Pretentiile ne intuneca viata, in timp ce asteptarile ne-o lumineaza. Datorita unei grabite cercetari de sine, majoritatea dintre noi amesteca si confunda asteptarile cu pretentiile. Astfel, din mandrie si dragoste de sine (egoism), tindem cu usurinta sa consideram ca noi nu avem pretentii, ci doar asteptari firesti.
Unde exista anumite nevoi neimplinite, acolo exista asteptari. Astfel, precum nevoia de a fi iubit si acceptat de catre ceilalti nu poate fi usor (sau niciodata) satisfacuta, tot asa, este aproape imposibil sa existe vreun om care sa nu aiba nici o asteptare. Acceptand faptul ca asteptarile sunt un lucru firesc in viata omului, se cade sa le delimitam clar pe acestea, spre a nu le transforma in pretentii, care sunt distrugatoare.
Pretentia este o atitudine de revendicare patimasa a unui anumit lucru, avand in vedere doar motivele pe care le socotim favorabile dorintei noastre, pe cand asteptarea este o atitudine linistita, privind, totodata, si spre motivele care ar putea justifica neimplinirea dorintei noastre.
Asteptarea / Pretentia
Filosoful roman Octavian Paler, cugetand asupra starii de asteptare a unui lucru, spune: "Uneori, asteptarea ne maturizeaza, alteori, ne omoara. V-ati gandit vreodata ca o asteptare nu seamana cu alte asteptari? Asteptarile difera intre ele, precum oamenii." Exista, deci, doua moduri de a a astepta un lucru: un mod pozitiv, care ne maturizeaza, si altul negativ, care ne omoara sufleteste.
Diferenta intre aceste doua stari consta in justificarea pe care o are asteptarea, spre deosebire de pretentie. Este cu totul justificat sa avem anumite asteptari de la noi, de la oamenii langa care traim si de la mediul in care ne petrecem timpul, deoarece suntem fiind dependente de bunatate si de frumos, de iubire si de comuniune, iar cand nu simtim aceste lucruri, sufletul nostru incepe sa tanjeasca dupa ele (sa le doreasca).
Cand o asteptare devine apasatoare si ne macina, aceasta s-a transformat deja intr-o pretentie. Este cu totul nejustificat sa avem pretentii de la cei de langa noi, manifestate adesea sub forma de critica, trecand peste neputintele proprii, la care nu ne mai gandim.
Celor pretentiosi, in acest sens, li se potriveste cuvantul Mantuitorului, care spune: "De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau, si barna din ochiul tau nu o iei in seama? (...) Fatarnice, scoate intai barna din ochiul tau si atunci vei vedea sa scoti paiul din ochiul fratelui tau" (Matei 7, 3-5). Cand omul isi vede pacatele sale, atunci pretentiile de la cei de aproape ai lui se transforma in asteptari.
Sa avem asteptari, iar nu pretentii !
Oamenii din jurul nostru nu exista doar pentru a ne implini nevoile, chiar daca ne pot ajuta in acest sens, ci si pentru a le implini noi nevoile lor. Apoi, daca definirea propriilor nevoi este un lucru dificil, cu atat mai mult este dificila intuirea lor de catre ceilalti. Pentru aceasta, suntem datori sa ne cunoastem cat mai bine, atat pe noi insine, cat si pe cei din jurul nostru, printr-o comunicare sincera si directa. Doar astfel putem avea asteptari de la cei de langa noi, care cunosc deja nevoile noastre, iar nu pretentii.
O diferenta esentiala intre o asteptare si o pretentie este tocmai modul in care ne resimtim, in urma primirii unui refuz. Astfel, daca fapta celui de langa noi sau raspunsul primit naste in noi nervozitate si revolta, atunci, indiferent ce ne-am dorit, am avut o pretentie (constientizata sau ascunsa); daca, in aceeasi situatie, ne pastram linistea si acceptam atitudinea negativa a celuilalt, atunci am asteptat cu adevarat. Deci, acceptarea linistita a unui refuz indica respectarea libertatii celuilalt si lipsa noastra de pretentii.
Nu conteaza atat de mult bucuria sau intristarea, pe care le simtim in anumite situatii, cat nemanierea noastra si respectarea libertatii celuilalt, pe care nu avem dreptul de a-l obliga spre un anumit lucru. Astfel, in orice relatie, acceptarea linistita a unui refuz intareste libertatea si respectul reciproc.
Mai mult, modul in care respectam libertatea celui de langa noi ne arata gradul nostru de maturitate si masura duhovniceasca a vietii pe care o traim. Pentru aceasta, omul duhovnicesc are doar asteptari, pe cand omul trupesc are numai pretentii.
Pretentiile se pot ascunde pana si in relatia noastra cu Dumnezeu. Asteptarea de a ne fi indeplinite rugaciunile, in lipsa dragostei si a smereniei, se poate transforma usor intr-o pretentie. De obicei, cei care au pretentii pana si de la Dumnezeu, si le justifica mai ales prin ceea ce fac ei, in relatia cu Dumnezeu, ca si cum ar face acele lucruri pentru Dumnezeu, iar nu pentru ei insisi.
Asteptare vine din iubire, pretentia vine din egoism
A pretinde un anumit lucru, in loc de a-l astepta, este calea spre nefericire, iar la asteptarea nepatimasa, care aduce tot binele, se poate ajunge doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Asteptand, il iubim mai intai pe aproapele, iar avand o pretentie, ne iubim mai intai pe noi. Pretentia izvoraste din egoism, trecand peste libertatea celuilalt, pe cand asteptarea izvoraste din dragoste fata de acela, trecand peste dorinta si nerabdarea noastra.
Sa avem credinta, ca sa putem astepta cum se cuvine!
Sa avem nedejde, ca sa nu asteptam in zadar!
Sa avem dragoste, ca sa nu pretindem in chip egoist!
Sa vem ganduri smerite, ca sa nu calcam libertatea celuilalt!
Sa avem rabdare, ca sa putem culege roade bune!
Avand asteptari de la cei de langa noi, iar nu pretentii, ajungem mai usor la acceptarea lor asa cum sunt, fara a ne mai tulbura si fara a-i mai critica. Il ultima instanta, totul se reduce la rabdare. Drept fiind, Iisus Hristos a rabdat pana si moartea pentru noi, iar noi, pacatosi fiind, nu vrem sa-i rabdam pe cei de langa noi, pentru insasi pacatele noastre.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Iubirea de aproapele
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ospitalitatea, raporturile cu strainii
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.