Dreptul bisericesc
Normele sau legile de drept actioneaza in cadrul societatii umane, reglementand complexitatea relatiilor umane, astfel incat sa se evite confruntarile sau conflictele dintre indivizi precum si sa se evite lezarea indivizilor de catre societate si invers.
Persoana umana devine subiect de drept inca din momentul conceperii si ramane sau poate sa ramana subiect de drept si dupa moarte. Pruncul, copilul, adolescentul si omul matur isi schimba starea de drept prin crestere, educatie, satisfacerea serviciului militar, intrarea in serviciul societatii, prin casatorie si in fine, prin moarte.
In limba romana exista trei cuvinte cu trei sensuri : dreptul, dreptate, legea. Cel dintai exprima puterea, dreptul, indreptatirea de a-i reveni ceva cuiva. Al doilea, dreptatea, defineste starea creata prin drept : starea prin care se stabileste dreptatea cuiva sau prin care se inlatura o nedreptate. Al treilea sens se invesmanteaza intr-o formulare numita lege.
Dreptul canonic este acea ramura a Dreptului general care se ocupa de normele necesare desfasurarii vietii bisericesti in planul social astfel incat sa nu se incalce invatatura, cultul si disciplina Bisericii.
Normele de care se ocupa Dreptul canonic sunt norme elaborate de Biserica si sanctionate tot de ea in diverse momente ale istoriei sale.
Temeiul normelor juridice canonice il constituie invatatura si lucrarea mantuitoare a Fiului lui Dumnezeu intrupat, precum si calauzirea si lucrarea Duhului Sfant in Biserica, dupa Cincizecime.
Normele canonice sunt reguli prin care autoritatea bisericeasca stabileste cum trebuie sa actioneze sau sa se comporte membrii Bisericii in anumite conditii determinate, pentru ca actiunea lor sa fie eficienta si apreciata pozitiv in raport cu credinta religioasa sau normele religioase si normele eticei rezultate din ea.
Normele canonice sunt prospective si teleologice.
-
Poate exista Biserica fara Drept canonic?
Publicat in : Drept bisericesc
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.