Spre deosebire de echivalenta platoniciana "trup = mormant", dar si dupa modelul acesteia, Pseudo-Macarie propune asimilarea destul de neasteptata, a sufletului uman cu un mormant. Cum de a fost cu putinta o asemenea asimilare? Tocmai pentru ca, in conceptia macariana, sufletul poseda un trup, chiar daca e atat de firav si de subtil incat cu greu poate fi perceput. "Desi putem spune ca sufletul este invizibil si imaterial in comparatie cu trupul (53, 6-7), el este totusi un "trup subtil", ca ingerii si demonii. Se intrepatrunde cu trupul si se raspandeste in madulare, cu ajutorul carora indeplineste toate activitatile vitale (4, 9-12).
Dupa firea proprie, ingerii, si sufletele, si demonii sunt trupuri. Desi subtile (lepta), totusi, prin substanta (en hypostasei), caracter (characteri) si infatisare (eikoni) conform subtilitatii firii lor, ele sunt trupuri subtile (somata lepta). Dupa cum, in substanta, trupul insusi este grosier (pachy), tot astfel si sufletul, desi subtil, a imprejmuit (perielabe) ochiul cu care vede, urechea cu care aude, limba cu care vorbelste, mana, intr-un cuvant, tot trupul. Astfel imprejmuindu-si madularele (ta mele), sufletul e amestecat cu ele. Prin ele implineste toate nevoile vietii " (4, 9). (trad. C.B.)
Citind acest fragment, nu ne mai miram ca echivalenta soma = sema devine echivalenta psyche = sema, sau ca inima (= sufletul) este asimilata unui mormant bogat in exterior, dar in interiorul caruia zace un cadavru. Daca cei ce au ales calea lui Hristos spre viata in lumina merita sa fie numiti "pungi vechi pline cu perle", cei ce s-au indreptat in directia opusa sunt "ca mormintele varuite impodobite pe dinafara cu picturi minunate, iar pe dinauntru pline de oasele mortilor, de duhoare si de duhuri necurate (cf. Mat. 23, 27). "Ei sunt morti pentru Dumnezeu si acoperiti de toate rusinile, murdariile si de bezna Vrajmalsului” (43, 2).
Conceptia asupra sufletului substantial, corporal va avea consecinte extrem de importante asupra punerii in valoare a mortii. Aceasta apare drept un germene tainic al noii vieti, al vietii in Duh. Daca putem spune asa, moartea stapaneste cu drepturi depline asupra sufletului omului pacatos. Insa, ea este singura realitate palpabila pentru omul care, pornind de la ea, isi incepe inaltarea catre Dumnezeu, desigur, cu sprijinul Sfantului Duh. Este singurul semn concret al nedesavarsirii omenesti, caci ea ne atrage atentia asupra "neantului" si a condamnarii definitive.
Tocmai de aceea, dupa ce l-a comparat pe Iisus Hristos cu un inotator de temut, Pseudo-Macarie scrie: "Moartea insalsi devine un ajutor pentru om, ca apa pentru inotator" (11, 12). In cele din urma, ea ne invata lucrul cel mai important pentru mantuirea noastra: in ce fel putem omori moartea definitiv. Continuam sa traim in mormintele noastre; continuam sa ne ducem acolo viata singuratica si posomorata, o "viata de cadavru". Dar tocmai pentru ca viata miroase atat de tare a starv si tocmai din cauza duhorii gretoase a sufletului nostru mort, ne vom trezi intr-o zi si vom face primii pasi spre lumina.
Extras din: "Calugarul si moartea - Eseu despre imaginea si faptul mortii in monahismul egiptean" - Cristian Badilita
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.