunt prevazute si pentru cei care comit delicte impotriva demnitarilor civili. Canonul 84 apostolic prevede : "Daca va defaima cineva fara dreptate pe imparatul sau pe dregator, sa ia pedeapsa si daca va fi cleric sa se cateriseasca, iar daca va fi laic sa se afuriseasca". Asadar, Biserica in toate timpurile a privit respectarea autoritatii laice legale si supunerea fata de aceasta ca pe una dintre cele mai sfinte datorii ale membrilor ei.

Pentru mireni, in afara de admonestare si dojana, canoanele mai prevad postul, rugaciunea insotita de metanii (canoanele 1, 3, 5, 6, 9-11, 13, 16, 20, 23-24, 29, 31, 37, 41, 48, 49-64 Ioan Ajunatorul), cantarile bisericesti (canonul 8, 9, 48, Ioan Ajunatorul), frecventarea bisericii cu asistarea la slujbe (canonul 1, 26 Ioan Ajunatorul) ; trimiterea la biserica in fiecare saptamana la cate o liturghie (canonul 26 Ioan Ajunatorul).

Toate aceste pedepse sunt temporare. Ca pedeapsa definitiva este excomunicarea sau afurisirea. Excomunicarea este de cinci feluri: excluderea de la primirea Sfintei impartasanii; excluderea de la Sf. Impartasanie si de la rugaciunile Bisericii; indepartarea din comunitatea credinciosilor; lepadarea definitiva din Biserica prin anatema (afurisenie sau blestem). Ultima categorie de excomunicare se aplica numai clericilor si prevede oprirea de la savarsirea celor sfinte.

V. Foloasele ascultarii de autoritatea bisericeasca si de autoritatea de stat pentru pastrarea ordinii si disciplinei in Biserica si Stat si pentru progresul vietii morale si sociale

Din hotararile canonice exprimate mai sus, putem trage concluzia ca ascultarea canonica conditioneaza in chip hotarator lucrarea mantuitoare a Bisericii, implicand supunerea atat fata de legile si randuielile bisericesti, cat si aceea fata de legile de stat. Ascultarea canonica constituie astfel mijlocul si trairea adevarului de credinta mantuitor, al Domnului nostru Iisus Hristos. "Aceasta marturisire si traire a adevarului de credinta nu se poate face la voia intamplarii, ci potrivit anumitor norme canonice care trebuie observate si indeplinite in vederea bunei randuieli".

Ascultarea ne intareste si imbogateste fiinta si ne intareste activitatea morala, conducand la desavarsirea noastra. Ea ne deprinde sa dam precadere cerintelor permanente in locul nevoilor de o clipa, ne pregateste sa ne impotrivim influentelor rele pur individuale, pornirilor instinctive si ne indrumeaza pasii pe calea slujirii lui Dumnezeu si a oamenilor. Supunandu-ne tuturor legilor bisericesti, ne vom putea pregati pentru trairea vietii linistite de dupa moarte. Ascultand de legile civile vom putea trai pe pamant in liniste, in libertate si in dragoste intre toti oamenii.

Parintele Rosescu Ion

• Sfintele canoane nu exprima ura
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Starea civila a preotilor si diaconilor dupa Sfintele Canoane
  Publicat in : Drept bisericesc
• Botezul si unitatea crestina in lumina sfintelor canoane
  Publicat in : Drept bisericesc