Am putea deosebi tarile dupa zgomot. Situatia este prea bine cunoscuta celor care calatoresc mult: ajungi la hotel, nu cunosti deloc sau doar partial orasul, iar tara in care te afli o stii numai din astfel de vizite scurte, pe fuga.

Dai drumul la televizor. Deja primele trei-patru canale te lamuresc unde ai nimerit.

In Letonia, de pilda, unde am fost acum cativa ani, tonul este scazut. In Italia, in schimb, cum se poate banui, entuziasmul mediteranean se aude din prima. Un registru calm domneste transmisiile elvetiene, ca sa nu amintesc de cele nemtesti. Inclusiv la Chisinau poti face experienta unui calm de fond. Tarile scandinave sunt surprinzator de zglobii. Grecii sunt mari prieteni ai dezbaterilor la limita strigatului si a imprecatiei. La polul opus, in spatiul de limba araba, monotonia are un efect sedativ, la concurenta cu posturile religioase din Spania. Liberalismul controlat al Turciei se traduce prin emisiuni pe format american, spectaculoase si tipatoare. Chiar daca nu intelegi toate limbile, cantitatea de decibeli te ajuta sa iti faci o impresie. Asa, la prima auditie. Schimband perspectiva, oare cum ne „auzim” noi?

Cel putin in ultimele luni, Romania a fost o tara infernal de zgomotoasa. Nu doar din cauza campaniei electorale. Din 1989 incoace, mass media nu a reusit sa convinga prin ton, nu doar prin volum. Televiziunea publica devenind una de nisa, directia o dau posturile private, iar acestea au propriile partituri. Interpretarea lor este lasata, de regula, pe seama amatorilor. La peste doua decenii de la recastigarea libertatii de exprimare, majoritatea celor care se angajeaza sa intre in „pactul comunicarii” o fac dupa ureche. Nu doar dezacordurile caracterizeaza iesirea pe ecran, pe pagina de ziar sau in eter. Mult mai grave sunt absenta preocuparii pentru aprofundarea temei si prezentarea parerii personale drept informatie obiectiva.

Ceea ce a reusit sa ne arate recenta agitatie politica este faptul ca o astfel de practica mediatica se dovedeste periculoasa mai ales in momentele de cumpana. Mass media ajunge sa fie ea insasi parte a crizei, cauza de tensiuni, sursa de polarizari si instrument fatis al manipularii. Cu notabile exceptii, jurnalistii si secunzii lor, analistii, au oferit in ultimele luni un spectacol dezgustator al partizanatului. Si aceasta in conditiile in care Romania este tara membra NATO, reprezinta granita de Est a UE, are trupe trimise in diferite misiuni internationale si se afla la intretaierea blocurilor marilor interese regionale si mondiale.

Sigur, pentru acest derapaj mediatic al Romaniei de azi nu pot fi facuti responsabili doar jurnalistii. Printre acestia se afla oameni de caracter, cu idei si viziuni. Constiinta acestora este insa prizoniera sistemului sau, mai direct spus, celor care ii platesc. Pana la un punct, nimic exceptional. In toate tarile importante ale lumii se dau lupte pentru controlul mass media. De la o societate la alta, lucrurile se petrec mai mult sau mai putin rafinat, prin intermediari, agentii de consultanta sau firme de lobby. Ceea ce insa diferentiaza tarile intre ele, dincolo de nivelul zgomotului public, este existenta unor mecanisme eficiente de control, in primul rand concurenta din interiorul mass media.

Daca ar gandi pe termen lung, patronii de media ar trebui sa fie primii interesati de o presa cu adevarat libera. Pentru ca numai o mass media capabila sa echilibreze raporturile de forte, sa tina in sah tendintele abuzive, sa denunte actele de injustitie, sa sanctioneze derapajele politice, sa citeasca atent si competent evenimentele poate garanta o Romanie stabila, in care proprietatea privata este aparata, legea aplicata tuturor si contractul respectat indiferent de semnatari. Numai o astfel de tara ar putea incuraja afacerile prospere legale, realizarea bunastarii personale in context comunitar, adica nu cu pretul saracirii altora. Pentru a ajunge insa acolo avem nevoie de o noua comunicare sociala. Amanarea acesteia ar fi sinonima cu prelungirea crizei si, la urma urmei, dovada dispretului fata de 20 de milioane de romani, spectatori neputinciosi, dar zgomotosi, ai telenovelei propriei nefericiri.

Radu Preda

Sursa: teologia-sociala.ro

 

.

• Comunicare si comuniune
  Publicat in : Editoriale
• Comunicare si comuniune astazi
  Publicat in : Editoriale
• Parintele Galeriu - Internetul si implicatiile lui
  Publicat in : Interviuri
• Cast Away - Naufragiatul
  Publicat in : Religie