Despre creationism, evolutie si design inteligent cu George Coyne si Richard Dawkins

[HoratiuM]

În prealabil postat de topcat

Este un limbaj de popularizare a stiintei si este, intradevar, o consecinta a gindirii noastre cauzale. Dawkins insusi recunoaste ca i se intimpla sa foloseasca inconstient un astfel de limbaj, nestiintific pina la urma, chiar si in discutii cu oameni de stiinta.

Daca ma intreaba un copil: la ce foloseste inima? eu ii raspund: inima pompeaza singele. Ii induc acestuia ideea ca inima are un scop si, mai mult, ca a fost proiectata in mod necesar asa. Uit sa ii mai spun ca exista si vietuitoare fara inima sau fara singe.
Intr-un lant cauzal, este omenesc sa privim la inceputul si la sfirsitul sau si sa concluzionam ca exista un scop.
O lege naturala poate exclude un scop constient.

Excluderea subiectivismului nu e totuna cu excluderea apodicticităţii sau a teleologiei - în acest sens, existenţa unui scop ontologic este de alt ordin decât scopul pe care îl are o fiinţă determinată în acord cu interesele şi gusturile sale mai mult sau mai puţin contingente.

De altfel, în postarea de mai sus există o contradicţie clară de fond când se vorbeşte, pe de o parte, despre o lege (fie ea şi naturală), aşadar, despre un universal care să dea o coerenţă şi o soluţie de continuitate şi de organizare unui multiplu care dezvăluie, astfel, că este traversat de o necesitate internă şi transcendentă contingenţei elementelor sale multiple; pe de altă parte, despre lipsa unei finalităţi ontologice ca lipsă a interiorităţii ontologice a elementelor.

Dar dintr-o strictă juxtapunere aleatorie elementară nu pot fi date structuri de coerenţă. Ci e presupus necritic ca deja dat un şir cauzal nedeterminat prin care elementele juxtapuse, mai întâi, există, al doilea, au anumite proprietăţi, cantităţi şi materii, al treilea, au anumite forme, al patrulea, formele lor le permit juxtapunerea, al cincilea, locul şi poziţia lor reciprocă favorizează posibilitatea acestei juxtapuneri; în sfârşit, al şaselea, este dată posibilitatea juxtapunerii ca atare, în genere.

Această excludere oarbă a principiului raţiunii suficiente din corpusul ştiinţific atunci când vine vorba despre evoluţionism nu poate genera decât contradicţii (în condiţiile în care contradicţia nu e acceptată ca formulă validă de către ştiinţă) şi ridicol pseudoştiinţific.