Zero patimi

Zero patimi

Am găsit un curajos ca luna, care nu tremură pe cer. Acesta mi-a șoptit:

– Adevărul nu se naște din iluzii. Multe minuni trec neobservate, ceea ce nu înseamnă că ele nu se întâmplă. Exista însă o discreție a sfințeniei. O smerenie a iubirii.

– Cred că vom pricepe abia atunci când nu ne vom mai sacrifica doar în așteptarea vreunei recompense, replic. Negoțul acesta poate fi riscant uneori. Miza este mult prea mare.

Zice:

– Preferăm să ne complicăm cu cantități enorme de negură…

– Te așezi la Cina și gusti. Lăcomia nu te ajută cu nimic. O singură fărâmiță conține întregul, zic. Dar te pregătești pentru Masă, nu vii nespălat și puturos.

– De acord, încuviință curajosul. Numai să nu ne amăgim cumva că am fi suferit mai mult decât Christ.

– Dragostea coboară de sus că un foc peste jertfă, replic. Fără rugăciune însă, această dragoste dispare ușor. Fiecare este chemat la desăvârșire prin dragoste. Prin dragoste, fiecare poate deveni partenerul de fiecare clipă al Celui nemărginit. Dragostea veșnică este mult peste maximum imaginat. Fiecare apostol al dragostei este fericit să trăiască și să moară pentru adevăr. Astfel, adevărul clarifică totul. Scriptura devine contemporană cu noi. O parte a biografiei noastre. O descriere a relației noastre cu Dumnezeu.

– Omul vrea să înainteze, dar nu poate singur, explică interlocutorul. Prin urmare, cerșește ajutor din partea Celui nemărginit. Răspunsul va fi plin de dragoste, negreșit. Deja, dorul de unire cu El a ajuns la treapta culminantă.

Unii chiar nu se trezesc niciodată. Nu înțeleg nici dragostea, nici frumusețea. Sunt prea rigizi. Așteaptă ca doar alții să se schimbe. Consideră că ei sunt foarte buni, nu au nevoie de schimbare.Câtă vreme nu vor să se despătimească, nu au nici o șansă la iluminare și desăvârșire:

1.Pietrele de poticnire sunt îngrijorările noastre.

2.După înviere, El trăiește în noi.

3.Potolirea furtunii nu e doar o știre meteo. Trebuia să vină furtuna, ca să ne trezim.

Zero patimi – proiect mesianic. Nu să facem ceva în plus, ci în minus. Să facem virtutea în continuare, dar să facem în minus patimile. Zero îngrijorare. Zero iluzii. Zero mândrie. Zero desfrânare. Zero ură. Țineți liniile de aprovizionare deschise între Iubire și voi înșivă! Nu vă îngrijorați, sunteți sub protecția Lui! Restul sunt oportunități și invitații de a ne întări încrederea în Cel ce este și Templu și Rege, deopotrivă. Aroganții nu vor putea sta în fața Lui… Aroganții nu vor găsi fericirea, deoarece nu Îl recunosc ca unic Leader. Este o greșeală pentru care vor plăti negreșit. Cei ce nu au rușine vor fi rușinați. Zero falsitate. Zero ipocrizie. Zero panică. Zero îndoială. Zero indiferență.

Curajosul apelează la justiția divină, unica incoruptibilă. Astfel, în el nu este nici o înspăimântare, deoarece curajosul este pe deplin încredințat că în Dumnezeu este zero răutate.

Marius MATEI

 

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
264 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

Pe aceeaşi temă

13 Februarie 2018

Vizualizari: 1103

Voteaza:

Zero patimi 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

patimile

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea omului. Cateheze la Cartea Facerii Problematica abordată în acest volum de părintele arhimandrit Athanasie Mytilineos este extrem de interesantă și actuală: omul, trupul său, sufletul, chipul lui Dumnezeu. La baza înțelegerii textului biblic se află gândirea insuflată de Dumnezeu a 30.00 Lei
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra
Sfantul Serafim, facatorul de minuni din Sofia: viata, minuni, invataturi. Sa traim pentru mantuirea noastra „Când vlădica intra în altar – își amintește o fiică duhovnicească a Sfântului Serafim Sobolev –, parcă ne uneam cu toții și ne înălțam la Dumnezeu”. Se întâmpla chiar ca unii credincioși să-l vadă în timpul slujbelor înconjurat de o lumină, ce-l făcea 20.00 Lei
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos
Ultimul vagon. Povesti de trait frumos „Dac-ar fi să ne închipuim viața ca pe un tren – copii frumoși, care-mi citiți povestea –, un tren care ne poartă pe drumuri lungi și uneori foarte întortocheate, un tren care ne trece prin tuneluri întunecoase sau pe margine de prăpăstii, un tren în care 20.00 Lei
Viata de familie
Viata de familie Dacă copilul nu învaţă să iubească în familie, de la părinţii săi, unde va învăţa să iubească? Dacă nu s‑a deprins din copilărie să caute fericirea în fericirea reciprocă, în ce porniri rele şi vicioase o va căuta când va ajunge la vârsta adultă? 17.00 Lei
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre
De‑a v‑ati ascunselea cu Dumnezeu. „Tacerea” Sa si suferintele noastre Există destule momente când Îl strigăm pe Dumnezeu, iar răspunsul Său pare să nu vină, sfâșiindu-ne nemilos inima. Unde este Dumnezeu când suferim? Ca într-un joc de-a v-ați ascunselea, El pare să se retragă, deși e mereu aproape, lăsându-ne singuri în 20.00 Lei
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii
Sfantul Apostol Pavel. Eleganta iubirii În paginile alerte și totuși dense despre «eleganța iubirii» pauline găsim dozajul ideal de poezie, cronologie sfântă, memorie a tradiției și perenitate a vocabularului structurant, fără de care Biserica lui Hristos n-ar fi putut deveni placa turnantă a 40.00 Lei
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact