Multe persoane rezuma pocainta la o parere de rau pentru pacatele savarsite. Reducerea pocaintei la un simplu regret pentru o viata neconforma cu vointa lui Dumnezeu nu este pocainta in sensul duhovnicesc pe care Biserica il ofera acestui cuvant. Termenul "pocainta" desemneaza moarte si viata in acelasi timp: moarte a deprinderilor pacatoase din trecut si viata primita in dar de la Dumnezeu. In omul care da dovada de pocainta, pacatul cedeaza harului, asa cum intunericul cedeaza luminii.

Pocainta nu este un set de remuscari pentru faptele din trecut, ci o nastere din nou. Asadar pocainta este ceva pozitiv, nu negativ. Pocainta te face sa privesti nu spre ceea ce n-ai reusit sa fii, ci spre ceea ce poti deveni prin Hristos.

A ramane doar cu imaginea omului cazut, inseamna a accepta o stare lipsita de bucurie si de inviere (moarte si ridicare din pacat). Iar cultivarea unei astfel de stari duce la deznadejde, caci omul se obisnuieste sa nu mai contemple pe Dumnezeu, ci pacatul; sa mediteze asupra caderilor in pacat si nu asupra ridicarii din el. Simplul regret pentru greselile trecutului nu este de ajuns pentru nasterea din nou a omului.

Constiinta pacatului, obsesia lui, este uneori din punct de vedere moral paralizanta si rezultatul este esecul persoanei, nu afirmarea ei, asa precum obsesia bolii nu vindeca, ci mai mult mistuie, spunea parintele Galeriu. Nu numai ce nu trebuie facut, ci si ceea ce trebuie sa facem; nu numai ce scoatem, ci si ceea ce punem la loc este important pentru cresterea in Hristos. Pocainta crestina este deodata moarte si inviere.

Termenul grecesc metanoia, prin care se reda notiunea de pocainta, inseamna trecere dincolo de pacat prin incetarea savarsirii lui si un nou inceput de viata. O preschimbare a mintii. Mintea se goleste de pacat, se purifica si se deschide spre a se umple de adevar, devenind din "vas de rusine, vas de cinste", vas ales al lui Dumnezeu.

In concluzie, pocainta nu il opreste pe om din drumul spre asemanarea cu Dumnezeu ca sa contemple caderea in pacat, ci il naste tainic. Iar aceasta nastere duhovniceasca ii schimba centrul dorintei. Omul doreste altceva, ceva care il face placut inimii Domnului. Si pe masura ce face cele placute lui Dumnezeu, doreste si mai mult sa se pocaiasca. Si in acest fel pocainta nu se mai sfarseste.

Retineti, cu cat cineva se pocaieste mai mult, cu atat o doreste mai mult, caci pocainta nu are final.

Adrian Cocosila

• Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
  Publicat in : Credinta
• Pocainta si marturisirea: o taina uitata
  Publicat in : Credinta
• Pocainta, transformare a mortii in inviere
  Publicat in : Morala
• Rugaciune de pocainta
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe