Sunt persoane care merg sa se spovedeasca si primesc canon de a nu se impartasi timp de doi ani. De multe ori, ceea ce retine omul din acest canon e doar vremea - doi ani. O persoana de acest gen nu va face nimic altceva decat sa astepte curgerea timpului. Insa, pierde din vedere ceea ce este cel mai important: vindecarea. Nu vede ca viata pe care o traieste este incompleta si insuficienta. Uratenia vietii in care se afla n-o oboseste sa numere anii. Ce pacat ca nu cunoaste nepotrivirea dintre lumea pe care o ascunde in ea si lumea in care trebuie sa intre.
Alteori, persoanele care au primit canon considera ca l-au primit fara niciun motiv intemeiat si-l resping. Alearga la alti preoti, pentru ca se cred indreptatite, uitand ca prin respingerea implinirii canonului, au respins insasi mantuirea lor. Nu doresc sa paraseasca omul pacatului. Considera ca au investit prea mult in el, ca sa-l distruga la cerinta unui preot pe care nici macar nu-l cunoaste.
Sunt si preoti care pierd din vedere ca au primit puterea iertarii pacatelor spre desfiintarea pacatului. Si acorda canoane cu mult prea multa usurinta. Astfel, nu se mai face pricina de imputinare a pacatului, ci de inmultire a lor. Nu naste fii. Nimeni nu i se daruieste ca unui parinte. E doar judecator. Iar a da sentinte e semnul unei pedepse si nu al unei tamaduiri. Omul doreste ca cel caruia i se marturiseste sa-l cunoasca nu doar in ceea ce este, ci si in ceea ce trebuie sa ajunga. Duhovnicul trebuie sa fie focul care ii dezmorteste pe cei inghetati din cauza pacatului, si nu focul care le arde orice dorinta de indreptare.
Alti preoti iarta prea usor pacatele celor nevrednici de iertare si ii face pe acestia sa pacatuiasca in continuare cu gandul ca vor primi cu usurinta iertarea. Prin marturisirea frecventa omul nu trebuie sa se toceasca, ci sa se imbogateasca. Asadar, sunt cazuri cand preotul trebuie sa taie prin cuvantul lui, prin dragostea sa tot ce sufoca viul din om. Ajuns aici preotul trebuie sa stie ca nu are alte treburi de rezolvat, ca nu trebuie sa se grabeasca.
Ceea ce am dorit sa se retina prin aceste randuri, este faptul ca nu exista viata adevarata in fals.
Adrian Cocosila
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.